995 matches
-
caracterul magic și teurgic al doctrinei salvării, încercând de asemenea să aducă completări asupra teoriei emanației. Proclus a fost cel mai sistematic dintre neoplatonicieni, supranumit „scolasticul neoplatonismului”. El a trăit în secolul al cincilea, într-o perioadă în care sediul platonicienilor funcționa din nou la Atena, în școala reînființată de către Plutarh cel Mare. Născut la Constantinopol în 410, Proclus a studiat logica aristotelică la Alexandria, iar în anul 430 devine elevul favorit al lui Plutarh. Moare la Atena în 485. A
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
desființat-o (anul 529). Damascius s-a exilat în Persia împreună cu Simplicius, alt cunoscut comentator neoplatonic. A mai existat o ultimă încercare, pe la mijlocul secolului al VI-lea, a lui Ioan Philopon și Olimpiodorus, de a restabili la Alexandria o școală platoniciană. Ulterior ei s-au încreștinat și cu aceasta tradiția platonică se încheie. În calitate de curent sincretic, neoplatonismul nu este o perioadă a marilor sisteme personale decât în măsura în care interpretările la Platon și Aristotel au putut genera așa ceva, ca în cazul lui Plotin
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
un exemplu semnificativ în acest sens, textul respectiv fiind temporar considerat aristotelic chiar de către Toma din Aquino. Se poate afirma că neoplatonismul este școala cea mai influentă asupra gândirii patristice și medievale. Evul mediu va avea acces la puține texte platoniciene și aristotelice, la o cantitate precară și nesistematică de comentarii și traduceri. O mare parte dintre acestea proveneau sau au purtat influențe dinspre gânditorii neoplatonici.
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
reprezentanți ai unui curent independent. Mai trebuie spus și că doctrinele gnostice se dezvoltă în același context cu platonismul mediu, apelând la surse compatibile și rivalizând adesea. Gânditorii la care creștinii se raportau cu apelativul „eretici” puteau include la fel de bine platonicieni (în sensul platonismului mediu și chiar neoplatonismului) sau gnostici, fără ca cele două curente să se confunde. Miezul filosofiilor neoplatonice stătea pe doctrina emanației (indiferent de particularitățile acesteia, de la Plotin la Proclus, de pildă), în vreme ce gnosticii trebuie reperați prin cosmologia lor
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
platonice decât celelalte prin ipostazierea la nivel inteligibil a unui număr aparent excesiv de entități și niveluri. Ceea ce îi apropie este și soteriologia: ambele sisteme mizau pe rolul cunoașterii (inițierii) în salvarea sufletului. Totuși, dacă neoplatonicii se legitimau explicit prin tradiția platoniciană, asumându-și o identitate elenă, gnosticii își asumau o cuprindere mai largă, considerându-se posesorii unei învățături universale, capabilă să includă toate celelalte religii. Cerintus, Marcion, Carpocrates, Basilides și Valentinus. Ei au fost principalii învățători, de secol II, ai doctrinei
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
fondată de Antisthene (444 - 365 î.Chr.), al cărei principal reprezentant a fost Diogene din Sinope (413 - 327 î.Chr.), a fost denumit astfel pentru că: Mișcarea cinică trebuie înțeleasă ca o reacție împotriva dominației exercitată în acel timp de filosofia platoniciană. Antisthene spunea, în bătaie de joc, că el vede un cal trecând pe stradă, dar nu poate vedea "noțiunea ("ideea") de cal". Pe de altă parte, comportarea cinicilor provoca intenționat publicul, mâncau, urinau, se acuplau în plină piață, neținând seamă
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
