1,903 matches
-
principal atribut este resemnarea și neputința în fața violenței - lasă loc unor concluzii pe care J. Milbank nu le-a avansat în radicalitatea lor ultimă. Mai întâi, descoperim că teologia - ca însăși Revelația biblică - are o funcție critică și o deschidere profetică față de orice proiect politic și social al modernității, articulat din perspectiva „morții lui Dumnezeu”2. Teologia își desfășoară o vocație critică, pentru că aduce la lumină absurdul dialecticii nihiliste în relația „stăpân-sclav”. Pentru a-și exercita această vocație critică, gândirea teologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
altfel, inexistentă) sau în proiecte utopice care vizează un viitor supus entropiei. Teologul adevărat nu privește entuziast nici înainte, nici înapoi; găzduit de Biserică, el depășește lucid orizontala cronologiei empirice, țintuind spre cele de sus. Teologia apare ca un exercițiu profetic, întrucât aduce vestea cea bună despre o altă lume, care este de fapt însăși Viața lui Dumnezeu (1In. 1,1). Teologia nu inhibă exercițiul reflexiv, ci îi stimulează fecunditatea. Există o rațiune a credinței pe care creștinii sunt chemați s-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui Dumnezeu (1In. 1,1). Teologia nu inhibă exercițiul reflexiv, ci îi stimulează fecunditatea. Există o rațiune a credinței pe care creștinii sunt chemați s-o practice în relație cu istoria umanității, adresând mai întâi întrebări fundamentale pentru a indica profetic, mai apoi, direcții de răspuns. Cu atât mai mult astăzi, într-o lume ce și-a pierdut simțul pentru întrebările ultime (înlocuind clasica interogație întemeietoare „de ce mai degrabă ceva decât nimic?” prin întrebarea cu pseudovaloare de răspuns: „de ce nu?”), teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unor întrebări care nu s-au pus încă? Insistența lui Heidegger, în plină epocă nihilistă, asupra „sfințeniei întrebării”, își are cu siguranță tâlcul ei, de care teologia contemporană n-ar putea să nu țină seama. O inteligență deopotrivă critică și profetică reclamă un exercițiu autocritic, prin practica smereniei și dobândirea pocăinței ontologice în fața lui Dumnezeu. Biserica îi face pe creștini să înțeleagă că „fiecare este răspunzător pentru păcatele tuturor”. Întrucât totul în această lume îl privește și îl interpelează, un adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fără o adopție transcendentală întru Fiul, Cel care ne redă adevărata fire, orice fraternitate între oameni este fie provizorie, fie iluzorie. Milbank nu reușește suficient de convingător să arate că un creștinism lipsit de dimensiunea autocritică, deci fără un oficiu profetic - cum ne propune astăzi Occidentul - se dizolvă incoștient, dar ireversibil într-o ipocrizie ideologică, nedemnă de numele Celui care a murit pentru păcatele lumii 1. Teologia creștină, așadar, nu oferă o metodologie seculară de investigare a socialului, ci o sensibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
astăzi Occidentul - se dizolvă incoștient, dar ireversibil într-o ipocrizie ideologică, nedemnă de numele Celui care a murit pentru păcatele lumii 1. Teologia creștină, așadar, nu oferă o metodologie seculară de investigare a socialului, ci o sensibilitate aperceptivă critică și profetică; teologia nu se propune ca „știință” universală a dreptății sociale, ci ca artă a discernământului în deciziile politice ale comunității și în orientarea existențială a persoanei. Teologia nu poate fi „regina științelor” decât în măsura în care nu se aseamănă cu nici una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dramatic cu o întrebare („de ce m-ai părăsit”), continuă cu recunoașterea filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un denunț al răutății („m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat”) și sfârșește, profetic, printr-o promisiune („seminția mea va sluji Lui, se va vesti Domnului neamul ce va să vină”). Pentru că învierea înseamnă, în primul rând, ridicare (gr., anastasis), Crucea este primul semn al îndreptării și biruinței asupra morții. Christus victor nu așteaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
generație.” Claudiu Biliuță, Adevărul literar și artistic * „O încântare.” Tudorel Urian, România literară * „Mihail Neamțu trăiește în orizontul acestei răspunderi mistuitoare: cunoașterea și meditarea neîncetată a Cuvântului vieții nu este doar o experiență solitară, ci și solul fertil al vocației profetice a teologului în cetate.” Bogdan Tătaru-Cazaban, Adevărul literar și artistic * „Bănuiala mea e că Mihail Neamțu nu e o persoană, ci un comitet, atât de variat, prolific și erudit îi e scrisul.” Mircea Platon, Convorbiri literare * „Intento a cogliere i
