1,866 matches
-
E aici sugerată însăși condiția umană, memorabil fiind finalul, în care mica marionetă „visează mereu acel vis în care oamenii au sfori legate de trupuri.” Moș Caletcă e și el un păpușar, fără a fi neapărat un personaj negativ, deși plesnește cu biciul pe copiii care i se agață de caleașcă. Într-un mod straniu, păpușile dăruite de acest telal îi par copilei „dușmance care vor veni într-o seară pe furiș să îmi ia ochii și copilăria.” Impresionant e finalul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
perfect, am răspuns cu dulceață în glas. — A, și scuze că ieri seară n-am venit la masă, la tine și la Brigit, a mai adăugat el. Iubitul Anyei i-a dat papucii și încercam s-o înveselesc. Simțeam că plesnesc de fericire. 44tc "44" A fost o întâlnire. Una adevărată. Luke îmi spusese că o să vină să mă ia la opt și jumătate și c-o să mă ducă la un restaurant franțuzesc. Am simțit un fior de teamă când l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
abține, ești așa de... Apoi amândoi am chicotit - un râs cald și minunat - după care Luke mi-a făcut iar semn către meniu și-a spus: — Ar fi bine să... Iar eu am răspuns: — Da, chiar ar trebui... Simțeam că plesnesc de-atâta fericire. Eram fericită fiindcă eram cu el. Eram sigură că arătam probabil ca o broască umflată până la refuz de fericire. Luke a comandat șampanie. —De ce? l-am întrebat. — Pentru că... A urmat o pauză în care Luke mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
următorul lucru de care-mi aduc aminte e că Luke stătea aplecat deasupra mea, ținând în mână două variante de lapte cu arome. —Ciocolată sau căpșuni? Am dat din cap, fără să scot nici un sunet. —Eram sigur, a zis Luke, plesnindu-se cu mâna peste frunte. Ar fi trebuit să iau din ăla de vanilie! — Nu, Luke, am bolborosit eu. Nu mi-e foame. Nu vreau nimic. Cred că mor, am mai spus chinuindu-mă să zâmbesc. Nu, Rachel, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cam...? Am început să-mi pierd buna dispoziție și, cu fiecare dezamăgire, frazele mi-au devenit din ce în ce mai scurte și mai concise. într-un final, am ajuns la un șopron galben și dărâmat. Gipsy Kings cântau așa de tare de-ți plesneau timpanele. Ce zici de locul ăsta? mi-a propus Chris. Cu buzele strânse, am ridicat din umeri. întreaga mea înfățișare spunea „Aici? Ai înnebunit de tot?“ — Atunci hai să intrăm, a zis el nerăbdător, deschizându-mi ușa. Cretinule, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Wilt, rămas în colțul lui, se cam îndoia. Cu douăzeci de tone de ciment peste ea, chiar și Judy, care fusese o păpușă extrem de elastică, avea prea puține șanse să reziste presiunii. Bărbatul era sigur că Judy trebuie să fi plesnit deja, la fel de sigur ca și de faptul că doi și cu doi fac patru, caz în care poliția nu va găsi decât un braț de plastic dezumflat al unei păpuși. Greu de crezut că își vor bate capul să sape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
zise Wilt. — Exact! Așa că o să uităm de prostiile cu păpușa gonflabilă... — Aș vrea din tot sufetul să uit, zise Wilt. Când o să ajungeți acolo jos și-o s-o scoateți, voi fi extrem de fericit. Desigur că între timp trebuie să fi plesnit, cu tot cimentul ăla peste ea, dar cel puțin va putea fi recunoscută drept o păpușă de plastic gonflabilă. Sergentul Yates se întinse spre el peste masă. — Dă-mi voie să-ți zic eu ceva! Când o s-o scoatem într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Dar profesorul nu se lăsă distras. Interesul lui era maximizat de ceea ce era destructurat de la bazele noii clădiri a administrației. — îngrozitor, teribil de îngrozitor! murmură el atunci când Judy se ivi din puț. în ciuda speranțelor și așteptărilor lui Wilt, păpușa nu plesnise. Betonul lichid o sigilase prea bine ca să pocnească și dacă atunci când era vie semăna în multe privințe cu o femeie vie veritabilă, acum, când era moartă, avea toate atributele unei femei moarte veritabile. în postura de cadavru al unei femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o noapte, s-a tot foit, dar