o bucată de carne crudă. Filosofia sa poate fi dedusă din anecdotele care circulau pe seama lui. Într-una din zile, putea fi văzut umblând prin Atena cu un felinar aprins în mână, strigând: "Caut un Om". Omul, în sensul "Ideilor" platoniciene, nu poate fi găsit, există doar diverși oameni concreți. Krates din Theba, discipol al lui Diogene, propaga arta virtuții și a ascetismului, a făcut trecerea de la cinism către stoicism, fiind învățătorul lui Zenon din Citium. Krates a fost căsătorit cu
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
î.Chr. și este în mod tradițional divizat în trei perioade, corespunzătoare diverselor orientări: Caracteristic pentru filosofia antică târzie a fost Neoplatonismul, care - într-o oarecare măsură - a influențat și gândirea primilor părinți ai bisericii creștine. Revenirea la ideile filosofiei platoniciene se datorește în primul rând lui Ammonios Saccas (secolul al III-lea d.Chr.) și discipolului lui, Plotin din Lycopolis (204 - 270 d.Chr.). Urmaș al lui Plotin a fost elevul său Porphir, care prin scrierile sale a popularizat doctrina
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința de a rezolva "aporiile" ("aporie" = dificultate în rezolvarea unei probleme) gândirii lui Platon, în special dintr-unul din cele mai dificile dialoguri ale sale, "Parmenide". Neoplatonicienii identifică zeii cu "Ideile" platoniciene. Plotin și Porphir consideră însă că practica religioasă nu este demnă de un înțelept, pentru că acesta este capabil să se apropie de divinitate în mod direct prin elevația spirituală a gândirii sale. Ultimul leagăn al filosofiei grecești a fost în
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
principale în acest domeniu au fost: "Zur Geschichte der Mondcyclen der Hellenen" (1855); "Epigraphisch-chronologische Studien" (1856); "Uber die vierjährigen Sonnenkreise der Alten" (1863). Böckh, de asemenea, a scris și unele lucrări în domeniul filozofiei, printre care cea referitoare la doctrina platoniciană a lumii ("De Platonica Corporis Fabrica mundani et de Vera indol, Astronomiae Philolaice" - 1810), precum și "Manetho und die Hundsternperiode" (1845).
Philipp August Böckh () [Corola-website/Science/319498_a_320827]
-
opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită că existențialista și agnostica („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. "Ușa interzisă"). Ideile sale și-au primit influență cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea "Despre limită" o fenomenologie existențiala definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre. În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
își are originea în dreptul civil și canonic din secolele al XII-lea și al XIII-lea. Gânditorii Renașterii s-au ocupat mai departe cu studiul gramaticii și retoricii medievale. În domeniul teologiei au continuat tradițiile filozofiei scolastice, iar interpretarea filosofiei platoniciene și aristoteliene și-a păstrat mai departe un rol decisiv. Școlile din Salerno (Italia) și Montpellier (Franța) reprezentau centre vestite pentru studiul medicinei. Curente înnoitoare în viața culturală au existat și înainte de epoca propriu-zisă a Renașterii, ele însă cuprindeau doar
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
ale acelei epoci. Deși lipsit de căldură, versul este armonios și concis. Dintre operele lui Arătos, doar "Phainomena", un poem de 1154 de versuri în limba greacă, despre astronomie a ajuns până în zilele noastre. Prima parte expune că esența, ideile platonicianului Eudoxus despre pozițiile respective ale constelațiilor, la care autorul adaugă niște considerații privitoare la "catasterism", adică transformarea ființelor în aștri sau constelații. A doua parte a poemului provine dintr-o altă sursă și tratează semnele meteorologice (în greacă: "diosemeia"), între
Aratos () [Corola-website/Science/316136_a_317465]
-
