1,494 matches
-
Sfori cu haine erau legate de-a lungul coridoarelor. Copii zdrențăroși și zgomotoși alergau pe sub ele, nebăgând în seamă granițele invizibile dintre atât de multe vieți alăturate. Undeva, ascuns privirii, un joc de cărți era în toi. Porfiri putea auzi râsete și măscări, cărți lovite și sunet de monezi. În timp ce căuta în zadar sursa acestor zgomote, văzu o figură ieșind din unul din coridoarele încâlcite. Era o fată pe care avea senzația că o cunoaște, însă nu putea fi sigur fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
către jucătorii de cărți: ă Domnilor, dacă aș putea să vă întrerup jocul pentru o clipă. Un urlet colectiv se ridică de la masă. Însă nimeni nu se uită în sus. Erau prea prinși de joc. O glumă deocheată, urmată de râsete dure, a fost făcută la adresa lui Porfiri, dar în mod esențial aceasta era o îndeletnicire aspră pentru ei. El avu impresia că sensul cuvântului 'joc' a fost prost judecat. Tânăra doamnă care tocmai a trecut pe aici, continuă el. Nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
un sacou unsuros și cu unghii murdare. Acesta era singurul care nu purta salopete muncitorești. Ochii săi ageri și calculați îl măsurară pe Porfiri din cap până-n picioare. ă știți Schtoss? spuse bărbatul, în sfârșit. ă Schtoss? Cine este Schtoss? Râsete zgomotoase și nereținute izbugniră în jurul mesei. Unii chiar bătură din pumni. Hilaritatea se curmă, iar privirile se îndreptară asupra bărbatului în sacou cu o așteptare nervoasă. ă Nu știu, spuse Porfiri. Nu prea sunt un jucător de cărți. ă Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
bărbat încuviință și își admise înfrângerea. ă La stânga, pe acolo, dincolo de femeia care tușeșete. Este o ușă. Duce la dependințe. Virginski locuiește acolo, la parter, cu meșterul de cabineți Kezel. După tensiunea confruntării, atmosfera reveni la amuzamentul vulgar de dinainte. Râsetele acum, însă, erau la adresa bărbatului în sacou, care suporta tiradele lor adresate eșecului său de a le asigura o sticlă de votcă. În ciuda succesului, Porfiri părăsi masa de joc cu reținere, aproape dezamăgit. Avea sentimentul că ei o terminaseră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
urmată apoi de un râs batjocoritor. ă Bună, strigă Virginski, acoperindu-și ochii. ă Ce vrei? veni o voce de femeie cu un accent puternic. ă Lilia este aici? Trebuie să vorbesc cu ea. La auzul acestor cuvinte urmară alte râsete asemănătoare. Virginski simți deodată că raza de lumină și râsul erau unul și același lucru. Râsul exista numai înăuntrul razei de lumină. Cu această forță grea și corozivă în față, el se simțea expus cum nu se mai simțise vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și bătându-și joc de ea pe la spate. „Bătrânul“ era ceva nou pentru ea. Da, Kitty era piesa de bază la care apela Desert Rose când dorea să turuie povești răutăcioase despre aventurile ei care să stârnească invidia, dar și râsetele. Parcă o auzea chicotind: „Mă Întreb ce-o să mai inventeze după asta? Kitty se uită la granițele vestice ale imperiului ei și plânse, pentru că nu mai rămăseseră lumi de cucerit!“. Era gata să-și iasă din minți, totuși o frământa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pentru prima oară de când o cunoștea, Își dădu seama că nu putea avea Încredere În ea. Nu voia decât detaliile picante, ca să le povestească apoi lui Charlie și lui Pedro, bârfa lor la următoarea reuniune, cu care să smulgă niște râsete și care să o aducă pentru cinci minute În centrul atenției. Charlie și Pedro nu erau În stare să Înțeleagă toate lucrurile minunate care se petrecuseră În inima și În mintea ei cu o noapte În urmă. Voia să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
UN OM NOROCOS roman Io non mori, e non rimasi vivo Dante 1 Visam că fusesem suit pe o masă, gol, cineva mă lovea peste testicule cu nuiaua, iar eu plângeam de rușine, și am fugit ca să nu mai aud râsetele care însoțeau fiecare lovitură; apoi mam văzut la un proces, unde eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, „cer condamnarea lui Daniel Petric la...”, restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dispuși să fie moralizați. La școală nu învățam mare lucru, în schimb pe stradă se preda temeinic disprețul. Profesorii mei erau în același timp colegii mei. De aceea de câte ori vreun bătrân făcea greșeala să ne certe, era prompt