2,303 matches
-
lucrările publicate de I. Mărginean, V. Pasti, D. Sandu etc.) și dinamica statistică specifică diverselor categorii sociale. De aceea, nu mai reiau astfel de analize, cei interesați putând să consulte astfel de lucrări. Cea mai sintetică analiză sociologică a „stratificării postcomuniste din perspectivă weberiană”, o găsim în Manuela Sofia Stănculescu, op. cit., pp. 168-204. Teoreticianul cel mai consecvent al claselor sociale, K. Marx, a demonstrat cum individualizarea produsă în societatea capitalistă industrială, respectiv emanciparea individuală față de comunitățile și relațiile feudale de muncă
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și activitatea instituțiilor supranaționale, oamenii devin capabili să internalizeze valorile promovate de către instituții și să se identifice cu acestea. Practic, procesul de mobilizare cognitivă ar sta la baza suportului pentru UE în vechile state membre (Janssen, 1991). Pentru cetățenii societăților postcomuniste, UE înseamnă, pe de o parte, stabilitate economică, dar și confirmarea îndepărtării de comunism și a triumfului democrației în regiune. Astfel, suportul pentru integrarea în UE este rezultatul unei combinații de factori de tip rațional și valoric (Cichowski, 2000). Privită
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
Bufnița din dărâmături; Insomnii teologice în România postcomunistă Părinților mei Mândrindune cu multă nerușinare față de cei simpli, iar uneori și față de cei ce ne întrec, socotim viața virtuoasă ca pe o îndreptățire la asuprire, dar nu ca pe o pricină de smerenie și de îngăduință. De aceea suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cunoașterii. „Dărâmăturile” sunt, evident, spațiul lăuntric și exterior lăsat în urmă de trauma experienței totalitare, care atârnă foarte greu pe lângă toate celelalte crize ale Bisericii în modernitate. Din acest motiv, am suplimentat subtitlul cărții cu sintagma „Insomnii teologice în România postcomunistă”. Ca mulți alți contemporani trecuți prin experiența unei utopii barbare, am experimentat, la propriu și la figurat, insomnia, niciodată lipsită de riscuri. M-am străduit ca aceste insomnii să capete un caracter teologic, trăind într-o lume care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
culorile pestrițe ale hainelor norodului, haosul imprevizibil al atâtor slujbe de cartier și poate nici kitsch-ul debordant al „artei populare” din biserică 1. Acestea sunt slăbiciuni sau mostre de ignoranță care circumscriu nu doar ortodoxia, ci întregul fenomen religios postcomunist. Sunt inerții sau handicapuri culturale pe care un elementar studiu de psihologie a maselor le poate explica. Altele sunt necazurile. Smintelile, persistente cum sunt, vin chiar de la forurile conducătoare ale Bisericii. Nici cea mai patetică apologie a ortodoxiei și nici
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bănci falimentare, grăbiți să-și pună numele în pisania bisericii și să se asigure de un loc de vacanță pentru adâncile lor bătrâneți. Nu vă așteptați ca păstorii acestor „sfinte lăcașuri” să condamne orgia matrapazlâcurilor financiare, girate de puterea politică postcomunistă. „Banul văduvei” a fost furat prin jocurile de „întrajutorare” sau prin falimentul premeditat al unor bănci de către oameni cu protecție politică. Strigătul pentru dreptate nu s-a auzit. Mașinile de teren japoneze, instalațiile electronice hi-fi, televizoarele cu plasmă și telefoanele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cu câteva abateri de la regulă, relațiile între episcopi și uriașele eparhii ale Bisericii Ortodoxe sunt articulate imperativ, iar nu deliberativ. Adeseori nu ascultarea filială, ci și comanda la supunere în stil islamic par să reprezinte adevăratul modus vivendi al ortodoxiei postcomuniste. Cândva, libertatea comuniunii în har, curajul profetic al mărturisirii și ospățul Cuvântului euharistic erau razele de aur ale dreptei credințe; astăzi, supușenia oarbă și frica de adevăr se revarsă din trista semilună a răsăritului... Sunt rari, dar nu încă definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
timp, Biserica s-a trezit contestată și efectiv zdruncinată de noile obligații față de o societate imatură, care suferă și astăzi de complexul asistenței paternaliste. Odată cucerită libertatea politică, Biserica a avut îndrăzneala să ia poziție în chestiunile acute ale societății postcomuniste, cum ar fi avortul, prostituția, drogurile, noua etică sexuală sau eutanasia. După cincizeci de ani de servitute ideologică, cuvântul Evangheliei a devenit din nou actual: „Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas sau n-o pune sub pat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
-R. Patapievici, abordează temele centrale ale mărturiilor mai sus prezentate. Este vorba despre o retrospectivă care discută fundătura morală și politică a României postdecembriste și clivajele sociale proaspăt create. În această linie, reiese firesc legătura dintre fenomenele de aberație politică postcomuniste și experimentul de inginerie socială proiectat și implementat între anii 1947 și 1989. Toți participanții la discuție acceptă că proiectul reeducării și-a atins scopurile într-o măsură mult mai mare decât cea îndeobște recunoscută. Sunt de consemnat și câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
