6,198 matches
-
sală avea în centru un puț și două cabluri imense care treceau prin el venind de sus și care produceau o vibrație ca de tunet. Lanark fugi de-a lungul pereților în căutarea unui lift, dar pe toate ușile erau plăcuțe cu DEFECT. în cele din urmă, găsi un mic tunel cu pulsații de căldură și luminozitate care curgeau spre el, dar își croi drumul împotriva curentului. Asta fu aproape imposibil pînă cînd nu se culcă la podea și-și făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prost luminată și mirosind a pișat de pisică. în fața unei toalete aflate pe un podest, păși pe deasupra doi copii care stăteau pe un preș și se jucau cu o jucărie cu mecanism. Pe palier erau trei uși, una cu o plăcuță înrămată, inscripționată FORBES COULTER, cu litere gotice înconjurate de frunze de viță aurii, și cu un geam care se pătase în interior de mucegai odată cu trecerea anilor. O femeie măruntă, cu un nor zburlit de păr cărunt, îi deschise ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
moale de lângă pagoda unei fîntîni ornamentale. Pajiștile cenușii, cu galaxiile lor întunecate de margarete, siluetele copacilor și fîntîna erau neverosimil de diferite de cele pe care le văzuse cu cîteva ore înainte, cînd se întorsese de la școală. Pășind peste o plăcuță cu „Nu călcați iarba“, se duse la un copac în care dorise întotdeauna să se urce. Nu avea nici o ramură pînă la vreo trei metri, dar avea scoarța noduroasă și zgrunțuroasă, și se cățără înainte să-l părăsească impulsul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întindere mizeră pavată cu gresie și cauciuc gri, plină de oameni de toate vîrstele care se înghesuiau pe bănci. O tejghea împărțită în nișe se întindea de-a lungul peretelui, iar în nișa din fața liftului era un scaun și o plăcuță pe care scria INFORMAȚII. în timp ce se îndrepta spre ghișeu, simți cum aerul îi opune rezistență ca o gelatină transparentă. Oamenii de pe bănci aveau și ei o înfățișare statuară și păreau în transă, de parcă ar fi fost congelați acolo. Orice gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uși în perete. O deschise ușor, trase cu ochiul prin crăpătură și șopti: — Pare liniștit. Nu cred că trebuie să-ți fie teamă. Știi ce-ai de făcut? — Da. Lanark intră pe ușă în ghișeul din spatele tejghelei pe care era plăcuța cu semnul informații. Un tinerel slab stătea în fața lui. Avea păr scurt, în dezordine, un costum curat din stofă ieftină, își ținea ochii închiși și părea că se străduie să nu cadă într-o parte. Lanark puse mîna pe mînerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ajunse la ceea ce recunoscuse a fi sala de control militar a lui Enro. Enro se opri în fața uneia dintre cutiile de distorsoare. Se uită la Gosseyn. - Spune-i amiralului, repetă el, că ești reprezentantul meu. Iată mandatul. Îi întinse o plăcuță strălucitoare. - Acum, intră. Arătă spre cabină. Un asistent deschise ușa a ceea ce Gosseyn știa că era un transportor prin distorsor. Gosseyn înainta supărat. Nu dorea să plece de la curtea lui Enro tocmai acum. Nu știa destule. Părea important să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
putere în toată lumea. — Nu m-ar mira dacă peste ani și ani, cu colectiviștii la putere, cu Regele alungat, niște oameni care n or să știe sau n-or să vrea să știe adevărul, au să-i facă lui Mille plăcuță cu nume de stradă. Poate chiar aici, pe Sărindar, spuse șoptit Pavel. Apoi își aprinse o țigară de foi. Procopiu era obișnuit cu asemenea idei originale și sumbre: una din obsesiile colegului său era viitorul, iar acum, că scria și-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
putrezite în mare parte. Dimensiunile sicriului: 1,98 m x 1,40 m; lățimea scândurilor laterale era de 24-25 cm. Scândurile erau încheiate la capete în coadă de rândunică și întărite cu colțari de tablă de aramă bătută în ținte. Plăcuțe asemănătoare prindeau mijlocul fiecărei laturi de fundul lăzii. Sicriul avea un capac de scânduri așezate în două pante, terminat la capete cu câte un fronton triunghiular din scânduri prinse în cuie de lemn. Pe dinafară, scândurile lăzii și frontoanele capacului
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