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dumitale și, mai la urmă, că ții pricinile cîte douo și trei zile, fără a le cerceta”* Aceluiași Iancu, mai apropiat de firea petrecăreață, galantă a Văcăreștilor, Îi trimite odată cu prefața celebrei gramatici a lui Ienăchiță, cîteva rînduri ambițioase și profetice: „trimit ca să te invitez și să te ațîț ca să te aprinz, să te fac să fii mai viu, mai mult decît ești și apoi, tot ce am pățit și eu, ca să te fac să-ți aduci aminte, cu toată puterea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă, cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse ale păcatului. Discursul fantastic ascunde (În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui SÎnger aflăm descrierea orei de mister și de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere, de groază și de șoapte CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a opozițiilor rituale care marchează viziunile mondializării. Toate acestea trimit la matricea ideală a cifrei unu și la explozia ei și prelungesc, fără a le reînnoi, interpretările deja învechite ale fazelor critice inducând teama unei disoluții a alterităților. Astăzi discursurile profetice despre criză, apogeu sau sfârșitul apropiat al capitalismului câștigă din nou credibilitate. Reinterogarea noțiunii de piață se dovedește în această conjunctură o necesitate de prim ordin, cu atât mai mult cu cât accepțiunile economiste, pe de o parte, sociologice și
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
ale aparatului fonator perceptibile; 2.3. halucinații verbale impulsive: în care cuvintele sunt net și clar exprimate, articulate. În unele cazuri sunt percepute ca venind din exterior cineva vorbește prin vocea lui (de exemplu: Dumnezeu vorbește prin el în delirul profetic. Alteori bolnavul simte că gândurile lui se formulează verbal în el și contra voinței sale. Frecvent aceste halucinații sunt localizate în buze, gură, limbă, faringe, uneori și în corp-stomac, abdomen. C. Agnoziile Agnozia se definește ca un defect de integrare
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
a ontologicului. Este vorba aici de o ontologie care se rezolvă în natură, deci de ontologicul pe care filozofia l-a pierdut după presocratici, pentru a-l regăsi apoi cu romanticii, cu Schelling, Passavant, Goerres, Oken sau Carus; 2. caracteristica profeticului și oracularului, care dă gândirii artistice o alură dogmatică, iar în planul expresiei, aforisticul. Mă gândesc aici și la o sensibilitate specială pe care artistul o probează în fața viitorului, detectabilă în orice mișcare de avangardă, la avangarda rusă de pildă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
splendoare a mecanicismului de dinaintea științelor. Am rezerve, în schimb, asupra lui Klee. Nu ți se pare mai interesant van Gogh? La Klee e prea mult experiment, pe când la van Gogh totul este adevăr. Mă opresc acum asupra treptelor tale: cosmogonicul, profeticul și globalismul. În problema cosmogonicului mă declar voit inocent. Am anulat deliberat problema, deoarece mi se pare că înăbușă și îngroapă tot ce e spirit. În cosmogonic spiritul este, laolaltă cu omul, un element între elemente și, coborât la această
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spirit. În cosmogonic spiritul este, laolaltă cu omul, un element între elemente și, coborât la această treaptă, el devine neglijabil. Ontologia îmi este oricum suficientă, de vreme ce implică cosmogonicul ca un caz particular. Mult mai mult îmi spune, pe linia plasticii, profeticul. Aș dori ca ancora pe care artistul o are în viitor să fie aruncată de plasticieni, și nu de naturile muzicale. Știți că obsesia mea este de a reabilita individualul, dar nu ca individual stingher, ci ca individual investit de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
strofa a patra poezia trebuia să culmineze, apoi vine și Ștefan, umbra cu glasul răsunător, și zice în limba {EminescuOpIX 80} românului popor următoarele vorbe, pe care Ștefan, pe când trăia, sigur că neci le visase, - uite-le 'ntregi acele cuvinte profetice; În libertate este frumosul ideal Deci calcă, în picioare glodul confaesunal! Aceste două șire nu sunt importante numai din puntul de vedere al glodului confaesunal cu care se 'mbală gura lui Ștefan cel Mare; ci încă și din acela că
