5,213 matches
-
dorit să fie înmormântat. Mai puțin iertător decât Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat îi obține caterisirea. Acuzat de vrăjitorie și de alte „meșteșuguri satanicești”, dar și de uneltire contra puterii otomane și a domnitorului însuși, imprudentul vlădică e condamnat la surghiun, în peninsula Sinai, la mănăstirea Sfânta Ecaterina. În drum spre locul exilului e măcelărit de cei din escortă, rămășițele fiindu-i azvârlite în Tundja, un afluent al Mariței. Înzestrarea artistică a lui A.I. a fost bogată. Excela în xilogravură, dar era și
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
din Samarina (în timpul verii) și la cea din Vlahu-Iani. Din 1924 dispune de o catedră la Liceul român din Grebena, liceu care tipărea și o revistă, cu un titlu iubit de aromâni - „Lumina”. În „Lumina”, „Calendarul aromânesc”, „Lilicea Pindului”, „Flambura”, „Peninsula Balcanică”, „Almanahul aromânesc «Frăția»”, „Revista aromânească”, o altă „Lumină” (1936-1937), precum și în „Dimândarea”, „organ de luptă românească”, A. își publică poemele evocatoare pentru existența zbuciumată, asediată de potrivnicii, a fraților săi „de ginte aromână”. Această frântură de români trăind sub
ARAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285412_a_286741]
-
174-183, în UVPA, 178-188. Traduceri: Alfred Tennyson, Enoh Arden, Monastir, 1911, reed. fragm. în Antologie aromânească, îngr. Tache Papahagi, București, 1922, 167-169. Repere bibliografice: Tache Papahagi, Zicu A. Araia, în Antologie aromânească, București, 1922, 154; Tache Papahagi, Versuri în dialect, „Peninsula Balcanică”, 1924, 6; Scrima Ioan, Poetul Zicu Araia, „Lumina”, 1936, 1; N. Chiriac-Dimancea, Câțiva dintre scriitorii macedoneni. Contribuția lor la literatura cultă românească, „Revista noastră” (Ploiești), 1938, 49-50; Hristu Cândroveanu, Zicu A. Araia, în Antologie lirică aromână, București, 1975, 173
ARAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285412_a_286741]
-
Desigur, acestea sunt doar supoziții, Însă există numeroase dovezi privind activitățile financiar-monetare desfășurate În antichitate de egipteni, greci, evrei, romani etc. Începând cu Evul Mediu și apoi cu Epoca Modernă, numeroase instituții financiar-bancare au fost Înființate În orașele cetăți din Peninsula Italică (Veneția, Genova, Florența, Milano, Napoli), În Țările de Jos (Banca Amsterdamului, 1609), Germania (Banca Hamburgului, 1619), Anglia (Banca Angliei, 1694), Suedia (Rijksbank, 1668), Franța (Banca Generală, 1716), Țara Românească (Filială a Băncii Otomane, 1855), Moldova (Banca Națională a Moldovei
Marketing financiar-monetar by Lefter CHIRICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/235_a_185]
-
de altă parte, fondul provincial iese tot mai mult la suprafață, ajunge să preia conducerea. Viața populară romană iese în evidență peste tot. Caracterul pur latin al regiunii dunărene, în secolele V-VI, este subliniat de un cercetător englez: "Populația peninsulei traco-ilirice era de limbă latină. Din această populație se coboară Vlahiile la nordul și sudul Dunării. În nordul Dunării, a supraviețuit, în Muntenia și Moldova, un rest de populație romanică". În această vreme, se produce și mișcarea indigenilor romanici sud-dunăreni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar a fost înfrânt și ucis. În timpul său, Sciția Mică a beneficiat de construcții pe limesul dunărean și în cetățile de pe malul mării. Sub împăratul Teodosius (379-395), au continuat atacurile organizate de goți, alani și huni, ei au pătruns în Peninsula Balcanică, atacuri în urma cărora a avut de suferit populația din Scythia Minor, ca și cea din nordul Dunării. Atacurile barbare la frontiere au continuat și localități însemnate din Dobrogea sunt pustiite, precum Halmyris (Murighiol), aflat aproape de Istru (Dunăre), au loc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de organizare bisericească, a încetat sistemul urban și episcopal, au fost întrerupte legăturile canonice cu Roma și Constantinopol, a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe țărmul pontic și adriatic, chiar în interiorul peninsulei, aceasta a fost o realitate, fundamentul reorganizării structurii bisericești în momentul reconquistei bizantine (secolele IX-XI). Au fost nuclee "neoficiale" (în catacombe) de iradiere a creștinismului printre slavi și apoi bulgari, populații păgâne. Existența unor biserici " în părțile barbare" e dovedită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
