1,085 matches
-
răspuns. Murise peste noapte, ca un animal captiv, reușise să evadeze, cine știe cum, și se înecase în mare? Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru. Se afla acolo, trează, își rezemase pernele de perete și zăcea pe saltea, cu capul proptit de perne și pătura trasă până la bărbie. Ochii ei mă priveau pe sub pleoapele căzute. Se mișca ușor și am văzut că tremura. — Hartley, iubito, ești bine, ai dormit? Ți-a fost destul de cald? Își lăsă puțin mai în jos pătura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am spus, scoală-te. Vino jos să luăm micul dejun. Pe urmă îl trimit pe Gilbert la Nibletts să-ți aducă lucrurile. E foarte simplu. Sau, cel puțin, speram să i se pară simplu. Se opinti în sus, apoi se propti în patru labe și, în sfârșit, se ridică, cu greutate, în picioare. Rochia galbenă îi era groaznic, disperat de șifonată, și încerca, zadarnic, s-o întindă. Întregul ei trup exprima stângăcia ușor rușinată a ființei total doborâte. — Uite ce-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sprijinea, se uita la mine de pe creasta de deasupra. Câțiva zulufi de păr castaniu, creț, suflați de vânt, coborau și ei pe marginea stâncii. Doi ochi căprui luminoși mă priveau miop, pe jumătate surâzători, pe jumătate speriați. — Lizzie! Lizzie se propti pe muchea ascuțită a stâncii, își lăsă în jos un picior bronzat, deja zgâriat și sângerând ușor, apoi celălalt picior, care-i alunecă, împiedicându-se de fusta bogată a rochiei albastre și, pierzându-și echilibrul, se rostogoli de-a dura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
În timp ce eu, adevărata victimă a calvarului, îmi reveneam din ce în ce. Am urcat la el, să-l văd. — James, te-ai lăsat pe trândăveală. Nu te simți bine? O recidivă a unei vechi malarii? James zăcea în patul meu, proptit într-un cuib de perne iscusit aranjate și ținându-și brațele întinse peste pătură. Nu citise. Avea o mină concentrată ca și cum cugetase îndelung. Totuși, trupul lui părea moleșit de atâta relaxare. Îi crescuse barba, ceea ce-i schimba înfățișarea, dându-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spate și purta un șorț cadrilat, foarte scurt, peste o rochie foarte scurtă. Arăta ridicol de tânără, și avea acel aer de școlăriță îngrijorată și prostuță, pe care-l arbora uneori. Perry ședea cu picioarele întinse sub masă și coatele proptite pe tăblie. Fața lui mare lucea de transpirație [i ochii îi erau sticloși. Se poate să fi fost beat. James spuse doar atât: — Peregrine! Peregrine, fără să se miște, cu ochii sticloși ațintiți drept în față, vorbi: — Dacă ați discutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am început să răsucesc ciocanul. James s-a ridicat, și-a scos haina stropită de ploaie, a scuturat-o, a așezat-o pe speteaza scaunului, și-a tras în jos manșetele cămășii și s-a așezat din nou, cu coatele proptite pe masă, privindu-mă. — Ce faci acolo? — Repar ciocanul. Adevărul era că mânerul intra perfect în gaura metalului, însă juca, astfel încât ar fi căzut la orice încercare de mânuire. — Capul nu-i fixat, zise James. Am observat și eu. — Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atât de familiare, deși, la un moment dat, tot mi-a alunecat piciorul într-un smârc. Apa din băltoacă era caldă. Mi-am descoperit culcușul pietros și m-am întins în pantaloni și cămașă, scoțându-mi doar pantofii. Mi-am proptit capul de stâncă, astfel încât să pot privi orizontul marcat de o linie întunecată și de una argintie. Apa plescăia sub mine asemenea vălurelelor iscate de înaintarea înceată a unei bănci. De ce plecase James, de ce hotărâse să plece tocmai acum? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și dungată pe care i-am dăruit-o lui Hartley, și cea cafenie cu cercuri albastre pe care i-am dat-o lui James. M-am bucurat să o găsesc pe birou când am venit. Mânuiesc adeseori aceste pietre. Am proptit pe birou și două fotografii: cea care-i înfățișează pe unchiul Abel și pe mătușa Estelle dansând, și o fotografie din tinerețe a lui Clement, în rolul Cordeliei. N-am reușit să găsesc niște fotografii potrivite ale părinților mei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că așa mi s-a spus... Și la Miliție erau două colege de-ale mele de liceu... Una când m-a văzut a sărit de gâtul meu, m-a sărutat, c-a auzit c-am murit, iar cealaltă a stat proptită de pervazul ușii și nici nu s-a apropiat... da’ nu ne salutăm nici în ziua de azi... Ei, de-acolo de la Miliție m-am dus să văd unde-i fetița și am aflat de la o fostă profesoară de-a
