1,756 matches
-
lituanienii erau epuizați după războiul anterior pentru a risca o bătălie majoră, astfel au încetat luptele în toamna aceluiaș an. Ostilitățile nu s-au mai ridicat până în 1419, în timpul Conciliului de la Constanța, când aceștia au fost chemați la insistența delegatului papal. Conciliul de la Constanța s-a dovedit a fi un punct de cotitură în cruciadele teutonilor, așa cum au făcut pentru majoritatea conflictelor europene. Vytautas a trimis o delegație în 1415, inclusiv pe mitropolitul de Kiev. Ca urmare a diplomației poloni-lituaniene, consiliul
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
1658), care prin altarul semeț și domul plutitor furnizează o mostră a noii arhitecturi. Ideea sa de reședință urbană barocă este reprezentată de "Palazzo Barberini" (1629) si "Palazzo Chigi-Odescalchi" (1664), ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziția comună a lumii antice și chiar mai puternic de la cea a Renașterii. Proclamat de generațiile următoare un revoluționar al arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
în cadrul Arhidiecezei de București: profesor și rector al Seminarului Teologic Arhidiecezan „Sf. Duh” (1924-1947), vicar general al Mitropoliei Romano-Catolice de București (1935-1947) și canonic al aceleiași arhidieceze. De asemenea a fost jude-prosinodal în tribunalul arhidiecezan din București, examinator prosinodal, prelat papal, numit de papa Pius al XI-lea. A fost decorat de regele României cu Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer. A înființat revista „Farul nou”, la care au colaborat între alții Gala Galaction și Nichifor Crainic. Anton Durcovici a
Anton Durcovici () [Corola-website/Science/303092_a_304421]
-
controlul schimbător al Genovei sau Pisei, pentru a fi proclamte regat în 1297, când Papa Bonifaciu al VIII-lea a intervenit între Casele de Anjou și Aragon, fondând pe hârtie așa-numitul ""regnum Sardiniae et Corsicae"", care era un fief papal. Mai apoi, Papa a oferit acest nou-inventat fief catalanului Jaume al II-lea cel Drept, rege al Coroanei Aragonului, (o confederație a regatelor Aragonului și Valenciei și ținutului Cataloniei), promițându-i suportul bisericii pentru cucerirea Sardiniei, la schimb cu Sicilia
Regatul Sardiniei () [Corola-website/Science/303148_a_304477]
-
Piemontul și Sardinia. Rusia nu se opune unirii italiene, iar Regatul Unit susține acest deznodământ. Mai multă opunere a existat pe plan intern, din partea intereselor de afaceri și a catolicilor, îngrijorați de creșterea în putere a regatului piemontez în defavoarea Statelor Papale. Când Austria declară război Piemontului, în mai 1859, Franța intră de partea italienilor. Napoléon al III-lea conduce în mod nominal armata, însă deși în tinerețe cochetase cu milităria scriind tratate de artilerie, nu reușește să se ridice la nivelul
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
concubini. Toată viața a trăit în tensiune între iubirea de singurătate și participarea la marile dispute ale timpului său. În 1072, se îmbolnăvește, fiind cuprins de febră la întoarcerea dintr-o călătorie la Ravenna pe care o întreprindea ca legat papal. Moare în mânăstirea Sainte-Marie des Anges, unde este înmormântate de măicuțele îngrijorate să nu se piardă rămășițele sale pământești. Din păcate efortul s-a dovedit a fi inutil fiindcă trupul lui Pierre Damien va fi mutat de șase ori. Se
Petru Damiani () [Corola-website/Science/303190_a_304519]
-
sale critică mai departe Papa și clerul bisericesc, reușind într-un timp scurt să obțină simpatia majorității populației din Boemia. Pentru a obține sprijin, Episcopul din Praga îl recunoaște pe papa Alexandru al V-lea și astfel obține o "Bulă papală" (9 mai 1410), prin care se pretinde să fie înmânate lucrările lui Wyclif episcopului și sunt interzise propagarea și predicile în afara bisericii. Din ordinul episcopului, sunt arse peste 200 din manuscrisele lui Wyclif. Jan Hus este denunțat Romei. Reprezentanți ai
Jan Hus () [Corola-website/Science/303201_a_304530]
-
el a fost alungat din Praga, ceea ce a provocat nemulțumiri și revolte în oraș. Prin protejarea lui de către rege și datorită revoltelor populare, Jan Hus a putut predica încă un an. În predicile sale, el a condamnat cruciadele și bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza plătind bani bisericii. În cele din urmă, Jan Hus a fost nevoit să se refugieze în afara orașului. În acel timp, Boemia aparținea ca "Territorium" de Sfântul Imperiu Romano-Catolic și avea o populație numeroasă (majoritară
Jan Hus () [Corola-website/Science/303201_a_304530]
-
