1,260 matches
-
dimineți când își amintea visele de peste noapte, Clara Ionescu se trezea cu chipul domnului Neacșu în minte și se uita nedumerită alături. Dacă era înainte de ora 7, îl zărea pe domnul Ionescu dor mind destins, sforăind ușor, bine înfășurat în plapumă. Se trăgea instinctiv mai aproape de el și el o cuprindea părintește în brațe, continuându-și netulburat somnul profund. Clara se cuibărea în brațele lui, recunoscătoare, și adormea la loc, instantaneu. însă în zilele în care se trezea cu chipul domnului
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
amintiri! — Poate că ai dreptate, rosti Clara, cu glas răgușit, după o scurtă tăcere, privind tot înainte. în noapte aceea, Clara nu reuși să adoarmă deloc. Stătea în tinsă în pat, nemișcată. Domnul Ionescu dormea dus, cu spatele la ea, încovrigat sub plapumă. Veniseră acasă pe la mie zul nopții, pentru că a doua zi era vineri și Ion trebuia să mear gă la serviciu. De cum intrase în casă, Clara se dusese sub duș și acolo rămăsese nemișcată, lăsând să curgă stropi de apă fierbinți
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
miercurea aceea zi potrivită pentru iarmaroace, încă de pe timpurile imperiale crengile se sprijineau în cețuri albe și reci, ca laptele de mașteră, când Petrea Păun își vârfuia, pe întuneric, căruța lui cu roți moi de cauciuc. Clădi perne umflate, o plapumă grea de culori vegetale, un mindir cu paie ieșinde prin pânza groasă de sac lucruri dragi, rămase de la Iustiniana, rândui, strâns, ca într-o cutie de chibrituri, unelte de construcție: cancioc, mistrie, nivela cu aer, firul cu plumb, câteva rindele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din cel al oamenilor de afaceri, care împânziseră poienile pădurii, prin răspândirea noilor vile cu etaj. Pe întreitul teren de tenis al palatului, ascuns din dosul unui gard viu, ce înghesuia stufoase crengi de tuia, cu ramuri îndoindu-se sub plapuma zăpezii, aduseră trei porci tineri, care muriră sub cuțit, îngroziți, până în străfundurile subconștientului lor de mamifere, la vederea mulțimii și ferocității oamenilor. Însuși magnatul își suflecă mânecile, străpungând, cu îndemânare și curaj, spațiul auriculo-ventricular al porcului cel mai îndărătnic, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și pierdut într-o casă, străină, construită grăbit și stângaci din marmură adusă de aiurea. Deși cunoștea dinainte răspunsul pe care urma să-l primească, îl întrebă: Ce faci, bre, cum te simți, bine? Îmmmmî! gemu un răspuns interlocutorul, de sub plapuma sărăcăcioasă, ca și cum ar fi zis: nu prea. Dar ce să faci? À la guerre, comme à la guerre? Vladimir, care, meditativ, mai sorbi o dușcă din carafa de cristal (desigur, cu titlu de dezinfectant! raționă el imediat),îi spuse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
avea o expresie severă de ingratitudine inexorabilă pe fața imobilă, așteptând, nepăsător, să îl acopere altcineva și făcându-i, parcă, în ciudă, prin fixitatea privirii. Ca un mai înțelept ce era, Vladimir cedă primul, acoperindu-l cu un colț de plapumă peste pieptul rece și scofâlcit: Să stai așa, învelit, ca să transpiri! porunci el acestui pacient cu bizară, trufașă și plină de neobrăzată comportare. Dintr-odată, aprigă, aspră, barbară, intoleranța față de ingratitudine și față de lipsa de respect îl năpădi pe Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
trupul ei de salamandră amorțită de frig. Deschise ochi suri, între pietre tombale, acoperite de zăpadă, scuturându-și bodogănind stratul alb care îi acoperise de o palmă pe amândoi. Privi fără să înțeleagă ceva spre insul de alături, care, sub plapuma de zăpadă, dormea, strângându-se tot mai încovrigat de frig și tot mai acaparat de voluptosul dor de hodină. Ațintindu-și ochii alburii și tulburi, Mesalina socoti că bancnotele care ieșeau dezordonat din buzunarul necunoscutului, risipindu-se printre frunzele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fracțiunea de secundă înainte ca lumea să dispară din fața ochilor săi, Marius mai are timp să vadă o bucată dintr-un tors uman cum zboară prin aer. O lovitură violentă, apoi întunericul se năpustește asupra lui înconjurându-l ca o plapumă groasă și grea. Când deschide ochii se află întins în singurul pat dintr-o încăpere necunoscută, pătrată, cu pereți orbitori de albi. Lumini și umbre se amestecă într-o goană nebună prin fața pupilei, refuzând să se oprească din mișcarea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sentimentul de spaimă a omului fără nici o rădăcină în fața timpului, pentru care există doar zădărnicia și nesiguranța tuturor lucrurilor. Atunci când Marius se așează lângă ea, îl privește cu nesaț și o liniște profundă îi învăluie sufletul, la fel de plăcută ca o plapumă călduroasă într-o noapte de iarnă. În clipa aceea își jură că viața trebuie să-i ofere aceea împlinirea a feminității și iubirii ei, iar pentru asta este pregătită să lupte îndârjit și să smulgă viitorului incert această fericire. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