carpato-dunăreană la fel ca în Occidentul nelatin constituie adevăratul fundament, solid, al prefacerilor istorice din Dacia romană, migratorii au fost doar elemente demografice secundare, care au fost (asimilate) de populația romanică majoritară. Odată cu așezarea slavilor în Dacia (nordul Dunării) și Peninsula Balcanică, după căderea definitivă a limesului danubian, în 602, sub loviturile avaro-slave, începe o nouă perioadă în istoria sud-estului european.6 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 Timp de un mileniu (secolele III-XIII), în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au perindat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avaro-slave au fost reluate, după 614-615, sub împăratul Heraclie (610-641), fiind vizate importante orașe din Balcani, Constantinopol, Thesalonic, Naissus, Serdica. Tot atunci sunt distruse ultimele fortificații romane de (pe) la Dunăre, iar slavii s-au așezat masiv în sudul Dunării (Peninsula Balcanică). În 623 (625), avarii au organizat jafuri de-a lungul zidurilor lungi ale Constantinopolului. Ultima acțiune militară a avarilor împotriva Imperiului a avut loc în vara anului 626, când împreună cu perșii și sprijiniți de slavi și gepizi, avarii au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Putem presupune că după expediția eșuată asupra Constantinopolului, din anul 626, până și autoritatea nominală avară asupra Munteniei (nordului Dunării) a fost mult diminuată, iar în ultimul sfert al secolului al VII-lea, când proto-bulgarii s-au așezat în nord-estul Peninsulei Balcanice, această autoritate a încetat cu totul. 31 În schimb, pe de altă parte, avarii au preluat "țara gepizilor", după înfrângerea acestora, adică regiunile din vestul și nord-vestul Daciei, împreună cu anumite zone din Transilvania. Dar condițiile naturale de-aici au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dunăreană părăsită de armată, lipsită un timp de o apărare fermă, devine vulnerabilă, practic, limesul se prăbușește. Numeroase grupuri de slavi pătrund în masă la sud de Dunăre, unde se așează în număr mare definitiv și colonizează întinse zone din Peninsula Balcanică. Să precizăm, înainte de a derula desfășurarea evenimentelor după 602, unde erau localizate zonele geografice stăpânite de slavi, la sfârșitul secolului al VI-lea, în nordul Dunării de Jos. S-a presupus că Dauritas stăpânea în sud-estul Câmpiei muntene, Ardagast
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
coabitarea cu autohtonii Prin pătrunderea slavilor în sudul Dunării, la începutul secolului al VII-lea, numărul lor se va reduce simțitor în nordul ei (Dacia), ei sfârșind prin a fi asimilați de români. Romanitatea orientală s-a păstrat în nordul Peninsulei Balcanice, între Dunăre și Haemus, în momentul năvălirii slavilor, după cum o dovedesc denumirile latine ale satelor și castrelor din sudul Dunării, în vremea lui Justin II. Când slavii au trecut Dunărea, în anul 602, ei au găsit aici un substrat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lupta continuă împotriva Imperiului. Rezultatul a fost slavizarea treptată a populației romanizate (latine) din sudul Dunării.25 Prin instalarea slavilor în sudul Dunării, la începutul secolului al VII-lea, Imperiul a renunțat oficial la o parte din stăpânirea sa în Peninsula Balcanică. Slavii au fost așezați ca foederati în Imperiu. Dar, în sudul Dunării, slavii s-au manifestat ca războinici, ca și cuceritori, romanicii fugeau de pe câmpii și din cetăți, creștinii se refugiau din calea slavilor pe vârfurile munților și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de limba bulgară, care se vorbește tot în sudul Dunării, în schimb, lipsesc împrumuturile germanice, deși goții și gepizii au locuit câteva secole în Dacia, la nord de Dunăre. Cele trei dialecte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Traiană și Panonia Inferior. Populația romanizată a fost strămutată în dreapta (sudul) Dunării, iar câtă a rămas pe loc, ori s-a contopit cu năvălitorii, ori s-a păstrat până la venirea românilor de peste Dunăre, iar românismul s-a dezvoltat numai în Peninsula Balcanică. El susținea că românii stabiliți în sud, după 275, au început să vină în nord, în secolul al VII-lea, după stabilirea slavilor în sudul Dunării ei au părasit Dacia, după moartea împăratului Mauriciu (602). Istoricii români interbelici susțineau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
formă de legendă, avem în acest text amintirea păstorilor aromâni (sud-dunăreni) luați în robie, care își păstrează limba și credința, și vin să se așeze împreună cu slavii (bulgarii) în Macedonia. Preotul din Dioclea (episcop din Muntenegru) înfățișează realitățile din apusul peninsulei într-o cronică din secolul al XII-lea, în limba latină, venirea slavilor în Macedonia și Illyricum: "După ce au cuprins întreaga Macedonie, ei au pătruns în țările (teritoriile) locuite de latini, care se numeau moro-vlahi (vlahii negri), iar slavii au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se deosebește mult de celelalte limbi neolatine". Un alt slavist, I. Pătruț, spune și el: "porniți spre sud, de la nord de Carpați, slavii care au coborât pe la est de munți, au trecut în masă Dunărea în imperiul roman, invadând întreaga Peninsulă Balcanică (inclusiv