1,134 matches
-
cosmic-individual i se adaugă viziunea metafizică particulară și puterea de evocare a „figurii interioare”. Tot în 1934 îi apar, în mici volume separate, studiile Teoreticism și Literatură și puritate. În cel dintâi eseistul acuză „mulțimea teoriilor și sărăcia adevărului”, destinul pozitivist al unor idei filosofice profund metafizice, iar în cel de-al doilea discută aspecte ale literaturii apropiate de „puritatea” în sens metafizic. Un fel de încoronare a preocupărilor privind filosofia vârstelor, studiul Erocrație și pedagogie (1937) explică tendința erotică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
artistică în sens larg. În acest mod, gramatica aparține istoriei stilului și literaturii, care, la rîndul ei, reprezintă o ramură a istoriei culturale. Așa cum proceda și Croce, Vossler repudiază metoda de lucru și concluziile neogramaticilor pe care îi identifică cu pozitiviștii. Astfel, arată el, se susține că dispariția flexiunii nominale latinești este o urmare a căderii consoanelor finale și, de aceea, vechea franceză și vechea provensală, care au păstrat pe -s final pînă în secolul al XIV-lea, cunosc pînă atunci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pronunție, nu a avut niciodată o diferențiere între cazul subiect și cazul oblic. Ca atare, spune Vossler, este fals să se creadă că există vreo legătură între prezența lui -s și distincția funcțională. La fel de falsă ar fi, după el, afirmația pozitiviștilor (adică a neogramaticilor) că dispariția declinării cu două cazuri a determinat ordinea subiect predicat obiect din franceza modernă, în locul topicii libere de mai înainte. Ordinea cuvintelor își are originea în "spiritul limbii" (Geistsprache), adică în sufletul indivizilor vorbitori, încît dragostea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
r i u122, deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de opera lui A r i s t o t e l, Coșeriu precizează că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
schimbare în limbă ?" este însă diferit de la un cercetător la altul, fapt explicabil în primul rînd prin principiile filozofice de la care pornesc, care îi fac să găsească similitudini cu alte realități sociale sau naturale, atunci cînd se situează pe poziții pozitiviste, ori să atribuie limbii și fenomenelor ei un statut total diferit în raport cu alte realități, atunci cînd aderă la o direcție consecvent idealistă. Situația este, de altfel, în concordanță cu precizarea lui Eugeniu Coșeriu potrivit căreia la baza oricărei lingvistici se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
neîncheiate, aceste amintiri au apărut la o jumătate de secol după elaborarea Tractatus-ului. Receptată mai întâi de Russell, de cei apropiați filozofului englez, precum și în Cercul de la Viena - un grup de filozofi și oameni de știință de orientare empiristă și pozitivistă - cartea lui Wittgenstein a fost socotită mult timp drept o contribuție fundamentală la filozofia logicii și a limbajului, un domeniu care interesează doar un cerc restrâns de cunoscători. Din discuțiile sale cu Wittgenstein, lui Engelmann Tractatus ul i-a apărut
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fost învățător între 1920 și 1926, în felul următor: „În ciuda modului său de viață ascetic, Wittgenstein era socotit mai departe bogat; era considerat socialist; se știa că nu era un catolic; el apăra metode de educație progresiste, elaborase o scriere pozitivistă (cel puțin așa era perceput Tractatus-ul în acea vreme de cei mai mulți dintre cei puțini care citiseră lucrarea - n.m., M.F. ), era cunoscut de locuitorii satului ca homosexual (de ce, nu știm), apărea ca dușman al femeilor și, ceea ce a fost lucrul cel
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
expresii care descriu fapte, expresii ce sunt fie adevărate, fie false. „Propoziția poate fi adevărată sau falsă doar datorită faptului că este o imagine a realității“ (4.06). Ceea ce pare să apropie Tractatus-ul de opere reprezentative ale filozofiei empiriste și pozitiviste a vremii. Era o filozofie care avea deja o tradiție în spațiul de limbă germană. Autorul Tractatus ului a putut fi astfel socotit un urmaș al lui Ernst Mach sau al mai puțin cunoscutului Fritz Mauthner și, mai ales, drept
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Cercul de la Viena. Putem înțelege o asemenea asociere dacă ne gândim că în una dintre înfruntările de pe scena filozofică vestică, la mijlocul secolului al XX-lea, linia frontului despărțea metafizica tradițională și kantiană de o „filozofie științifică“ de orientare empiristă și pozitivistă. Tentația de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe autor va
