2,032 matches
-
linia trei, și mergi cu el până la Ploești-Vest, de acolo mergi la Ploești-Sud cu mașina noastră și aștepți trenul de persoane cu cufărul dumitale. O ei frumușel și mergi în drumul ce ți-l știi, al dumitale. Se aude flueratul prelung al unei locomotive. Săndel sare de pe scaun ca ars de ceva, și dă să fugă afară, considerând că acesta-i trenul promis de impegat. - Stai, stai domnule, că ăsta-i trenul de pe linia întâi, trece fără oprire prin stația noastră
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
pe Erou.“ („Baladă“, Flacăra, 29 martie 1985) PELIN Mihai „Partidul, independența noastră de stat, libertatea tuturor națiunilor oprimate au fost idealuri care s-au împlinit prin muncă și sunt astăzi realități dincolo de care aflăm un necontenit efort uman, un șir prelung de acte de sacrificiu prin care leagănul existenței noastre, acum, prin gândul și vocea celui mai înțelept fiu al lui, se bucură de o audiență internațională fără precedent.“ (Ramuri, 15 aprilie 1976) PELLEA Amza „Cred că e bine ca teatrul
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
degrabă Partidul poporului, ca să se zică că uite, avem continuitate, ne tragem din Partidul mareșalului Averescu, care a fost un fel de APR, s-a umflat de nu-și mai încăpea în piele și apoi a făcut, așa, un fâs prelung. Dar poate să zică Voinescu, Preda, Olteanu și alții ce vor ei să zică „fiindcă o cer interesele partidului”, toți banii din spectacol îi face tot Monica Macovei, care, străfulgerată de aduceri aminte, din anii când citea „La oglindă”, poezia
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
Interfluviile deluroase, colinare sau sub formă de platouri, se repetă pe spații întinse, cu altitudini între 200 și 500m. în structura solului predomină gresiile și nisipurile, în alternanță cu argilele și marnele, fapt care explică succesiunea aproape regulată de interfluvii prelungi și nu prea înalte. în acest sens, obcinile pornind din zarea Mărăștilor se dirijează spre sud până la Piscul Scaunului (la est de Petrești), unde caracterul de obcină este mai șters, din cauză că separă pâraie mai puțin importante, având aspect de coline
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
așteptării Georgel Țanu </citation> <citation author=”ȚANU George” loc=”Cluj” data=”28 nov. ‘77 6 dec. ’77”> Stimate „domnule” Eugen și dragă Eugen, Scurtă și fulgerătoare, „cosmetică” i-aș zice, a fost trecerea matale prin Cluj. Dar a lăsat dâre prelungi care nu se sting ușor și a reverberat ecouri, pe care cu plăcere ți le aduc la cunoștință. Fără a fi interpelați, o mulțime de colegi te-au audiat, plus Dl. Hanga (prof. de Drept roman) au apreciat la superlativ
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
merge tot pe culoarul din mijloc. Motorul tușește de cîteva ori, în timp ce șoferul accelerează și trece pe culoarul de margine. Motorul a tăcut deja, iar mașina mai merge douăzeci de metri, oprindu-se chiar pe bordură, însoțită de un scîrțîit prelung. Pînă aici i-a fost, zice unul de lîngă mine. Șoferul încearcă să pornească motorul de cîteva ori, dar nu reușește. Se ridică de pe scaun, se întoarce spre interiorul cursei și spune: Nu mai poate porni. De-aceea nici n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am greșit numărul, iar acum o să-mi răspundă, să-i pot spune: "Sărut mîinile! Sînt Vlădeanu. Vă rog să mă iertați și să uitați cuvîntul acela urît!" Dar telefonul sună în gol. Formez numărul și a treia oară. Același sunet prelung, a pustiu. Sigur! exclam eu, uitîndu-mă furios la receptor. Dacă nu-i Vlădeanu, altul! Doamna e singură și a ieșit în oraș!... Naiv ce sînt! Și neserios pe deasupra! Livia mă așteaptă, iar eu... Simt cum cum fierb de furie, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și ies cu ele din cameră. Intru în bucătărie și le arunc fără nici o urmă de ezitare la coș. în același moment mi se pare că se clatină pardoseala cu mine. Ca și cum monstrul nevăzut din bucătărie ar fi scos un prelung oftat de ușurare. Apoi înțepenește totul în nemișcare. E o liniște deplină în apartament. Nu știu ce fac ai mei. Și zău că nici nu mă interesează în acest moment! Simt că mă sufoc și că am neapărată nevoie de aer. Ies
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
