1,270 matches
-
putredă de cort din grohotișuri. O mirosi și strâmbă din nas, dar frigul strângea parcă mai tare. Așa că potrivi zdreanța măcar să-i acopere șalele. Mă gândeam la mortu’ ăla... spuse Chisăliță, privind cu invidie la strădaniile lui Iadeș. I-auzi, pufni Pârnaie. Dacă piticania a început să gândească înseamnă că a și adormit... — Mă gândeam, continuă Chisăliță netulburat, că măcar el șade învelit, bine mersi. Am vrut mort și iaca mortu’, repetă Iadeș, trăgându-și jerpelitura peste umeri și căinând speranțele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și ce dacă ? S-au scuturat deja. — Au și frunzele căzute rostul lor, spuse Tili, aplecându-se după una. Ca și oamenii. Propti motocicleta și se așeză cu spatele la ghidon și cu fața la ea : Știi ce nu înțeleg eu ? — Avem atâta timp ? pufni ea cu un zâmbet care îi aminti de Maca. — S-ar zice că destul, spuse Tili, făcându-se că nu înțelege. Dar, ca timpul să fie de două ori mai lung, trebuie să-l trăim pe rând. Eu zic să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Asta de-acum e povestea noastră. Bătrânul Coropciuc veni cu țoiul lui de țuică. Ciocniră, îl dădu peste cap și decise : Gata, am cam terminat pe ziua de azi. Acuma începe treaba găliganului. — Doar nu-l pui să spele paharele, pufni Maca, amintindu-și cum se opintea, fără s-o dibuie, să scoată țigara din pachet. — Nici vorbă. Treaba lui e, cât sunt clienți, să stea cu ochii pe ei să nu plece vreunul fără să plătească ori să nu șterpelească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să nu plece în oraș înainte de a-l vedea, în birou. Servitoarea stătu puțin năucă, neînțelegînd de care Tudorel era vorba, și nu se dumeri decât când Ioanide o lămuri cu oarecare parapon că e vorba de domnul Doru. ("Iată, pufni el în sineși, un nume stupid! Doru! Ce vrea să zică lipsa de gust onomastic! Cum o să descopere un Doru Cuba ori Filipinele? Astfel de nume apasă ca o fatalitate, dizolvă personalitatea!") După ce ieși servitoarea, Ioanide se simți invadat de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
băgat de seamă șmecheriile lui și a spus să nu-și facă sânge rău, că nu crede în cărți. În schimb, am observat la ea altceva. Zicea, foarte serios, gîndindu-se la vârsta ei: Am început să îmbătrînesc". Eu atunci am pufnit în râs. Dacă tu la douăzeci și trei de ani, cât ai, spui că ești bătrână, eu ce să mai zic? Nu îmbătrînești, te faci mai mare. Îmbătrânirea începe numai la anume vârste, când mergi la vale." "Ce-are-a face? spunea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
niște cârtițe, înloc de biserică să construim catacombe. . - Cupola-luminator sclipește, și dacă se vor arunca proiectile luminoase va fi vizibilă. . - Cred și eu că va fi vizibilă, dar și lacurile se vor vedea. . - Părerea noastră este că trebuie secate.Primarul pufni cu umor: . . - Dar cu luna ce faceți? O stingeți și pe ea?Comisia rămase cam stingherită. . . - Domnilor, zise primarul, Bucureștiul este un oraș mizerabil, fără nici o clădire cu adevărat grandioasă. Abia facem o cocioabă mai răsărită și gata, toată lumea se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și prevestiri 5. Cât privește corpul ei, reîntors, va Înlesni să crească iarba, precum și acele ierburi care sunt hrana vitelor sacre ale căror măruntaie, prin culoarea, formele și diversele lor calități, sunt apte să prevestească oamenilor viitorul. Pe Boethos Îl pufni râsul și mai tare decât Înainte, În vreme ce străinul grăia astfel: „Dacă toate acestea seamănă cu miturile, adevărul este că cel puțin profețiile sunt confirmate. Dovadă ruina și abandonarea multor cetăți grecești prin apariția a tot felul de oștiri barbare și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