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
25 200 RON 30 În domeniul Beletristică au mai apărut (selectiv) • Abigél, Magda Szabó • Album de versuri, Stéphane Mallarmé • Amphitryon. Comedie după Molière, Heinrich von Kleist • Balada bătrînului marinar, Samuel Taylor Coleridge • Balul operei, Josef Haslinger • Bucolicele. Georgicele, Vergilius • Cărțile profetice, William Blake • Cîntece religioase, Novalis • Ducesa de Amalfi, John Webster • Eneida, Vergilius • Eternul feminin și teatrul, Elfriede Jelinek, Gertrud Fussenegger ș.a. • Faust, Johann Wolfgang von Goethe • Femeia omorîtă cu blîndețea, Thomas Heywood • Fontana di Trevi, Dan Stoica • Grădinarul, Rabindranath Tagore
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
reușește chiar să explice formarea unor orașe (cum ar fi cel natal, Certaldo, unde Boccaccio și-a petrecut și ultimii ani ai vieții), nu lipsesc însă nici elemente împrumutate din romanele grecești și medievale (magia, aventuri nenumărate finalizate pozitiv, vise profetice, viziuni simbolice). Conține și aspecte care anticipă marea capodoperă de mai târziu, Decameronul: în mijlocul unei căutări disperate a iubirii sale, Florio este forțat de declanșarea unei furtuni să poposească în Napoli, numit în această epocă precreștină, Parthenope. Aici ia un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
De Defectu Oraculorum 1. Acesta din urmă abordează problema - generală - a decadenței sanctuarelor oraculare, fenomen atestat istoric la Începuturile erei creștine și chiar ceva mai Înainte. De aici va porni o amplă dezbatere asupra agenților divinației (daimoni intermediari, pneuma - suflul profetic) care, „părăsind” unele sanctuare, ar fi provocat decăderea lor totală. Cel dintâi dialog, De Pythiae Oraculis - sau, după titlulsău grecesc, De ce răspunsurile Pythiei nu mai sunt acum În versuri? -, tratând strict despre divinația delfică, ne oferă, pe lângă o teorie a
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o teorie a inspirației oraculare, informații extrem de bogate privitoare la forma și la semnificația oracolului ca revelație. Concepția lui Plutarh despre oracole - și, În consecință, și studiul nostru - se articulează, așadar, În jurul a trei aspecte extrem de complexe: agenții divinației, inspirația profetică și mesajul oracular propriuzis. Pentru a putea aborda Însă problemele ridicate de aceste scrieri, se impun mai Întâi de toate câteva precizări de ordin cronologic. Vom Încerca apoi să situăm „discuțiile delfice” În contextul istorico-filosofic al epocii lui Plutarh - secolele
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
reconstrucție a sanctuarului. Totuși, nu suntem Întru totul de acord (pentru motivele pe care le vom prezenta ceva mai departe) cu un alt argument pe care R. Flacelière Îl propune În favoarea datării sale: deosebirea radicală care ar exista Între inspirația profetică din De Defectu... și cele din De Pythiae.... Oracolul de la Delfi În vremea lui Plutarhtc "Oracolul de la Delfi În vremea lui Plutarh" Chiar dacă explicația decadenței oracolelor propusă de Ammonios În dialogul De Defectu Oraculorum nu este acceptată de către ascultătorii săi
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
problema daimonilor vom vorbi Într-un capitol separat. Cât privește oracolele tămăduitoare, ne putem raporta la un pasaj din De Defectu... (434 c-f): la sfârșitul primei sale intervenții care Încerca să explice dispariția oracolelor prin „secătuirea” exalațiilor de vapori profetici,În urma diferitelor accidente naturale, Lamprias Îl Întreabă pe Demetrios dacă evenimente asemănătoare s-ar fi abătut și asupra oracolelor din Cilicia. Acesta din urmă, recunoscându-și ignoranța În privința situației actuale, Începe totuși prin a invoca exemplul oracolelor tămăduitoare al lui
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și rămâne acolo, „impasibil și suveran”. Cu ajutorul acestui „complement mitologic” pe care ni-l oferă De facie..., expunerea lui Cleombrotos devine mai limpede, cel puțin sub aspectul morții daimonilor, prin care se poate deopotrivă explica dispariția oracolelor. Daimonii și entuziasmul profetic: acțiunea lor asupra sufletului omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mitologic” pe care ni-l oferă De facie..., expunerea lui Cleombrotos devine mai limpede, cel puțin sub aspectul morții daimonilor, prin care se poate deopotrivă explica dispariția oracolelor. Daimonii și entuziasmul profetic: acțiunea lor asupra sufletului omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]