1,102 matches
-
adic] a „proprietarilor”. Este oare adev]rât c] acționarii sau proprietarii se gândesc numai la maximalizarea profiturilor lor? Este oare adev]rât c] acționarul este incarnarea acelui inuman homo economicus lipsit de orice mândrie și responsabilitate civic]? Este oare adev]rât c] el nu are nici o preocupare pentru virtuțile companiei pe care o deține, cu excepția acelor responsabilit]ți care l-ar putea face vulnerabil în fața unor procese costisitoare? Și dac] presupunem c] unii investitori sunt preocupați numai de creșterea profitului cu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru originea acestor concepte vezi capitolul 44, „Semnificația evoluției”). Ideea de bâz], bineînțeles, este c] viața în afaceri este o competiție uneori incorect]. Dar acest aspect este foarte diferit de imaginea: „fiecare pentru sine”, obișnuit] în lumea afacerilor. Este adev]rât c] afacerile sunt și trebuie s] fie o competiție, dar nu este adev]rât c] ele sunt o lupt] sângeroas] în care „oricine face orice pentru a supraviețui”. Oricât de mult] competiție exist] într-o ramur], ea se bazeaz] întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] viața în afaceri este o competiție uneori incorect]. Dar acest aspect este foarte diferit de imaginea: „fiecare pentru sine”, obișnuit] în lumea afacerilor. Este adev]rât c] afacerile sunt și trebuie s] fie o competiție, dar nu este adev]rât c] ele sunt o lupt] sângeroas] în care „oricine face orice pentru a supraviețui”. Oricât de mult] competiție exist] într-o ramur], ea se bazeaz] întotdeauna pe interese comune și pe reguli de comportament acceptate reciproc. Competiția are loc nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este doar o dilem] politic]”, ci doar c] „este ușor s]-ți murd]rești mâinile în politic] și c] adesea este corect s] faci așa” (Walzer, 1973, p. 174). Probabil c] ceea ce susține Walzer despre „viața privat]” nu este adev]rât, desi Walzer și alți autori contemporani care au abordat aceast] tem] nu ofer] prea multe argumente astfel încât s] poat] fi f]cut] diferența dintre public și privat. Viața public] este într-adev]r atât de difuz] și pluralist] (pornind de la politicieni
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Pentru început, s] presupunem c] unele domenii conduc c]tre divergențe mai frecvente între valorile morale și cele nemorale. Trebuie s] reținem aici dou] lucuri: aceste domenii sunt o problem] de contingent] istoric], iar frecvență apariției divergențelor nu coincide neap]rât cu frecvență schimb]rilor justificate ale domeniilor dominante. Politică poate fi foarte calm], dup] cum îmi imaginez eu c] ar fi în Monaco, iar viața privat] poate fi un vârtej de conflicte dureroase, cum ar fi într-un ghetou de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cum ar fi într-un ghetou de negrii sau într-un sat etiopian în timpul foametei. În plus, acolo unde politică pune mai multe probleme din punct de vedere moral, nu înseamn] automat c] deciziile împotriva moralei trebuie s] fie neap]rât legitime. Unele domenii pot fi mai periculoase din punct de vedere moral decât altele, f]r] a fi mai puțin supuse legilor moralei. Politică poate fi mai lipsit] de substanț] decât f]cutul cur]teniei, f]r] că acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
frecvență în sine nu e de ajuns, poate importantă consecințelor cânt]rește mai mult. Majoritatea discuțiilor contemporane trateaz] deciziile luate cu „mâini murdare” ca fiind cel putin parțial dictate de semnificația sau importantă consecințelor pe care le implic]. E adev]rât c] deciziile politice au efecte de amploare și implic] de obicei interese importante, dar este la fel de adev]rât c] semnificația deciziilor și crizelor politice poate fi ușor exagerat], iar politicienii sunt primii care fac acest lucru - urmați îndeaproape de mass-media
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deciziile luate cu „mâini murdare” ca fiind cel putin parțial dictate de semnificația sau importantă consecințelor pe care le implic]. E adev]rât c] deciziile politice au efecte de amploare și implic] de obicei interese importante, dar este la fel de adev]rât c] semnificația deciziilor și crizelor politice poate fi ușor exagerat], iar politicienii sunt primii care fac acest lucru - urmați îndeaproape de mass-media. Ajungem astfel la concluzia logic] potrivit c]reia, dac] deciziile politice au o pondere așa mare, la fel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
