1,048 matches
-
liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune și, după un "Jawohl!" milităresc, iese. Ștefan tace. Pășește alene. Gerul de peste noapte făcuse să înflorească pe geam, ca peste un câmp, albe flori de gheață. De trei zile cerne de sus cu fulgi mari și deși ce plutesc lin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria se ridică. Este vădit emoționată. Bună dimineața, Maria, spune Ștefan și îi sărută podul palmei. Maria este fâstâcită o clipă, apoi, cu fină ironie, răspunde printr-o adâncă plecăciune: Gloriosul meu Domn! Țamblac se frânge de mijloc, apoi cu salutul roman: "Ecce homo! Fortissimus athleta Christi! Morituri te salutant! Ave!" Ștefan râde și stupește în vânt, de deochi: Vade retro Satana! Maria aplaudă: "Miracoloso Stephano! Voywodae Miracoloso!" Ștefan, hâtru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-un picior, ca un cocostârc. Secretul e să nu-ți pierzi echilibrul chiar de stai într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am înțeles... Nu-i aiasta! Nu-i... Aș minți dacă n-aș recunoaște că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost! Destul am pus țara la cale. Deseară, când vă rugați la icoană, amintiți-i Domnului că "Vin turcii!!". Mâine, în zori, pe Direptate, întreceri de luptă cu spada! Vă mulțumesc, boieri dumneavoastră! Să trăiești, Măria ta! Ștefan face o plecăciune adâncă: Sluga... Boierii au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai degrabă... Ștefan se așează în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La sânul inimii mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dați pinteni! Goniți! Ziua și noaptea! La Cracovia! La Buda! Duceți lui Mateiaș, lui Cazimir știrea "Vin turcii!!" Să vină cu oștile! Să nu ne lase să pierim pe noi și țara! Să vină!! Ați plecat?!?! Tăutu și Duma, fără plecăciune, pleacă în goană... Ștefan, smulge sabia, o încinge și dă să plece. Abia atunci dă cu ochii de Voichița, care, încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-s turbat"... "Turbato?!" Nooo! protestează Don Batista, păturindu-și sculele. Vitoria! Coraggio!... Eroico! se înclină el și dă să-i sărute dreapta, dar Ștefan și-o retrage. Ce-s eu, față bisericească?! Don Batista, cu legăturica, se retrage de-a-ndărătelea cu plecăciuni bolborosind: Illustrissimi.... Illustrissimi... Cască ochii în spate! strigă Ștefan. În Moldova, din spate ți se poate trage pieirea... Se așează pe jilț, la masă. Ștefan ia de pe farfurie o ciosvârtă de berbec. O figură, 'talianu' ista... Vrei? îl îmbie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vezi tu, "strălucită"... Zugrăvește totul cu adevăr, și bune, și rele, fără patimă, nici părtinire. Numai astfel "Letopisețul Moldovei" va trăi în veac. Adevărul mai presus de toate! Voi izvodi adevărul și numai adevărul. Chiribuță sare și deschide ușa, cu plecăciune: Bună dimineața, Măria ta! cuvântă boierii Sfatului de taină, intrând. Bună să vă fie inima, boieri dumneavoastră! Toate bune, Măria ta? Și bune, și rele... ca-n viață. Bune: că la Stambul "peste tot e liniște". Rele: că mă cearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fereastră, Ștefan privește cerul însângerat de soarele ce apune dincolo de colinele Sucevei. Voichița intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toți "...Ca să nu fie înjosită demnitatea mea regală"... scrie el. Mi-am notat, spune Țamblac răsfoind niște foi cu însemnări. Ha! Ha! Ha! izbucnește Ștefan într-un hohot schimonosit, nervos. Ați auzit?! "Capitaneo!"... Și, încă, "Generale!"... Am crescut în grad! Plecăciune Rex! Prea onorat! Dar avem și noi demnitatea noastră! Am văzut negru înaintea ochilor, i-am strigat de la obraz, cât e el de ambasador al Sfântului Petru: "Domnul Ștefan nu e cu nimic supus regelui Ungariei! E de sine stătător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la taclale și turcii trec Dunărea! N-ați plecat?! se întoarce el către femei. Zor! Zor! Maria, Sora, copiii pleacă. Se încrucișează cu Bârsan ce tocmai intra. Bârsan poartă o eșarfă neagră cruciș ce-i acopere ochiul stâng. Face o plecăciune. Ștefan se repede la el, îl scutură cu nerăbdare: I-ai slobozit?!?! Câți?!?! Câți căpitane?! Cinci! Cinci mii! spune Bârsan cu mândrie. Toți cei hrăpiți în robie! Sloboziți! Nu chiar toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște! vestește străjerul din turn. Și, ca un ecou, îi răspunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește: Plecăciune Mântuitorule! Plecăciune! Acu, Iisuse din Nazaret, între noi doi! Și Tu m-ai părăsit! Geaba rugă! Geaba tămâie! Pentru ce m-ai părăsit, Hristoase?! Erai ultima mea speranță! Și cât te-am rugat!... M-am târât în genunchi prin bălți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește: Plecăciune Mântuitorule! Plecăciune! Acu, Iisuse din Nazaret, între noi doi! Și Tu m-ai părăsit! Geaba rugă! Geaba tămâie! Pentru ce m-ai părăsit, Hristoase?! Erai ultima mea speranță! Și cât te-am rugat!... M-am târât în genunchi prin bălți de sânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Arăpașu. Privind și admirând, iată, se deschide o ușă. Intra părintele superior Arhim. Ieronim Cretu. Este că un înger. Este înalt, la suflet și la trup, are o față senina, luminoasă, o privire blândă și o voce caldă. Fac cuvenită plecăciune și-i sărut cinstitele-i mâini. Mă binecuvintează și îmi urează „Bun venit!”