său, de la microfonul anilor' '30. Astăzi există tot mai mult tendința, ca mulți dintre contemporani, educați la școala capitalului, sau a filozofiei de viață țigănești, emanată ca un cancer din cel mai mare oraș țigănesc al țării, numit București, să pufnească disprețuitor la adresa semenilor dispuși să facă sacrificii „pro bono", pentru popor. Eforturile unui om, eforturi din care „nu ies bani", par de neînțeles acestor specimene contemporane care-și spun, „pragmatici". Totuși e mai mare dragul, sau greața, să-i vezi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ani de speranță că vom fi iar o familie iar acum, ca și atunci, sunt tot singură. Și femeia se porni pe un plâns molcom, tresărind când și când, ștergându-și lacrimile cu dosul mâinii, așa cum fac numai copiii. Mihu, pufni, se ridică din pat, își strânse centura pe care o lăsa doar arar de pe el, își îndreptă cutele hainei, făcu lampa mai mare și se pieptănă cu luare aminte, privind în ciobul de oglindă prins direct în lutul peretelui. Dădu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
uitându- se mereu în spate, mereu neîncrezător. După părerea lui pe aici pe undeva trebuia să fie capătul pământului și uite că sunt oameni și pe aici. - Am auzit că tătarii au ochii așa strâmbi - Adică pieziși, corectă Mihu. Nenea pufni nemulțumit: - Pieziși, strâmb, nu-i tot un drac. Dacă am ajuns până în țara tătărască nu-mi place deloc. Popa din sat de la noi spunea că tătarii vin din iad. Mihu zâmbi pe sub mustața sa groasă de cavalerist uitându-se veselit
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
la stânga și înapoi, ușor de tot ca și cum n-ar fi vrut să deranjeze ceva dintr-un echilibru precar pus direct pe creștetul său turtit de pe care părui de un blond spălăcit se ridica într-un vârtej dublu, rebel. Niță pufni nemulțumit și se depărtă în lateral de Culai, lăsându-l pe acesta în apele lui. Bombăni mai mult pentru el: „P-ăsta iar l-a apucat frica și când îl apucă e ceva de groază pentru ceilalți din jurul său. Este
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fel de frică, am privit foarte atent și am văzut că era o siluetă de om. De ce nici acum nu admiți că era careva care umblase prin via lui Bolea și ieșea acum la drum?” Culai se potolise, deși mai pufni un timp. „Auzi, cică era un om, hm, e prea de tot! Apoi ca orice învolburare se potoli și el cu încetul și o bună bucată de vreme se auziră doar pașii celor doi prieteni care plecaseră din satul lor
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
gât, care, după ce i-a atins ficatul, i-a ieșit prin piele. După ce au examinat-o, medicii i-au explicat că nici vorbă de sârmă și că în modul cel mai sigur, e posibil să fi visat. Pacienta a plecat pufnind și bombănind, nemulțumită și perfect convinsă că nora ei a încercat s-o omoare. Eu cred că aici medicii au greșit. Pentru binele soacrei și a nurorii ei trebuiau să bage ei o sârmă exact în felul descris de pacientă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
alături a blocului, un vecin ceva mult mai tuciuriu decât cei bronzați la soarele litoralului, care de când și-a făcut casă cu turnulețe prin cartier, umblă numai cu ochelari negri ca mafioții pe care-i vedem la filmele americane și pufnește la tot ce facem noi ăștia care ducem lipsă acută de turnulețe la casa noastră cea de toate zilele. M-a luat la fix de cum m-a văzut: „Ia-n ascultă șefule mâncați-aș meseria matale dă scriitor dă giornale
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
el era extrem de iritat, colegii lui ieșeau din când în când din bucătărie și se uitau urât la mine, de parcă eu aș fi fost de vină, iar unul - autorul greșelii, probabil - părea de-a dreptul speriat; îi priveam și mă pufnea rîsul: reacționau exagerat, ziceai că murise careva, și nu că aveau niște kilograme de făină în plus. În câteva minute au pus-o în pungi mai mici, le-au cântărit cu grijă, probabil ca să le poată returna la magazin, și
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
nu era chiar pe placul povestitorului. Aceeași oralitate mai impune predilecția lui Creangă pentru o reprezentare scenică. Iată o scenă ce-l apropie de schițele lui Caragiale: „ — Ură tu, măi Chiriece, zic eu lui Goian; și noi, măi Zaharie, să pufnim din gură ca buhaiul; iar iștialalți să strige: hăi, hăi! Și-odată și începem. Și ce să vezi? Unde nu se ia hapsâna de nevasta lui Vasile Aniței cu cociorva aprinsă după noi, căci tocmai atunci trăgea focul, să dea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Telegrame: Atunci Costăchel Gudurău care sta la altă masă criticînd guvernul gura mare, sculat și apostrofînd directorul strigat ba pe al mă-tii și ridicat bastonu") sau în forma ei prescurtată, însoțită de instrucțiuni logopedice ca în Art. 214: "Cocoana (pufnind) Em...p (face din buze un zgomot onomatopeic). Avocatul Em...p (face același zgomot ca preoteasa mai sus...)." Din domeniul scatologiei, este abordată cu decența cerută de educația celor mici constipația și efectele ei (D-l Goe: "Aide, zice mam