care aducea aici turiști încă din anii ’30. Era un mozaic în stil romanic, absolut intact, întinzându-se pe zece metri în lungime și cinci în lățime. Chiar și la lumina aceea, Ziad putea vedea claritatea culorilor realizate de nenumăratele plăcuțe: galben, verde, ocru, maro, un roșu intens ca vinul, o nuanță mai aspră, precum cărămida roșiatică, însoțită de negru intens, alb și multe feluri de gri. După cum i se spusese, podeaua era împărțită în trei panouri distincte. Cel mai îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cinci milenii în trecut, era pentru el extrem de emoționantă. Ideea că sumerienii își păstraseră în scris gândurile, experiențele, chiar și frivolitățile cu trei secole înainte de Hristos, iar asta chiar aici, pe tăblițe nici mai mari, nici mai impozante decât aceste plăcuțe de lut, era revigorantă. Se imagina în postura unuia dintre acele imense radiotelescoape, aliniate în deșertul New Mexico, ale căror antene uriașe erau primele care recepționau un semnal emis cu milenii în urmă de o stea îndepărtată. Cineva scrisese aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Avraami s-ar putea chiar să fi avut doi fii. Dar doi fii ale căror nume să fie exact Isaac și Ismael? Era o coincidență prea mare. Trebuia să fie el. Ușa se deschise. Din instinct, Shimon puse mâna peste plăcuță, ca să o ascundă. —Bună, chamoudi. Nu te așteptam. Nu trebuia să fii la Shapira? La naiba. Întâlnirea. — Da trebuia. Adică trebuie. Îi dau telefon. — Ce s-a întâmplat Shimon? Ai transpirat. —A fost cald. Am alergat. —De ce ai alergat? Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
reală pe o stradă reală. Când ateriză, genunchii i se îndoiră. Indicatoarele cu neon îl dădură de gol: cartierul lămpilor roșii din Second Life. Manechine îmbrăcate în corsete sintetice strălucitoare, care, atunci când cursorul plana pe lângă ele, scoteau la iveală o plăcuță cu prețul. Biciuri, măști de cauciuc, le aveau pe toate. Se simți de îndată dezbrăcată, iar sânii pneumatici începură s-o stânjenească. Dar acum era Lola Hepburn. Putea să facă orice voia. Se apropie de avatarul unui bărbat, o creatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
prin intermediul unei rețele globale de comunicații denumită Echellon, care încalcă legile democrației în zece societăți democratice, inclusiv cea a SUA. Sateliți atent pozitionați ne supraveghează fiecare mișcare la fiecare trei minute, având capacitatea de a fotografia orice chip uman, orice plăcuță de permis, fiecare dormitor, pe fiecare dintre copiii noștri. Guverne care ne-au pătruns în intimitate înregistrând pe bandă conversațiile cetățenilor. Fiecare e-mail este scanat electronic, analizat și stocat în intenția oficialităților guvernamentale de a cerceta mesajele de amenințare trimise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
care ți l-a dat. — Va trebui să o plătesc? — Fără doar și poate, spuse avocatul și închise. Capitolul 62 Ofițerul de la recepție din Secția de Poliție Rockville era o negresă atrăgătoare, cu piele fină, de douăzeci și cinci de ani. Pe plăcuța de pe birou scria: Ofițer J. Lowry. Uniforma ei era impecabilă. Georgia Bellarmino o împinse pe fiica ei aproape de birou. Puse punga de hârtie cu seringi în fața polițistei și spuse: — Ofițer Lowry, vreau să știu de ce fiica mea are aceste lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de așteptare de zece zile. Alex îi întinse arma înapoi. — Mă mai gândesc, zise ea. Se întoarse la Jamie, îi cumpără jucăria Spider Man cu care se juca și ieșiră în parcare. Un bărbat stătea în spatele mașinii ei, aplecat spre plăcuța de înmatriculare. Nota numărul. Era un bărbat în vârstă, într-un gen de uniformă. Arăta ca un paznic de la magazin. Fugi. Pleacă acum, își spuse Alex. Dar nu avea ce face. Avea nevoie de mașină. Trebuia să gândească repede. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pisoi azvârliți Într-o găleată cu apă, ne lansăm cu toții - zece milioane de inși - Într-o luptă zadarnică Împotriva picăturilor. Nu se poate spune că suntem cu desăvârșire singuri În această Încleștare, fiindcă străzile, cu numele lor antediluviene, gravate pe plăcuțe de tablă, iau și ele parte la ea, la fel și pietrele funerare ale atâtor sfinți Împrăștiate În toate direcțiile, și mormanele de gunoaie care zac În așteptare la aproape fiecare colț de stradă, și gropile imense și hidoase de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Într-un mod prea ciudat; și că oricât de mult s-ar fi străduit, nu avea să fie niciodată o femeie frumoasă. Până a nu Împlini șaptesprezece ani, Asya Kazanci a mai Înțeles că nu aparținea Istanbulului mai mult decât plăcuțele pe care scria „stradă În construcție“ sau „clădire În curs de