1,577 matches
-
inutilitatea și în același timp tocmai fascinația căutării sensului prin simbol. Căci ce înseamnă, în fond, oglindă, labirint, bibliotecă, mit, vis? Toate acestea nu ne arată un drum, ci sunt tocmai imaginea infinitelor căutări și a înșelătoarelor ei chipuri. Scepticismul postmodernist își găsește în Borges cel mai strălucit precursor. De aici și analogia borgesiană dintre a descoperi, a aminti și a inventa. Borges este un iluzionist, butaforia lui e intens colorată, dar goală. Singura opțiune a creatorului este acceptarea existenței în
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
Liviu Dănceanu Să fii loial ! Retorica postmodernistă, se știe, e una la vedere, francă, manifestă. Chiar dacă își demonstrează egolatria, compozitorul exhibă, de multe ori cu voluptate, mecanismele elaborării opusului, după toate regulile unui material sonor animat de drame, conflicte și, eventual, rezolvări, fie dispuse într-o cursivitate
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
Aurel Stroe. Compozitorul refuză diagnosticarea curentă a muzicii actuale ca patologică. Legat osmotic de tradiție, el lucrează temeinic la instaurarea unei euforii a sunetului ca o manifestare concludentă a postmodernismului în raport cu sublimul. Iar dacă Tiberiu Olah poate fi asociat esteticii postmoderniste, este și pentru că s-a dovedit a fi loial, dezlănțuit, boem, receptiv, altruist, abil și consecvent.
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
ei. Trăim, cu alte cuvinte, într-un univers în care nu mai există nostalgie, pentru că nu mai există memorie, ci doar consimțire amorțita la prezent, indiferent cum e acesta. Ca replică la un asemenea pesimism și relativism tipic unei gîndiri postmoderniste, Lévinas propune o redescoperire a Celuilalt, și implicit a unei lumi fundamentate pe grijă și altruism. Sună aproape aberant, pentru că indiferență și egoismul sînt, orice s-ar spune, moneda de schimb a vremurilor noastre. Tocmai de aceea nu e simplă
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
a doua oară pentru că se ivește la începuturile manifestării fenomenului în cauză. Glumind un pic, dacă luăm în considerare postmodernismul, acest concept atît de lax, drept un clasicism al modernismului, de ce nu l-am numi pe autorul Paradisului suspinelor un... postmodernist? Adevărul este că Ion Vinea învedera un temperament nu tocmai potrivit aventurii avangardiste, ci, dimpotrivă, unul interiorizat, pasiv, cu tangențe bacoviene. Visător cu toate farurile conștiinței poetice întoarse spre viața interioară, macerat de tristeți fără soluție, de la un punct încolo
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
o linie unică, pe un singur plan, în care evenimentele sunt nivelate sub raport valoric, iar un conflict propriu-zis nu se constituie. Elementul-cheie, momentul-surpriză lipsesc, deși o tensiune difuz răspîndită în text par să-l cheme". Chiar dacă propune, în spirit postmodernist, trei posibile Epiloguri, cartea are un Final previzibil, de roman realist: cloșardul Antoniu este găsit mort în pivnița unui cinematograf, iar Psalmii și cele două caiete cu poveștile lui se năruiesc în zloată și sub picioarele trecătorilor gălăgioși și nepăsători
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
mai știe ce caută. 12. Așa cum nu rupi un cârlig pentru ca să îți prinzi la butonieră o floare, tot așa nu-ți achiziționezi o haină doar pentru că ea cade bine pe un manechin. Or, mare parte din vestimentația modernistă (și, uneori, postmodernistă), echipează fel și fel de manechine ce se agită, straniu, suspect, împotriva obiceiurilor consolidate, ca un pseudo-dușman al tuturor mărginirilor. 13. Un proverb arab spune că oricât ar fi de încinsă, apa tot stinge focul dacă este aruncată peste el
Muzică și vestimentație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12478_a_13803]
-
cuvînt-valiză, dacă rezistă la asemenea striviri ! Și, de fapt, nici nu am ce să-i reproșez și nici nu cred că el ar fi prea contagios pentru acei dintre noi deja vaccinați cu atîtea alte isme sistemice. Numai că tinerii postmoderniști de la noi, care își tipăriseră primele texte cu ochii ațintiți tocmai spre compozițiile moderne precedente și rîvniseră să le imite (ca dovadă că predomină în Ť generația 80 ť o obsesivă raportare la ele și la istoria literaturii în general
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
ficțiunii. Discuția serioasă, ce ar trebui să înceapă prin a pune întrebarea cît mai credem în literatură și de ce (sau: unde ne aflăm? - vezi severul bilanț făcut de Culianu), este coborîtă, iată, la nivelul resentimentelor naționale recente. Nu ai fost postmodernist? Afară! Culmea este că postmodernismul literar românesc arată, în bună măsură, o obsesie estetizantă și chiar conformistă mai îngroșată decît prin alte părți, inclusiv în variantele lui recente, ,fracturiste", care pun la colț estetica. Un soi de instinctivism ce conține
