1,958 matches
-
pădurea era un ținut complet diferit. Alice s-a dezechilibrat și s-a sprijinit de-un arbore, dar coaja pinului s-a desfăcut de trunchi la atingerea degetelor ei - era moale și umedă. Alice a auzit un bubuit, un mârâit prelung și, de deasupra capului ei, o bufniță și-a luat zborul. Până și transpirația de pe spatele femeii avea un traseu sinuos, aluneca acum spre dreapta, acum spre stânga. Și totuși, scriitoarea a urmat foșnetul și-ar fi putut să jure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
s-o parcurgem la capăt moartea singura noapte fără stele în care timpul nu suferă de insomnie de atâtea febre tremurăm dezhidratați vorbele fântâni goale în sahare de idei ce își înghit singure oazele doar morgane clipesc lasciv din gene prelungi precum cadânele deasupra iașmacului istoviri de neputință ne-au înlănțuit în carcera a ceea ce încă nu s-a gândit și voi o știți doar s-o presimți și te cuprinde o teamă năucă eu încă mai tânjesc după un loc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
refuza să creadă că eu și acea fată am putea avea ceva în comun dar sărutările prelungi inventate special pentru privirile ei o derutau și nu mai știa cum să reacționeze. E dușmanca mea, Gonzalesss... și s-ul acela șuierat prelung ca un vânt în pustie prevestea golul ce avea să se aștearnă definitiv între noi. Te rog eu frumos, renunță la ea și alege pe oricare alta! Nu mă fă și tu să sufăr mai mult decât pot să îndur
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fi putut să stabilesc o legătură cu dispariția LUI. Dar nu este cazul și constat cu dezamăgire că iar mi-am consumat bateriile magnetofonului În van. Undeva În zare răsună o explozie, reverberînd de ambele părți ale dealului În ecouri prelungi. O fi fost rateul vreunui motor puternic. Am apăsat pe butonul magnetofonului și am luat-o În urma tînărului care rostogolea cu Îndemînare butelia. — În legătură cu afacerile... credeți că există cineva care să știe bine cum s-au petrecut lucrurile ? — Știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
maimuță. CÎnd se cade fix pe mine... nu mai suport. Cu ce vrei să Încep? Ce să-ți explic mai Întîi ? Care mi-a fost scopul inițial ? De ce am pus la cale șantajul ? A fost brusc Întrerupt de un claxonat prelung. După zgomotul obosit al motorului, părea să fie o camionetă antică pe trei roți. Am impresia că mașina mea deranja la Încărcat și descărcat. Apoi se auziră voci de afară: — V-am ruga să vă mutați mașina, domnule. CÎnd am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În evidență toate trăsăturile feminine ale modelului și am pus-o lîngă a LUI, pe masă. Pe cînd Îmi sorbeam Încet băutura direct dintr-o sticluță, mi-am concentrat mult atenția asupra legăturii posibile dintre cele două fotografii. Fața puțin prelungă a bărbatului, caracteristică tipului de entuziast, era puțin asimetrică și părea mai aspră la pipăit... poate datorită petelor de culoare, și nu asperităților pielii... sensibilă la alergii, după toate aparențele. Ochiul drept, puternic, denota un caracter plin de voință, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe care memoria i le trezea la viață și de care făcea caz când se ivea prilejul, iar dacă nu se ivea îl născocea ea însăși printr-o abilitate a vorbirii pe care cele câteva prietene, de mult obișnuite în prelungile vizite de după-amiază, se făceau a nu o pricepe; continua să citească și acum, înnobilare la răstimpuri rare. În felul acesta se scurseseră zilele vieții, egale între ele, pe care ea le socotea fericite, toate în umbra adormitoare a salcâmilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un cinism ca o lamă subțire de venin i se mișca în voioșia vorbelor adresate soțului; însă cinismul era față de mine, eu trebuia să-i aud vorbirea apoi să văd - parcă ostentativ - ușoara mângâiere a frunții lui cu degetele ei prelungi care ar fi putut fi ale unei pianiste dacă ar fi existat în casa aceea un pian sau o pianină și dacă degetele acelea n-ar fi fost, în ciuda feminității lor, ușor butucănoase. Câteva șuvițe îi căzură, studiat, pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