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ireductibile de orientare a gândirii între Tractatus și acea „reformă a filozofiei“ care a fost proclamată de Cercul de la Viena și promovată ulterior de empirismul logic. Nici programul reducerii enunțurilor cu sens la enunțuri empiric verificabile, nici distanțarea în spirit pozitivist de metafizica tradițională nu pot găsi sprijin în Tractatus. Impresia că lucrurile stau altfel a fost favorizată de citirea „Introducerii“ lui Russell drept o expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
unifica, Într-un proiect teoretic consolidat, atât asumpții micro cât și macrosociale. Neo-instituționalismul se constituie atât pe moștenirea weberiană a acțiunii sociale și pe metodologia Înțelegerii semnificațiilor vehiculate individual, cât și pe moștenirea durkheimiană a faptelor sociale și pe metodologia pozitivistă a „Întregurilor” sociale. Noul mod de analiză se plasează la frontiera disciplinară dintre economie și sociologie contribuind În mod cert la estomparea acesteia și producând un dialog Între cele două științe, fertil teoriei sociale. Motto-ul ce prefațează aceste lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
în special prin romanul ciclic Les Rougon-Macquart, Zola își asumă și rolul de teoretician în Le Roman expérimental, Les Romanciers naturalistes, Le Naturalisme au théâtre (toate publicate în 1880). Marcat, asemenea celorlalți componenți ai cenaclului, de scientismul epocii, de filosofia pozitivistă (Auguste Comte, Herbert Spencer), de estetica lui Hippolyte Taine (construită pe concepția triplei determinări a creației literare: prin rasă, mediu social și moment istoric), de realizările chimiei și ale medicinei, Zola se mărturisește îndatorat mai cu seamă lui Claude Bernard
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288369_a_289698]
-
cu scopul declarat al „risipirii prejudecăților”. O carte de hotar în activitatea lui S. o reprezintă În căutarea formei (1979). Autorul ei se află încă sub tutela lui G. Călinescu în privința relației dintre istorie și literatură, folosește încă fișele cercetărilor pozitiviste în privința lui Ion Heliade-Rădulescu, Ilarie Chendi sau Ion Agârbiceanu. Însă aglomerarea trimiterilor la critica mai nouă și mai ales revelația cărților lui Mircea Zaciu și Adrian Marino sunt semne vizibile ale unui nou drum al criticului. De altfel, încă din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289506_a_290835]
-
1983: 137). Pentru Griaule, minciunile spuse de persoanele anchetate sînt obstacole în calea căutării adevărului, încît pentru el o situație "ideală" ar fi aceea în care cei chestionați ar putea fi manipulați în așa fel încît să spună adevărul. Atitudinea pozitivistă pe care Griaule și majoritatea antropologilor sociali ai generației sale (cf. Freilich 1970:564-565 ) au avut-o față de existența unui adevăr etnografic este respinsă de mulți dintre succesorii lor. Într-un climat intelectual postmodernist, popularismul epistemologic, după cum l-am numit
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
modalitate ce transcende diferențele naționale, ca și orice alte bariere culturale ori economice. În acest sens, știința reprezintă un vehicul al guvernării globale"54. Cât privește cunoașterea socială, aici rolul ideologiei rămâne în continuare predominant, în pofida reiterării ciclice a năzuinței "pozitiviste" potrivit căreia există posibilitatea detașării subiectului cunoscător de mediul socio-politic al existenței proprii indivizilor umani și, implicit, aceea a situării sale într-un loc privilegiat, complet "dezideologizat". Nu întâmplător, în cercetările de epistemologie socială demarate odată cu inițierea a ceea ce s-
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Luceafărul/Hyperion e înțeles ca figură-proiecție, prin oglindă și vis, a inconștientului Cătălinei și a celui colectiv, ca daimon (în sens platonician) al fetei, pe care însă aceasta nu-l poate asuma. Eminescu ar ilustra astfel tentativa (eșuată) a veacului pozitivist de a (re)cuceri „mitul interiorității”. Capodopera eminesciană e radiografiată în sine și în contextul întregii opere, ca depozit de mituri și de simboluri culturale, dar și într-o rețea de analogii, uneori neașteptate (de exemplu, cu Madame Bovary de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
