4,523 matches
-
proprietățile ordinului imediat superior, însă într-o măsură mai mică. În capitolele finale sunt explicate purificarea la care este supus Isaia de către un serafim (Isaia 6) și imaginile și simbolurile prin care în Scripturi sunt indicate puterile cerești. Procesele descendente (purificare, iluminare, perfecțiune) și ascendente (apropierea de Dumnezeu) care se desfășoară în virtutea ierarhiei cerești continuă în Ierarhia ecleziastică, expusă într-un tratat special alcătuit din 7 capitole; aici, însă, spre deosebire de cea precedentă, asemenea procese nu se declanșează prin intermediul simplei intuiții intelectuale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o primește după capacitatea sa, direct proporțională cu gradul său ierarhic. Nu lumina dumnezeiască se schimbă, ci capacitatea care permite creaturilor s-o primească. Membrii fiecărui grad își îndeplinesc propria sarcină exercitând o triplă acțiune asupra membrilor gradului imediat inferior: purificare, iluminare și desăvârșire. Acest lucru se face prin inițiere, adică prin transmiterea unei adevărate învățături ezoterice, de altfel tot mai evidente pe măsură ce continuă descinderea de-a lungul scării ierarhice. Reluând categoriile din filosofia lui Proclus, Dionisie face o distincție între
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o definiție universală a exilului din toate timpurile și din toate țările, conducând la inventarea unei identități transcendente a exilatului. Această identitate este Însă una prin excelență negativă, caracterizată prin absența sau estomparea unor trăsături identitare (pierderea rădăcinilor, non-aderența, neidentificarea...). „Purificarea” prin exil nu este niciodată totală, urmele originilor anterioare (naționale, sociale, profesionale) nu se șterg pe deplin nici atunci când asimilarea sau convertirea par radicale, ceea ce ar presupune sfârșitul exilului. Cea de-a doua eroare, „istoricista”, constă În reprezentarea exilului că
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
romantism „defect”, pe fundalul căruia se dă lupta între spirit și materie, se face trecerea la trăiri ideale, purificate în cel mai înalt grad prin lumina solară. Actul poetic ține de sacru și nu poate fi conceput decât ca spiritualizare, purificare, înnobilare. Poeta devine cu timpul mistică, fără ca misticismul să fie direct exprimat artistic, și mesianică, făcând o cronică lirică a procesului de renaștere a românilor de peste Prut. În acorduri patetico-publicistice, solemn-civice sau mânios-etice, ea exaltă idealurile naționale și veștejește gesturile
LARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
de a încorpora abstractul, ca și de o dezvoltată conștiință livrescă. Prima carte personală, Globul de cristal (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor), propune o poezie condensată, ce caută principiul dincolo de imagine, conceptul dincolo de învelișul material al realității, într-un proces de purificare continuă, de esențializare. Inteligent și pătrunzător, L. știe să descompună și apoi să refacă mecanismul poemului, părând interesat, cu deosebire în prefețe și arte poetice, mai degrabă de procesul scrierii decât de rezultatul ei. Dacă se deosebește de colegii de
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
se regăsește sub semnul a tot ce e valență autohtonă, a tot ce e sacru și etern. Mărturie elocventă stau poeziile din Aerul de taină (1995), cuprinzând spovedanii unde tendința de clasicizare a formulei lirice se întâlnește cu aceea de purificare estetică a mesajului. Cartea include și câteva notabile poeme închinate limbii române. Poetă lirică prin excelență, R. practică și satira (ciclurile Satire, Fata morgana, Spini rătăcitori) și manifestă o predilecție aparte pentru epigramă. Împreună cu criticul Vasile Coroban a editat, prefațat
ROSCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289373_a_290702]
-
micromonografie -, zvâcnirile de originalitate nefiind întru totul înăbușite de această înrâurire. Două ar fi supratemele din volumul Soare, fântâni, trandafiri...(1972), derivate și ele din textele avute de model: mirajul transparenței, ca montaj metaforic al utopiei, și „lauda somnului”, ca purificare prin revenire la esențele primordiale. Simbolistica transparentului presupune un univers al pendulării serafice sau al imaculării, precum în Năluca („Ca voaloarea mâinilor pe albeața clapelor/ Trupul tău transparent a trecut/ Zdrumicând egala ardere a lumânării în oglinda plină/ de vis
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
unui moloh fascinant și înspăimântător, fiind în stare să extermine pentru ea întreaga omenire. În percepția lui, intelectualii sunt niște încurcă-lume, țărănimea e o „pleavă” în calea revoluției. Așa-zisa „revoluție” îl spulberă însă, curând, și pe el: în contextul purificărilor din partid de după zdrobirea „devierii” zise „de dreapta”, deși promotorii erau în realitate stângiști, Cozmin cade victimă năprasnicei zeități ce își devoră progenitura. Petre Curta îl va întâlni, zdrobit, însângerat, în beciul Securității. Nu aceeași soartă îl paște pe prietenul
SALCUDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
a zecea, care nu este autobiografică în sens strict, ci vrea să arate cititorului încheierea evoluției spirituale a scriitorului: solicitat să se descrie pe sine, Augustin vorbește aici despre memorie, unde îl găsește pe Dumnezeu, și despre eforturile sale de purificare; cărțile următoare ar trebui să aibă legătură cu ceea ce s-a spus în cea de-a zecea, dar ipotezele avansate în acest sens nu sînt întotdeauna convingătoare. Fiind acum sigur că aceste Confesiuni nu sînt interesante atît pentru posibilitatea de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin. Trăsătura principală a omiliei lui Fulgențiu a fost, pe plan retoric, folosirea frazelor scurte și paralele cu antiteză și rimă. La acest corpus de omilii se adaugă altele două, din care cea de-a doua e poate neautentică (Pentru purificarea Preafericitei Fecioare Maria), și, mai ales, o culegere de optzeci de predici care poartă numele lui Fulgențiu, dar cu siguranță nu sînt autentice; ele au fost publicate în 1652 de Th. Raynaud. Aceste cicluri de omilii de diverse proveniențe, opera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
produce cu ajutorul ierarhiei, ce constă într-o ordine sfîntă, imagine a strălucirii divine, avînd scopul de a conferi, pe cît posibil, fiecăreia din creaturile care o compun asemănarea cu Dumnezeu. Fiecare membru al ierarhiei cooperează cu Dumnezeu, primind de sus purificarea, iluminarea, desăvîrșirea, și la rîndul său purifică, iluminează și trasmite desăvîrșirea membrilor ce-i sînt inferiori, printr-o operațiune de „inițiere”. Ca purtători ai inițierii, toate gradele ființelor cerești se pot numi îngeri, însă, de regulă, acest nume e purtat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al ierarhiei Bisericii (cf. infra), sînt inițiați de către îngeri și pot fi numiți ei înșiși îngeri deoarece, așa cum se întîmplă cu orice alt ordin, au proprietățile ordinului imediat superior, însă într-o măsură mai mică. în capitolele finale sînt comentate purificarea la care este supus Isaia de către un serafim (Isaia 6) și imaginile și simbolurile prin care sînt indicate în Scripturi puterile cerești. Procesele descendente (purificare, iluminare, desăvîrșire) și ascendente (apropierea de Dumnezeu) care se desfășoară în virtutea ierarhiei cerești continuă în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
proprietățile ordinului imediat superior, însă într-o măsură mai mică. în capitolele finale sînt comentate purificarea la care este supus Isaia de către un serafim (Isaia 6) și imaginile și simbolurile prin care sînt indicate în Scripturi puterile cerești. Procesele descendente (purificare, iluminare, desăvîrșire) și ascendente (apropierea de Dumnezeu) care se desfășoară în virtutea ierarhiei cerești continuă în Ierarhia ecleziastică, expusă într-un tratat special alcătuit din 7 capitole; aici însă, spre deosebire de cea precedentă, asemenea procese nu se declanșează prin intermediul simplei intuiții intelectuale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
inferioare: fiecare o primește după capacitatea sa, direct proporțională cu gradul său ierarhic. Nu lumina dumnezeiască se schimbă, ci capacitatea creaturilor de a o primi. Membrii fiecărui grad își îndeplinesc sarcina, exercitînd o triplă acțiune asupra membrilor gradului imediat inferior: purificare, iluminare și desăvîrșire. Acest lucru se face prin inițiere, adică prin transmiterea unei adevărate învățături ezoterice, de altfel tot mai evidentă pe măsură ce continuă coborîrea de-a lungul scării ierarhice. Reluînd categoriile din filozofia lui Proclus, Dionisie face o distincție între
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Cartea lui Daniel”; 4) cele 1335 de zile (Dan. 12,12): încă o lună și jumătate se adaugă cifrei precedente. „Putem vedea aici”, spune Lacocque, „termenul pentru publicarea în întregime a Cărții lui Daniel, două luni și jumătate după purificarea templului” (februarie 163). În încercarea de a stabili limitele temporale ale eshatonului, scriitorii creștini invocă toate aceste cifre. Ei împart săptămâna eshatologică în două perioade, prima fiind atribuită predicii profeților, a doua, domniei lui Anticrist. Cartea lui Daniel este cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Bisericii. Ei refuză pur și simplu să se supună unei autorități ecleziastice, a cărei legitimitate morală o neagă dintr‑un motiv sau altul. De fiecare dată când se manifestă în sânul Bisericii, spiritul reformator este asimilat orgoliului, iar dorința de purificare a structurilor comunitare, aroganței diabolice. „Anticriștii” de care vorbește Ciprian sunt acei reformatori care îndrăznesc să spună cu voce tare ceea ce majoritatea creștinilor nici măcar nu îndrăznesc să gândească în tăcere. Negăsind nimic de reproșat acestora în plan dogmatic, episcopul recurge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va fi sfărâmat și va cădea pe pământul și pe marea dumnezeiască; un crater de foc nestins va arde pământul și axa cerului și zilele, iar creația însăși o va topi într‑o singură materie și o va preface până la purificare. Nu se vor mai vedea atunci luminătorii cu globul lor încântător, noaptea, zorii, nu vor mai fi nici zile pline de griji, nici primăvară, nici vară, nici iarnă, nici toamnă”. Cf. vv. 330‑341. . Vezi Or. sib. IV, 125. . De
