3,174 matches
-
aminte și întrebă îngrijorat: ― Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac datoria! Un plutonier, cu fața cenușie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac datoria! Un plutonier, cu fața cenușie și uscată, veni în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac datoria! Un plutonier, cu fața cenușie și uscată, veni în fuga
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac datoria! Un plutonier, cu fața cenușie și uscată, veni în fuga mare și se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii. ― Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te... am să... ― Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aduși de pe front înadins ca să vază execuția, toți cu căști de război și în uniforme murdare, cu miros greu de tranșee, resfirați în voie, încît coada ajungea până aproape de marginea satului. Sub spânzurătoare, caporalul aștepta smirna, cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți, măturând pământul, împiedicîndu-se în mormintele cimitirelor, zgâlțâind pe oamenii care se apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit. Trebuie ordine... Plutonier, ia seama! Nu-ți știi datoria? Mersul convoiului se iuți ca la comandă și în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică să nu tulbure somnul unui bolnav
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se aștepta ca gura condamnatului să se deschidă și să scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintâi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos... Pretorul îndoi repede hârtia și, punînd-o în buzunar, mormăi ceva obosit. Atunci plutonierul se apropie de condamnat și-i șopti foarte umil: ― Mă rog... mantaua... Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua și rămase într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare. ― Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oamenilor o izbândă mare. ― Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă. Militarul în uniformă nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească... Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat, se repezi și, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarele spânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge. ― Dă-i drumul! strigă pretorul speriat. La o parte!... Ce faci? Doctorul, lângă Apostol Bologa, stătea cu ceasornicul în mână
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nu mai avea poftă de discursuri. ― Atunci să mergem! mormăi dânsul, pornind atât de brusc, că oamenii de-abia avură vreme să se dea la o parte spre a-i face loc să treacă. Pretorul împărți repede ordinele cuvenite plutonierului și apoi alergă după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se aduna ca în niște canale de irigație. Cizmele cu carîmburi înalți i se scufundau până din sus de glezne în noroiul cleios. Ajunse asudat la postul de observație, ascuns chiar în prima linie de tranșee. Schimbă două vorbe cu plutonierul zgribulit și apoi îl trimise la baterie. Bologa se cocoță în dosul teodolitului, pe pipăite. Nu vedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, în schimb în spatele observatorului se scurgeau șiroaie de apă din spărturile coperișului. Căută să se orienteze, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mâine-poimâine pe frontul românesc, îl întrerupse Gross, cu un zâmbet acru. Acolo să te văd... ― Eu nu voi merge niciodată acolo! zise Bologa tresărind și roșindu-se. Gross vru să mai zică ceva, dar atunci apăru în pragul casei un plutonier țanțoș, strigând cu importanță: ― Domnul locotenent Bologa!... Poftiți... Excelența-sa... Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt reglementar înaintea generalului Karg, om scurt și gros, cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi, ale
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se de braț. Apostol ieși, nedumerit, în ușa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deșirat, cu fața cenușie și uscată, fără mustăți și cu niște favorite sure. Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența-sa! raportă plutonierul, salutând respectuos, cu glas moale și totuși aproape
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în ușa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deșirat, cu fața cenușie și uscată, fără mustăți și cu niște favorite sure. Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența-sa! raportă plutonierul, salutând respectuos, cu glas moale și totuși aproape obraznic și poruncitor. Întinse un plic. Bologa se uită întîi la plic, apoi la plutonier și, gîndindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența-sa! raportă plutonierul, salutând respectuos, cu glas moale și totuși aproape obraznic și poruncitor. Întinse un plic. Bologa se uită întîi la plic, apoi la plutonier și, gîndindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența-sa! raportă plutonierul, salutând respectuos, cu glas moale și totuși aproape obraznic și poruncitor. Întinse un plic. Bologa se uită întîi la plic, apoi la plutonier și, gîndindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos: ― Te-am mai văzut undeva pe d-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și totuși aproape obraznic și poruncitor. Întinse un plic. Bologa se uită întîi la plic, apoi la plutonier și, gîndindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos: ― Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde servești, la ce birou? ― La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos: ― Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde servești, la ce birou? ― La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet urât. ― Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur că l-a văzut aiurea, undeva, și necăjit că nu-i vine deloc în minte unde anume. Își aruncă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos: ― Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde servești, la ce birou? ― La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet urât. ― Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur că l-a văzut aiurea, undeva, și necăjit că nu-i vine deloc în minte unde anume. Își aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghiotant. Era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
invitat să se înfățișeze imediat la comandamentul diviziei spre a primi ordine. ― Bine, zise Bologa liniștit. Voi veni mâine dimineață, căci acuma tot e târziu și până să ajung eu acolo, excelența... ― Aveți mașina la dispoziție, domnule locotenent, îl întrerupse plutonierul, stăruitor. Chiar am ordin să vă... ― A, da... așa-i... Atunci, bine... Atunci așteaptă puțin, făcu Apostol, plictisit numai pentru că trebuia să se despartă de Ilona. Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi se duse dincolo unde Ilona
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
murmură Ilona cu obrajii lăcrimați, rugătoare și înfricoșată. Dumnezeu să-ți ajute! ― Amin! murmură Apostol, închinîndu-se. Pe urmă o strânse în brațe și o sărută, șoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste: ― Liniștită... N-ai grijă... Mireasa mea... Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior, cu mâna în șold, cu ochii închiși, parcă i-ar fi fost teamă de lumina soarelui. Zărindu-l așa, Apostol Bologa își reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execuția lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în automobil fără să se mai uite la el. Numai când porni mașina, întoarse capul. Ilona era în poartă; gura zâmbea, ochii plângeau... Pe șoseaua netedă, automobilul zbura. Bologa privea drept înainte, văzând în același timp spatele șoferului și al plutonierului, botul mașinii și panglica sură, șerpuită, ce venea și se pierdea sub roțile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl cheamă generalul? Poate că reclamația lui Pălăgieșu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi luat rămas bun pentru totdeauna... De ce și-a luat rămas bun? Șoseaua pătrundea într-o pădure de brazi. Înainte de a ieși din pădure, Apostol auzi un glas care-i risipi gândurile. În aceeași clipă văzu fața cenușie a plutonierului, întoarsă spre el, împărțită în două de un rânjet. ― Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la locul unde sunt spânzurați spionii, zicea plutonierul și, parcă n-ar fi mișcat deloc fălcile, rânjetul ciudat îi rămânea neclintit. Merită să vedeți cum atârnă și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]