1,340 matches
-
în vizor vedetele actuale de pe piața internațională de carte (Paolo Coelho, Carlos Ruiz Zafon, Andrew Davidson, Simon Toyne, Amelie Nothombe, Amos Oz). Așa cum anticipam, elementul comun al tuturor cărților comentate îl constituie farmecul povestirii, chiar și atunci când aceasta e delegitimată parodic, ca în varianta acreditată de narațiunile postmoderne ale lui Italo Calvino. O atitudine critică față de povestire (și nu mai puțin față de "magia iubirii", celebrată la noi de un Eliade) au avut cehul Milan Kundera, din literatura căruia Elvira Sorohan nu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
drămuirii științei face probabil diferența dintre profesorii buni și cei excepționali. Ca doctorandă, am avut privilegiul de a beneficia de coordonarea ei atentă și exigentă. O exigență care a dat libertate aproape totală doctorandului. Cum făceam o lucrare despre fenomenul parodic în literatura română, am găsit în doamna profesoară un subtil interpret al comicului, în dimensiunea lui teoretică, dar și în realitate vie a textelor literare cu variate aperturi de sensibilitate. O singură laudă am reușit să-i smulg în cei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
care citim și mai ales înțelegem ceea ce citim: în definitiv, între cartea sa și aceea a regretatului Matei Călinescu despre citirea ca recitire, este doar o diferență (mare, ce e drept) de abordare. În cărțile sale, Bayard reia un tipar parodic obișnuit literaturii de la sfârșitul epocii romantice. Observând că tocmai cea mai importantă cucerire a romantismului, valorizarea noutății (noutatea temelor, a viziunii, a felului de a scrie, care duc la o adevărată dictatură a originalității) este și cea mai vulnerabilă, cea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ale toarcerii sau limpezirii unei coerențe dintr-o învălmășeală informă care o precede. În cazul primei imagini, partitura muzicală servește drept instrument al interpretării, catalizator ce face posibilă transformarea haosului în ordine. În al doilea caz, bâlciul rezumă, în chip parodic, nonsensul lumii întregi, făcând ca neînțelesul să fie expus și explicitat ca neînțeles. Muzica interpretează rafinând, dând un sens coerent unei experiențe haotice. Ea este în primul rând o realizare a inteligenței, și abia după aceea una a sensibilității. În
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Dostoievski se va fi gîndit și la această filiație - dovadă stă titlul complet al nuvelei: Nopți albe. Roman sentimental. Din amintirile unui visător. Atributul de „sentimental“ trimite la Karamzin (principalul reprezentant al sentimentalismului rusă, dar, în același timp, este și parodic: prea romantică este atmosfera în care se încheagă idila‑chin și, nu în ultimul rînd, prea romantice sînt preferințele de lectură ale celui care se autodesemnează „visător“. Din comentariile la una din edițiile rusești, aflăm că „lista de lecturi“ a
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
suport de hîrtie, dar care se sprijină în fapt pe numeric? A fost destul de simplu și-a proiectat "monstrul" în exterior, sub forma unor personaje și aventuri așa-zis horror, dar pe care le tratează limpede cu acea distanțiere ironică, parodică, postmodernă. De fapt, profită de această ipostaziere pentru a "înțepa", în trecere, miturile distorsionate ale unei civilizații ce a luat-o la vale, care a sfărîmat, cu corectitudinea politică și alte utopii contemporane, relațiile umane, ca și reperele esențiale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pur și simplu pus între paranteze, nu poate fi distrus, deoarece acest lucru ar conduce la "tăcere" (deși Ihab Hassan, de exemplu, valorifică ceea ce el numește "literatura tăcerii", așa cum Blanchot teoretizează dispariția literaturii), ci trebuie recunoscut ca atare, dar ironic, parodic, cum grano salis. În spațiul filosofic, Gianni Vattimo caracterizează de altfel postmodernismul drept epocă postistorică, atestând disoluția, ruptura unității istoria este mai mult o "istorisire", o povestire printre altele: "nu există o istorie unică, există imagini ale trecutului propuse din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și pe cele care susțin varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și a tradiției pentru a ajunge la ceva lipsit de formă, abstract, până la tăcere sau la foia albă de hârtie, postmodernismul își manifestă, prin opoziție, disponibilitatea de a revedea trecutul, de a-l recunoaște, chiar dacă într-o modalitate ironică sau parodică. Pe lângă aceste mari dificultăți de discernere între curente, se poate nota și o diferență de teoretizare dintre postmodernismul european și cel american. Astfel, Călinescu observă că în critica americană avangarda ar fi de fapt sinonima modernismului și cea care se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
