999 matches
-
care Providența o dăruiește celui încercat de nenorocire. Dar în desfășurarea unei nedreptăți pînă la capătul posibilităților ei peste care se boltește rectificarea divină el citește mai cu seamă proiecția antitetică a misterului : ai văzut lucrurile Lui paradoxale? 4 Toposul platonician și iudeo-creștin al dreptului batjocorit stă, de asemenea, în centrul filozofiei religioase a Simonei Weil. Ca mecanism al forței și al necesității care îl strivește pe cel drept, lumea oglindește indiferența/imparțialitatea divină. Ca mecanism al forței și al necesității
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
un chip public înglobant, ci un chip polarizat : de prezență în societate, de retragere din totalitățile sociale. Pentru o conștiință atentă la sugestiile simbolice ale imediatului, nu oferă el oare destul material care oglindește ca ochiurile de apă din Republica platoniciană strălucirea paradoxală a transcendenței, modul ei apofatic? Gîndirea simbolică și analogia inversă Totuși, s-ar putea obiecta, pe bună dreptate, că opusele în tensiune pe care ni le tot perindă sub ochi spectacolul public și mediatic (de la euroscepticism vs euroentuziasm
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în mod absolut Unul absolut Unul care este Unu , realitate compactă, infinită, precedînd orice determinație, inclusiv cea a ființei, depășind orice distincție. Densitatea Unului unu nu lasă loc ființei, așa cum nu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
exercitării cunoașterii și puterii. Decizionalul represiv e starea latentă a conflictelor. Concepția "absolutistă" a lui Foucault despre raporturile puterii-cunoaștere provine și din ipostaza sa de mare luptător, al doilea după Nietzsche, împotriva marelui mit occidental, cum numea gânditorul francez antinomia platoniciană cunoaștere-putere. Cu toate că societatea modernă este una politizată și docilă cunoașterilor disciplinate de către instituțiile social-politice, există multiple posibilități de a crea cunoaștere în afara puterii politice, iar multe forme și conținuturi de cunoaștere scapă acțiunii limitate a Politikului. Cunoașterea-putere este valabilă doar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
dezvoltăm printr-o cunoaștere. A fi dincolo de semn, dincolo de interpretare devine o atitudine vitală pentru a ieși din cercul vicios al puterii-cunoaștere, pentru a nu mai continua relația nefastă și complementară dintre cunoașterea gânditorilor și puterea politicienilor. Un cerc vicios platonician. Dar și un cerc vicios foucauldian: orice cunoaștere produce putere și orice putere se instituie prin cunoaștere sunt teze de eliminat din gândirea și din comportamentul oamenilor. Deși pare oriunde, puterea nu este chiar oriunde... A gândi cu istoria înseamnă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
literaturii în particular. Platon își fundamentează concepția sa filosofică idealistă pe faptul că lumea sensibilă este copia imperfectă a lumii transcedentale, a ideilor, iar sufletul de origine divină este singurul intermediar între aparențe și tiparele eterne. Potrivit acestei concepții, teoria platoniciană consideră arta ca imitație a copiei lumii ideilor fiind copia și mai imperfectă, și mai amăgitoare, a acestei lumi. Lucrarea însă care va marca spațiul literaturii și va rămâne punct de referință în lucrările de specialitate este Poetica lui Aristotel
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
disipând caracterul contingent specific alegerilor politice. Împodobite cu veșmintele "scientismului", politicile urbane puteau să pretindă în mod obiectiv că tratează orașul fără să se preocupe de punctul de vedere subiectiv al locuitorilor. Protagoniștii acestui tip de acțiune publică aveau certitudinea platoniciană cum că adevărul nu poate veni de la cei mulți, nici nu le poate fi comunicat acestora. Într-un sistem republican care făcea din stat depozitarul științei societății, controlul politic al dezvoltării urbane a fost mai mult o afacere de stat
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ca prim teoretician de seamă al humorului. Nu l-am putut situa pe Socrate decît ca pe un îndepărtat (și unic) precursor nu însă și ca pe un exponent integral al marelui humor. Spre deosebire de H. Höffding, socotesc că între personajul platonician Socrate și maieutica ironiilor sale, pe de o parte, și marele humor (care a apărut cu adevărat abia odată cu Chaucer, în medievalitatea europeană), pe de alta, există o diferență importantă: ea constă în caracterul evident didactic al celor dintîi, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