. Mă invită în camera de oaspeți și-mi oferă loc. Mă servește cu o felie de pandișpan și un pahar de apă. Apoi stăm puțin de vorbă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
marcat acel Loc cu o rozeta de ghips albă că o stea cu multe raze. E îngrădit cu fier forjat de culoare alb și este o icoană cu Maica Domnului în dreptul căreia arde o candela. Îngenunchez, sărut Locul, fac plecăciune cum se cuvine și plec. Merg la Sfanțul Mormânt că-i aproape, la vreo 7 m. Intru în el. Pe genunchi intru, din anticamera îngerului. Aveam deja o stare de sfințenie acumulată de la cele pe care le văzusem până atunci
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
dintre ei, "potcoave de cai morți". * ...Dar, văzută numai de noi, a apărut o caleașca de abanos cu fir de argint, cu cai albi cu aripi. Un vizitiu solemn, cu uniformă de împărat în ziua întronării, ne-a invitat cu plecăciuni să ne ducă peste tot. "Sunt arii geografice inaccesibile, eu am ordin să vă duc peste tot unde ați fost sau ați visat." Spre seară, am cerut să ne oprească la "Rapidulețul", unde neam simțit dezlegați de vrăjile ademenitoare ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
care își spală păcatele făcând o biserică, o televiziune, un ziar, un institut, dând o masă pentru nevoiași în fața celor de mai sus. Într-o astfel de lume nu este de mirare câte personaje, inclusiv VIP-uri, sunt înclinate spre plecăciune în fața politicienilor și clienților favoriți ai acestora: „Săru’ mâna, boierule!”. Text publicat în Revista 22, 9-15 august 2005 Repartiția după nevoi Recent un tânăr universitar îmi cita din cuvântarea unui vechi profesor la deschiderea anului de învățământ: „Uitați-l pe
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
și trebuia să se retragă cu spatele, făcînd trei saluturi și reverențe încercare periculoasă, de aproape 20 de metri de parchet alunecos, din cauza piedicilor neașteptate pentru doamnele cu trene lungi de catifea sau de mătase care le încurcau picioarele în timpul plecăciunilor prescrise de protocolul nemilos... În aceste condiții, mi-a fost dat între 1899 și 1904 data plecării mele să asist la șase spectacole deosebite cu un caracter foarte diferit. O canonizare, funeraliile regelui Umberto și ale lui Leon al XIII
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
acadea în chip de inimă, pagini de o grațioasă melancolie bonomă. Proza cea mai valoroasă e aceea mai veche din scrisorile către babacă și surori, contrafăcute la modul Dinicu Golescu, cu caligrafii orientale, spre a place bătrînului: " Cu multă fiască plecăciune sărut mâinile d-tale, babacă. Mai întîi doresc a ști dacă mult scumpă mie sănătatea d-tale se află într-o deplină și fericită stare, ca să dau laudă cerescului împărat, din a căruia milă ne aflăm și noi sănătoși." Descripțiile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
bonom, și aspirației lui la succesul imediat. În bună măsură a localizat. Ginerele lui Hagi Petcu este Le gendre de Mr. Poirier a lui Augier în dialect moale moldovenesc și în decor oriental. Politeța franceză e înlocuită cu ceremonia fanariotă: "Plecăciune, beizade... Mă simt foarte cinstit, bei-mu... de vreme ce vărul evghe-niei-voastre v-au proskalisit, nu încape nici o aporie..." Farmazonul din Hîrlău, Modista și cinovnicul, Creditorii, Doi morți vii, Agachi Flutur, Chir Zuliaridis, Sgîrcitul risipitor, Sfredelul dracului și altele sunt prelucrări de piese
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui C. Negruzzi și Kogălniceanu și vor fi ale lui Maiorescu, e numai o varietate, literar vorbind, a operei umoristice. O veselie nestinsă o alimentează, fie că u scurt e pus să se jeluiască redacției, fie că se parodiază pumnuleanul-ciune: Plecăciune, plecăciune, Ciune, ciune, ciune, ciune! Arde-mi-te-ai pe-un tăciune, Ciune, ciune, ciune, ciune! Capitolul X POEȚI MINORI AL. SIHLEANU În 1855 V. Alecsandri scoase la Iași România literară, revistă săptă-mînală al cărei program continuă pe acela al Propășirii: contribuții din
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]