având o cultură ale cărei valori sunt considerate dacă nu în plină criză, cel puțin problematice 501. Astfel, o mai bună înțelegere a Europei nu mai poate porni doar de la ea însăși, de la trecutul și cultura sa, ci din "anticiparea parodică" pe care o oferă America, înțeleasă iarăși ca fiind "Lumea Nouă". În tipul de argumentare utilizat de Baudrillard, se observă încă o dată perspectiva sa asupra teoriei aceasta nu își derivă legitimitatea din faptele trecutului, ci din evenimentele viitoare, care sunt
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Politica postmodernismului, p. 5. În ceea ce privește diferențele dintre modernism și postmodernism, în special în contextul modalităților de utilizare a ironiei și parodiei, Hutcheon subliniază că "nu este vorba de faptul că modernismul era serios și important, iar postmodernismul este ironic și parodic, așa cum au susținut unii; diferența este dată mai curând de faptul că ironia postmodernă respinge acea imperioasă nevoie de închidere sau măcar de distanță a modernismului. Complicitatea însoțește întotdeauna critica" (ibidem, p. 105). 221 Susan Sontag, Împotriva interpretării, p. 338
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Northanger Abbey (1817). De asemenea, se poate observa că un parcurs asemănător prozei de teroare incipiente avusese o altă specie a genului epic, epopeea: primul exemplu din spațiul românesc este unul de antiepopee, redactată într-un stil deopotrivă ludic și parodic. Sugestivă rămâne și sintagma poemation eroi-comico-satiric, plasată, pompos și sarcastic, drept subtitlu la Țiganiada de autorul acesteia, Ion Budai- Deleanu. Mutatis mutandis, efecte parodice asemănătoare sunt degajate de primul nod terifiant din romantism: capitolul Stafia din romanul Elena (1862)49
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
primul exemplu din spațiul românesc este unul de antiepopee, redactată într-un stil deopotrivă ludic și parodic. Sugestivă rămâne și sintagma poemation eroi-comico-satiric, plasată, pompos și sarcastic, drept subtitlu la Țiganiada de autorul acesteia, Ion Budai- Deleanu. Mutatis mutandis, efecte parodice asemănătoare sunt degajate de primul nod terifiant din romantism: capitolul Stafia din romanul Elena (1862)49 de Dimitrie Bolintineanu 50, autor considerat de Nicolae Manolescu "excepția onorabilă" (1999: 147) printre scriitori pașoptiști, care, mai toți, au eșuat atunci când au încercat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și tabu. Zeița este reprezentată bidimensional, ceea ce implică un efect suplimentar de abstractizare. A treia Atenă din reprezentările lui Klimt relevă întregul potențial subversiv pe care îl aduce arta lui Klimt, dar și schimbarea de paradigmă cu un reflex deriziv, parodic, însă fără intenție satirică. Imaginea Atenei este frontală, zeița fiind înarmată până în dinți cu armele tradiționale, specifice hoplitului, coiful și lancea. Astfel echipată militar și orientată postural, Atena pare să lanseze o provocare, însă provocarea reală se regăsește la nivel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a face cu o poezie și o proză decadentă second hand, față de care se insinuează un spirit critic, decelabil prin ecart ironic, printr-un ludic provocator, prin cultivarea unei poetici a antisublimului, a unui antisentimentalism anticalofil și a unei deconstrucții parodice a unei anumite estetici. Felul în care este tratat un personaj precum Salomeea servește ca turnesol mutațiilor estetice care au loc. Cel care-i forjează o mitologie modernă, decadentă prin definiție, este Oscar Wilde (prin succesul piesei sale, Salomé, scrisă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sau imaginat și ale unei identități provizorii, în continuă schimbare. Deoarece travestiul în general revelează genul ca imitație, ca formă fără conținut, travestiul Madonnei este la fel de carnavalesc ca și costumația ei de femme fatale. Discursul ei exagerat feminin este la fel de parodic. Artista joacă rolul lesbianei în Justify, așa după cum joacă rolul prostituatei Dita în Erotica (1992) și a agresoarei de băieți în Open. Faptul că videoclipurile ei au provocat scandaluri și reacții aprinse atât în comunitățile heterosexuale de albi și negri
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
asupra noilor experiențe ale poeziei simboliste, Caragiale îl atacă pe Macedonski pentru fumurile sale nobiliare (conte Geniadevsky), numindu-l Aamsky "un geniu cu picioarele strîmbe" sau pur și simplu Macabronsky autor al unei Balade simboliste macabre în care se citează parodic armonii imitative macedonskiene; pentru că făcea parte din gruparea de la Literatorul este vizat și poetul Caton Teodorian, prin mijloace deja verificate: "Dar cînd te gîndești cu cîte amărăciuni este legat talentul unui poet nu vreau să beau, nici să mănînc atîta
