1,132 matches
-
vectorul axial al tradiției istorice românești - a fost estompat, pe măsură ce în cadrul discursului didactic se producea tranziția paradigmatică de la modul eroic-celebrativ de ilustrare a trecutului, impregnat de un spirit belicos, către un mod critico-reflexiv, post-eroic, de înțelegere a trecutului românesc. Tranziția paradigmatică reperabilă în rândurile literaturii didactice a fost accelerată prin asumarea oficială de către statul român a responsabilității față de păcatele trecutului (Raportul Wiesel, 2004; Raportul Tismăneanu, 2006). Angajându-se în efortul de clarificare a trecutului în vederea așezării unei noi temelii morale pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
au un caracter mai propunțat teoretic. Conceptualizările care adresează problematica memoriei colective, încercând să surprindă natura relației dintre prezent și trecut și a modului în care se realizează gestiunea politică a trecutului istoric pot fi categorisite în două mari branșe paradigmatice: teoriile prezenteiste, care insistă asupra fragilității trecutului și mai ales asupra ușurinței cu care ordinea socială existentă reușește să instrumentalizeze trecutul în slujba agendei politice a prezentului, respectiv teoriile conservatoriste, care afirmă opusul, și anume durabilitatea inerentă a memoriei colective
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de autoritate, orice interpretare constituia o experiență. Textul cel mai autoritar era, fără îndoială, Sfânta Scriptură, deoarece autor fusese însuși Dumnezeu. Experiența exemplară o oferea viața lui Hristos, cel care era privit drept interpretul decisiv, hotărâtor al textelor sfinte, „exegetul paradigmatic” prin definiție. În acest Verbum Dei întâlnim joncțiunea între experiență și autoritate. În afară de aceste modele, identificăm și alte exemple de autoritate și experiență: adevărul, tot ceea ce poate fi cunoscut, universaliile sunt autorități, pe când limba, semnificația, rațiunea, particularul reprezintă experiențe. De
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și metatextual, ca arhicod.37 Ca forme de existență ale limbajului poetic 38, textualizarea și meta-textualizarea pun în mișcare semnificațiile discursive, propunând interpretării "arhicodul", de-mascându-i formele de manifestare discursivă: cod ontologic, cod semantic, cod gnoseologic. Astfel, discursul poetic se construiește paradigmatic, pe baza celor două funcții ale poeticității, textuală și metatextuală, care își selectează instanțele discursive în funcție de modul de existență și de repetitivitate a semnificațiilor. Sintagmatic, la nivelul raporturilor semantice, discursul poetic explică intenționalitatea acțională a relației text context co-text. A
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe baza celor două funcții ale poeticității, textuală și metatextuală, care își selectează instanțele discursive în funcție de modul de existență și de repetitivitate a semnificațiilor. Sintagmatic, la nivelul raporturilor semantice, discursul poetic explică intenționalitatea acțională a relației text context co-text. A. Paradigmatic B. Sintagmatic Relația 39 dintre text, context și co-text este posibilă printr-o continuă actualizare și re-semantizare a clasei de semnificații, manifestarea discursivă realizându-se integral și integrator. La nivelul "semnului poetic", relația text context co-text se transpune semantic, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de a percepe lumea. Nina Aroutiounova, din cadrul Școlii formale ruse, definește metafora ca mijloc de valorizare a individualității unui obiect, pentru evidențierea caracterului său unic și excepțional.48 Jean Cohen prezintă două accepțiuni ale metaforei, ca figură și ca "abatere paradigmatică";49 metafora prinde viață printr-un proces de interiorizare a obiectualului. În concepția lui Jean Cohen, metafora nu mai este o simplă schimbare de sens, ci o metamorfoză.50 "Metafora vie", despre care vorbește Paul Ricoeur, este "concluzia unei confruntări
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
postmodernismului se regăsesc în modernism, definirea conceptului „postmodern” rămâne, însă, o problemă controversată. Astfel, în timp ce unii autori preferă o abordare cronologică, definind postmodernismul ca fiind ceea ce urmează secvențial modernismului, alții propun o abordare în termenii conținutului, mai precis ai schimbărilor paradigmatice care au loc în cultura contemporană. De exemplu, Guiness afirmă că „modernismul înțeles ca un set de idei a falimentat și, prin urmare, este legitim ca setul de idei care-i succedă să fie denumit postmodernism” (Oden, apud Veith, 1994
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
limbile antice pornea desigur de la stările lingvistice constatate în textele grecești și latine, deci de la aspectul literar al limbilor greacă și latină, încît ei nu au putut ști dacă și aspectul popular al limbilor respective prezenta aceeași organizare și precizie paradigmatică. Treptat însă, îndeosebi prin opiniile lui Rasmus Chris-tian R a s k, concepția s-a schimbat prin evidențierea faptului că o flexiune simplă, cu desinențe mai puțin nume-roase, este mai avantajoasă în raport cu una foarte complicată, pentru ca apoi August S c