prestigiul Universității din Praga, renumită în Europa din acea perioadă. Deoarece Hus își ținea predicile reformatoare bisericești în strânsă legătură cu revendicări naționale cehe, asta i-a făcut mulți dușmani atât în rândurile elitei politice germane, cât și la Scaunul Papal. Astfel că, în 1411, deși era rector la Universitatea Pragheză, Jan Hus este excomunicat de (Contra-)Papa Johannes al XXIII-lea și nevoit să fugă din Praga. Jan Hus s-a refugiat (1412-1414) în Ziegenburg în Boemia de sud și
Jan Hus () [Corola-website/Science/303201_a_304530]
-
și convertirea românilor la catolicism. Teutonii au ridicat numeroase castele în zonă și au adus coloniști din Sfântul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. În 1224 cavalerii au încercat să iasă din alianța cu maghiarii și să se subordoneze Scaunului Papal, iar ca urmare regele Andrei a evacuat ordinul în 1225. În primul secol după întemeierea lor, așezările săsești ale Țării Bârsei au trebuit să suporte șase invazii ale tătarilor (1241-1242, 1278, 1284-1285, 1335, 1344, 1345). Deși teutonii au părăsit zona
Țara Bârsei () [Corola-website/Science/303218_a_304547]
-
superioară celei deținute de Papă; mai târziu își retrage această teză și devine un apărător activ al papalității. Este trimis la Constantinopol, și încearcă fără succes realizarea unirii Bisericilor din Orient și Occident. În 1440 revine în Germania în calitate de emisar papal. În 1448 este înălțat de Papa Nicolae V la demnitatea de cardinal și, în 1450, este numit episcop de Brixen (Bressanone). Arhiducele Sigismund de Austria, adversar al ideilor reformatoare, se opune acestei numiri. În 1460, Cusanus este încarcerat, fiind eliberat
Nicolaus Cusanus () [Corola-website/Science/302249_a_303578]
-
protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală. Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea. Sixtus al V
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
statului de a reglementa-o. În 1231 două concilii locale franceze au dictat ca avocații să depună un jurământ de admitere înainte de a practica în fața instanțele bisericești din regiunea lor și un jurământ similar a fost promulgat printr-un legat papal în London în 1237. Pe parcursul aceleiași decade, Frederick II, împăratul Regatului Siciliei, a impus un jurământ similar în instanțele civile. Din 1250 un nucleu al profesie a fost clar stabilit. Noul trend spre profesionalizare a culminat într-o propunere la
Avocat () [Corola-website/Science/302306_a_303635]
-
teritoriul între provinciile Panonia în nord și Dalmația în sud. Deși provincia a fost dizolvată în 10 d.Hr., termenul de Iliria s-a păstrat în latina târzie și pe parcursul perioadei medievale. După diviziunea Imperiului Roman, episcopii Salonicului numeau vicarii papali din Iliricum. Patriarhii de Constantinopol au introdus Iliria în jurisdicția lor în secolul al VIII-lea. Numele "Iliria" în urma cuceririi otomane a Balcanilor în secolul al XV-lea și reapare abia în secolul al XVII-lea fiindu-i atribuită o
Iliria () [Corola-website/Science/302120_a_303449]
-
Din cauza acestor privilegii mănăstirea a intrat în conflict armat cu Episcopia Transilvaniei, mai întâi în timpul episcopului Adrian (1189-1203), care a pricinuit mari pagube mănăstirii, apoi cu episcopul Wilhelm (1204-1221), care într-una din incursiunile sale a reușit să ardă privilegiile papale doveditoare ale exempțiunii, iar pe cele regale a reușit să le arunce în Someș. În anul 1225, la insistența regelui Andrei al II-lea, papa Honorius al III-lea a reînnoit privilegiile mănăstirii și a acordat abatelui dreptul de a
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur () [Corola-website/Science/302612_a_303941]
-
infideli, care au fost uciși după bătălie. Puterea suzerană, Polonia, nu a intervenit direct în conflict, ci doar pe plan diplomatic, cerând explicații regelui maghiar care a dus o campanie împotriva unui vasal al său. S-a apelat la Scaunul Papal împotriva regelui maghiar. În anul următor Ștefan a confirmat printr-un nou jurământ supunerea față de regele polon, prin delegați, dar a refuzat să se prezinte personal la Lvov să presteze omagiul, invocând pericolul unui atac otoman, maghiar sau muntean. În
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
și-a luat numele de Silvestru întrucât Constantin împăratul fusese botezat de un anume Silvestru și prin aceasta s-ar putea explica dorința reconstituirii unității imperiale și pontificale, în stare să redea forța creștinătății. În concepția sa, cele două puteri, papală și imperială, sunt distincte și neantagonice. Papa Silvestru II, prin ideea de unitate creștină, a lăsat libertatea configurării bisericilor creștine naționale negermanice în Polonia și Ungaria. A fost primul francez care a devenit Papă. Era în relații strânse cu Imperiorul