uitându-se la ceas. — Fata aia a mea ascultă muzică tot timpul! suspină Georgiana. Nici n-am timp să vorbesc cu ea. E cu gândul numai la distracții, cum îți spuneam! Tocmai atunci intră pe ușă Iulia. Avea un chip prelung, spre deosebire de mama sa, și un breton care aproape că-i acoperea ochii. în schimb, pe obrajii ei ușor îmbujorați Clara văzu câțiva pistrui care, pentru o clipă fugară, îi readuseră în minte imaginea de altădată a Georgianei. Iulia dădu mâna
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ani de zile. Când ieși din apă chiar aruncă o privire cercetătoare spre bazin, să vadă dacă se observă ceva în urma ei, ca o dâră vâscoasă de mâl. Nimeni nu părea să vadă nimic, în afară de ea, care observa tremurul întunecat, prelung și subțire al apei și îi auzea zumzetul surd. Fata de la recepție îi zâmbi și îi făcu un semn discret înspre o canapea dintr-un colț. Acolo ședea tânărul mustăcios care se ocupa de tablouri. Atunci își aminti Clara că
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
În cartier În ceea ce privește folosirea sau traficul de droguri, iar laboratorul analizează lucrurile pe care le-am găsit În buzunarele lui. — Monedele alea? — Nu cred că e nevoie să ne spună cei de la laborator că sunt americane, domnule. După o tăcere prelungă care spunea că n-ar fi Înțelept că se mai joace cu nervii lui Patta, superiorul lui Întrebă: — Ce-mi poți spune despre Rizzardi? — A zis că-mi va trimite raportul după-amiază. — Ai grijă să primesc și eu un exemplar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
De parcă i-ar fi citit gândurile, ridică ochii spre el, oferi un zâmbet foarte frumos și spuse: — E altceva când cunoști persoana. La facultatea de medicină sunt străini, așa că e mai ușor să păstrezi o detașare profesională. Făcu o pauză prelungă. — Iar oamenii de vârsta mea de obicei nu mor. Asta era fără-ndoială cât se poate de adevărat. — Ați lucrat Împreună multă vreme? Întrebă Brunetti. Ea Încuviință din cap și dădu să răspundă, dar Înainte să apuce să spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mari. Necusută și părând cât se poate de inofensivă În comparație cu uriașa incizie a autopsiei era linia mică și orizontală care-l ucisese. Voce ei ieși ca un geamăt scăzut, și repetă numele: „Mike, Mike“, scoțând sunetul ca pe-un vaier prelung, tăios. Rămase lângă cadavru, ciudat de dreaptă și de rigidă, și sunetul continuă să-i iasă din gâtlej. Îngrijitorul păși repede În fața ei și reașeză cu delicatețe pânza, acoperind ambele răni și apoi fața. Femeia se Întoarse spre Brunetti, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pot aduce aminte ce apel aștepta În ziua aceea. Poate că una dintre sursele lui avea informații particulare În legătură cu decizia finală a președintelui Bush de a pune capăt războiului din Irak. Am, Într‑un fel, senzația că președintele - cu față prelungă, Înalt și slăbănog - Întrerupea intermitent acțiunile premergătoare partidei de basket. Șiruri vaste de spectatori, puternic iluminați, scânteietori, multicolori, Michael Jordan, Scottie Pippen, Horace Grant umplând coșul cu lovituri de Încălzire. Poate că nu era vorba de Irak, ci de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ca să plutești, așa cum ar fi necesar Într‑un lac sau Într‑o piscină. Rosamund e zveltă, fără să fie Însă uscățivă sau osoasă. Își poartă părul castaniu lung până la umeri. Ca pe un bun de preț fără limite stabilite. Ochii prelungi sunt albaștri și nu căprui cum te‑ai fi așteptat văzându‑i culoarea Închisă a părului. În timp ce‑mi plimba trupul prin apă, Îmi cânta din Solomon de Händel. Cu câteva luni Înainte ascultasem această muzică la Budapesta. „Trăiește veșnic, fericite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
luat cu dexteritate cu fărașul cu coadă lungă din grămezile strânse de măturători. A văzut firma cu litere scorojite, unele chiar sparte, care la un loc ar fi trebuit să însemne „Restaurant” și a intrat cu pași neauziți pe holul prelung, cotit, acoperit pe jos cu mochetă roșie și alese masa din colțul cel mai îndepărtat. Puse pe scaunul de alături geanta, șapca deasupra, își netezi cu palma părul rar și se uită la puținii consumatori aflați la ora ceea în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
scoase un guițat ascuțit și se prăvăli pe o parte. Nici nu se uită la cel căzut, nici nu l-ar fi văzut, golul se răspândise în întreaga lui ființă luând locul la ceva nedefinit care se dărâmase cu zgomot prelung. Afară se lăsase noaptea, se aprinseseră becuri rare de neon, parcă din ce în ce mai rare, de când cu economia asta de energie, oamenii încă mai circulau pe stradă și fără să-și dea seama își reluă vechiul său obicei de a se prelinge