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
care fuseseră făcute ad-hoc, adică erau niște gherete, din lemn, cu o fundație turnată din beton, pe-asta se clădea ghereta. Izolarea era atâta de mare, că încăpeai în ea, dar din afară erau bătute cuie, ca să nu te poți propti și să stai numa’ în picioare... Și erai scos numai pentru necesități fiziologice și să mănânci când primeai de mâncare. Și te ținea așa trei, patru zile, în picioare... și când ieșeai de-acolo erai cu gleznele ca butucii. Primul
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
tîmplă la tîmplă peste lăzi pline de coca-cola amiaza asudă cum Îngerii cîntînd la trompetă. DEALURILE Și unul după altul dealurile pielea lor de rinocer sub bărbia noastră uriașele lor labe așezate prietenește lîngă picioarele noastre ochii lor mici neliniștiți proptiți în ochii noștri liniștindu-i unul după altul dealurile cum un convoi de animale prea mari pentru strîmtele noastre vieți glumind necontenit prefăcîndu-se că ar dori să ne viziteze apartamentele. ESTIVALĂ Într-o cursă de furtuni cine cîștigă un an
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Belfort, un ținut al ierbii mărunte și al negurii, unul din acele pământuri din est greu accesibile soarelui, unde vagi amintiri ale invaziilor plutesc în spatele dumbrăvilor. Casele își înfundă până la ochi bonetele lor de țiglă în stil alsacian și se proptesc de câte o coastă pentru a rezista vântului. Din loc în loc bucăți de piatră cenușie înfipte în pământ: sunt rămășițe ale vechii frontiere germane sau ale vreunui mormânt de ostași; aici, un ofițer austriac cu casca fixată în granit, dincolo
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
Belfort, un ținut al ierbii mărunte și al negurii, unul din acele pământuri din est greu accesibile soarelui, unde vagi amintiri ale invaziilor plutesc în spatele dumbrăvilor. Casele își înfundă până la ochi bonetele lor de țiglă în stil alsacian și se proptesc de câte o coastă pentru a rezista vântului. Din loc în loc bucăți de piatră cenușie înfipte în pământ: sunt rămășițe ale vechii frontiere germane sau ale vreunui mormînt de ostași; aici, un ofițer austriac cu casca fixată în granit, dincolo
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
deja din Vede, brahman a fost gândit și numit, în mod expres, nepieritorul, imuabilul, temelia, principiul oricărei existențe. E semnificativ că în mai multe imnuri din Atharva Veda (X, 7, 8 etc.), brahman e identificat cu skambha (literal, sprijin, stâlp, proptea); altfel spus, brahman este Grund-ul care susține Lumea, axă cosmică și temei ontologic totodată, "în skambha stă tot ce respiră, tot ce e posedat de spirit (atmanvai)" (Atharva Veda, VII, 8,2). "Cel ce îl cunoaște pe brahman înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Bacovia seamănă cu uriașul dintr-un desen văzut de Gala Galaction „în celebra publicație de război social L’Assiette au beurre”: „Un Goliat muscal întins pe pămînt, părea că se trezește în acel moment și avea mișcarea omului care se proptește în coate, ca să se ridice sus. Dar pe spinarea celui ce dormea de veacuri se ridica, în chip de templu, construcția capitalisto-țaristă pe care de fapt mujicul rus a purtat-o sute de ani. Colosul vrea să se ridice din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-i prin piele, și totuși cu pântecul umflat și căzu, așa cum nu se mai văzuse vreodată. Nu mai avea timp să fugă Înapoi. Apucă la Întâmplare o draperie nși Începu să tragă. Simți că draperia e gata să cedeze și proptindu-se cu piciarele În perete, se lăsă cu toată greutatea pe spate. Dar atunci se Întâmplă ceva neașteptat. Începu să simtă că draperia Îl trage cu o putere crescândă, spre ea, astfel că puține clipe În urmă se simți lipit
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
toate culorile curcubeului, iar de-a lungul am întins o frunză mare de usturoi. Pe ea am înșirat 13 buburuze mici de lemn. Fiindcă de fapt n-am găsit decât 12 de lipit, a 13-a a fost o buburuză proptită pe-o clamă de prins rufele, dar micămică. Am zis că parc-aș fi eu și m-am atârnat voioasă de vârful frunzei, la capăt de tot, fără să ies din șir. Dacă o să vă uitați pe internet o să vedeți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
