480,341 matches
-
Florin Niculiu. Deși cunoscut mai ales în latura lui suprarealist-metafizică, prin acele viziuni cosmogonice amintind vremurile Genezei, cînd apa se îngîna cu pămîntul și amîndouă cu aerul și cerul, ultimii săi ani l-au adus în vecinătatea marilor ceremonii vegetale. Propria sa grădină l-a absorbit definitiv și i-a transformat singurătatea într-un imens exercițiu de vitalitate. Cerurile au dispărut subit în spatele unei flore debordante, pămîntul a ieșit și el din orizontul privirii, iar în locul lor s-au instalat meandrele
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
nu se risipește în presupoziții generale și în invocații fără obiect. Cu un instinct de primitiv și cu o devoțiune în care se simt și fiorii unei anumite disperări, el face și un simultan exercițiu de autoidentificare, de contopire cu propriile sale viziuni.
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
dedice zilnic: ode, imnuri, articole ditirambice etc... Să alerge în pas alert cu chiseaua de dulceață după baronii locali și să îngenuncheze cu evlavie în fața sultanilor județeni. Să nu-i critice, Nici măcar în cele mai absurde vise. În week-end din propria-i inițiativă, la diverse recepții ale acestora, să facă pe clovnul, pentru a-i distra copios, asanînd marele stres la care sînt supuși aleșii neamului. Cele două noțiuni ce desemnează în limbajul păsăresc al puterii opoziția și vechea moștenire, să
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14126_a_15451]
-
întoarcerea capului cu viteză fulgerătoare. Dar cu toată iuțeala mea îngerul era întotdeauna mult mai rapid. Vreau să-mi iubesc dușmanii până când se vor prăbuși sub iubirea mea. Aș vrea să-i iert prietenei orice greșeală până când va dispera de propria-i răutate. Vreau să le vin în ajutor prietenilor până când își vor da seama de incapacitatea lor. Aș vrea sub orice formă să fiu un om bun. Copilăria este un imperiu îngrozitor. Mâinile care te mângâie te lovesc. Gura care
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
Mariana Neț Nu putem fi în permanență personaje principale nici măcar în actele din propria-ne viață; încă mai puțin, din viața altora. Am fi proști și paranoici, dacă măcar ne-am dori-o. Sînt însă și personaje destinate să trăiască doar o zi, să rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
cu un Celălalt al ficțiunii reale, cu o altă persoană autonomă". Însă punctul de plecare al ideii e mult mai vechi: îl reprezintă concepția aristotelică. În temeiul său, Ionesco cultivă calitatea de "adevăr" a imaginii literare, care-și întemeiază ontologia proprie, paralelă cu cea a lumii reale. Chiar atunci cînd se înscrie în planul fantasticului, al oniricului, lumea posibilă instituită de ficțiune nu e una falsă: "Artistul ar trebui să fie, după Ionesco, îndeajuns de obiectiv sau, în orice caz, adevărat
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
București, dar care o dată măritată devine un monument de devotament și fidelitate (Ursula - Ulla); femeia matură, voluntară, adulterină, posesoarea unei sexualități debordante (Melanie); femeia aflată la mijlocul vieții, superbă în frumusețea ei, dar frigidă, care nu mai poate suporta nici măcar atingerea propriului soț (Miriam); fetița nou-născută, frumoasă și genialoidă, răsfățata tuturor, care descoperă pas cu pas viața (Dorina-Pușa); adolescentele "lolite", hipersexualizate și vag lesbiene, aflate în relația stăpîn-sclav (Sanda și Violeta). Fiecare dintre aceste șase femei stabilesc rețele de relații interumane (specialitatea
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
viața culturală între cele două războaie? - Efervescentă, plină pe toate tărâmurile cu oameni de bună credință, cinstiți și de ispravă. Se țineau conferințe la Fundația Regele Carol - care acuma pe nedrept se numește doar Fundația Națională, suveranul fiind exoflisit de propria lui ctitorie: placa de pe frontispiciu distrusă în timpul războiului, a fost refăcută din marmură roșie, dar a "devenit" doar "națională’ fără să mai poarte numele cititorului care a cumpărat și terenul și pe care a clădit din banii lui această Fundație
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
la această convenție sau la ceea ce simte că este o convenție, complicată în plus din cauza iudaității sale, prin care nu se simte ca aparținînd țării. Regăsim această problematică în opera lui György Konrad. Jorge Semprun are o experiență similară a propriei identități, înlăturînd originile sale spaniole cărora le preferă apartenența la Franța, pe care a ales-o deliberat. Antisemitismul a cărui victimă a fost Imre Kertész creează această barieră psihică și culturală a sentimentului de ne-apartenență la propria patrie. Și