siajul căruia se înscrie și o bună parte a artei moderne, „rătăcită” în divagație onirică, fantastică și baroc. B. este înclinat să vadă în poezia lui Mallarmé, în muzica lui Franck și în pictura lui Cézanne o restituție a universului platonician din Timaios, dar acelorași „clasici ai unui extrem clasicism” le reproșează sterilitatea, lipsa de fior și disprețul pentru idee. Părăsindu-și maeștrii, tânărul critic recunoaște, în bună tradiție romantică, forța magică a logosului. Trepte ale abstracțiunii, cuvintele incarnează realități virtuale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
EUROPEAN 2011 Cuprins Cuvânt înainte / 9 Capitolul I Antichitatea / 11 1. Arta mimesisului / 11 1.1.Conceptul de mimesis / 11 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare / 13 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice / 17 2. Condamnarea platoniciană / 19 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului / 20 2.2. Punctul de vedere al moralistului / 21 2.3. Urmașii lui Platon / 24 3. Dramaturgia aristotelică / 27 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru / 28 3.2
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cazul acesta, mi se pare, Homer și ceilalți poeți recurg la imitație în povestirile lor. Cu siguranță. Dimpotrivă, dacă poetul nu s-ar ascunde niciodată, imitația ar fi absentă din întrega sa compoziție și din toate povestirile sale. (393a-c) Tipologia platoniciană va fi reluată de nenumărate ori de teoreticienii occidentali. Mairet, unul dintre primii teoreticieni ai clasicismului, o reformulează într-o manieră cvasi identică în Prefața la La Silvanire în 1631: Consider că există trei feluri de poeme: dramatic, exegematic și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un mod de exprimare specific, diferit de cel al literaturii, cel narativ pur. Tipologia aristotelică, formulată în Poetica, este mult mai pertinentă. Aristotel conservă modul de enunțare drept criteriu esențial al diferențierii între forma narativă și teatru. Dar în tipologia platoniciană, se elimină povestirea pură, formă teoretică nerealizată vreodată, cu excepția ditirambului, dacă trebuie să ne luăm după Platon. Epopeea, ca mai târziu romanul și nuvela, integrează fără dificultate elemente mimetice. Nu există, în ansamblul literaturii universale, epopee sau roman lipsite de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne luăm după Platon. Epopeea, ca mai târziu romanul și nuvela, integrează fără dificultate elemente mimetice. Nu există, în ansamblul literaturii universale, epopee sau roman lipsite de pasaje dialogate 4. Numai câteva nuvele foarte scurte fac excepție. De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept formă mixtă, impură, devine la el formă narativă 5. Modul de enunț diferențiind, după cum am văzut, genul narativ și genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cui se datorează măștile, prologurile, numărul actorilor și toate lucrurile de acest gen, nu se știe. În ierarhia genurilor, comedia este considerată, în Antichitate, drept un gen minor, judecată care se va menține până în secolul al XVIII-lea." 2. Condamnarea platoniciană Platon se manifestă împotriva teatrului în calitate de metafizician și moralist, totodată. Arta aceasta, care-l menține pe om în universul sensibil și nu-i propune decât modele de imoralitate, este pernicioasă. Platon își dezvoltă ideile despre teatru în special în Republica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
secțiune a primei părți a lucrării sale, intitulată "Platon să nu-i condamne pe Poeții Republicii sale decât din cauza impresiei prea puternice pe care imitațiile lor o pot face", îl interpelează direct pe filosof. El infirmă aici punctul de vedere platonician, invocând faptul că cititorul sau spectatorul n-ar simți nicio plăcere în fața unui erou care ar fi un model perfect de virtute: "Poeții, spune Platon, nu se complac nicicum în descrierea liniștii interioare a unui înțelept, care păstrează în permanență
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unul dintre cele mai utile documente: epicurei și cinici, al căror purtător de cuvânt se face Însuși biograful, Îi contestă creația oraculară (Alexandru, 25, 43-44 și 47), convinși fiind de imposibilitatea unei intervenții divine În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă sub diferite titluri eficacitatea (Alexandru, 25). În această polemică se inserează acel tip nou de oameni religioși, creștinii, care, Înfățișați de Lucian drept dușmani
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