răsplătit cu râsete și insulte. Ne întreceam între noi în neobrăzare și vorbe necuviincioase pe care aș roși să le rostesc astăzi, dar atunci mi se păreau cât se poate de normale în gura noastră. Când aveam ocazia, ne țineam după convoaiele funerare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lăsându-i și pe ei să mă uite”... M-am gândit să-mi fac de lucru pe la laborator, poate o întâlneam pe Laura. Dar ușa era încuiată și în zadar m-am învârtit o vreme pe-acolo. Revenind, am auzit râsete și glasul Călugărului care, beat și cu mâncărime de limbă, le povestea bătrânilor un vis. — Ce vă holbați la mine? Chiar așa am visat, că trăiam în secolul 9 pe vremea papei Formosus și eram cardinal. Ați priceput? Car-di-nal. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că Încă și astăzi, la 52 de metri Înălțime, există În el o stație de cercetări climatologice. Poate că Începuseră acolo, Înainte de a ridica Tour Eiffel. Există zone privilegiate. Și nimeni nu-și dă seama. Mă Întorc către Saint-Merri. Alte râsete de fete. Nu vreau să văd pe nimeni, dau ocol bisericii prin rue du Cloître Saint-Merri - o ușă a transeptului, veche, de lemn cenușiu. La stânga se deschide o piață, marginea cea mai depărtată a Beaubourg-ului, luminată ca ziua. Pe platou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să-l fi angajat pe jongler. Sala e plină de oameni ale căror birouri bîzÎie la ora asta sub presiunea tehnică a Întregului glob electronic. Au nevoie de inspirație, unde este inspirația? Wakefield continuă, doar ușor tulburat. — Eu sînt poet. RÎsete În public. — RÎdeți pentru că nu știți ce este un poet. Poetul este cea mai creatoare ființă În viață, o ființă care spune chestii precum „Ah, Floare a soarelui, obosită de timp!“ sau „Eu am văzut lucruri pe care alții doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face-o - atunci această poezie chiar valorează un miliard de dolari și dacă o cumpărați, o puteți memora și este la fel de bună peste tot În lume unde mergeți - vă duceți la bancă și scoateți exact atîta cît vreți din ea. RÎsete răsfirate, aplauze ici și colo, apoi cîteva sunete de spaimă. Unii spectatori, obișnuiți să se pipăie pe portofele de fiecare dată cînd conversația ajunge la bani, Își pipăie buzunarele și nu-și mai găsesc portofelele. Discret, Încep să se caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
parte și de alta În culise, scanînd sala Întunecoasă. Nu poate vedea publicul, dar Îi poate simți energia, o fiară cu o mie cinci sute de capete care-și ține răsuflarea. CÎnd aplauzele se sting, Wakefield se adresează fiarei. — Tovarăși! RÎsete, șuierături, huiduieli. — Muncitori, țărani, soldați! Mai multe rîsete, șuierături mai ascuțite, o voce furioasă: „Jos comunismul!“ — Mai acum vreo cîteva zile, pe Nature Channel - dintotdeauna mi-am dorit să Încep un discurs cu “mai acum cîteva zile pe Nature Channel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întunecoasă. Nu poate vedea publicul, dar Îi poate simți energia, o fiară cu o mie cinci sute de capete care-și ține răsuflarea. CÎnd aplauzele se sting, Wakefield se adresează fiarei. — Tovarăși! RÎsete, șuierături, huiduieli. — Muncitori, țărani, soldați! Mai multe rîsete, șuierături mai ascuțite, o voce furioasă: „Jos comunismul!“ — Mai acum vreo cîteva zile, pe Nature Channel - dintotdeauna mi-am dorit să Încep un discurs cu “mai acum cîteva zile pe Nature Channel“ asta fiind singura natură pe care o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
abia Își revin din șocul mutării peste mări și țări trebuie să se mute din nou În clădiri din ce În ce mai noi! Vă rog să priviți cu atenție aceste opere de artă, tovarăși! MÎine s-ar putea muta către o nouă clădire. RÎsete. Acum nici nu le mai pasă că li se spune tovarăși. Vorbitorul a deplasat discuția către un subiect asupra căruia sînt cu toții de acord: ei sînt neînțeleși În America pentru că America nu are istorie; Își mușcă propria coadă, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tine“. Intonează cu voce cîntată: — Ce faci tu pentru mine, fac și eu pentru tine! Toată lumea spune În cor: — Ce faci tu pentru mine, fac și eu pentru tine! CÎteva voci cu multiple accente repetă: „FACȘIEUPENTRUTINE!“ Mai multe voci: „CEFACITUPENTRUMINE!“ RÎsete, aplauze. Milena răcnește din primul rînd: „FAOCUMINEBABY!“ iar Tiffany: „TRAGEMIOTRAGEMIO!“ Alții strigă doar: „NUTEOPRI!