Grecia), înjghebând, încă în veacul al VII-lea, formații statale și formând împreună cu bulgarii (turci) primul stat slavo-bulgar...La nord de Dunăre, unde s-a format grosul poporului român, numărul slavilor rămași trebuie să fi fost redus, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cele comune cu albaneza, cât și întregul conținut arhaic indo-european al limbii albaneze provin din fondul etno-lingvistic al populațiilor preromane ale teritoriului carpato-balcanic și dunărean, fie din grupa traco-moeso-getică, aflată în zona de nord-est, fie din cea iliro-panonică, din nord-vestul Peninsulei Balcanice. Stabilirea elementelor fonetice, morfologice și lexicale neromane este rezultatul comparării limbii române cu limbile romanice din apus și cu albaneza, în care se găsesc forme și cuvinte românești prelatine asemănătoare, uneori identice. Prin confruntarea românei cu idiomurile balcanice, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
latina balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră comparatistul austriac Gustav Meyer, au o sursă comună carpato-balcanică și preromană, cu diferențieri străvechi. Termenii ce aparțin exclusiv albanezei și românei provin, în ambele limbi, din străvechea limbă vorbită odinioară în Peninsula Balcanică și în zona carpato-dunăreană, susține Al. Rosetti, pe urmele lui Hasdeu, Philippide, Capidan, Pușcariu. Această realitate infirmă teza privitoare la "simbioza româno-albaneză", la sfârșitul antichității și începutul evului mediu, și "conviețuirea" celor două popoare, sursa "împrumuturilor" din albaneză în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Densușianu, care-i ducea pe strămoșii românilor până pe malurile Adriaticei.46 În ceea ce privește graiul romanic din care derivă unitatea a limbii române, datele istorice nu confirmă ipoteza care restrânge spațiul său de formare la mediul iliro-roman și la partea vestică a Peninsulei Balcanice. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, este adevărat, într-o inscripție din Sirmium, datată 580, este menționată "Romania" noțiune opusă teritoriului ocupat de barbari ("Barbaricum") apărută în secolul al IV-lea și care, în Apus, avea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locului". Ar fi "temerar" din partea noastră, spune Brătianu, să deducem din această mărturie existența limbii române (în secolul VI!), dar se poate susține că o limbă romanică, derivată din latina vulgară (populară), se vorbea de la un capăt la altul al Peninsulei Balcanice și chiar dincolo de Dunăre o "lingua franca" în sud-estul Europei.47 Rolul fundamental al latinei în alcătuirea limbii române a fost subliniat . Este o evidență că termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urm.). Sextil Pușcariu, în studiul său consacrat reconstituirii românei primare, consemna: Nu mai rămân decât trei posibilități deja susținute: se poate admite că perioada comună din dezvoltarea limbii române vechi s-a desfășurat 1. numai în Dacia, 2. numai în Peninsula Balcanică, 3. în Dacia și în Peninsula Balcanică, pentru că aceste ținuturi comunicau între ele. Primul punct de vedere pare a fi astăzi total abandonat nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reconstituirii românei primare, consemna: Nu mai rămân decât trei posibilități deja susținute: se poate admite că perioada comună din dezvoltarea limbii române vechi s-a desfășurat 1. numai în Dacia, 2. numai în Peninsula Balcanică, 3. în Dacia și în Peninsula Balcanică, pentru că aceste ținuturi comunicau între ele. Primul punct de vedere pare a fi astăzi total abandonat nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar fi născut la sud de Dunăre, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Atlasului lingvistic român sunt convingătoare în acest sens. Ele dovedesc, cu mare precizie, că termeni de origine latină foarte veche s-au păstrat nu pe valea Dunării, unde i-ar fi putut aduce, în mod firesc, valul de emigrație din Peninsula Balcanică, ci în regiunea vestică a Banatului și a Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june", "curechi", "moare", "pedestru", întrebuințate în această zone. Păstrarea acestor cuvinte latine denotă că limba română este cea mai apropiată dintre toate limbile romanice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
IV-lea, "Romania" răsăriteană depășea spre nord limitele Imperiului de Răsărit, dar centrul ei era pe malul drept al Dunării, unindu-se cu regiunile romanizate din sud-originea nucleului romanic de pe valea Timocului și Moravei.51 Însă, după pătrunderea slavilor în Peninsula Balcanică, la începutul secolului al VII-lea, situația s-a schimbat radical. Astfel, viitorii aromâni trebuie să fi fost împinși spre Pind și Tesalia, strămoșii meglenoromânilor se vor fi amestecat treptat cu slavo-bulgarii, iar centrul romanității răsăritene, de unde s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]