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
similară a propriei identități, înlăturînd originile sale spaniole cărora le preferă apartenența la Franța, pe care a ales-o deliberat. Antisemitismul a cărui victimă a fost Imre Kertész creează această barieră psihică și culturală a sentimentului de ne-apartenență la propria patrie. Și acesta este un mod de "inexistență". Nu-i rămîne decît o identitate negativă, care este un mod paradoxal de a defini destinul, la care se adaugă experiența de la Auschwitz, și care nu se poate defini decît ca negația
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
Un răspuns dat lumii Etica practicată de Kertész constînd în a se disocia de lumea înconjurătoare, de a o privi din punct de vedere al "observatorului emoționat", de a nu se impune în fața lumii, de a se întreba continuu despre propria sa identitate, nu e nimic altceva decît o confruntare cu moartea: Nici un zeu, nici un om, nici societatea, nici <sarcini> malițios inventate - doar prezența permanentă a morții în fața ochilor noștri ne obligă să creăm". (Altul) Plecînd de la această poziție critică și
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
tehnică", din care să aflăm ce durată are filmul, ce peliculă s-a folosit, cîte cópii a avut, cîți spectatori a făcut în România etc. Absolut admirabilă mi s-a părut privirea pe care o pune, azi, Liviu Ciulei asupra propriului film, cu ocazia apariției acestei cărți: "Unele secvențe din Pădurea le consider astăzi ca fiind prea lungi, întrucît filmările au fost influențate de maniera cinematografică a timpului. Printr-o nouă trecere a filmului prin masa de montaj, cred că durata
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
relație cu Zîna cea bună - cu tonul obraznic pe care îl are cînd vorbește cu bunul lui tată, Geppetto, de pildă. Există unele scheme și șabloane care, sper, vor dispărea cu timpul. Cred că în acest spectacol nou, și la propriu, și la figurat, este distribuită majoritatea trupei. Un frumos exercițiu de a fi împreună. M-am amuzat copios de umorul cu cheie - pentru cei mari - al Vînzătorului de haine vechi al lui Dumitru Anghel, de voluptatea Florinei Luican în Zîna
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
Cristian Teodorescu Citind un editorial de Cristian Tudor Popescu, iritat-plictisit să tot scrie despre conflictul dintre dnii Iliescu și Năstase, mi-am recunoscut, amuzat, propria mea sațietate de a mai pune instrumentul optic al acestei rubrici asupra nesfîrșitei serii de contre dintre cei doi. De ce o fac totuși? Dintr-un interes mai degrabă epic față de acest subiect. S-au așezat deja cîteva interpretări ale disputei
Medicul de familie al dlui Năstase by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14187_a_15512]
-
Constantin Țoiu Tot în Cartea de nisip, scriitorul sudamerican, studiindu-se pe sine, fără nici o urmă de amor propriu, se dedublează în articolul scurt Borges și eu. O schizofrenie controlată?... Convenție primită cu toată sinceritatea unui mare autor ale cărei limite nu le poate dicta decât cea mai intimă, ori mai puțin sezisabilă, sau stăpânită natură a omului.... Nu
Din nou Borges by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14169_a_15494]
-
numai o frântură fugară din mine ar putea supraviețui în celălalt. Puțin câte puțin, îi cedez totul, deși cunosc prea bine perversa deprindere de a falsifica ori a amplifica. Spinoza socotea că fiecare lucru are tendința de a-și păstra propria sa condiție; piatra voiește să fie veșnic piatră, tigrul să fie tigru. Eu trebuie să rămân în Borges, și nu în mine însumi (asta, presupunând că eu însumi exist), deși adevărul e că mă recunosc mai puțin în cărțile lui
Din nou Borges by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14169_a_15494]
-
ad infinitum. Iată, cu o privire "din avion", reînvierea lui Barthes care ni se propune, cu o rigoare extremă, unde Imaginarul scriiturii se lasă descifrat în scriitura Imaginarului. Emoționantă pentru cel care i-a împărtășit cândva falansterul și îi datorează propria sa formație, ea devine o descoperire ce ține de miraculos pentru generațiile tinere care doar l-au citit (sau nu) pe Barthes după moartea lui, nefiind marcați de influența sa indelebilă, dar putându-se lăsa acum solicitației de subversiunea sa
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
alarmă asupra unor aspecte nocive pentru viitorul spiritual al omenirii, cuprinse în noua paradigmă culturală postmodernă este volumul lui Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiți. Stabilit de mai bine de un deceniu în celebra Silicon Valley, inima tehnologiei americane, autorul cunoaște din proprie experiență stilul de viață american și modul în care anumite tendințe culturale legate de ceea ce s-ar putea numi "noua ordine mondială" ajung să fie exportate în întreaga lume. Din foarte complexa demonstrație a eseistului să reținem doar că tendința