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Broșteni. Numai cînd vedea căluții sfîrșiți, se îndupleca să facă pentru dînșii popas. Acum începeau să ardă ochii ei și să se stingă ai flăcăului. Caii ronțăiau cu mulțămire orzul, vîrîndu-și adînc boturile în trăistile aninate pe după urechi; se scuturau, pufneau, așteptau apa, ca să prindă în ei puterea pămîntului. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. - Așa îți șade mai bine, îl încredință maică-sa, cu zîmbet răutăcios. - S-or sfîrși ele ș-acestea..., zise Gheorghiță
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
iubească cele două fete. Ne apuca noaptea acolo și ne întorceam cu fața în sus și priveam cerul înstelat. Ne gândeam, ce-ar fi să ne călătorim pe o stea? Dar ce-am face noi acolo fără ele? Și ne pufnea râsul pe amândoi. Fiecare gest al lor, cât de mic, de mărunt, ni se părea că ne aparține, orice căutătură a ochilor de codane, pentru noi era egal cu o împărăție. Eram în leagănul fericirii supreme când, a doua zi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Prinsese un pește și nu știa ce-i. Am fugit până la el și i-am spus: - Domnule, aveți o mreană! Era așa de mânjită de nisip încât n-am văzut decât perechea de musteți și botul lat, dar m-a pufnit râsul, așa un om în vârstă, cu părul alb, să nu recunoască o mreană de un somotel sau un clean. Mai târziu am făcut un calcul și am ajuns la concluzia că nu avea decât șaizeci și trei de ani
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Toată lumea vorbește de ea. Măria sa maica, și dada Stanca, și dada Ilinca, toată lumea. Când era dada Stanca mică, Tudora o lua la cuhnii și-i dădea vinerea să mănânce scovergi și să bea zeamă de varză! Toți cei de față pufniră în râs, mai puțin vodă care, preocupat, se întoarse spre cele două femei îndoliate și spuse: — Io Constantin Basarab vă poruncesc să o luați în cârcă pe domnița mea Smărăndița și s-o duceți la cuhnii să-i dați să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de hârtii ce se afla în fața lui, scrisoarea grecilor și a boierilor din partida Bălenilor fugiți peste munți și i-o pune lui vodă în față. Constandinul Stancăi, făcându-și ochii mari și dându-și capul pe spate, citește și pufnește în râs, fără să țină seamă de protocol: „Auzi și dumneata, spătare Mihai, ce spun hiclenii aci că de când domnesc Cantacuzinii în țară boierii pământeni nu mai au trai. Cantacuzinii, hm..., adică noi. Află și domnia ta, spătare, de la ei că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
frumoase, doar că pentru sobe să pui să le facă așa ca la noi, chiar ar fi bine să poruncești cahlele la meșterii care le-au făcut la Hurezi, ca pe astea, și doamna arătă soba. Ștefan în acel moment pufni într-un hohot scurt de râs, pe care și-l stăpâni mușcându-și nemilos buza de jos. — Ce ai de râzi? întrebă jignită doamna. — Nimic, mă gândeam așa... și imaginea ochilor jupâniței care se înțepase cu acul, se suprapuse pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
am băgat de seamă că sigiliile cu care au fost însemnate au toate aceeași vechime, nici un colț ros, nici un semn mâncat, de parcă ghiaurii care au semnat aci ar fi foarte tineri și ar avea toți aceeași vârstă. Damad Ali Pașa pufnea într-un fel anume pe nas. În lumina albă a lămpilor cu spermanțet fața lui era roșie ca focul: Să văd și eu! Cum adică, am citit de zeci de ori documentul și nu am băgat de seamă că este
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cafele și siropuri răcoritoare, care le ieșeau prin porii pielii, dar și mai tare îi făcea să asude ideea că omul acela cu haine obișnuite și cu privirea cenușie este șeful serviciilor secrete ale ordinului ienicerilor. Damad Ali Pașa mai pufni o dată și-l invită pe omul fără nume să vorbească: — În toamna anului trecut, fără știrea lui Constantin bei, o slugă a unchilor săi, a Șeităneștilor, a fost trimisă la Brașov, la un meșter argintar să facă, după cum vedeți, cópii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]