țeavă. Face un pas înainte, dar știe că este prea târziu. Nici nu aude pocnetul împușcăturii. Cade în genunchi, cu brațele încrucișate peste pieptul invadat de o căldură puternică. La fel ca cea din noaptea de Ajun, când, băgat sub plapumă, mama îl săruta pe creștet, asigurându-l că Moș Crăciun va aduce neapărat cadouri copiilor cuminți. Simte printre buzele ce încep să tremure necontrolat, un gust sărat. Gustul propriului său sânge. Cuprins de o negreală cleioasă și rece, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu fereală, că e păcat să nu vedem sfârșitul. Acasă, murmură visător Helmuth. Așezat pe vine, își strânge mai tare mantaua veche și ponosită pe trupul subțire apoi duce la buze țigara și trage cu putere. Patul moale, cearșafuri curate, plapuma călduroasă, focul care duduie în sobă. Acum, la cină, aș fi avut în față cârnăciorii făcuți de Gertrude. Mmmm! Ți-am povestit de ei, Karl? Da și nu numai odată, se aude mormăitura exasperată a celuilalt, un soldat cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rostea aceste din urmă cuvinte - preciza Învățătorul - Lung le rostea „cu aerul că Înțelege toate acestea ca pe o desfășurare normală, justificată, nimic aducînd a protest sau a bătaie de joc”, Învățase pe dinafară lecția acestei ipocrizii ocrotitoare ca o plapumă, atît doar, că față de Învățător făcea cu ochiul, menținînd o complicitate nerostită vreodată, ca un oxigen necesar supraviețuirii. Față de alții nu, căci s-ar fi putut auzi fără voie, fără gînd rău, o simplă limbuție unde nu trebuia, iar „cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ne-a pălit farmecul, seducția... verva pe care ne-o inspiră această certitudine, pe care o transmitem acasă celor care se simt prea siguri de noi... puțină neliniște, puțină gelozie, pentru a ni se prețui apoi dulcea supunere, abandonul de sub plapumă... Nu citisem în privirile lor nici măcar atât, avem cu cine cocheta, pe tine nu te cunoaștem, parcă îmi spuneau, și nici nu avem chef s-o facem, să te invităm la petrecerile noastre unde vin inși chiar mai puțin cunoscuți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pricep cel mai bine să le piardă, tocmai din dorința de-a le păstra pe-o foaie de hârtie, îmi aparțineau în totalitate și nu le-aș fi dat pentru nimic în lume. Într-o dimineață, în timp ce tocmai ieșeam de sub plapumă, am observat că degetul mare de la piciorul stâng al Mariei are o dimensiune apreciabilă. Nu crescuse într-o noapte cât alții într-un an, dar parcă era mai amplu și mai rotund decât oricare dintre degetele pe care le întâlnisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zdrobiți. Smeriți, apatici, plecau privirile în pământ, acolo unde mâinile forfoteau resemnate prin genți și sacoșe cu un conținut incert. Ce-ar fi putut să transporte în bagajele enorme, burtoase, atârnând ca un pește fiert peste picioarele vecinului? Haine? Vreo plapumă? Niște cadouri, pentru-acasă? Misterul rămânea, cu fiecare an, intact, împachetat în pânzele sacilor, colorate ca un pulovăr turcesc. Încărcată cu mărfuri grele și parfumate, corabia asta a lor, pe care se încăpățânau să nu mă invite, se umfla în vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de la Peenemunde: caninii rămâneau strânși, saliva nu circula dincolo de vârful gingiilor. Buzele se-atingeau prudent, delicat, departe de palatali; dacă nu eram atenți, mișcam din loc dintele, cu tot cu rădăcina lui de-oțel. Doar nopțile curgeau mai liniștit, adormeam imediat, sub plapuma de două kile adusă de la Constanța. Cât despre micuțul și antipaticul Coco, când îl parașutai din cușcă, te pișca de ureche sau zbura pe degetele Feliciei de la picioare și se-apuca să le pigulească. Era un peruș verde, infect, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