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În care are obligativitatea de a trăi și pe care nu o poate părăsi oricând și oricum. În plan psiho-moral Însă, tragicul nu este numai suferință. El este În mod paradoxal, În raport cu mântuirea, și un act de catharsis. Este o purificare, prin reîntoarcerea la starea originară de nevinovăție. Deși vinovat, cel mântuit devine erou. El capătă un nou statut de exemplaritate În raport cu semenii săi, pentru că a Înfruntat destinul. Psihologia Morală caută să Înțeleagă și să ajute persoana aflată În suferință. Salvarea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca pe o ieșire din condiția existențială dată, ca o nevoie de schimbare, de trecere Într-un alt registru existențial. În acest caz, depășirea de sine poate fi considerată ca o revalorizare care se Împlinește printr-un act moral de purificare, care schimbă sufletește și moral Persoana. 5. Rostul existenței Cea de a cincea temă a existenței Persoanei umane constă În explicarea semnificației formelor de expresie proprie, care configurează un anumit stil. Acest stil de existență, propriu fiecărei Persoane, Încearcă să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sau pedeapsa pentru păcatele sale. Din acest motiv, existența În chinurile durerii este raportată la Infern, după cum existența În plăcere este rezervată Paradisului. Între Infernul durerii și Paradisul plăcerii se interpune Purgatoriul, simbol al instanței de catharsis al durerii, al purificării. Ultima formă a durerii este durerea metafizică, raportată la transcendență. Ea este, Într-o anumită privință, similară durerii lumii și se raportează la „sentimentul tragic al vieții” (M. de Unamunoă. De ce suntem condamnați la durere? De ce trebuie să suferim? Care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
iubire. În creștinism, omul nu mai este singur, ci Într-o permanentă relație de comuniune cu Dumnezeu (arhetipul Tatălui creatoră. Iubirea este mai puternică decât păcatul. Din acest motiv, persoanei păcătosului i se deschide perspectiva mântuirii, a salvării și a purificării sale sufletești, morală și spirituală, pentru a-și putea redobândi starea sa originară. Omul nu poate fi distrus, fiind creația lui Dumnezeu. El poate cădea prin păcat, dar se poate mântui prin suferință, prin căința recunoașterii și desprinderii de păcatele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Omul nu poate fi distrus, fiind creația lui Dumnezeu. El poate cădea prin păcat, dar se poate mântui prin suferință, prin căința recunoașterii și desprinderii de păcatele sale. În felul acesta, mântuirea devine un exercițiu sufletesc și spiritual/moral de purificare. Acceptarea privațiunilor fizice, retragerea din lume, adoptarea unei vieți sobre și izolate pentru a favoriza deschiderea interioară semnifică ieșirea și depășirea limitelor lumii, dar și a propriilor limite. Viața ascetică de renunțări lumești Înseamnă deschidere interioară și comuniune cu Dumnezeu-Tatăl
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de renunțări lumești Înseamnă deschidere interioară și comuniune cu Dumnezeu-Tatăl. O relație bazată pe iubire, În care omul nu este niciodată singur. Iubirea va transforma suferința În plenitudine, iar mântuirea interioară va Înnobila umanul, Înălțându-l și Întărindu-1. Catharsisul este purificare. Mântuirea este Înălțarea și transfigurarea umanului prin comuniunea iubirii dintre om și Dumnezeu. În cazul vinovăției tragice, eroul este singur În lupta cu destinul. În cazul păcatului, omul suferă, dar sfârșește prin a se reîntoarce la Dumnezeu. În perspectiva unei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acestuia, este reprezentat prin confesiune sau spovedanie, act de deschidere și de mărturisire a individului În fața lui Dumnezeu, În care preotul intermediază, cu valoare terapeutică, cathartic-restauratoare, acest dialog dintre om și Dumnezeu. Rezultatul va fi o eliberare sufletească și o purificare morală a celui care se spovedește. În al doilea rând se situează ritualurile colective, de invocare a divinității, cu aceeași valoare cathartică și de restaurare psihomorală. În această categorie sunt incluse serviciul liturgic și pelerinajele la locurile consacrate divinității, la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
creștine ale credinței, speranței și iubirii. Cetatea lui Dumnezeu este imaginea simbolică a „Întoarcerii la origini”. Este regăsirea modelului arhetipal pierdut. Este reintegrarea În starea de inocență morală și spirituală originară. Este un act de restaurare a ființei umane prin purificarea sa sufletească și morală. Este reintrarea În Paradisul originar, pe care omul l-a pierdut. Dar aceasta reprezintă o desprindere de uman, o Învingere și o depășire a contradicției sau a conflictului dintre lume și spirit. 23 FORȚA SUFLETEASCĂ (VOINȚA
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]