convergență de elemente care nu se concretizează, de altfel, Într-un amestec sincretic de aporturi disparate, ci Într-o sinteză fecundă, dominată de opțiunea specifică pentru metafizică; aceasta din urmă și-a Întipărit pecetea pe Întregul orizont ideologic. În conformitate cu postulatele platoniciene, Întărite mai apoi de aportul sevei pitagoreice, În autorii cu o astfel orientare de gândire apare destul de puternic, dacă nu prevalent, interesul pentru dimensiunea etică și religioasă. Filozoful, mai mult decât un pur speculativ, este un „Înțelept” ce tinde spre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
influența lui Iamblichos asupra lui Proclus, figură de Însemnătate proeminentă În tradiția neoplatonică, al treilea scolarh al școlii platonice renăscute la Atenaxe "Atena" după fondator, Plutarh, fiul lui Nestorxe "Nestor", și succesorul acestuia, Syrianus. Autorul unor numeroase comentarii ale dialogurilor platoniciene și al unor opere bine structurate speculativ, ca Elemente de teologie și Teologia platonică, Proclus, spirit profund religios și fidel cu scrupulozitate practicilor tradiționale de cult, așa cum reiese din biografia redactată de ucenicul Marinus, identifică În arta hieratică forța supremă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fel cum sămânța stă la originea oricărei vieți animale sau vegetale. Doctrina, deja gathică, a celor două existențe a fost obiectul unor elaborări profunde În literatura de limbă pahlavi (Gnoli, 1963, pp. 184 sqq.; Shaked, 1971), sub influența gândirii grecești, platoniciene și, mai ales, aristotelice (Zaehner, 1961, pp. 200 sq.). Cu toate acestea, rămâne una dintre cele mai originale și caracteristice doctrine ale zoroastrismului. În primii trei mii de ani ai anului cosmic, creația este concepută inițial ca o stare m
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care îl ocupă în constelația semantismelor lui *pereste mereu prezentă. Altminteri nu am putea înțelege de ce problema prudenței eline este una peratologică, deși cuvântul peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în acest context. Ambele teme sunt teme ale „încercării limitei“, ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Hiperion ca și Hypnos-ul lui Khnopff este personajul tutelar al imersiunii onirice într-o lume spectrală a frumuseții proiectate în chipul demonului. Frumusețea acestei măști trece dincolo de orice relevanță fizică, adevăratul chip al poetului este cel al demonului-daimon al tradiției platoniciene, lucifericul Hiperion, tentat nu de orgoliul unei suveranități absolute, ci de perisabilitatea ființei umane asupra căreia timpul își pune amprenta ireversibil. Zeii tânjesc uneori să devină oameni. Melancolia daimonilor eminescieni se înrudește cu tristețea demonilor vrubelieni. Adriana Șotropa analizează cele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cetățeni patrioți francezi. Solidaritățile pre-naționale, în special cele confesionale și regionale, trebuiau măturate și înlocuite cu solidaritatea națională. Monografia lui E. Weber arată că, în plin secolul al XIX-lea, mult după ce intelectualii au introdus ideea de națiune în colecția platoniciană a formelor ideale după care trebuie organizată politic realitatea socială, societatea franceză era departe de a fi omogenă, unitară și integrată intern. Franceza era vorbită doar de o minoritate concentrată în Île-de-France, care forma o enclavă lingvistică înconjurată de o
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
să se emancipeze de această influență ei au optat ferm pentru sincronizarea cu spațiul european, iar astăzi pentru integrarea în structurile acestuia" (Mitu et al., 1999, p. 5). La fel cum ideologia naționalistă promova ideea eternității naționale românești (i.e., teza platoniciană a națiunii române trans-istorice, eterne și imuabile), în același chip noua paradigmă difuzează ideea destinului istoric european al românilor. Dacă naționalismul se lăsa pradă seducției exercitate de ideea totalizantă a unității, europenismul introduce același tip de distorsiuni, lăsând impresia că
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
făcut obiectul unor metafore celebre, de mare notorietate în istoria ideilor culturale. Inventarul întocmit de D. Draaisma (2000) în cartea sa Metaphors of Memory stă mărturie pentru varietatea lor caleidoscopică, precum și pentru ingeniozitatea metaforică a teoreticienilor memoriei. De la faimoasa imagine platoniciană a memoriei ca tablă de ceară, trecând prin asemuiri ale memoriei cu biblioteci și depozite, pivnițe și labirinturi, palate și teatre și sfârșind cu analogii organiciste precum asemănarea cu un stomac sau cu un fagure de albine, memoria nu a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]