“ Încrederea În sine a luat o turnură erotică nu În Întregime neplăcută. Mulțumit, Wakefield Își ia poemul de la capăt: — Fiecare casă găzduiește un dictator demolator intern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de la fereastra taxiului, a exclamat „Asta este ceea ce-mi doresc tot timpul!“ Wakefield ia o gură de apă și merge Înainte. Și așa ajung la tine, Mariana, soția mea din țara lui Telescu. Șoapte: „Asta e fosta lui soție!“ RÎsete ici și colo. Mulțimea pare că se apleacă Înainte, ca pentru a auzi mai bine ce are să se mai Întîmple. — Soția mea iubitoare de America născută Într-un oraș de lume veche Micul Paris al Europei antebelice o țară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Sean McGee lipise pe avizier o foaie pe care scria „ACURAȚEȚEA ÎNSEAMNĂ CREDIBILITATE“, iar Mike Wooley îi atrăsese atenția că, dacă voia să fie un elev model, ar trebui să învețe mai întâi să scrie corect. — Știi, zâmbi Stevie, ascultând râsetele, uneori chiar îmi lipsesc zilele de demult, înainte ca totul să devină atât de serios. Lucram la reportaje dimineața, apoi luam un prânz copios și aveam după-amiaza liberă. Obișnuiam să mergem la un băruleț unde aveau stripteuze... — Stevie! Fran era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fi simțit minunat dacă ar fi fost aici. Ralph iubea premiile. Jack făcu o pauză. — Mai puțin atunci când nu le câștiga el și când declara că n-au mai multă valoare decât diploma pe care era scris titlul. Se auziră râsete ce recunoșteau adevărul spuselor lui din partea tuturor celor care-l cunoșteau pe Ralph. — Ralph Tyler e un om de onoare, un om care ne-a inspirat pe toți, și înclin să cred că nu vom mai cunoaște niciodată pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
2-3 cuvinte. Gavrilă merită premiul Nobel la spirtoase. A descoperit o metodă revoluționară! 3-4 zile de fermentare. Reporterul îl întrerupe. Din păcate, reporterul este fascinat de povestiri, uită că e vorba de un interviu și „face conversație“ cu P. Cu râsete, glume, confidențe. Este captivat de povestea cu pana și promite c-o să încerce și el... Înregistrarea suferă. Nu se înțelege nici unul. E haotic. Ce faci, R.? Umbli cu tromboane? Vezi că eu nu sunt „botanist“. Parcă era noapte și ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
științific ca mine îl transcrie pe nici jumate din sumă. Reporterul râde în hohote. De altfel, tot episodul care urmează, despre furturile lui P., e însoțit de hohote de râs ale asistenței. E drept că P. e foarte pitoresc, dar... râsetele din partea unor persoane respectabile, cu morala intactă, sunt puțin cam aprobatoare și încurajatoare. De aia și P. povestește foarte bine dispus, lăudându-se, mândru de tot ce a făcut. „Și mai avea o vorbă: Dacă nu știi - te-nvăț, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
spre alte seminții duc slava bucatelor blonde. Țara și-a-mpins hotarele toate până în cer. Pajuri rotesc - minutare în veșnicul ceas - peste câmp și oier. Fluturând în veșminte de culoarea șofranului, ard fetele verii ca steaguri în vântul și-n râsetul anului. [1931] La curțile dorului 1938 * LA CURȚILE DORULUI Prin vegherile noastre - site de in- vremea se cerne, și-o pulbere albă pe tâmple s-așază. Aurorele încă se mai aprind, și-așteptăm. Așteptăm o singură oră să ne-mpărtășim
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
rîzÎnd Încîntată atunci cînd chicoteam și luîndu-mă În brațe cînd mă foiam, acoperindu-mă cu sărutări. Dar nu era trează prea des. Părinții mei o țineau Într-o petrecere, invitînd mereu oameni și căutînd pretexte ca să bea. Auzeam muzica și rîsetele și ieșeam adesea din dormitorul meu și mă așezam pe prima treaptă a scării, străduindu-mă să văd rochiile de seară strălucitoare, fără a fi observată. La Început, era minunată cînd era beată. — Nu sînt beată, rîdea ea, doar puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
el - va ieși la suprafață. Eu și Dan ne-am cunoscut cam pe vremea cînd m-am hotărît că nu aveam să mă mărit niciodată. Petrecusem prea multe nopți visînd la o familie, la o casă plină de copii, de rîsete și zgomot, la un cămin care, În toate privințele, era aproape opusul celui În care copilărisem. Pierdusem prea multe nopți visînd la un viitor care nu se materializa niciodată, la bărbați care nu erau niciodată așa cum Îi doream eu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]