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
aceea, identificarea cu spectatorul, încurajată de realismul mimat de documentare, e împiedicată în Orlando. Oricum, consolarea e că protagonistul e remarcabil de spiritual în dialoguri. Rezultă că Potter reușește să escamoteze defectele codurilor de care se folosește. Impactul e unul postmodernist sută la sută: printr-un mixaj inspirat al codurilor, se ajunge la "încețoșarea" granițelor dintre realitate și film, adică exact ce făcuse Woolf cu linia de demarcație dintre literatură și realitate. Încorporând codurile realismului, Orlando depășește statutul de fantezie al
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
ușor scrântit, că nu e nimic de văzut și de auzit într-un spectacol de operă. Sigur că simplitatea - chiar schematismul - intrigii, artificialitatea, predictibilitatea reacțiilor și a deznodămintelor libretelor-standard se află la antipodul complicatelor scheme puse la bătaie de conștiința postmodernistă. Dar poate că sunt atras de operă tocmai din nevoia de claritate și simplitate, care poate fi o marcă a vârstei presenecte... Într-un interviu recent, publicat de „The New York Review of Books”, Jonas Kaufmann - nu doar o voce fenomenală
O seară la operă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4599_a_5924]
-
diverse (specialitatea lui O. Nimigean), dar totodată o artă poetică elaborată și desfășurată. Autorul a fost de la bun început un teoretician al poeziei pe care o scrie, o instanță cerebrală, critică, dublând-o frecvent pe cea pur lirică. La textualiștii postmoderniști, această ocupare a unui teritoriu literar cu instrumentele analitice, deconstructive și metapoetice, s-a soldat cu o dezolantă paragină artistică, acoperită de flora jubilației intelectuale. Cu cât poezia lor vorbește mai mult, în registre diferențiate și combinate, în intertextualizări și
Poeme elementare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8444_a_9769]
-
în martie a.c., Diavolul și domnișoara Prym. Povestea Străinului care tentează un sat sărac, în mod dürrenmattian (atât de vizibil dürrenmattian, încât, pentru a nu fi învinuit - probabil - de un soi de plagiat, autorul face el însuși referire, în mod postmodernist, la "unul Dürrenmatt") cu aur în schimbul unei morți este, din punct de vedere al lui Coelho, o reabilitare a șarpelui (care tentează prin cunoaștere: în zadar desfătările Raiului; oamenii vor fi egali cu Dumnezeu abia "în ziua în care vor
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
volume, scriitorul creează prezentări inteligente și seducătoare, care pot fi privite ca excelente exerciții de marketing cultural. Cariera politică a lui Ștefan Cazimir este analizată dintr-o perspectivă oarecum neașteptată: înființarea Partidului Liber-Schimbist apare mai mult ca un experiment literar postmodernist decât ca o inițiativă politică reală. Mai mult decât oricare altă secțiune a volumului, capitolele care descriu aventura Partidului Liber-Schimbist stau sub semnul ludicului și al ironiei; valoarea literară a cărții este concentrată în aceste capitole, altminteri lipsite aproape complet
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
le face pe parcursul cărții sunt instrumente aflate în serviciul vanității autorului. Scriitorul nu se mulțumește să renunțe la orice pretenție de obiectivitate, ci supralicitează caracterul subiectiv al autobiografiei sale: "Șiretlicul autorului e de a-și ascunde egolatria sub vălul ludic postmodernist..." (p. 256). Cititorul este încurajat să se întrebe dacă întregul volum nu a fost un simplu joc, interpretare care permite personajului principal să-și păstreze aura de mister. Întrebarea cu care începuse cartea se regăsește, intactă, la finalul ei: cine
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
fellinian) merită fără doar și poate citit. Pentru simplul motiv că, deși departe de a fi un roman perfect, Flacăra misterioasă... este, în tot cazul, un roman ieșit din comun. De aceea amatorii de năstrușnicii, ca și iubitorii de rafinamente postmoderniste îl vor citi cu delicii. Și cred că la fel se va întâmpla cu toți acei cititori care nu s-au vindecat pe deplin de nostalgia primelor lecturi. Nu mă îndoiesc de faptul că în curând va apărea și în
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
urmează o strîmbătură și remarca, în hohotele sălii: Cine a scris chestia asta?"... Chestiile astea" le scriu, evident, profesioniști redutabili, care - ediția 2000 a dovedit-o din plin - știu să înlocuiască, din mers, pompa cu spiritul ludic. Într-un filmuleț "postmodernist" foarte amuzant, Billy Cristal se plimbă prin diverse filme celebre, ajungînd inclusiv sub un duș, a cărui perdea e dată la o parte de Kevin Spacey: "-Salut! Numele meu e Lester Burnham! - Din American Beauty? - Da. Ce cauți în dușul
Oscar 2000: Punga de plastic și statueta de aur by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17200_a_18525]