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vedea tabla albastră de un dreptunghiular cam aproximativ, pe care se zbăteau litere de un alb stins, însemnând locul unde trebuiau să oprească trenurile ce veneau rar, parcă în silă și plecau mai departe înainte de a se stinge ecoul scrâșnetelor prelungi, metalice, ale frânării. Cantonul pipernicit, străjuit de plopul secular, crescut asimetric spre acoperișul roșu de țiglă,, părea printre picăturile ploii parcă și mai mic și neînsemnat, ca o moviliță cenușie plantată aici aiurea și neconvingător, de mâna cine știe cărui vântură lume
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mai mic și neînsemnat, ca o moviliță cenușie plantată aici aiurea și neconvingător, de mâna cine știe cărui vântură lume, la locul popasului de o clipă a marilor trenuri. Doi oameni, momâi negre înghesuite de ploaia înaltă, purtau un fel de targă prelungă cu contururi neregulate. Călcau încet și poticnit, ca și cum de fiecare dată ar fi vrut să se apropie de pământul mustind de apă, într-un gest de închinare către cine știe ce zeu păgân. Poate, din partea spre care înaintau ei, sau poate de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fereastra de care o insectă se lovea haotic ca într-un dans bizar și dezordonat. Simți că totul s-a terminat atunci când în încăperea ceea cu un aer pur funcționăresc se înstăpâni tăcerea, o tăcere parcă nefirească după acea tiradă prelungă. Se uită la șef, care privea cu ochii ațintiți asupra sa și în sinea lui se miră de figura lățită a acestuia într-un imens semn de întrebare, sau chiar de mirare, cine mai știe. Se întrebă: „Oare ce mai
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cumpăna alb-roșie a barierei scârțâi jalnic sub rafala iute de vânt, lovind geamul cu o pală de zăpadă parcă destinată anume. Și aproape imediat, de undeva de departe, parcă de la capătul lumii, se auzi ca un ecou întârziat sunetul prelung, tânguitor, al sirenei unei locomotive. Sunetul acela pluti parcă mult timp deasupra cantonului și a plopului secular de alături. Nu se zărea nici o lumină înaintând pe linie, dar acum era sigur că pe undeva trebuie să fie acel plug de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Un vers O melodie Ce n-am cântat-o poate niciodată Porni cu pași rari pe tăblia metalică a podului de cale ferată. O pală întârziată de vânt trecu prin schelăria metalică scoțând un vaiet aproape omenesc... Spaima Un huruit prelung, ca și cum o gigantică stivă de pietre, sau o schelărie făcută din lemne tari, dar ineficient consolidată, sar fi prăvălit deodată, făcând să vibreze nemilos aerul până departe, îi lovi dureros timpanele, prelungindu-se apoi în ființa sa, cu ecouri repetate
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aproape de ureche: „Mama mi-e foame!”. Dar maică-sa o puse repede jos lângă ceilalți, șopti: „Niculaie” și alergă spre poartă pe care o deschise dintr-o smucitură și ieși în uliță. Portița reveni la loc încet cu un scârțâit prelung și tânguitor, parcă prevestitor de rele, ceea ce o făcu să-și întețească și mai mult pașii. Școala nu era departe. Un fel de casă mai mare cu două săli și un coridor între ele, era suficient pentru satul acela din
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
lăsați, cu pașii târșiți, mestecând între buze cuvinte ca un fel de blestem barbar, nesăbuit și străin, ilogic în inutilitatea acestei mișcări circulare care se îndepărta din ce în ce de buturugă. Și cu fiecare cerc făcut, cu fiecare pas prelung tras din mâlul moale, parcă pleca undeva unde se găsea un stejar mare și foșnitor, cu frunze lucioase, lucioase strălucind în razele unui soare ireal. M-am scuturat așa ca după o vrajă și m-am răstit la el: „Încetează
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
se sting luminile și se ridică cortina. Urlete de bucurie, tropăieli, aplauze frenetice în sală. Pe scenă pășesc prezentatorii, cei mai buni elevi din școală. Ea e moțată, afectată de importanța momentului, îngrozitor de țeapănă și vorbește mâțâit, încet, cu vocale prelungi, dând ochii peste cap. El, sugrumat de cravata prea strânsă, încătușat în costumul ca de mire, uită ce trebuie să spună. Schimbă ocheade cu prietenii din sală care fluieră, râd, aruncă ghemotoace de hârtie. Profesoara responsabilă cu desfășurarea serbării le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]