copiii Reisz tolăniți în iarbă, corul din Coștei, Berta Kurunczy îmbrăcată când în port unguresc, când românesc, căldărarii lui Pisaroș Ștefan, zis Giura, din Caransebeș sau micul Peter Cocron, înconjurat de salbe de cârnați la Triebswetter-Topolovăț în timpul Primului Război Mondial. M-am proptit amețită de-un stâlp, am închis ochii să țin minte cum stau toți cuminți la Sorbona, i-am deschis ca să fiu sigură că nu visez și ce credeți c-am început să fac? rockin’ by myself Dumitru UNGUREANU Zappoliphonia (2Ă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
a plăcut priveliștea și-am intrat. Abia la plecare ne-am dat seama că era chiar Sao Miguel. Deci, cine? În afară de noi, răsfirați singuratici la mese, bărbați și femei sorb vin și ciugulesc măsline. Patroana, o doamnă blondă, stil hipiot, proptește intrarea, toată zâmbet. Un chelner ca noaptea de negru, stilat, cu papion, stă lângă bar. Lipiți de un zid, pe scaune, doi chitariști cu fețe de profesori universitari ciupesc corzile, în costume, cu ochelarii pe nas. Nici nu ne pătrundem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
să văd pentru prima oară în viață o barză, să mă apropii tiptil de păsăroiul înalt cât mine, Doamne, câtamai păsăroiul și știe să stea într-un picior! Uite că învăț și eu de la el, stau așa, cu talpa dreaptă proptită deasupra genunchiului stâng și întind aripile, fâl, fâl... Ieri am pozat munții care stau ca un perete alb, imens, în capătul bulevardului. Par așa de ușor de trecut. Dar tot mai ușor e cu mintea, și mult mai frumos ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
pe scene din întreaga lume“. Împietrire Rahmaninov. Când Petukhov se avântă în lungile pasaje, când doar pianul său răsună în liniștea deplină, instrumentiștii împietresc cu arcușul în mână, cu capetele întoarse spre pianist. Cu spatele la sală, însuși Ziva rămâne cu fruntea proptită-ntr-o mână, ascultând neclintit. Chiar și dacă n-ai urechea suficient de formată, înțelegi minunea la care asiști, din împietrirea muzicienilor. Petukhov e un zeu al pianului, în fața căruia sala devine o inimă uriașă, oprită într-o unică răsuflare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
peste bordul partidului, după care putea să facă plajă pe punte și erorile guvernanților i-ar fi umflat pânzele spre orizontul alegerilor din 2008. El însă a ratat fiecare ocazie. A rămas în coastă cu Iliescu, în brațe cu Iorgovan, proptește scaunele lui Năstase și Văcăroiu într-o adevărată mascaradă parlamentară. S-a trezit s-o apere pe Rodica Stănoiu în chestiunea stenogramelor și pe Hrebenciuc în „afacerea Adevărul“. Sunt tot atâtea gesturi sinucigașe, care fac ca erodarea puterii să nu
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
nu-i semnal și că suntem Dumnezeu știe unde, în creierii munților, singure cuc, pe-un drum despre care nici măcar nu știam dacă-i cel bun, ne-au cuprins îndoiala și un fior de neliniște. Cu inima cât un puric, proptite-n toiag ca două băbuțe, am mai urcat o culme și iar am ajuns pe-un platou. Nimic. Nici un sat. Ne-am privit lung în ochi și, fără să spunem nimic, am făcut un demi-fond înapoi la mașină și ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
pe străduța șerpuită sucindu-mi gâtul. Nimic. Abia la întoarcere, mai atentă decât Columbo, reușesc să observ pe câteva ferestre lipită banda, nu aurie, ci transparentă, cu model maroniu. Dincolo de geamuri? Nimic. În sfârșit, cineva să mă lămurească: un tip proptit într-un geam. Zice că au venit oamenii, i-au cerut voie să lipească scotch-ul, el a zis ok, ei au lipit și-au plecat. Nu i-au spus să-și pună ceva reprezentativ în geam, ca-ntr-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
întunecat amândoi, iar eu am luat-o înainte cu bicicleta și am ajuns primul acasă. (Stăteam amândoi într-un apartament vintage dintr-un bloc vechi. La etajul șapte. Întotdeauna eu eram cel care reușea să ridice bicicleta și s-o proptească în lift, ca să evităm cele două sute de trepte, sau câte-or fi fost. Făceam două drumuri, sus-jos, ca să urc și bicicleta ei.) Am urcat și am așteptat-o. A ajuns peste un sfert de oră, transpirată, de zece ori mai
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]