atât de dependente de determinațiile culturale, atât de ușor de supus contest]rii morale, încât aproape nu are sens s] deriv]m norme funcționale din comportamentul politic în sine. Cand un politician afirm] despre un altul c] este „un adev]rât profesionist”, el ofer] de fapt o analiz] a capacit]ților existente, relevante în anumite procese politice, dar la fel de bine s-ar putea referi la Iosif Stalin sau Adolf Hitler. Oricum, reprezentarea în sine nu are un aport considerabil în alterarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
familal sau în altele mai intime. Ceea ce afirm] Nagel despre imposibilitatea analiz]rii unui sistem de taxare că reprezentare a cumul]rii unui num]r mare de acte individuale care satisfac cerințele de moral] „privat]” ar putea fi la fel de adev]rât, dar din motive care nu au nimic de-a face cu morală în particular. Altfel spus, nici un sistem instituțional nu poate fi analizat prin referirea la o sum] de acte individuale de orice fel. S] acord]m mai mult] atenție
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de acte individuale de orice fel. S] acord]m mai mult] atenție afirmației lui Nagel referitoare la faptul c] morală politic] pune accentul îndeosebi pe imparțialitatea nucleului moralei din care deriv] atât morală politic], cât și cea privat]. Este adev]rât c] unele culturi politice pun mare preț pe evitarea nepotismului și a patronajului, dar m] îndoiesc c] se poate ajunge prea departe pornind de aici. Pentru început, exist] sau au existat multe culturi politice în care asemenea restricții legate de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
distincția lor de morală politic] nu este plauzibil]. Trebuie s] amintim c] în culturile în care patronajul familial nu este bine v]zut, se trece cu vederea sau chiar se încurajeaz] avansarea prietenilor politici sau a celor apropiați. Este adev]rât c] exploatarea poziției politice pentru interese și profituri personale este puternic disprețuit] în multe culturi (cu toate acestea este intens practicat] atât pe c]i directe, cât și indirecte). Având în vedere aceste realit]ți, trebuie stabilit faptul c] exploatarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cerinței discrimin]rii. Având în vedere aceste lucruri, ar trebui s] accept]m abordarea axat] pe agent a actului uciderii pentru a ne putea susține conving]tor condamnarea neechivoc] a terorismului. Ceea ce ne repugn] în cazul terorismului nu este neap]rât violență asupra nevinovaților. Numeroase acte legitime de r]zboi implic] violent] asupra nevinovaților. Ceea ce distinge terorismul de aceste acte de r]zboi este faptul c] acesta are drept obiectiv r]nirea sau uciderea nevinovaților, pe când actele legitime de r]zboi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dac] numai consecințele conteaz] se num]r] printre cele mai profunde probleme ale teoriei etice. Ea este discutat] în cadrul capitolelor menționate mai sus și nu poate primi un r]spuns aici. Trebuie remarcat ins] c] acești consecințialiști nu susțin neap]rât ideea c] terorismul nu este mai grav decât actele obișnuite de r]zboi care ar putea s] r]neasc] nevinovați. Viziunea alternativ], la fel de compatibil] cu consecințialismul, este c] actele obișnuite de r]zboi care r]nesc nevinovați sunt la fel de criticabile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au o viziune larg] și raționeaz] în mod corect, o astfel de discuție ar genera o convergent] în opinia moral] - o convergent] cu privire la adev]r. Reflecția individual] ar putea servi aceluiași scop, dar numai atunci cand simuleaz] o discuție moral] adev]rât], deoarece doar în acest caz putem fi siguri c] lu]m în considerare ambele poziții ale argumentului. Am putea rezumă aceast] prim] caracteristic] a practicii morale astfel: noi credem c] întreb]rile despre moral] au r]spunsuri corecte, corectitudinea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
atitudine cât se poate de clar] de aprobare sau dezaprobare. Dar atunci când eu strig: „Ură pentru cei care-i ajut] pe cei care au nevoie!”, chiar dac] strig]tul meu poate fi sincer sau nu, cu greu poate fi adev]rât sau fals. Strig]tul meu dezv]luie ceva despre mine - faptul c] am o anumit] dorinț] - și nu despre lume. Problemă aici nu este doar c] noi spunem c] judec]țile morale pot fi adev]rate sau false, chiar dac
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