Pledoarie pentru irealizat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14194_a_15519]
-
dintre artă și realitate a avut ca efect dispariția "distanței estetice" (Daniel Bell) și a spiritului critic. Scrie, Ovidiu Hurduzeu: "Realitatea ca și arta își pierd caracterul obiectiv, devin prelungiri fantasmatice ale unui «eu» pasiv, incapabil să mai iasă din propria carapace pentru a iniția acțiuni de transformare a realității. «Individualistul» artei postmoderne nu acționează, ci reacționează la evenimente exterioare pe care nici măcar nu încearcă să le mai controleze" (pp. 11-12). Tendința artei postmoderne este aceea de a transmite imagini "plăcute
Pledoarie pentru irealizat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14194_a_15519]
-
guvernare, spre a răspunde în fața primului ministru dacă adăpostesc sau nu în mijlocul lor baroni. Presa a numit așa conducători ai acestor filiale sau foarte influente personaje din preajma lor care, lățindu-și afacerile în întrecere cu timpul, au transferat județul în propriile buzunare, feudă cu toate șansele de a deveni ereditară. Fixându-se pe bărbați de preferință corpolenți, cu triple bărbii, popular numite gușă, de-o palmă mai late decât fruntea, lenți la vorbire și cu dificultăți a coborî din jeep-uri
De disparitione baronorum by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14160_a_15485]
-
n-are capacitatea de a se exprima, miezul interesului pentru baroni al extratereștrilor ne va rămâne în eternitate secret. Cert este că, la scurtă vreme de la răpire, cei luați pe sus sunt eliberați, lăsați pe marginea șoselei, dacă nu în propriile vehicule, trase pe dreapta, nu și amendate. Dispariția baronilor este, așadar, temporară, pasageră. Nu vom fi nevoiți, ca în cazul dinozaurilor, să le colecționăm oasele cefii și noadei prin lutoase râpe, încântați de a le ține în mână fălcile, în
De disparitione baronorum by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14160_a_15485]
-
a Institutului "G. Călinescu", la sugestia istoricului și criticului literar Marin Bucur, a unei bibliografii, restrânse la ecoul prezenței lui I. L. Caragiale, om și operă, în publicistica din timpul vieții sale. Era propunere venită din partea cercetătorului care experimentase pe cont propriu asemenea curajoasă lansare aproape în necunoscut, trăgând învățăminte din gândul la ce ar putea duce solidaritatea colectivă în asemenea direcție. Solidaritate deja experimentată de colectivul de literatură universală și comparată al aceleiași unități de cercetare, materializată în Bibliografia relațiilor literaturii
Citirea periodicelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14167_a_15492]
-
și primul deceniu al celui următor, prin natura divers cuprinzătoare a periodicelor, se desfășoară în ideea constituirii monografice a cotidienelor mai sus enumerate, numai din perspectiva delirului ideologic, prin care amplifică, preiau, refuză ori ademenesc faptele, din perspectivele și semnificațiile proprii orientării lor. Dar numai în măsura în care aceste particularități de comportament se resimt, mai mult sau mai puțin brutal în receptarea operei. Astfel, „Perisabilul" Caragiale, Cum se plătesc trădările, Jubilația "provinciei" literare, Și totuși...Caragiale, Nelimitata devoțiune reflectă în timp, dacă nu
Citirea periodicelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14167_a_15492]
-
în importantele date istorico-literare, atât de necesare ocolirii informațiilor eronate ori umplerii golurilor biografiei scriitorului. Lăsând de o parte atâtea alte argumente, nu fără părere de rău, nu îmi îngădui să nu semnalez unul, la care Dorina Grăsoiu ține, fiind propria-i descoperire. Este vorba de traducerea de către Caragiale a unui text despre Giosué Carducci, semnat de Edouard Rod, publicat în "Nouvelle Revue". Insistând asupra întâietății acestei traduceri "asupra tuturor informațiilor sau tălmăcirilor din Carducci, înțelegem o dată în plus, importanța ei
Citirea periodicelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14167_a_15492]
-
etc. legate de un personaj intrat în legendă încă din timpul vieții. O viață chinuită, așa cum a fost, și încheiată la 53 de ani, după atîta glorie, în tonuri amare: "Am sentimentul că sînt inutilă, complet inutilă", spunea Callas, cu propriul ei glas (la radio), cu puțin timp înainte de a muri. Cu prilejul filmului lui Zeffirelli, am citit o antologie a celor mai bune interviuri (sînt doar cîteva, pentru că avea oroare de presă), acordate de Maria Callas de-a lungul unei
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]