politici reprezintă un șir de etape ale procesului de Înfăptuire a politicii respective. Ideea că putem realiza această decupare a procesului oricărei politici provine din primele lucrări dedicate analizei politicilor publice, din anii ’60, mai degrabă sub influența unor abordări pozitiviste și inginerești, promovate de RAND Corporationxe "RAND Corporation". În general, ea nu mai este astăzi acceptată; dar nu de puține ori se apelează la ea pentru a face prezentarea procesului politic mai intuitivă și mai ușor de Înțeles. Este cu
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
cărora se oferă o interpretare a lumii cu impact real În exercitarea funcției politice, inclusiv În ceea ce privește politica internațională. Aceste idei permit ca anumite tipuri de opțiuni politice să pară realizabile și de dorit, În timp ce alternativele apar ca inacceptabile. Contrar viziunii pozitiviste Însă, capitolul de față nu discută despre un mecanism cauzal direct Între un set de idei și un anume rezultat politic 1. Desigur, În analiza socială, asumarea oricărei legături cauzale automate Între diferiți factori și rezultate politice este amăgitoare. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
structură enciclopedică, spirit mobil, în perpetuă fervență, specialist cu privirea ageră, ațintită spre revigorarea disciplinei sale, dar și literat cu bun gust și înzestrare, B. s-a racordat fericit la orientările mai noi ale filologiei clasice europene. Considerând insuficientă erudiția pozitivistă, el va fi preocupat îndeosebi de „formele de creație și de expresie” la scriitorii greci și latini, căile de acces fiind deopotrivă traducerea și comentarea literaturii antice. Transpune, în 1922, romanul Daphnis și Chloe de Longos, cea dintâi traducere integrală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
ei de rituri în legătură cu paradele nupțiale sau cu atitudinile de supunere codificate. Pentru alți autori, referința la o lume invizibilă (la o instanță transcendentă), intervenția preoților calificați și o intenție de eficiență sunt esențiale pentru a defini un rit. Etnografia pozitivistă vorbea, din comoditate, de religia unui popor sau a altuia ca și cum era vorba de o doctrină bine închegată pe care o putem consemna cu ușurință în scris. Ea separa în mod arbitrar domenii ca magia, vrăjitoria, religia, când acestea se
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
studieze. Acest exercițiu de deconstrucție, pentru care Totemismul azi (1962), semnată de Claude Lévi-Strauss, este un exemplu precursor, face parte de vreo douăzeci de ani din cunoașterea profesională, deși s-a impus lent, ca și teoriile a priori empirice și pozitiviste. Numai luptând împotriva propriilor sale automatisme, punându-le la încercare, etnograful își poate susține descrierile. Prin urmare, el va căuta să multiplice punctele de vedere, fără să pretindă vreodată, de altfel, că a cuprins întregul obiect. Pe teren, antropologul vede
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
care se referă la un concept sau la altul. Până în anii 1980, majoritatea antropologilor nu puseseră într-adevăr sub semnul întrebării ideea unei realități stabile, exterioare, pe care o puteai descoperi progresiv. Școala lui Durkheim se opusese empirismului din filosofiile pozitiviste; ea știa că savantul trebuie să-și construiască obiectul de cercetare, dar nu se întrebase asupra stilului de scriitură împrumutat de la realismul literaturii din secolul al XIX-lea. Fiind construite într-o logică a rupturii cu subiectivismul, scriitura sociologiei și
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
din E.M. Cioran, a cărui concepție integral negativă despre români Sorin Antohi o disecă atent, nu fără un rien de masochism intelectual (studiu scris de altfel de la distanță, aflat pe continentul american, unde toate perspectivele se schimbă). Descriptiv, obiectivist, foarte pozitivist în sens universitar-american, studiul său nu pare totuși să decidă în mod radical. Sigur că Cioran se încadrează în psihologia stigmatului. Dar a spune că românii sunt, se simt, se comportă ca stigmatizați explică multe, într-un fel, dar nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
trecutul și specifică modelul de interpretare narativă a trecutului și că istoricitatea depășește orizontul de abordare a istoriografiei moderne sau al filosofiei istoriei. Trecerea de la filosofia analitică strictă a istoriei la narațiunea istorică, oferă posibilitatea filosofilor narativiști să abandoneze categoriile pozitiviste și nuanțează discursul despre categoria temporalității. Narativismul elaborează astfel, prin renunțarea la martorii neinterpretativi, o perspectivă relativistă asupra istoriei în care narațiunea devine categorie metodologică capabilă să promoveze multiplul, adică să promoveze construirea nu a unei singure istorii, ci a
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]