restaurare“, instalate temporar de municipalitate sau decât ceața care se lăsa peste oraș În nopțile Întunecoase ca să nu se mai risipească decât atunci când se crăpa de ziuă, neducând nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se îndepărteze de Porfiri, pentru ca în momentul următor, să facă stânga-mprejur și să o ia la fugă cu pași mari, strigând peste umăr: Cizme! Excelente! Porfiri avea impresia că acesta rânjea. § Numărul casei se dovedi a fi șaptesprezece. O plăcuță indica faptul că imobilul aparținea văduvei Consilierului de Stat S.P. Ivolgin. Ușa, din stânga cariatidei centrale ce mărginea pasajul, dădea direct în stradă. Menajera care deschise ușa era îmbrăcată într-o rochie gri curată peste care avea un șorț bine apretat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a lungul anilor? Hotelul seamănă cu un castel bavarez; tichia portarului este Împodobită cu beteală, la recepție, Într-un bol, mere roșii și lucioase; cabinele telefonice sînt de fapt confesionale gotice Împodobite cu luminițe albe. Oameni cu numele Înscris pe plăcuțe prinse pe reverul hainelor trebăluiesc prin holul de la intrare, unii purtînd pe cap căciulițe de Moș Crăciun. Maggie Îi spune lui Wakefield că o să aștepte pînă cînd urcă el În cameră, apoi o să iasă la o băutură „sau ceva“. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Gaston a dat colțul. Strada era foarte îngustă. Pe stânga se afla o farmacie a unui oarecare Takahashi, iar lângă ea un magazin unde se vindea saké. Două case mai încolo, Gaston văzu pe o ușă de sticlă murdară o plăcuță: „Kobayashi - topograf“. S-a apropiat și s-a uitat pe fereastră. În fața ochilor i-a apărut chiar omul pe care-l căuta! 11 Harta Endō aștepta pe cineva acolo, în camera de la parter. Avea haina pe mână și țigara îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de pe Koshō-machi, Endō a descoperit repede unde locuia Kobayashi și s-a pus la pândă ca să vadă când vine, când pleacă. A plănuit totul cu grijă și știa exact unde și cum o să îl întâlnească. Kobayashi, care avea la ușă plăcuța pe care scria „Topograf“, alerga prin tot orașul ca un șobolan. Deservea multă lume. Studia registrul, compara datele înregistrate cu cele reale și stabilea prețul pentru cumpărător. Dădea informații și speculanților de pământ care dădeau târcoale regiunii Tōhoku, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un dar din partea lui Faroald, spada scurtă cu un singur tăiș și cu vârful curb pe care longobarzii o folosesc în bătăliile de pe cal. Era o bijuterie: avea garda din lemn de corn sculptat și teaca de piele căptușită cu plăcuțe de aur. Un longobard pe nume Garibaldoo s-a ridicat și, prefăcându-se că nu era de acord, a susținut că Rotari nu era îndeajuns de copt ca să fie războinic. Nu și-a terminat bine cuvântul, că un rândaș a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în nișă coborând dintr-un mare recipient, tot de bronz. Ca să ajungi în atrium, se urca o scară lungă de marmură, iar ușile de acces în biserică erau cinci la număr. Ne-am îndreptat spre cea mai mare, ferecată în plăcuțe de argint bătut cu ciocanul în relief. - Un alt dar din partea papei, a spus Adeodato, care șchiopăta lângă mine, sprijinit în baston. Nouă sute șaptezeci și cinci de livre de argint. În glasul său mi s-a părut că disting o nuanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldații la fața locului. Templul, din care Petru o alungase pe Venus, se afla pe o stâncă mare perpendiculară deasupra mării, alături de ruinele unui castel roman. Urcușul până acolo nu era deloc ușor. Porțile în vremea aceea erau căptușite cu plăcuțe de fier, și zăvoarele de pe dinăuntru rezistaseră până și la un berbece improvizat. Ferestre nu existau pe fațadă; se deschideau sus, doar deasupra prăpastiei. Am încercat porțile sub privirile hulpave a peste treizeci de soldați și am hotărât: - Nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să depună bucata de lemn, dar numai după prelucrarea lui. În schimb, ar fi putut să păstreze resturile prelucrării, spre a le dona bisericii lui. Zis și făcut. Cel mai bun giuvaiergiu din Pavia a pregătit o cutie cu patru plăcuțe de argint, fiecare din acestea având o monogramă gravată în limba greacă. Iată ce grăia textul: „Doamne, ajută-l pe robul tău Stiliano magistrul“. Împreună cu Adeodato am depus lemnul, împărțit în trei bucăți, ca să formeze o cruce patriarhală, cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]