însoțirii parohiale. Fără această expunere în fața realității concrete a Bisericii, cu greu va putea descoperi cineva adevărata față a României profunde, asfixiată de enorme contradicții. Aici se conturează poate un răspuns asupra căruia ar trebui insistat. Pentru ortodocșii din Estul postcomunist, simțul comunitar nu se naște prin negocieri asidue cu deținătorii unor portofolii guvernamentale. Viața bună a creștinilor nu dospește în biblioteci, redacții de reviste, sedii episcopale ori alte ziduri de instituții binecuvântate și perfect necesare. Răspândirea eficientă a creștinismului apostolic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe parcursul a doar șase ani? O noutate româneascătc "O noutate românească" Răspunsul trebuie căutat din aproape în aproape și pare să fie evocat de spectacolul inculturării valorilor lumii postmoderne în mediul românesc. Să ne amintim că anii ’90 ai României postcomuniste au fost dominați de o persistentă febră a politicului și de admirația necondiționată pentru proiectul Europei comunitare (citit prin sita ignoranței bunăvoitoare). Patapievici a fost cronicarul necruțător al rătăcirilor românești din acele vremuri. Era solidar cu nenumărați cetățeni care încă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai cuprinzătoare. Prin urmare, atunci când vorbesc de „războaie culturale” nu am în minte numai cultura, eventual numai cultura înaltă, ci întregul spirit public, precum și toate articulările, instanțierile și determinările acestuia 2. Introducerea continuă cu o schiță a spiritului public românesc postcomunist; cu note succinte asupra (incipientelor) războaie culturale din România ultimului deceniu și jumătate; se încheie, cum se cuvine, cu mulțumiri adresate unor persoane și instituții care se leagă într-un fel sau altul de scrierea și difuzarea acestor texte. 1
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
deceniu și jumătate; se încheie, cum se cuvine, cu mulțumiri adresate unor persoane și instituții care se leagă într-un fel sau altul de scrierea și difuzarea acestor texte. 1. Spiritul public în România postcomunistătc "1. Spiritul public în România postcomunistă" După 1989, desprinzându-se lent și convulsiv de orizontul mental al ceaușismului, făcut din „gândire captivă” (Czesßaw Mißosz), izolaționism și deprofesionalizare, limbă de lemn, „autonomia esteticului” și avatarul ei, „rezistența prin cultură”, cu foarte rare excepții de curajoasă reflecție alternativă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
tipărit, aruncându-l din strânsoarea „logocrației populare” în frenezia fără perdea a „democrației originale”. În noua ordine discursivă, diferențele dintre adevăr, minciună, speculație, ficțiune, fantasmă și calomnie erau (și uneori par să fi rămas) irelevante și, oricum, insesizabile. Jurnalismul românesc postcomunist, născut la „locul de muncă” - Casa Presei Libere, fostă Casă a Scânteii, este locul simbolic al acestei generații spontanee - și rezistent vreme de cel puțin un lustru la profesionalizarea precedată de formare riguroasă, a mobilizat mii și mii de „știriști
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a unei societăți locvace, isterizată de lipsa călușului. Formula mai veche a lui Mircea Iorgulescu, „marea trăncăneală”, și-a găsit astfel după 1989 corespondentul perfect în realitatea socială. Până la apariția televiziunilor private, care au liberalizat și mai spectaculos piața discursivă postcomunistă în manierele cele mai radicale, oricât de penibile, grotești și respingătoare ar putea fi acestea uneori (să nu uităm, până la intervenția autorităților televizuale sau a justiției, există telecomanda!), „vipurile” emergente au persistat în cultura monologică în care crescuseră înainte sau
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a unor și mai edificatoare șederi acolo, au contribuit hotărâtor la deschiderea noastră mentală de după 1989, importând teme, formule, sintagme, slogane, teorii, paradigme, viziuni, stiluri de viață occidentale. Chiar și atunci când importul este superficial, el e util: urgența primului deceniu postcomunist a fost cu siguranță demolarea „moștenirii” ceaușiste. 2. Războaiele noastre culturaletc "2. Războaiele noastre culturale" Rămâne, după toate cele de mai sus, o mare problemă: orientarea culturală, ideologică, socială și politică. Adică exact ceea ce se obține mai greu, mai încet
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
românesc, nici măcar după 1990, când sindicatele, după un debut promițător, au fost anexate de Putere sau cumpărate de mafioți pentru a fi dizolvate. Alegerile din 2000 au arătat și mai elocvent că realismul politic era singura doctrină practicabilă în România postcomunistă, împingând în spațiul alternativ - tot mai dezorientat și mai puțin finanțat de Occidentul intrat într-un proces de încetinire economică, deci condamnat la subzistență precară, din moment ce misiunea sa nu mai este clară, iar resursele interne care să le înlocuiască pe
