1,526 matches
-
din când în când, un tractor mătăhălos străbate, cu zgomot, ulița goală. Satul e locuit îndeosebi de bătrâni, femei și copii. Bărbații au o profesie incertă, nu sunt nici țărani, nici muncitori. Unii lucrează pe la fabrici în Făgăraș. Un autobuz prăfuit îi aduce spre seară și îi deșartă în fața primăriei. Ceva mai la vest de mijlocul satului, curge și azi un râuleț strâmb și prizărit ("vale" i se zice în Lisa) cu apă puțină, suptă vara de arșiță, dar suficientă pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în fundul clasei... Numai eu, care trăiam doar în lumea cărților, mă apucam și trân team pe tablă vreun citat din Camus sau din T.S. Eliot care se potrivea ca nuca-n perete cu atmo sfera de dezmăț din clasa noastră prăfuită și dărăpănată. La vederea lui, tipele care stăteau picior peste picior pe catedră, de li se vedeau pulpele până sus sub poala sumeasă a sarafanului, nici măcar nu se mai oste neau să se strâmbe sau să pufnească disprețuitor. Se obișnuiseră
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
către etajul al doilea, de netrăit și de neima ginat, despre care copilul auzise doar legende îngrozitoare. Ingrid avea codițe prinse cu funde din fâșii de satin albastru, destrămat, și o rochiță albă. În picioare avea sandale decupate, crăpate și prăfuite, peste catarama cărora se lăsau șo setele cu model de purceluși. „Haide“, îi spusese, „of, ce greu te lași!“ Ținut al umbrelor și al nebuniei! Luminatoarele din acoperiș puneau dâre lungi de lumină peste palie rul singuratic. Liniștea țiuia în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Numai plăci de azur, foi de azur, sonori zând“. Umblasem toată ziua după cai verzi pe pereți (căutam adresa unei colege, care locuia, în realitate, în Colentina, cum aveam să aflu mai târziu), iar acum străbăteam stră duța îngustă și prăfuită, mărginită de foarte stranii case galbene, cu marchize de geam colorat, dintre vechea Cale a Moșilor și Lizeanu, sub un fantastic cer de azur și de purpură - căzuse seara. Vântul răs colea praful, mi-l vâra în ochi și-n
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
unghi, de parcă atât femeia, cât și monumentele ar fi fost amenințate cu dispariția. Îi strica vacanța și făcu eforturi să se binedispună. Dar într-un final, veselia lui militantă o obligă să-l invite să stea jos, într-o trattoria prăfuită de vizavi de Palazzo Pretorio din Prato, și să-i facă morală. Știu că te pregătești pentru o încercare care te așteaptă la întoarcere. Dar nu există nici o încercare. N-ai cu cine să te bați. Nu s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cât o recoltă a fost epoca de aur. Am avut noroc că s-a lăsat și că s-a băgat în toate falimentele alea sigure. Ea se mulțumește să dea din umeri și-și vâră pumnii în chiuveta uscată și prăfuită. Ai dreptate, zice ea; am avut noroc. Criza Fermelor i-ar fi pus oricum capac. Le-a pus capac tuturor. Ah, dar să aduci ploaia. Nimeni n-a pierdut vreodată vreun sfanț aducând ploaia. Ea pufnește amar. Cine să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de bucurie și izbîndă ce se contopea cu bucuria sălbatică a nopții, a vapoarelor, a primăverii, a lunii aprilie. Pe stradă, puțin mai departe, În locul unde noaptea strălucise și scînteiase ca o cădelniță uriașă din care se Înălța o flacără prăfuită, aurită, orbitor de strălucitoare, licărirea obscenă se mai domolise și căpătase o nuanță cafenie, la fel de lividă, dar ceva mai stinsă. CÎnd brancardierii Își făcură apariția la ieșirea din metrou, mașina mortuară a poliției aștepta la bordură și cîțiva șoferi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viroage, În văile verzi și domoale ale munților ce se pierdeau În Întuneric, În coamele dealurilor Împurpurate de lumina eternă ce cobora iute spre umbra răcoroasă și spre tăcerea liliachie. Era prezent În misterul uriaș al pămîntului care, după zbuciumul prăfuit al zilei, se putea cufunda cu un calm desăvîrșit În tăcerea, bucuria, tristețea nopții ce se lăsa. Războiul pătrunsese În toate sunetele și tăcerile, În tristețea, dorul și bucuria, misterul, dorința și bucuria sălbatică ce se nășteau din inima atotcuprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În taina ta presărată