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru cealaltă. Așa cum norma lingvistică produce o selecție între posibilitățile sistemului, norma literară produce o selecție a modelelor normei lingvistice, anulînd în primul rînd diversitatea teritorială a acesteia. Norma limbii literare nu se reduce însă la această selecție, operînd regularizări paradigmatice, readucînd în atenție elemente din fazele mai vechi ale limbii sau din alte limbi. Toate aceste operații se realizează însă printr-o activitate orientată de conștiință, în virtutea unor scopuri și prin efortul voinței de a da limbii un nivel de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii cu trăsături de aparentă superioritate. Obiectivitatea rațională are de obicei temeiuri axiologice (care țin de valoare), în vreme ce obiectivitatea naturală și cea socială sînt de factură ontologică. De obiectivitatea rațională țin și numeroase impulsuri de a perfecționa limba, precum regularizările paradigmatice pe bază analogică, majoritatea contaminărilor, hiperurbanisme-le310 etc. În aceste cazuri, vorbitorul nu recurge la anumite forme din încercarea de a-și impune propria voință sau propriile sentimente, ci pentru că el crede că așa este regula, că așa este bine sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
regimurilor internaționale. Descrierea regimurilor ce decurge din această evaluare nu neagă existența unor alternative care pornesc de la constructivism și variante ale realismului. Totuși, ea se concentrează asupra abordării alegerii raționale a regimurilor pentru că această perspectivă încearcă să ofere o alternativă paradigmatică la neorealism. Aceste precizări ne ajută să evităm problemele ce ar putea fi asociate cu compararea inadecvată a marilor teorii sistemice cu teorii de anvergură medie, atunci când vom analiza relația dintre neorealism, instituționalism și liberalism, în secțiunea finală. Instituționaliștii pretind
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de necontestat și impun oricui. Cam rigid pe alocuri, „iacobin”, maximalist, inclement și neacomodant, publicistul T. a supărat pe mulți. Alții - de pildă, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Mircea Mihăieș - l-au apreciat la modul superlativ. Poezia lui Dorin Tudoran e paradigmatică pentru acest proces de trecere de la exultanță la intransigență și de la candoare la exasperare. Ea este chiar un grafic al transformării unui limbaj de mătase într-un limbaj de șmirghel și al saltului dintr-o realitate conceptuală ca utopie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
cum ar spune Berger și Luckmann (1999:109): Zona conștiinței de sine care a fost obiectivizată Într-un rol este apoi percepută ca un destin inevitabil, În raport cu care individul Își poate declina orice responsabilitate (personală În favoarea uneia sociale - n.a.). Formularea paradigmatică a acestui tip de reificare este: „În această problemă nu am de ales, trebuie să acționez În acest fel din cauza poziției pe care o am”, ca soț, tată, general, episcop, director al unei companii, borfaș, călău, după caz. Aceasta Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Institutului de Studii Europene „Ștefan Lupașcu” din Iași, iar din 2002 este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Bacău. Debutează în revista „Alma Mater” cu proza Coborârea din urmă (1970), iar editorial, cu romanul Ușile nopții, apărut în 1981. Paradigmatic pentru proza lui P. este Vasile Proca, personajul principal al romanului Ușile nopții, care poate fi considerat o replică a protagonistului din Intrusul de Marin Preda prin conjugarea nedreptății sociale cu renghiurile jucate de soartă, la care se adaugă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
ușoară, ea cere experiență și simțire adecvată. Sthephen R. Covey, în best-seller-ul său " Eficiența în 7 trepte", vorbește despre ascultarea empatică ce se bazează pe imperativul "încearcă mai întâi să înțelegi" și care, după autorul menționat, implică "o profundă mutație paradigmatică" în procesul ascultării. Iată cuvintele lui: Când vorbesc de ascultarea empatică, vreau să definesc un mod de a asculta cu intenția de a înțelege. Vreau să spun: mai întâi a asculta, pentru a înțelege cu adevărat. E o paradigmă cu
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
natura intimă a lucrurilor” și chiar de „intimitatea religiei”. Indiferent de traseele urmate, intimitatea și-a păstrat mereu trăsăturile primare. Ca Într-o aluviune, nici unul dintre vechile sensuri nu se pierde, chiar dacă suferă unele prefaceri - de pildă, coborârea de pe verticala paradigmaticului pe orizontala sintagmaticului. Desacralizarea aceasta vizează Însă numai posibilitatea de a conferi noi sensuri unei structuri lingvistice care se revendică formulelor de comunicare esențiale. De pe la Începutul veacului al nouăsprezecelea, intimul și intimitatea au dobândit, În linii mari, toate sensurile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de operă neterminată și discontinuă. Chiar dacă a scrie Înseamnă a Înfrunta experiența discontinuului 84, enunțul jurnalului nu este izolat decât În aparență. El se leagă de toate celelalte enunțuri, trecute și viitoare, pentru că legea de funcționare a jurnalului intim este paradigmatică 85. Discurs parcelat, Închis Între parantezele unei date, el abolește distanța dintre subiectul enunțării și subiectul enunțului, restabilind-o, totodată, prin fatalitatea repetiției: zilele, Întocmai senzațiilor, Întâmplărilor sau gândurilor, se succed, redeschizând ceea ce părea definitiv Închis. Adevărata calitate a jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