Papa Silvestru al II-lea () [Corola-website/Science/302657_a_303986]
-
da" sau "nu". El avea reputația de a fi realizat un pact cu un demon feminin numit "Meridiana", care i-a apărut după ce a fost respins de iubirea sa pământească, și cu ajutorul căreia ar fi reușit să urce pe tronul papal (o altă legendă spune că ar fi câștigat papalitatea jucând zaruri cu diavolul). Conform legendei, "Meridiana" (sau capul de bronz), i-a spus lui Gerbert că, dacă el va trebui să citească vreodată o liturghie în Ierusalim, diavolul va veni
Papa Silvestru al II-lea () [Corola-website/Science/302657_a_303986]
-
atenția că viața creștină pe aceste meleaguri exista și în veacurile XI și XII, când se scria această carte de învâțătură. Omiliarul se află în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Șcheii Brașovului la muzeul Prima școală românească. Bula papală din 15 decembrie 1399, a lui Bonifaciu al IX-lea, confirmă pe deplin viața creștină în Șcheii Brașovului, unde la acea dată biserica deservea nu numai pe români, ci și pe grecii și bulgarii aflați aici. Textul omiliarului este scris
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
stăpâneau atât de aproape Biserica românească. Iezuiții, care veneau din provincia ecleziastică a Boemiei și care au intrat în contact cu românii ardeleni, au trebuit să țină seamă, în politica lor misionară, de unele norme fixe stabilite de ""Sfântul Scaun"" papal, încă din 1669, pentru misionarii care activau în ""lumea orientală"", în cadrul Congregației ""Propaganda Fide"" (Propovăduirea Credinței), conform documentului ""Monita ad misionaries in partibus orientalibus"" : unirea trebuie să se facă cu încredere și în aceiași credință, semnul vizibil al acestei uniri
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
al V-lea printr-o scrisoare datată la 15 octombrie 1588. Epistola a fost înmânată arhiepiscopului latin de Lemberg, Demetrius Solikowski, de secretarul domnitorului și de Ieremia Movilă, hatman și frate al mitropolitului, cu mențiunea de a o încredința nunțiului papal Ippolito Aldobrandini (viitor papă, sub numele Clement al VIII-lea), care să o transmită mai departe la Roma. Cu aceeași ocazie delegația moldoveană și-a afirmat adeziunea față de unitatea catolică. Înainte de a veni răspunsul de la Roma, nunțiul apostolic în Polonia
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
ca episcop unit. Episcopia română unită s-a mutat acum din Alba Iulia la Făgăras. Motivul era dublu, cităm din sursa mentionata mai jos: Astfel, abia la 1721 a fost aprobată de către Roma numirea lui I. Giurgiu Patachi (prin bula papală Rationi Congruit). Înainte de hirotonirea ca arhiereu, acesta a trecut de la ritul latin la cel oriental, devenind călugăr bazilian în Agram, unde a fost sfințit episcop. La 17 august 1723 a fost instalat festiv în catedrala "Sfântul Nicolae" din Făgăraș. După
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
din Transilvania legate de întoarcerea unor comunități la legea grecească ("ortodoxism"). De la Viena a plecat însă la Roma, unde va muri după 24 de ani de exil impus de Curte imperială. Fuga s-a datorat atât speranțelor puse în justiția papală pentru românii transilvăneni, cât și fricii de autoritatea imperială de la Viena, mai precis de aversiunea împărătesei Mariei Thereza, care i-a promis că la primul pas pe care îl va face pe terioriul austriac, îl va trimite în închisoarea de la
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
cultivare excesivă a științelor. Bonaventura va răspunde cu un tratat intitulat De perfectiones evangelicae („Despre desăvârșirile evanghelice”) și, probabil în același an, va scrie "Despre reducerea artelor la teologie". În urma unei intervenții diplomatice a lui Albert cel Mare la curia papală, cele două ordine vor primi din nou dreptul de a preda la Universitatea din Paris, Bonaventura și Toma din Aquino fiind desemnați nominal să ocupe cele două catedre de teologie. Astfel încât, după un an de amânare, cei doi acceptă în
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
ordine vor primi din nou dreptul de a preda la Universitatea din Paris, Bonaventura și Toma din Aquino fiind desemnați nominal să ocupe cele două catedre de teologie. Astfel încât, după un an de amânare, cei doi acceptă în 1257 numirea papală. Totuși, după primirea titlului de doctor, Bonaventura se va retrage din Universitate și va alege o viață dedicată întăririi ordinului Franciscan (fusese numit și Ministru general al ordinului) care trecea printr-o criză internă. Ordinul era deja fracționat în două
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]