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Macabronsky, semnatar al volumului Primele gîngîneli ale puiului mamei... (citește Prima verba), Duiliu Zamfirescu din aceleași motive Zuiliu Damfirescu (cu varianta Damfiresco) sau Duilă (uneori Bucă), V. Alecsandri e dulcele bard de la Mircești, Olimpianul nostru, Conul Vasilică, Oinvidie (prin referire parodică la drama Ovidiu), Christache Racovski e împodobit cu o sintagmă demnă de un haiduc (celebrul Ristache), Anghel Demetriescu devine Marele Rabin iar Maiorescu Bietul Marsyas cu barbișon sau, în spirit latinizant, Titus Livius Barbișonus și Domnul rector magnificus Titus Maioresculus
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
trecerea era de la real la fantastic și nu invers. În cazul lui Creangă avem de-a face cu o umanizare a fantasticului, autorul ajungând, în spiritul umorului care îi este caracteristic, până la parodierea acestuia. Ilustrative pentru acest tip de „coborâre” parodică a fantasticului în planul realității imediate sunt în special trei dintre basmele lui Creangă - Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Toate trei pot fi încadrate, așa cum deja s-a menționat, în categoria basmului nuvelistic dacă se are în
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
o falsă inițiere, în sensul adâncirii efectelor prostiei sale. Intenția umoristică a autorului este cu atât mai bine realizată cu cât dracul, ființă fantastică ce ar trebui să aibă puteri supranaturale, este învins datorită prostiei sale de nătângul Dănilă. Intenția parodică este și mai evidentă în Ivan Turbincă, unde tentativa lui Creangă de a aduce pe pământ și de a micșora tot ceea ce este transcendent atinge punctul culminant. Sfântul Petre și Dumnezeu înșiși sunt coborâți în planul realității imediate. Ei dialoghează
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
scenă de Denis Llorca și în filmul Litan, regizat de Jean-Pierre Mocky. Destinul unei cîntărețe de blues este primul ei roman. Acest text de prezentare de pe coperta a patra ne permite să reunim observațiile precedente într-un studiu al caracterului parodic al unui astfel de gen discursiv: cei doi poli ai relației editoriale, "intențiile autorului", "încrederea editorului", sînt înscriși direct în paratext. Putem să-l intitulăm astfel: rețetă pentru redactarea sau citirea unui element de paratext editorial. Parodia este o formă
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
modalităților prin care se instaurează situația de comunicare creată de discurs, ci chiar poate exprima, în momentul producerii discursului, modalitățile și caracteristicile acestei produceri: punerea sa în formă discursivă, coerența și derularea sa logică (1985, p. 55). Enunțurile metadiscursive comentează parodic și ironic însăși elaborarea textului de prezentare de pe coperta a patra. Să analizăm începutul celui de-al doilea și al treilea paragraf: (1) Ce poți găsi în general pe spatele unei cărți? (2) Un astfel de text ar trebui să
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Este ceea ce indică explicit forma anaforică "ca aici", la începutul celui de-al doilea paragraf; de fapt, primul paragraf constituie incipitul romanului: această modalitate curentă de a prezenta un roman pe coperta finală (extrasul fiind hipotextul) este sursa unui comentariu parodic oferit spre lectură sub forma unui enunț metadiscursiv: "ca aici". Făcînd trimitere la un fragment de discurs deja elaborat (primul paragraf), desemnîndu-l sumar în funcție de situația lui în spațiul discursiv, elementul metalimbajului parodic "ca aici" operează în planul progresiei logice a
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
finală (extrasul fiind hipotextul) este sursa unui comentariu parodic oferit spre lectură sub forma unui enunț metadiscursiv: "ca aici". Făcînd trimitere la un fragment de discurs deja elaborat (primul paragraf), desemnîndu-l sumar în funcție de situația lui în spațiul discursiv, elementul metalimbajului parodic "ca aici" operează în planul progresiei logice a textului (producerea de hipertext). Această expresie de tip anaforic este analizabilă în relația întrebare/răspuns care structurează începutul celui de-al doilea paragraf: Întrebare: Ce se găsește ÎN GENERAL pe spatele unei
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
dar, în același timp, reformulează la nivel de principiu (ÎN PRINCIPIU) ceea ce se așteaptă (ÎN GENERAL) de la coperta a patra: în această situație, transformarea hipertextuală este conținută de forma metadiscursivă a enunțurilor. Sintagma PE SCURT vizează activitatea generală de reformulare parodică, cea de structurare (să marchezi sfîrșitul unei acțiuni) și cea de reformulare. Același lucru este observat de M. Charolles și D. Coltier: Astfel, "pe scurt", de exemplu, servește la indicarea unei operații de reformulare care constă într-o recapitulare; dar
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]