paharele de cocktail. Oricum, după ce sala se scufunda în fum și porneau chitările, nu mai conta, te simțeai ca într-un avion prăbușit în ocean. Cât despre Mihnea, nu fugea de nimeni, pur și simplu dormea sănătos, cu motanul sub plapumă, la picioare. Între unșpe și patru dimineața, nu-ți puteai imagina om mai fericit ca el. Îi iubeam pe toți, erau prietenii mei (făcuserăm și „Revoluția“ împreună, întâi la „Romană“, apoi la Televiziune), dar i-aș fi așezat fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
într-un sicriu umplut cu cipuri dezactivate. Oamenii nu ziceau nimic, probabil nici nu-și dădeau seama. Eu n-aveam nouă vieți, ca motanul lui Mihnea, și nici timp să-mi petrec vreo două din ele pe frigider sau sub plapumă. Moartea pândea cu fiecare zbatere a pleoapelor, cu fiecare peliculă de aer inspirată, cu fiecare deschidere și închidere a valvelor inimii. Supapele ei secrete umpleau plămânii cu oxigen, dar, în contact cu zecile de curenți electrici din organism, amestecul lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ocupam nici măcar de foștii mei prieteni. Chiar s-a întâmplat ceva, genul ăla de chestie simplă și neprevăzută, care te ia pe sus și-ți dă totul peste cap, ca un avion în picaj. Lucram singur, Maria dormea sub două plăpumi. O seară frumoasă de toamnă, rece și tristă ca un dezastru. Tocmai terminasem de urmărit o super-prăbușire și oprisem filmul: „AeroPeru 603“ zăcea pe fundul Pacificului, rupt în câteva zeci de mii de bucățele. Îmi priveam calculatorul și mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stătea bine când își ieșea din pepeni. Frumoasă și vulnerabilă, cum mi-o doream. Mihnea s-a ridicat de pe scaun, cu tot cu motan. L-a depozitat pe dulap, apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe vremuri, pentru plăpumi și așternuturi. A scos de-acolo un tub cartonat, vișiniu, lunguieț; puteai să altoiești câinii cu el. Ni l-a fâlfâit sub nas. „Asta-i drăcia!“ Jubila. „Pot să-ntreb și eu ceva?“, mi-a luat-o Maria înainte, „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu dantela strânsă pe braț, mai sus de cot. Mașina stă pe faleză, bunică-meu ține o mână pe capota nichelată. Putere, mândrie, liniște - asta degajă scena. Iar în spate, marea aia ciudată, care nu se vede.“ Maria a tras plapuma peste noi. Ne instalasem centrală termică, dar de pomană. Nu s-ar fi putut spune exact dacă făceam noi economie sau fusese o greșeală de proiectare. Era mai frig ca pe vremea comuniștilor. „Mi-e somn. Îmi spui ce căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi putut spune exact dacă făceam noi economie sau fusese o greșeală de proiectare. Era mai frig ca pe vremea comuniștilor. „Mi-e somn. Îmi spui ce căutăm la Constanța sau mă culc?“ M-am instalat în capul oaselor, cu plapuma sub bărbie: un mic sultan, peste regatul lui de perne și puiuleți. Maria dispăruse deja, acoperită de cearșafuri. „Îți spun. Știe Scurtu pe cineva acolo, care ne-ar putea ajuta. Un avocat tânăr, colecționar de mașinării de pe vremuri: ceasuri, pistoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cearșafuri. „Îți spun. Știe Scurtu pe cineva acolo, care ne-ar putea ajuta. Un avocat tânăr, colecționar de mașinării de pe vremuri: ceasuri, pistoale, mașini de scris, ordinatoare mecanice.“ „Și ce-au toate astea cu povestea noastră?“, a căscat Maria de sub plapumă. „Ai citit Patul lui Procust?“ „Normal, deșteptule. Toți îl citim, în liceu. Unii îl mai fac și-n facultate, în caz că ai uitat. Sau vouă nu vi s-a predat?“ „N-am uitat. Noi am făcut carte cu profesori buni; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a suflecat mâneca, verificându-și ceasul. Minutarul se învârtea, nu luase apă. „Sau, mai bine zis, astăzi. E trecut de douășpe noaptea.“ Am tras cu urechea. Ploaia se-oprise, țuica se terminase. Mihnea ne-a adus niște pături și două plăpumi. „Doarme fiecare cum vrea. Eu sunt dincolo-n bucătărie. Ne vedem dimineața, la opt.“ „Tu nu te culci?“, l-am întrebat. „Oha. Așa mă știi tu pe mine?“ Și-a strâns laptopul și s-a refugiat în bucătărie. Puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă știi tu pe mine?“ Și-a strâns laptopul și s-a refugiat în bucătărie. Puteam să pun pariu că are nu știu câte routere acolo, sub masă și prin sertare. Maria și-a scos cizmulițele, după care s-a vârât sub plapumă; peste plapumă, a tras și-o pătură. Tânărul Lupu s-a uitat la mine. „Da.“, i-am confirmat, „Poți să te descalți. Până dimineața, rămânem pe loc.“ S-a aplecat, și-a descheiat șireturile, apoi și-a aranjat pantofii, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]