1,206 matches
-
copacul din curtea școlii. Era în zona îngrijitorilor, dar acolo florile vorbărețe tac, păsărelele jucăușe dorm, iar vântul vijelios stă calm. Era locul meu, locul în care mă simțeam eu. Bună, Angela. Cum a fost la școală? Se auzea glasul răgușit al domnului Mirescu, omul de serviciu. Era un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu o chelie în vârful capului și o burtă remarcabilă. Generos de fire și spontan. Bine. I-am zâmbit apoi am continuat: Acum mult mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lui Nicolas... Unde?... Vocea i se frînse. - SÎnge? Așteaptă, nu te atinge de nimic, liniștește-te, liniștește-te, repetă ea, ca să Încerce să stăpînească neliniștea care o Îngheța și ca să nu mai sporească și ea panica fratelui ei. Un strigăt răgușit o făcu atunci să tresară. Milic. Îl văzu cum lasă să-i cadă coșurile și cum se clatină ca sub imperiul unei emoții violente, cu privirea ca hipnotizată, ațintită asupra conținutului unuia din bazinele pentru pește. Marie țipă: - Tată! Dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
golful Jefuitorilor de corăbii, am Încercat să dau de el și ascultă peste ce nimeresc... Marie se poziționă imediat pe frecvența radio a mașinii 4x4. Era Într-adevăr foarte ciudat, se auzea o respirație sacadată alternînd cu gemete, chiorăieli, șoapte răgușite. - T24 către PC, răspunde! Răspunde! Apelurile Mariei rămaseră fără efect, zgomotele de neînțeles continuau. Plecă În trombă sub privirea lui Annick, deloc liniștită că rămîne din nou singură la post. De cum ajunse În preajma falezei, Marie zări mașina 4x4 a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-te la mine pînă la capăt. - Mă uit. - Există niște cuvinte pe care nu le-am spus decît o singură dată În viața mea. Nu credeam că voi mai fi În stare să le spun vreodată. Și continuă cu glas răgușit: - Te iubesc. - Strînge-mă tare, răspunse ea Încet. Rămaseră Înlănțuiți pînă ce chipurile lor ajunseră la cincizeci de centimetri de tavanul grotei, apoi, uniți Într-o ultimă sărutare, se lăsară să se scufunde. Coborau Încet spre fundul apei cînd lipsa aerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcîndu-se că vrea s-o Împiedice să treacă. Yvonne, fără menajamente, crezu că-l mătură cu un dos de palmă, ca de obicei, dar Pierric nu se clinti din loc. Gura lui se strîmbă În fel și chip, scoțînd sunete răgușite, de neînțeles, apoi un cuvînt țîșni, deslușit, pentru prima oară din copilărie. - Bebe... Izbuti atunci să Îngaime cîteva cuvinte, pe care ea le auzi limpede: - Bebe!... Să nu omori... bebe! De uluire, de dezgust și de furie, Yvonne Îl lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-l iau cu mine. Împărătița Furnică a făcut o pauză, apoi și-a dres vocea și a început să vorbească într-un ritm apăsat și tărăgănat, aproape silabisit, cu suișuri și coborâșuri, alternând tonuri foarte înalte și stridente cu tonuri răgușite și groase, ca în opera chinezească. Noi nu încurajăm pe cei nedeciși care-și trăiesc viața fără nicio noimă. Noi n-am fi avut niciodată ce vedeți aici... Și face o pauză pentru a descrie cu mâna chitinoasă un cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care ar Încerca să o treacă cu forța. Dar mai bine ar fi fost să pună acolo patru balauri, ca strajă pentru acea văgăună infamiei. Bărbatul părea cuprins de o emoție violente. Pe neașteptate, Începu să cânte cu un glas răgușit și distonat. «Per te venit hac tribulatio O quam pravo ducti consilio Exierunt Duces in praelio Damiata tu das exilio Maledicta fatorum series.» Încă de la primele cuvinte, o tăcere neașteptată se așternu În tavernă. Dante văzu nu puțini ochi umezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să doarmă. Dar ea număra corturile'negre, îndărătul pleoapelor ei pășteau cămile nemișcate; pustiuri nemărginite se roteau în ea. Da, de ce venise aici? Adormi întrebându-se. Se trezi puțin mai târziu. În jur totul era tăcut. De la marginea