semnele, urmele, sângele, timpul, piatra, sufletul, focul ș.a., relativ uzitate de mai toți poeții șaptezeciști. Cealaltă tonalitate exersată este una vitalistă, senină, în poeme „concrete”, simple, care cântă, în modul cel mai spontan, misterul lumii și al vieții. Un exemplu paradigmatic ar fi Din senin, care deschide volumul Pragul de sus (1979), aici fericirea existențială asociindu-se cu aceea de a rosti cuvântul poetic: „e un cuvânt în aer / care trebuie rostit din senin.” G. încearcă, mai ales odată cu Armuri (1971
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
realizării actului comunicativ în care este actualizat un verb la un anumit timp (prezent, perfect simplu, imperfect, perfect compus, mai mult ca perfect, perfect, viitor, viitor anterior); * flexiunea 84 modificarea formei cuvintelor prin raportare la categoriile gramaticale; flexiunea reflectă planul paradigmatic al limbii; de exemplu, în paradigma cuvântului copil se regăsesc forme flexionare precum copii, un copil, copilului, copiilor, niște copii, copile! etc.; în funcție de existența sau nu a categoriilor gramaticale, respectiv de modificarea după formă a cuvintelor, se disting clase semantico-gramaticale
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
subordonate introduse prin conjuncția de și formulați enunțuri cu alte valori morfologice ale acestui cuvânt. IV. Nivelul sintactic al limbii române Repere teoretice IV.1. Concepte operaționale Sintaxa este partea gramaticii care studiază îmbinarea cuvintelor/ a anumitor elemente din planul paradigmatic al limbii, în planul sintagmatic al comunicării, în cadrul mesajului. Conceptele centrale ale nivelului sintactic al limbii române sunt: * unitățile sintactice elemente/ structuri care îndeplinesc, contextual, anumite roluri/ funcții în cadrul unui mesaj, intrând în anumite raporturi sintactice între ele; în literatura
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
a englezului David Lodge. Prima experiență în acest sens este romanul (eseu, narațiune, comentariu psihologic, estetic, politic etc.) Universitatea care ucide (1995), dedicat „ultimului eminescolog al Universității «Al.I. Cuza», profesorului Mihai Drăgan”. Soarta acestuia în anii postdecembriști e considerată paradigmatică. Invidiat de multă vreme de câțiva colegi, i se inventează culpe, i se aduc acuze lipsite de temei. Hărțuit, chemat zilnic pentru a-și prezenta demisia, boicotat de studenții instigați, atacat în presă, se vede în curând doborât de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
cu teza că "teoria politică este ceva de genul eticii aplicate"33, despre care găsește că sunt întruchipate în două modele clasice de filosofare politică: modelul legislativ (enactment model) și modelul structural (structural model). Potrivit modelului legislativ, exemplificat în mod paradigmatic pentru Williams de utilitarism, "rolul filosofiei politice este acela de a formula principii, concepte, idealuri și valori pe care politica (în măsura în care face ceea ce își doresc filosofii politici) să le exprime în acțiunea politică, prin intermediul persuasiunii, exercitarea puterii politice ș.a.m.
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
acela de a formula principii, concepte, idealuri și valori pe care politica (în măsura în care face ceea ce își doresc filosofii politici) să le exprime în acțiunea politică, prin intermediul persuasiunii, exercitarea puterii politice ș.a.m.d."34, în vreme ce modelul structural, al cărui rezultat paradigmatic este, în opinia lui Williams, concepția lui Rawls din A Theory of Justice și Political Liberalism, concepe rolul filosofiei politice ca fiind acela de a "formula constrângerile morale pe care trebuie să le respecte coexistența sub umbrela puterii politice sau
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
politice într-un context particular sau altul"42. Ca și Williams, Rossi găsește că această aspirație este inerentă în două tipuri de abordări ale filosofiei politice: abordarea substanțială/teleologică și abordarea procedurală/deontologică. În abordarea substanțială/teleologică, al cărei reprezentant paradigmatic este (tot) utilitarismul, filosoful politic "caută să descopere acele principii ale dreptății care să maximizeze binele social"43, în vreme ce în abordarea procedurală/deontologică, al cărei reprezentant exemplar este (tot) John Rawls, filosoful politic "urmărește să rezolve problemele filosofico-politice" prin întrebuințarea
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
ale persoanelor unele față de celelalte"14. Dat fiind că acesta este modul convențional de înțelegere a moralității și a valorilor morale, au adăugat Erman și Möller, ei au pornit de la bun început cu premisa că "valorile fundamentale utilizate în mod paradigmatic în filosofia morală pentru a justifica fie teorii întregi (așa cum se întâmplă în teoria normativă), fie scheme de acțiune particulare (după cum se întâmplă în teoria morală aplicată) trebuie numite valori morale"15. " Atunci când am identificat valorile care fundamentează angajamentele justificative
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]