de stele; vorbește sufletelor noastre neclintite, căci, În afara acestuia, nu cunoaștem alt grai. — Iată podul peste care am trecut, moara În care am dormit și pîrÎul. Iată un lan de grîu, un gard viu, un drum prăfuit, o livadă de meri și labirintul sălbatic și plăcut al unei păduri de pe deal. Și vine iarăși, pe cîmp, ora șase, acum și pururea, așa cum a fost și cum va fi pînă la sfîrșitul lumii. Și unii din noi au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și pustiul tău, În sălbăticia și groaza ta... pămînt măreț În singurătatea, frumusețea și bucuria ta sălbatică, pămînt Înspăimîntător În fecunditatea ta nesfîrșită, rodind veșnic nenumărate văi și Înălțimi În Întinderile apusului... pămîntul american... pod, tufiș și pîrÎu și drum prăfuit... tu, poem banal și uriaș al Morii lui Wilson, unde azi-dimineață au murit tinerii În lanul de grîu... tu, pămînt plin de farmec, primitor, Îndepărtat și apropiat, ciudat și familiar, pentru care ne-ar fi de ajuns un singur cuvînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și eufemismul „cei care au coborât” (Ez 26,20) pentru a-i desemna pe cei morți. La fel ca în concepțiile cosmologice din Orientul Apropiat antic, și în Biblie, lumea de dincolo este văzută ca un loc subteran întunecat, trist, prăfuit și tăcut (Iob 10,21; 17,16; Ps 94,17). Deși unele expresii din literatura sapiențială lasă să transpară ideea că odată ajunși în lumea de dincolo oamenii pierd status-ul pe care-l aveau în viața pământească (Iob 3
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
El zise că nu, că avea cărțile lui. Ruth îi aduse masa pe o tavă. Mîncă, apoi se întinse și se masturbă. Peste zece minute, se masturbă din nou. După asta nu mai avu nici o armă împotriva astmului. O verandă prăfuită, cu o masă masivă și cîteva scaune prea hodorogite pentru a mai fi folosite în interior, dădea spre grădina din spatele hotelului. în ziua următoare, se așeză acolo cu nișite cărți și ustensile de pictat. Respirînd cu dificultate, făcu desene în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui era atît de preocupată de o fată care-i dăruise atît de puțin. Sentimentele dureroase se transformară treptat în rigiditate musculară, iar mișcările calculate, o modalitate de a economisi respirația. Nu renunțase s-o dorească acolo, în camera întunecată, prăfuită și răvășită, așa că aprinse lumina și se uită în jur, zîmbind. Fața lui ar rămîne aspră și imobilă, dar ea și-ar scoate paltonul, și-ar netezi ușor părul la spate și ar începe să facă ordine. I-ar pregăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
del red la con de obstr gînd, conofobgîndește, conofobgîndește. Deși vocile îl făceau să se cutremure, păși în spațiul îngust dintre ei, pentru că nu-i trecea prin minte unde s-ar putea duce. CAPITOLUL 43. Explicația O pardoseală de beton, prăfuită și murdară de găinaț de porumbei se întindea sub un acoperiș înalt, susținut de niște grinde din fier. Din ușă se întindea un covor lung și albastru, care se pierdea într-o depărtare vagă. Merse pînă ajunse la un covor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vreme, încerca să acopere golul de intrare al dușului comun folosit, din fericire, numai de noi. La capătul din fund al coridorului, o ușă fereastră deschisă până la pardoseală lăsa drum liber luminii. Dincolo de ea se întindea imensul acoperiș-terasă, pustiu și prăfuit. Acolo se putea ajunge fie direct, prin ușa fereastră amintită, fie pe scara de incendiu pornită din coridorul de sub noi, unde se înșirau spălătoriile, uscătoriile și o parte din camerele de serviciu. O scară inutilă, de altfel, fiindcă n-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
satisface mărunta necesitate de a privi din patul meu în camera numită a Nathaliei. Și am văzut. Era o odăiță ceva mai mare decât a noastră, plină de boarfe și de vechituri aruncate de-a valma : câteva cufere sparte și prăfuite, câteva scaune șchioape așezate unul peste altul, o somieră de sârmă rezemată de perete, cu picioarele în sus, un balansoar stricat, o vază din metal coclit și așa mai departe. Acolo nu locuia nimeni, n-ar fi putut să locuiască