duce la Nirvana. După ce un discipol al lui Buddha a-nvățat aceasta el nu va mai căuta respectul lumii, dar va depune eforturi pentru a-și însuși înțelepciunea"”. (op. cit V, 2). Strofa a-VIII-a adâncește ideea abstragerii din fenomenal. Motivul platonician sirenic "Ca un cântec de sirenă," "Lumea-ntinde lucii mreje;" își are echivalentul în gândirea budistă, în Mara, care ispășește pe omul comun să se-ntoarcă din drumul vieții, tot așa și cei comuni încearcă să ispitească omul superior: "Te
Glossă () [Corola-website/Science/322460_a_323789]
-
influență a doctrinei politice din "Legile" lui Platon. Aceasta nu înseamnă neapărat că filosoful s-a implicat personal în organizarea cetății, ci se poate datora fie culturii politice a lui Kallistratos, fie altor adepți din Thasos sau Atena ai ideilor platoniciene (dacă nu cumva este vorba, după cum s-a susținut de asemenea, de o intervenție mai târzie a lui Filip al II-lea al Macedoniei, la reorganizarea cetății, după modelul fostei colonii ateniene Amfipolis). Cu siguranță, aportul atenienilor la constituirea noii
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
mitică, Pământul (rotund) aflându-se în centru, static, planetele fiind extrem de aproape de el, iar stelele la o distanță deasemenea mică (~10 diametre terestre), toate rotite de zeițele destinului. Discipolul lui Platon Eudoxus din Knidos va fi cel care, păstrând viziunea platoniciană, va repune accentul pe perfecțiunea sferelor (sau cercurilor) pe care evoluează în mișcarea lor în jurul Pământului planetele, reluând o idee dragă sectei pitagoreice. Pentru Aristotel, un alt elev al lui Platon, Pământul se afla în centru, sferele pe care se
Geocentrism () [Corola-website/Science/327319_a_328648]
-
sunt cei numiți străini de învățătura șūfī, fiindcă sunt străini în păreri și călătoresc în gând către alte trepte, care le sunt adevăratele patrii" . Ibn Bajja (re)valorifică, în spiritul tradiției culturale a vremii, filosofia greco-latină, evidențiindu-se astfel ideea platoniciană potrivit căreia intelectul poate descoperi adevărul prin el însuși. Reflexe ale lucrării " Felul de a fi al Singuraticului" se regăsesc la filosofi andaluzi, cum ar fi Averroes sau Ibn Tufayl în romanul Hayy bin Yaqzan. Fragmente din opera "Felul de
Ibn Bajja () [Corola-website/Science/330885_a_332214]
-
întrebarea " Există vreo a patra condiție convenabilă ce poate fi adăugată la cele trei expuse în definiția tradițională a cunoașterii?" Definiția clasică a cunoașterii că „opinie adevărată, însoțită de justificare” a fost formulată și discutată pentru prima dată în dialogul platonician „Theaitetos” și a fost ulterior reluată și dezvoltată de filosofii care au inaugurat filosofia analitică a cunoașterii din secolul al XX-lea. Definiția tradițională a cunoașterii poate fi formulată astfel: 1. p este adevărata 2. S crede că p este
Probleme de tip Gettier () [Corola-website/Science/329474_a_330803]
-
cu Zaratustra . Cât despre rolul gândirii eline, încă se problematizează adevăratele influențe de către specialiștii contemporani. Într-o recenzie a cărții lui John Walbridge se subliniază faptul că John Walbridge se îndreaptă către o altă perspectivă de interpretare suhrawardiană, accentuând influența platoniciană și nicidecum cea zoroastriană, așa cum postulează și Corbin. Analizând această interpretare, Gutas precizeaza că este evident faptul că Platon l-a influențat mult mai mult pe Suhrawardi decât a făcut-o Avicenna, din moment ce este evident în însăși opera sa. Teoria
Sohrawardi () [Corola-website/Science/331119_a_332448]
-
de priviri încărcate de patimă/ ca o Leoaică îndrăgostită/ femeia din tablou e mai însingurată decât crezi/ și mult mai tăcută“ (pp. 42-43). E, totodată, în aceste versuri, o utopie de poet mare, care se simte ispitit de problema frumosului platonician. Dacă înainte de a citi această carte cineva mi-ar fi spus că se (mai) poate scrie astăzi poezie patriotică, aș fi zâmbit neîncrezător sau, după caz, i-aș fi râs în nas. Ei bine, Efectul Placebo m-a vindecat de
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]