moarte și care s-ar putea să fie cea esențială, adică cea adevărată. - Chiar credeți așa ceva? Nu știu cum am vorbit, că pe față i se stinse orice lumină. Cât o fulgerare. Domnul Pavel se ridică de pe scaun, umplu cele patru pahare prelungi, ne obligă să ne ridicăm și noi, și ciocnirăm toți patru, iar doamna Pavel, înviorată ca dintr-o stingere dulceagă, o îmbrățișă pe Marga, rostindu-și încântările față de „dulcea ei nepoată”. - Ee! domnule judecător, asta e cea mai mare avere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prefectură, un al treilea la Liceul teoretic, ceilalți la fabrici din oraș. Cu toți aceștia, domnul Pavel se mai întâlnea din când în când grădina din centru, dar numai primăvara, în zilele călduroase de reînviere a verdeții și în cele prelungi de vară. Rostogoleau amintiri, totul părea sau chiar era cronica altui timp, necunoscut noilor generații. Amintirile evoluau din timpul trăit de ei sub domnia regelui Carol I, a regelui Ferdinand, apoi a lui Carol al II-lea, scurta perioadă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să-i spun o vorbă de mângâiere. Dar el se întoarse spre mine, cu ochii lui rotunzi, și zise tare, înviorat: —Hai, boierule, urcă! Eu iau opăcinile și pornim... Pornirăm cu luntrea, intrarăm încet în stufării. Din sat veneau mugete prelungi de vite, sunete moi de tălăngi și glasuri omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în baltă. Apoi încet-încet zgomotele scăzură - și noi pluteam pe cărări strâmte, printre trestiile care foșneau ușor și tremurau o dată cu lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță de iepure. Ia mai strigă, Vasile, cânii... zise boierul, întorcând capul spre pădurar. Vasile trase de la șold, din dreapta, cornul, îl dusela gură și slobozi trei sunete prelungi, îndreptându-l spre marginea pădurii, în urmă. Răsunetele dulci încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre sat; când deodată strigăte lungi mă opriră în loc: —Moș Gheorghe! Moș Gheorghe Cuculeee! Mă întorsei. Bulgarul se îndreptase din șale. Moș Gheorghe ridicase capul. — Ce dracu a mai fi? mormăi bătrânul scuipând într-o parte. Glasurile strigau tot mai prelungi. Putui să deosebesc într-un timp: Un om înecat, adă cangea, moș Gheorghe!... Bătrânul își strânse sumanul roșcat peste cămășoiul de câlți încins cu brâu roșu, scuipă în pipă, îi închise căpăcelul de alamă ș-o vârî în chimir. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dragoș. Dacă vi-i sete, poftim până sus să luați o dulceață... Omul avea o înmlădiere de mândrie în glas. Urcarăm domol clina. Găinile se culcaseră. În moara care se învârtea, un purcel își amesteca în răstimpuri guițările cu scârțâitul prelung al încheieturilor de brad. Vătaful strigă gros: —Polixenie! Aud! răspunse femeia dinlăuntru și ochii îi sticleau la ferestruica șandramalei. —Adă o dulceață ș-un pahar cu apă limpede pentru boier. Da’ repede, m-ai înțeles?... Zâmbind, Dragoș descălecă. Prin moara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se îndreptau, pe când printre ei, ca pe niște cărări ghețoase, din inima codrului, zvâcnea cu vârtejuri, cu frunze spulberate, cu găteje, mânia furtunii. Un zvon greu creștea între nourii negri și poiana frământată ca de spaimă - creștea ca o buciumărie prelungă chemând spaima din zarea