10,156 matches
-
autentică lucrare / lăsată de ei [de artiști, n.n.] / este propria lor / mască mortuară.“ (Masca) Dar mult mai des se întâlnesc locuri comune și ironii ieftine, cărora li se adaugă cazuri de folosire greșită a limbii române: „Orice om încearcă / să picteze viața. / Unii o fac nud / Alții o iau și de amantă. / Îi mai și trântesc niște ploduri.“ (Destin) Pluralul de la „plod“ este „plozi“, nu „ploduri“. Sper că aceasta nu-l va deruta pe poet, astfel încât să scrie de acum înainte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
țintă la perdele. / Afară, prin vecini, casetofonul / vomită-ntr una, disperat, manele.“ (Pesimism) Stilul colocvial îl face să-l imite uneori, involuntar, pe Marin Sorescu: „Nu e adevărat că umblam / dezbrăcat. / Purtam pe deasupra / aripi de fluturi, un fel de mantii / pictate de unul / Dali, / care în timpul liber / ardea girafe.“ (În apărarea mea) Alteori poezia sa face atingere cu poezia lui Mircea Dinescu: „Iubita mea, ce ne așteaptă, oare / și câte-o să mai facem peste-o vreme? / din când în când
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
frânturi de nimic într-un rețetar al memoriei. Domnule doctor, mie îmi ajunge șotronul, în el "nu este durere și nici suspin, ci doar viață fără de moarte". Amintirile, cioburi de sticlă colorată desprinse din vitraliile unei biserici părăsite, o biserică pictată cu îngeri ce se înghit între ei pentru a clona aureole. Refuz să le accept, deși știu că am existat în ele. Conștiința proiectează imaginile și fără să-mi amintești tu ca ar fi fost, fiecare actualizare o tușă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inima Tatălui: Doamne, m-am născut să fiu al ei, nu al lor. Vine în fiecare seară să mă vadă, astăzi nu m-am spălat pe față, Ana mi-a atins fruntea, unde o să se așeze? În spitalul Socola, Dumnezeu picta un tablou de toamnă, când a tras ultima tușă, s-a făcut octombrie. 44. De la facere până la desfacere, viața, o vegetare în doi. Consecvenți suntem, Doamne, cu intențiile tale de ins generos. Dacă atâta inimă largă te încape, de ce ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
împuțit!" Au trecut două ore de când Ieremia, sprijinit de balustrada parcării, demantela idei, apoi le înnoda la loc în altă ordine a priorității: ipotezele justificau algoritmii, incertitudinile conturau argumentele, informațiile consolidau convingerile. Câte ceva ajunsese la urechile lui despre sfânta Cătălina, pictată în biserica Fântânele, dar, din superstiție, nu a vrut să aibă de a face cu popii. Și apoi, și-a primit-o în freză de două ori, pizda era înfiptă bine în pula partidului. "Vicii de procedură, domnule procuror! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îndoială, cea mai mare plăcere. Nefericit acela căruia îi trebuie altele. CAPITOLUL XV [Ceea ce face ca oamenii și mai cu seamă principii să fie lăudați sau blamați] Pictorii și istoricii au în comun faptul că trebuie să copieze natura. Primii pictează trăsăturile și coloritul oamenilor; ceilalți caracterele și acțiunile lor: există însă pictori ciudați, care n-au pictat decît monștri și diavoli. Machiavelli reprezintă universul ca pe un infern, și pe toți oamenii ca pe niște damnați. S-ar spune că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și mai cu seamă principii să fie lăudați sau blamați] Pictorii și istoricii au în comun faptul că trebuie să copieze natura. Primii pictează trăsăturile și coloritul oamenilor; ceilalți caracterele și acțiunile lor: există însă pictori ciudați, care n-au pictat decît monștri și diavoli. Machiavelli reprezintă universul ca pe un infern, și pe toți oamenii ca pe niște damnați. S-ar spune că acest politician a voit să calomnieze întreaga specie umană, dintr-o ură ciudată, și că și-a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
focul bătăliei. Într-un caz ca acesta se afirmă ca adevărat paradoxul că un război bun asigură și întărește o pace bună. Războiul este drept sau nedrept în funcție de motivul lui. Pasiunile și ambiția principilor le acoperă adesea ochii și le pictează, în culorile cele mai avantajoase, acțiunile cele mai violente. Războiul este o soluție extremă, de aceea nu trebuie să recurgi la el decît cu precauție și în cazuri disperate, și să te gîndești bine dacă îl faci purtat de o
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