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mergea liftul. Am urcat scările în goană. Pe coridor m-am oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram, vag, să fie o joacă de-a ei, să se fi ascuns, în glumă... Am ieșit pe
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
instalate în incinta Centrului Muni cipal de Congrese, în prezența a peste 5 000 de spectatori. Hipnoza colectivă a durat 50 de ore și 26 de minute. 13. Sus, era tot cald. Lumina roșiatică a soarelui răzbătea pieziș prin ferestrele prăfuite ale coridorului. În lipsa mea cineva stinsese becul, cineva luase scaunul de unde îl lăsasem. M-am gândit la Zenobia. Poate venise mai devreme decât de obicei și mă aștepta... În fața W.C.-ului m-am oprit, am intrat să mă mai uit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zvâcnește și behăie. O avalanșă tremurătoare aluneca pe mii de piciorușe. Turmele n-aveau câini, le mânau cu strigăte niște păstori-militari, goi până la brâu și smoliți de soare, îmbrăcați în pantaloni de pânză gălbuie și aspră, târându-și anevoie bocancii prăfuiți, păstorii-militari mergeau strigând și învârtind în aer toiegele, ca pe niște baghete uriașe. Fiecare dintre ei scotea alte sunete, numai ale lui, cele mai ciudate sunete pe care le-am auzit vreodată. Simțeam totuși în ele un fel de sfială
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
singurul vestigiu al unui trecut industrial. Sediul Canal +, aflat de cealaltă parte a liniei RER, le domină, opunîndu-le albeața sa luminoasă și eleganța formelor sale contemporane. Tînăr și mîndru, imobilul pare să nu încerce decît dispreț pentru harababura de pe chei, prăfuit sau noroios, după vreme. În așa măsură încît farfuriile antenelor parabolice întorc ostentativ spatele acestui trecut revolut. Foarte repede, instalațiile industriale și antrepozitele de aici cedează locul. Cheiul se urbanizează și oferă pietonilor un pavaj ordonat. Privirea poate admira nestingherită
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
își roti ochii prin încăpere. Recunoștea mobilele din Strada Crăiței, dispuse aici mai aerisit. Stăruia atmosfera de epocă, parfumul vechi se simțea deslușit. Melania Lupu camuflase caloriferul în spatele unui paravan scund pictat cu dragoni de aur, păpușa spaniolă, cu părul prăfuit prins într-un pieptene mic, o așezase pe un scăunel. ― V-ați aranjat admirabil, spuse de conveniență maiorul. Mult mai comod decât dincolo, nu? ― Oh, fără îndoială... Cafeaua vă las s-o preparați singur. Aici aveți zahărul și frișca. Trebuie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ei din tinerețe, cu mantilla și pieptene înalt de fildeș, cu volane și pântece supt și brațe goale și brățări multe până la cot ― o spaniolă de ocazie, bălaie, de-o grație subtilă, o marchiză deghizată. Își plimbă degetul pe rama prăfuită și anunță cu o voce seacă: ― M-am întors. Pe la colțul ochiului îi fugi o lacrimă. După câteva ore coborî din pat. Nu-și dădea seama dacă dormise, sau pur și simplu izbutise, așa cum i se mai întîmplase de două
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
HEDROCK CONTINUĂ: \ ARSENALELE AU UN ÎNTREG ALBUM CU IMAGINI DE-ALE EI. LA CE MĂ GÎNDEAM EU ERA IDEEA DESTUL DE TRISTĂ CĂ ÎNTR-O BUNĂ ZI NICI TU N-O SĂ MAI FI ALTCEVA DECÎT UN ALBUM DE POZE DIN CINE ȘTIE CE PRĂFUIT CENTRU DE INFORMAȚII. LOVITURA NIMERI ÎN PLIN ȘI FU PROFUNDĂ. ȘTIUSE EL CĂ TÎNĂRA ACEASTA NU E ÎN STARE SĂ SUPORTE GÎNDUL BĂTRÎNEȚII ORI AL MORȚII SALE. MÎNIA ÎI ADUSE O SCÎNTEIE ÎN OCHI ȘI TRĂDA CA ÎNTOTDEAUNA ÎN TRECUT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
înainte. Nu erau visele premonitorii, pe care atâția șarlatani încearcă să le descifreze în speluncile Orientului, ci visele puternice, cumplite și colorate care anunță intra rea în lumea adevăratei vieți. În Spania fiind, Corto nu se despărțea de o ediție prăfuită și mediocră din poemele în proză ale lui Nerval - atunci când mitralierele se porneau și asalturile se succedau, coregrafie ucigașă, Corto recitea, detașat și suicidar, Aurelia lui Nerval. Și aceasta poate pentru că simțea că, asemenea lui Nerval, și pe el îl
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de parcă nu se întîmplase nimic, ținîndu-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după el. Ne-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]