dimineața a zis scurt: DA. S-au mutat din București, dar vin uneori, am să transmit mesajul, pac pac, uite-așa. Avea dreptate tov. Gică Teodosiu, primăvara la munte te prinde și te plesnește, să n-o mai uiți. Bine că n-a așteptat luna mai, când copita de aur a lunii are altă cadență și spinul ei se înfige adânc, nu-l mai poți scoate. Bine că ai lichidat repede vacanța, profesore, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vasilică? Flegmaticul șef Gică, tenebros, ca în zilele lui rele. Blând porcul, crescut între orătănii, nu știi de ce n-o fi motan sau vreo cățea slută, până îi vine așa, într-o zi zurlie, să se arate mistreț, de-i plesnește pielea la cusături și ia foc râtul ăla gros, puturos, plin de otrăvuri și bălegar. Ce-am stabilit noi, o dată pentru totdeauna, tovarășa Vasilică? Îi spunea Vasilică, în loc de Vasilica, era de rău! Nefericita rămăsese cu tava în mână, în mijlocul încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tot nu poate vorbi și nici de găsit nu poate fi găsit. Prin urmare, Tolea incearca numărul miracol. Miercuri la prânz, seara, noaptea, dimineața, să zăpăcim adversarul. În orele amnezice, încolăcite, lenevoase, când vântul țiuie, neauzit, prin spații confuze și plesnesc capacele ceasornicelor și se înmulțesc stopurile cardiace. Într-o astfel de gaură a timpului, dom’ Dominic avu, brusc, iluminarea: dacă am întrebat a mia oară la informații și ni s-a comunicat că telefonul nu e defect, nici pe alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și gata, parcă gata, „repede, repede, pe scară“, îngână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
șansă să-mi fac un credit ipotecar. Dar ultima oară când am fost la o societate imobiliară, bărbatul arogant, la costum, care stătea la birou a râs când i-am arătat fluturașul de salariu. Am plecat din biroul lui micuț plesnind de nervi. Și m-am gândit că într-o zi, când o să am un milion de euro (după ce scenariul pe care îl scriu va fi acceptat la Hollywood), nu o să-mi investesc niciodată banii la acea societate imobiliară. Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și a lui Wendy. De ce naiba nu ni l-a cerut nouă? Nu e cazul să ne facem griji totuși, chelnerul arată ca o vedetă de cinema, așa că o să-l iert, doar de data asta. După cină, blugii stau să plesnească pe mine, și totuși comand o prăjitură cu brânză, ciocolată și zmeură. E așa de păcătos de delicioasă și mare încât mănânc doar puțin și cer ca restul să fie pus la pachet. O s-o mănânc mai târziu, îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și mă privește uluit. Asta ai crezut ? Că te Înșel pe la spate ? — N-am... știut ce să cred. — Emma, nu este vorba de nici o altă femeie. Am fost la... Șovăie. Aș putea să-i spun... familia mea. Simt că-mi plesnesc creierii. Familia ? O, Doamne, Jemima a avut dreptate. M-am Îndrăgostit de un mafiot. OK. Nu intra În panică. Încă mai pot să scap. Pot să intru În programul de protecție a martorilor. Noul meu nume va fi Megan. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
poate c-o să-ți pară rău. Spune-i, Emma ! Spune-i ! Dar eu sunt ca și paralizată. În clipa În care a pronunțat cuvântul „scoțian“, l-am văzut pe Jack schimbându-se la față. Pare absolut interzis. Parcă l-a plesnit cineva. M-a privit În ochi și i-am citit uimirea crescândă. — Poate că tu crezi că o cunoști pe Emma, dar nu o cunoști deloc, o ține Jemima pe-a ei superâncântată, de parcă ar fi o pisică sfâșiindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
față care știu că are un aer Încărcat de vinovăție. Jack deschide gura, după care o Închide la loc. Apoi se Întoarce pe călcâie, deschide ușa și iese. O clipă, În micul birou e o tăcere mormântală. — Așa ! spune Jemima, plesnindu-și palmele, triumfătoare. Să se Învețe minte ! Și, brusc, parcă un descântec nefast s-a rupt. Brusc, mă pot mișca din nou. Pot să respir. — Ești... Tremur atât de tare, că abia mai pot vorbi. Ești o idioată... o tembelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