duce liniștit pigmentul mai departe, că și eu Îi voi păstra blondețea În memorie. Mai greu e, ca În orice Împrejurare, cu femeile. CÎnd ele se desprind din neant, deci cînd Își fac simțită dintr-odată prezența, Înfățișarea le este pictată dinlăuntru, vocea e cea care le-o iluminează, cuvîntul. Dacă se Întîmplă ca interlocutoarea să mă Încînte, ea mi se arată pe retina din adînc... Dar ce anume se ivește acolo?... Oricum, ceva strălucitor, vaporos, feminomorf și foarte, foarte plăcut
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în alb imaculat. Sătenii sunt încă la slujba care se va termina în curând și vom putea intra dar până atunci merită privit exteriorul. Spre deosebire de toate celelalte mănăstiri din Bucovina, în care predomină culoarea albastră, mica noastră mănăstire a fost pictată în verde. Se spune că această culoare a fost aleasă ca omagiu adus Anei, fiica marelui demnitar, boierul Luca Arbore care a construit această biserică acum aproape cinci sute de ani. Ana avea ochi verzi. Verzi erau și ochii mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de împotrivire. Am stat trei nopți în celebra piață Leidsepelin, fascinată de lumea cafenelelor, restaurantelor, cazinourilor, de bicicletele de poveste ale olandezilor, de rețeaua lor de canale în care se privesc de secole întregi aceleași clădiri, dar n-am putut picta nimic sau aproape nimic. Îi simțeam mereu pe Van Gogh și pe Rembrandt privindu-mă peste umăr, zâmbind ironic. E un sentiment care inhibă. Același sentiment am trăit și în cartierul celebru al felinarelor roșii. N-am reținut pe pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
deci, nu pot trăi lipsit de toate acestea fără să simt o profundă senzație de gol". Simt o mare singurătate în toate, Z. E absurd ce mi se întâmplă. Am început mai mult să privesc și să citesc, decât să pictez. Zilele trecute am citit ce spunea Apollinaire despre Gauguin, cea mai stranie figură a secolului al XIX-lea, cel care a părăsit Bursa de la Paris, unde fusese angajat prin intervenția tutorelui său, și s-a dus să moară într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
adevărată religie a singurătății. Simt că sunt adepta sau poate prizoniera? acestei religii. Îți poți permite să fii victima victima, am zis? unei asemenea excentricități, atunci când te numești Paul Gauguin, dar când te numești, simplu, Andra, când ai vrea să pictezi și simți mușcătura ironică pe care ți-o aruncă peste umăr un Van Gogh sau un Rembrandt, nu știu dacă mai poți accepta acest lux. Dar singurătatea, constat, nu-și selectează clienții doar dintre genii. Putem vorbi așadar despre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
evidentul scop de a protesta, de a face un scandal monstru, dacă numărul locuitorilor din coasta Mării Caraibelor ar depăși suta. Fac scufundări acvatice, mă amuz urmărind cum oamenii de aici cresc broaște țestoase de mare și, bineînțeles, încerc să pictez. Cel mai mult mă reconfortează faptul că pot hrăni și mângâia pisicile de mare. Pe-aici se spune ceea ce zicem noi despre câini: "Cu cât cunosc mai multe pisici de mare, cu atât mai puțin îi iubesc pe oameni"... Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
performanțe acceptabile și rare; soț modern, de cinci stele, pe o scală de 1 -7 [știi că pentru mine 7 este numărul magic]. A(ndra). Pictor caymano-român; voiajor al Universului [visează să zboare în Cosmos, dacă o invită cineva să picteze stelele la ele acasă]; fosta soție a lui Z [masculul cu performanțe aproape kafkiene, acceptabile și rare...]; ființă despre care lumea-și aduce aminte doar atunci când Z iese din decor [noroc de faptul că numitul Z locuiește mai mult în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în pubelă. Îi lămuresc: "Într-o dimineață..." Tata, împăciuitor, către ei: "V-am spus: la Salubritate, la Spații Verzi..." Șeful, nimic nou: "Dumnezeii dumnezeilor!..." Tata nu-și face de râs arborele genealogic: așterne o semnătură cu înflorituri multe, de parcă ar picta un tablou... Suntem pe picior de plecare. Sobrul: "Să nu credeți că am terminat cu voi". Tata din nou confirmă valoarea arborelui său strămoșesc: "Știu..." Pe drum, în troleibuz, pe jos, nicio vorbuliță. Ajungem în fața blocului nostru. Tata, același spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