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în Uniunea Europeană înseamnă, pe lângă diminuarea resurselor externe dedicate organizațiilor societății civile - urgențele Occidentului nu mai sunt acelea din 1990-2000, iar foștii finanțatori așteaptă pe bună dreptate apariția unor donatori locali -, și o neașteptată legitimare a statului. Ca și fostele state postcomuniste admise în Uniunea Europeană la 1 mai 2004, statul român se trezește după aderare cu o legitimitate pe care nu ar fi putut s-o câștige pe merit decât în decenii. În cel mai fericit caz. În consecință, societatea civilă românească
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
suficient de solidă pentru a rezista atacurilor iliberale. Sub ceaușism, aproape orice subversiune era legitimă, iar abominabilul partid-stat determina cele mai stranii alianțe (o bună istorie a grupurilor culturale de sub ceaușism - pentru care arhivele Securității sunt indispensabile -, completată cu traiectoriile postcomuniste ale foștilor membri, ar arăta cât de factice, fragile, duplicitare și fortuite erau unele aparente solidarități și afinități elective). În societatea românească de azi - dacă nu larg deschisă, cel puțin promițător întredeschisă -, dinamica separațiilor, această trăsătură centrală a ordinii democratice
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a se structura cu adevărat într-o piață funcțională și inteligibilă a ideilor. Rezultatul cel mai evident al acestor ezitări, confuzii și schimbări de macaz este lipsa unui curent de idei care să se fi lansat și impus în România postcomunistă. Ca și înainte de 1989, spiritul public românesc e dominat de evoluțiile din lumea literară, mai curând estetice decât ideologice. Mai promițătoare în ceea ce privește limpezirile cultural-ideologice și dezbaterile de substanță este Idei în Dialog, înființată de Horia-Roman Patapievici pentru a răspunde unei
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mine cu regretatul Adrian Marino, se poate vorbi de o criză de creștere a celui de-al treilea discurs, adică a discursului critic, a terțului cultural-ideologic exclus 7. M-am exprimat în repetate rânduri asupra crizei de orientare din România postcomunistă - temă vastă, preocupantă, cardinală, foarte departe de a-și fi pierdut urgența -, voi continua să scriu și să vorbesc despre întreaga transformare a spațiului nostru public. Chiar atunci când trăiesc în alte părți ale lumii și mă concentrez asupra unor subiecte
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Educației Spiru Haret (1851-1912), un Jules Ferry al României, până la transformările radicale ale educației naționale promovate de Dreapta (în perioada interbelică) și de Stânga (1948-1989). După 1989, idei și proiecte pedagogice precomuniste au fost reînviate de cei ce vedeau epoca postcomunistă ca pe o reîntrupare a „epocii de aur” interbelice. Cu toate acestea, cu excepția câtorva ajustări paseiste (cum ar fi reintroducerea studiului religiei în școală), dinamica sistemului de învățământ a urmat în linii mari cursul de dinainte de 1989 și presiunile ce
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o lipsă de simț al realității și aroganță intelectuală”15. 3. Epilog românesctc "3. Epilog românesc" Spuneam din capul locului că am scris aceste pagini pentru a facilita întâlnirea cititorului român cu lucrarea lui Mark Lilla. După stabilizarea vieții politice postcomuniste românești - din păcate, stabilizarea a adus o stagnare prost ascunsă de alternanța la guvernare, o „încremenire fără proiect” (dacă pot adapta celebra formulă a lui Gabriel Liiceanu), nu vital necesara „rutinizare” (Max Weber) -, pe care o datez în jurul anului 2000
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
care le-a propus și le-a impus opera lor au generat o stare de spirit relativ difuză în opinia culturală dominantă la noi în epoca precomunistă, comunistă (în limitele libertății de expresie caracteristice pentru diferitele perioade ale acesteia) și postcomunistă. Am în vedere o stare de spirit sau o mentalitate culturală care se exprimă îndeosebi în ceea ce aș numi preferințe stilistice, preferința pentru un anume stil de gândire și anumite forme de expresie 20. Unui observator oarecum detașat al scenei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
câteva sute. Ele pot fi publicate În diferite forme: a) lucrări independente, care pot avea mai multe volume: Mircea Popa, Valentin Tașcu, Istoria presei românești din Transilvania de la Începuturi până la 1918, Editura Tritonic, București, 2003; Mihai Coman, Mass-media În România postcomunistă, Editura Polirom, Iași, 2003; D. Vatamaniuc, Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889, Editura Minerva, București, 1996; b) În volume colective: Mircea Cărtărescu, „Despre nevoia de nesupunere”, În Cazul Eminescu. Polemici, atitudini, reacții din presa anului 1998, antologie realizată de Cezar Paul-Bădescu
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]