-
Familia", Oradea, 2007), Ion Simuț nu urmează conceptul H. Bloom. Nu despre canon, dar despre canoane este vorba aici. Canonul lui Bloom era estetic și istoric, ireductibil la epocile sau curentele însumate. I. Simuț recunoaște un canon-curent neomodernist și altul postmodernist. Știe că în ultimul caz termenul canon ajunge impropriu, dar bătălia canonică la noi a fost acerbă mai ales dinspre frontul doar presupus anticanonic. El constată absurditatea războiului dintre "canoane" și firescul coexistenței pașnice, care este, cum știm, iluzoriu în
Canonul estetic: listă, curent, generație?... by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7882_a_9207]
-
noi a fost acerbă mai ales dinspre frontul doar presupus anticanonic. El constată absurditatea războiului dintre "canoane" și firescul coexistenței pașnice, care este, cum știm, iluzoriu în disputa creației de valori, îndeosebi a celor artistice. Altfel canonul modernist și "canonul" postmodernist ar mai fi ele în aceeași accepție doi "poli tari" (60)? Ion Simuț nu rămâne ca H. Bloom la canonul occidental și estetic, altfel spus la canonul critic (între)ținut și nu necritic lărgit. Criticul transilvan se lasă atras de
Canonul estetic: listă, curent, generație?... by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7882_a_9207]
-
mă simt dator să repet). Pe lista neomodernistă de așteptare, criticul îi așează pe Doinaș, Caraion, I. D. Sîrbu, E. Botta, A. Vona, S. Titel, M. Eliade, V. Horia, Adrian Popescu, E. Uricaru, M. Dinescu, E. Brumaru, Gabriela Adameșteanu. Pe lista postmodernistă, pe țepeneag, M. H. Simionescu, Dimov. M. Ivănescu. Stănescu și Sorescu, considerați cu o anumită incertitudine, preponderent neomoderni, rămân ocupanții primei liste. Postmodernismul, gata a fi abandonat de critic, oricum nu la fel de seducător ca neomodernismul (și iată cum se trasează
Canonul estetic: listă, curent, generație?... by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7882_a_9207]
-
a eului de vanități, de denudare a sa printr-o aparentă apostazie, care, prin mecanismul parodierii parodiei, sugerează o cale de purificare... Ajunsă la apogeu, parodia face stînga împrejur. Acea "ironie radicală", în care Ihab Hasan vedea "dezumanizarea" proprie creației postmoderniste, își dezvăluie resursele unei complexități apte a revalorifica tradiția abhorată (de facto însușită pînă la saturație, asimilată în subtext pentru a fi folosită în structurarea deschisă spre infinit a unor noi plăsmuiri poetice). "Biblioteca" lui Ion Stratan nu e pur
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
Ion Simuț se recunoaște după filosofia modernității, după scepticismul că schimbarea în sensul postmodernist ar fi benefică și, desigur, după multe altele. Dar cel mai lesne e de recunoscut după mers; adică după mersul ideilor și după ținuta științifică a discursului critic. Semnul distinctiv e unul formal: un anumit comportament intelectual, un anumit stil
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
viitoarei generații 2000 (Marius Ianuș e un exemplu relevant). Din 1999, Ștefan Baștovoi e cunoscut drept părintele Savatie, după ce se călugărește la Mănăstirea Noul Neamț din Basarabia, dar continuă să scrie pe teme filosofico-teologice: Între Freud și Hristos, Ortodoxia pentru postmoderniști, A iubi înseamnă a ierta ș.a. În acest context - și nu numai -, romanul Iepurii nu mor este altceva. Totul se petrece în Basarabia, parte a Uniunii Sovietice post-leniniste. Un elev în clasele primare, Alexandr Vakulovski - zis Sașa - apare ca personaj
Copiii marelui U.R.S.S. by Iulia Iarca () [Corola-journal/Imaginative/9046_a_10371]
-
din tranșeele aceluiași "timp al mărturisirii, de la un M. Preda încrîncenat, uneori încleștat pe subiect, la un Al. Ivasiuc cu uimitoare abilități asociativ-demonstrative și de la un G. Călinescu, oarecum in anticipo, la un M. H. Simionescu sofisticat, frînt în muchii postmoderniste, C. Țoiu se salvează din această buclă temporală prin singura breșă posibilă pentru el și pentru toți ceilalți deopotrivă: formula estetică. Fără a fi stăpînul absolut al tehnicii prin care narativitatea este conștientă de sine încă de la cărămida primului cuvînt
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/13741_a_15066]
-
literar trebuie să se adapteze vremurilor de astăzi. Dacă e să ne amintim de ceea ce spunea Călinescu, critica literară este și ea o artă, dacă se validează, se validează prin propriul ei limbaj. - CUM AȚI DEFINI CRITICA LITERARA IN CULTURA POSTMODERNISTĂ? În postmodernitate, există un gen numit critic fiction, adică o critică ficționalizată, care recurge masiv la procedee literare. Și în România, Lovinescu, în tinerețe, influențat de impresioniștii francezi, scria foiletoane în care opiniile despre cărți erau redate printrun scenariu dialogat
ALECART, nr. 11 by Antonio Patras () [Corola-journal/Science/91729_a_92902]