grecesc pe care l-a făcut Lissy pentru ziua mea a fost cea mai dezgustătoare chestie pe care am mâncat-o vreodată. Am Împrumutat costumul de baie al Jemimei ca să mă duc În vacanță cu ai mei, și i-am plesnit o baretă. Zilele trecute, când conduceam, am fost la un pas să Întreb „Cum se numește râul ăsta mare care Înconjoară Londra ?“ După care mi-am dat seama că e M25. Săptămâna trecută am avut un vis extrem de ciudat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
juca cu toată lumea, începând de la numele de unguroaică bătrână, pe care parcă și l-ar fi dat singură într-un moment de dispoziție ludică - să zicem într-o dimineață când mugurii unui copac pe care-l credeai mort încep să plesnească sonor; la naiba, plesnesc (îmi adun și eu ochii din hârtii) floricelele de porumb pe care le pregătește în bucătărie mama, ca să-i treacă de plictiseală. Știi că germanii n-au auzit de astea, de floricele? zic în stilul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de la numele de unguroaică bătrână, pe care parcă și l-ar fi dat singură într-un moment de dispoziție ludică - să zicem într-o dimineață când mugurii unui copac pe care-l credeai mort încep să plesnească sonor; la naiba, plesnesc (îmi adun și eu ochii din hârtii) floricelele de porumb pe care le pregătește în bucătărie mama, ca să-i treacă de plictiseală. Știi că germanii n-au auzit de astea, de floricele? zic în stilul meu interesant, pătrunzând în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
În unsprezece ani, de când a suferit primul infarct, pe dom’ profesor nu l-a mai supărat inima, el spune că vasodilatatorul dintr-un pahar respectabil ajută; dacă ar fi să mă iau după tovarășul de aseară, nu poate să-i plesnească inima, fiindcă n-are. Ăsta, domnule, a băgat oameni la pușcărie, a turnat cât a putut, în asta e profesor, în delațiune! Probabil ceea ce am numit deja self respect nu-i permite profesorului să se afișeze în cârciumioara noastră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
neam de grădinari sau de cuțitari. În seara când l-am prins cu chef de vorbă, stătea să-și usuce la soba electrică scurta din blană artificială, de un verde-smarald deprimant. Pe trupul pe care scurta abia îl îmbracă, aproape plesnind, își leagănă tot timpul capul mare, probabil sub efectul greutății care nu-l lasă să stea drept. În barba ondulată de mizerie, ca de Neptun din cărțile copilăriei, Viner vorbește deloc mormăit, surprinzător de clar: Ați fost la Tulcea vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
tu câte ceva? zice cu un zâmbet până la urechi și deschide ușa de la șifonier. Și începem să țipăm amândouă. E ca o explozie. Doar că, în loc bombă, explodează hainele. Nu știu ce s‑a întâmplat. Nu știu ce am greșit. Însă una dintre pungi a plesnit și din ea au început să sară pulovere, și asta le‑a împins afară și pe celelate. Apoi s‑a mai spart încă una, și încă una. Plouă cu haine. Suze e complet acoperită de bluze mulate. O fustă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
bastonul și de hainele lui originale. Strânse pe talie, dar exagerat de umflate în dreptul umerilor și chiar al șoldurilor. Semăna cu un balon sugrumat la mijloc care, dintr-o clipă într-alta, s-ar fi putut ridica în aer ca să plesnească, mai devreme sau mai târziu, cu un zgomot asurzitor. Ca să nu îi intre în nas colțurile gulerului tare al cămășii, personajul își ținea bărbia ridicată, cu o expresie de dispreț suveran pentru restul lumii. ― Îngăduiți-mi, Alteță, să vi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
numai În cămașă de noapte și desculță, așa că aleargă spre casă, cu mâinile rușin’-crucișate pe piept... Și bine face: pe loc se-ntunecă cerul - și numai pentru astă clipă huietul e atât de gros, de plin și rotund, Încât plesnește, pârâie, crapă: un izvor de colb țâșnește din chiar locul În care se afla, adineauri, mama;din gardul dinspre Moș Iacob sar, zburătăite, Împroșcate, așchii. - Nu-aicea, ’uăăăăi!, răcnește bătrânul nostru vecin, părăsind pălăria, ca să poată amenința cu pumnul. Nu-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]