mohorâtă, înăbușită de pulberi răsculate. Așa crescu bubuind buciumăria pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi biciul cade, și cotiuga se urnește, clămpănind din încheieturi. De-acolo și niște omuleți mărunți și unsuroși pornesc, ducând cu greu tinichelele cu gaz. Intră gârbovi în ulițele mai deschise, privesc în pământ și înaintează încet cu un strigăt prelung și tremurător, care găsește răsunet în toți ștrengarii mahalalelor: gaz-gaz! De-acolo pornesc iute calfele spre meșterii din alte părți mai bogate ale târgului; subțiri, palizi, flăcăuașii aceștia deapănă mărunt din picioare, tremurând în diminețile răcoroase și molfăind încă cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum a văzut ea, cum s-a uitat în toate serile, și dădea amănunte cumetrelor, care ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți la sân. Vestea se răspândise și-n alte mahalale, în zilele când feciorul cel mic al feredeuarului, cu șapca lui soioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spărioși, crescuți pe fața întunecoasă, Ion Rusu se prăbuși asupra copilei. Începu s-o trântească cu capul de părete, o dată, de două ori; apoi o izbea cu palma peste obraji și peste ochi urlând. Fata dădu drumul la trei țipete prelungi, sfâșietoare, apoi amuți, pe când sângele îi năboia pe ochi și pe gură. Glasuri și tropote porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ajuns în pisc, a scuipat: —Ptiu, drace! Martin era acolo, subt o muche de cremene. Iar a întors numai un ochi, o clipă, și s-a dus, fără să lese bucata de cal. —Hurun-burun! Părea că se rostogolește un tunet prelung, domolit și stâns, în râpa oablă unde își dăduse drumul. Culi se oprise. Mai departe, de-a dreptul, nu putea trece. Ar fi trebuit să ocolească pe la capătul pârăului, tocmai pe devale; și de devale să se suie împotrivă, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre pustie. Era o zi mohorâtă, fără soare, și vântul sufla dinspre munții depărtării. Soliman-Sultan asculta posomorât în despărțitura din fund a cortului său strigătele prelungi ale oștirii de la Amasia, pe când icioglanii săi, după rânduială, desfăceau de pe Mustafa șahzadè armele. Când feciorul cel semeț a pășit spre despărțământul sfânt al cortului, muții l-au și împresurat cu juvățurile. El s-a oprit numai o clipă, scăpărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viața veșnică. Cuvintele lui Astaghfirullah răsunau în ritmul mătăniilor din chihlimbar pe care degetele lui slabe și cucernice le tot prefirau, neobosite. În jurul predicatorului, patru chipuri bărboase și grave, printre care și cel al lui Mohamed, tatăl meu, patru chipuri prelungi peste care se așternea aceeași neliniște pe care șeicul o întărâta fără milă. — Plecați, porniți în pribegie, lăsați-L pe Dumnezeu să vă îndrume pașii, căci dacă veți accepta să trăiți într-o țară în care sunt batjocorite învățăturile Credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nimeni. Dacă aveți nevoie de mine, strigați-mă pe fereastră. Nu era decât o încăpere dreptunghiulară, luminată de o făclie gata să se stingă. O ușoară aromă de tămâie stăruia în jurul nostru. Prin fereastra fără oblon ajungea până la noi mugetul prelung al unui bivol. Circaziana mea trase zăvorul și se rezemă de ușă. Pletele ei desfăcute se revărsară primele, căzu apoi rochia. În jurul gâtului dezgolit se arăta privirii un șirag de rubine, piatra din centru legănându-se mândră între sâni; în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel că Tumanbay a fost cel care i-a scuturat: — Călăule, fă-ți treaba! Funia a fost înnodată în jurul gâtului condamnatului. S-a tras de celălalt capăt. Sultanul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]