judec]ților morale poate fi evaluat. Când ne examin]m critic p]rerile morale, se pare c] examin]m problemă dac] motivele care stau la baza credințelor nostre sunt suficient de bune pentru a crede ceea ce credem c] este adev]rât. Și se pare c] nici un surogat antirealist nu reușește s] explice aceast] aparent]. De exemplu, este absolut în zadar s] presupunem c] examin]m problemă dac] avem într-adev]r dorințele pe care le avem. Cu sigurant], nu este așa greu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu greu poate fi greșit] sau corect]. Dac] atitudinile morale nu pot fi adev]rate sau false, nu ar trebui s] pretindem c] vreuna dintre aceste atitudini se ridic] la nivelul cunoașterii, deoarece se poate cunoaște doar ceea ce este adev]rât. Deci, potrivit acestei concepții, principiile morale nu pot fi nici adev]rate, nici cunoscute. Ross și Prichard susțin totuși c] exist] fapte cu privire la ceea ce este bine și r]u din punct de vedere moral și c] înțelegerea noastr] a unora
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înseamn] doar c] nu este nevoie de nimic mai mult decât de situația dat] pentru a ne scoate la iveal] rolul lor că îndrum]tori generali ai comportamentului nostru. Aceasta nu înseamn] c] putem descoperi dac] un principiu este adev]rât doar gândindu-ne la el. În ce fel presupune aceast] expunere faptul c] avem o capacitate misterioas] pentru intuiție moral]? (Ross folosea foarte rar cuvântul „intuiție”, aproape deloc.) Capacitatea amintit] poate fi plasat] în dou] poziții în aceast] expunere. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
influențeze. Problemă apare doar atunci când spunem c] exist] un aspect al situației în cauz] pe care il discernem cumva, dar care nou] sau altei persoane s-ar putea s] ne fi sc]pat; e un lucru care nu trebuie neap]rât decis, dar mai degrab] descoperit. Dar cu ce îl descoperim? Cu ochii? Poate cineva s] văd] (în sens literal) c] ceva este important aici? Ar fi fost mai r]u dac] Ross ar fi susținut c] discernem direct adev]rul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este s] te hoț]r]ști asupra modului în care s] procedezi într-o situație moral] complicat]. În primul rând, încerci s] decizi care dintre tr]s]turi conteaz] în ceea ce privește modul în care ar trebui s] te comporți. Este adev]rât c] spunem „a te hoț]rî”, dar nu e diferit de a hoț]r] c] probabil nu va ploua mâine; în ambele cazuri consider]m c] ceea ce facem este o încercare a pune lucrurile la punct. Nu presupunem c] ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
morale sunt doar fapte naturale (vezi capitolul 37, „Naturalismul”). De exemplu, unii utilitariști sunt naturaliști, susținând faptul c] aceast] acțiune produce mai puțin] fericire decât vreo alternativ] disponibil] este același lucru cu faptul c] este greșit. Dac] ar fi adev]rât, nu ar mai fi o problem] așa de mare în a g]și loc pentru fapte morale într-o lume a științei. Dar intuiționiștii au respins naturalismul. Au procedat astfel din cauza pluralismului lor. Dac] crezi c] exist] multe tipuri diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
universal”). Prin urmare, naturalismul se opune teoriei erorii a lui J.L. Mackie care este de acord cu faptul c] judec]țile morale propun afirmații care sunt fie adev]rate fie false, dar neag] faptul c] vreuna dintre ele este adev]rât]. Pentru un naturalist morală nu este o ficțiune, o eroare sau un mit, ci un set de cunoștințe sau cel puțin de informații. În sfârșit, naturalismul este (într-un sens vag) o doctrin] reducționist]. Deși exist] adev]ruri morale (de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de un alt fel, atunci etică nu este „autonom]”. Adev]rul în moral] este determinat de deliber]rile dintr-un alt ț]ram. Totuși, atunci când naturaliștii și antinaturaliștii se afl] în disput] cu privire la autonomia eticii, nu au în minte neap]rât acest lucru. Prin „autonomia eticii” ei înțeleg o tez] asem]n]toare cu aceea c] „trebuie” nu poate derivă din „este” sau, măi general, c] nici o concluzie moral] nu poate derivă din premise amorale, dup] cum valorile nu pot derivă
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
naturaliste”. Astfel, problema este mai degrab] legat] de deducție decât de reducție, despre ce poate fi extras] o concluzie și din ce anume. Oricum, se presupune adesea c] dac] judec]țile morale pot derivă din afirmații amorale, naturalismul este adev]rât. Dac] nu, atunci naturalismul este fals. Aceast] ultim] presupunere este o greșeal] și sper c] voi reuși s] demonstrez acest lucru. Antinaturaliștii au că text de bâz] un pasaj faimos din operele lui Hume (1711-1776). Acesta se plânge c] moraliștii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]