creștine, peșteri cu picturi murale, am discutat îndelung cu pictori din multe așezăminte religioase. Am însă o problemă: sfinții din capela mea nu respectă niciun fel de canon. Dacă ar mai exista Inchiziția, aș fi hrană sigură pentru pofta rugului. Pictez după schițe aproximative. Pe măsură ce înaintez în proiect, mă îndepărtez foarte mult de schițe. Chiar uit de ele uneori. Ucenicii mei privesc aproape uluiți, dacă nu înspăimântați, către sfinții mei. M-am trezit pe pereți c-un Hristos conturat mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și de "nu știu cum să mai zic, lady", încât nu L-ar lăsa niciodată să-i spele picioarele lui, păcătosul. Nici nu mi-am dat seama când a apărut pe perete și un înger aproape negru. Am înțeles apoi că am pictat imaginea unei ființe care are statuie în inima ta: Marele Bronz. M-ai emoționat cu povestea acelei ființe. Într-un colț stă pitit un sfânt care cântă la vioară. Asta chiar e blasfemie, vei zice! Nu-ți face griji: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Am râs de m-am prăpădit. Dar de când au și caii religie, om bun? A căzut omul pe gânduri și a decretat: "Orice ființă are Dumnezeul ei". Dacă banii și timpul mă vor lăsa, în curând mă voi apuca de pictat bolta și catapeteasma. Îi visez în fiecare noapte pe cei patru apostoli pe care-i voi desena pe boltă. Parcă nu mai au răbdare. Mă cheamă să-i pictez. Mi-au devenit atât de familiari, încât nu cred că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și timpul mă vor lăsa, în curând mă voi apuca de pictat bolta și catapeteasma. Îi visez în fiecare noapte pe cei patru apostoli pe care-i voi desena pe boltă. Parcă nu mai au răbdare. Mă cheamă să-i pictez. Mi-au devenit atât de familiari, încât nu cred că mai am nevoie de schițe pentru ei. Dar nu doar banii și timpul sunt problema, ci și teama mea proverbială de înălțime, pentru că, atunci când urc pe schele vreo patru metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
De fapt lumea zice despre ea că-i o scorpie care nu iubește decât dobânda... Stau uneori de vorbă cu vântul, Z. El-Zorab m-a făcut să cunosc vântul, să-l înțeleg. Am în cap și proiectul acesta: vreau să pictez vântul prieten, tămăduitor, nevăzutul vânt, adierea de aer, nu tornadele. Aivazovski a intrat în istorie ca pictor al apelor, al mării. Privesc valurile Caraibelor și-mi vine să cred de multe ori că plăsmuirile lui Aivazovski sunt mai seducătoare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cacealma, cum a zis tata? Apropo, mai porți fesul meu? Celebrul meu fes cu morcov?... Ai vrea să-mi sfărâmi cătușele, știu. Greșești, Z. Sunt singurul sfânt din istoria creștinătății care poartă cătușe. Lady a fost inspirată, atunci când m-a pictat. Unii au cunună de spini, alții au ștreanguri atârnate de gât, ceilalți poartă cruci în spinare. Eu am cătușe. Dar ce cătușe! Te-ai uitat atent? Am cătușe cu cifru; cătușe de cătușe. Sunt un sfânt postmodernist. Te lăudai mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de desăvârșite, încât adesea bărbatul care le iubește aproape că nici nu se îndură să dea voie aparatului de fotografiat să le redea iubita de-a gata, ci se simt inexplicabil îndemnați ei înșiși, cu propria lor mână, să le picteze cu grijă frumusețea pe o pânză de maiestru! Și aici, chiar nu am poetizat deloc. Acest fel de pornire există cu adevărat în unii bărbați. Sau... poate doar în poeți există, în artiști adică? Mă rog, în mine chiar a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de silueta aristocratică a fetelor care, pentru a deveni curtezane rafinate, erau silite să-și sacrifice orice dorință personală și controlate aproape permanent de cei ce le cumpărau, aproape ca pe niște sclave, de la familii. Evantaiele fragile, din hârtie poroasă, pictată cu grijă, le ascundeau buzele, în timp ce linia întunecată a ochilor se ivea în contrapunctul chipului de lună, scăldat într-o pulbere translucidă. Părul negru și lucios le adia a floare de piersică, iar palmele le erau mai vii chiar decât
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
aduce laolaltă, de-a valma, vestul și estul, nordul și sudul planetei, produsele rezultate neavând o viață mai lungă decât sezonul respectiv: primăvara, te îmbie ciocolata cu flori de cireș, ai gustul toamnei în berea care vine încapsulată în cutii pictate cu frunze colorate, în pizza cu ouă de lună plină, care invadează piața exact în septembrie etc. Mai mult decât oricare alt popor, japonezii trăiesc prinși în mirajul unei imagini de sine care sudează din nenumărate mituri proiecția a "ceea ce
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]