orașului câini răgușiți urlau în noaptea mută. Janine se înfioră. Începu iar să se răsucească în pat. Simți, lipit de umăr, umărul puternic al bărbatului ei și, pe jumătate adormită, se strânse lângă el. Alunecă pe aripile somnului fără să se scufunde, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin minte că Marcou ar fi trebuit să spună ceva. Dar Marcou rămase ascuns după perdeaua de apă. Esposito își luă cămașa și tocmai o trăgea pe el cu mișcări repezi, când Lassalle spuse: - Bună seara, cu o voce puțin răgușită, și porni către uși. Când Yvars se gândi că ar fi trebuit să-l cheme înapoi, ușa se și închisese. Yvars se îmbrăcă fără să se mai spele, le spuse și el bună seara, dar din toată inima, și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se ridicau, clătinându-se, porneau din nou să danseze și să strige, la început încet, apoi din ce în ce mai tare și mai repede, apoi cădeau iarăși și iarăși se ridicau, luând-o de la capăt de nenumărate ori, până când strigătul general slăbi, deveni răgușit, degeneră într-un fel de lătrat aspru, care le scutura trupurile ca un sughiț. D'Arrast, istovit, cu mușchii înțepeniți de lungul său dans nemișcat, gâtuit de propria-i tăcere, simți că se clatină pe picioare. Căldura, praful fumul țigărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i tremure în timp ce formează numărul Broscoiului, acu’ e acu’, o să vadă dacă s-a schimbat ceva, dacă totul rămîne așa cum fusese stabilit. Cum de nu se gîndise pînă acum că problemele astea nu se pot discuta la telefon? aude vocea răgușită a Broscoiului certîndu-l, dacă sîntem cumva ascultați dăm de belea. O să încerce să fie cît mai scurt, vrea domnul Președinte să-l liniștească, rămîne cum am stabilit, locul întîlnirii, ora și restul, îl expediază Broscoiul închizîndu-i în nas. A mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
te poate lăsa fără grai... Cum se simte pacientul după acest exercițiu de levitație? Pacientul se simte bine, slavă Domnului, zise Marta, dar de ce vorbești așa complicat? E greu să vobești simplu când te pricepi la cuvinte! zise Andrei. Vocea răgușită sublinia, dacă mai era nevoie, dificultatea Întreprinderii, dar și excesul de umilitate. Mai bine te-ai pricepe la femei, răbufni Amalia cu dispreț, chit că În sinea sa era mândră de Învățătura lui Andrei, adunată cu trudă din cărți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai pun, atât e de compromițătoare. Ca o cămașă indiană cumpărată la „Second hand Haine de import”. Pentru el Însă ea avea strălucirea amară a unui poem de Radnóti Miklós pe care Începu să-l recite absent, cu o voce răgușită, ezitantă pe alocuri, dar mereu victorioasă În lupta cu uitarea. Și ce titlu ciudat: Versuri tăcute cu capul plecat! Nu-l asculta nimeni. Vorbea o limbă oarecare iar de Radnoti Miklos nu auzise nimeni. Nici măcar Benczedi Aladar care Își număra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de sânge. Cu respect Bejan Iustin. Încă o dată Doamne Ajută! Își privi ceasul. Era ora șapte. Putea prin urmare să intre. Curtea era scăldată doar În lumina difuză a unei verande cu geamuri colorate. De undeva din casă venea lătratul răgușit al unui câine de pază. „Banca de organe” era deci supravegheată. Apăsă scurt butonul unei sonerii montate În dreapta ușii și așteptă. Lătratul câinelui deveni amenințător. Pentru puțin timp pentru că o voce bărbătească Îi ordonă „culcat”. Câinele se supuse dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de decor și să deschidem geamurile. De rest s-au ocupat oamenii domnului Brândușă. 40. Prin geamurile Înalte ale sufrageriei năvăli aerul Înghețat al zilei de 1 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Din când În când, se auzeau strigăte răgușite, vorbe răzlețe și scârțâitul neîntrerupt al zăpezii sub pașii petrecăreților care se Întorceau la casele lor, tehui, doborâți de oboseală. Urmau câteva ore de somn, apoi totul de la capăt. Și tot așa până la Sfântul Ioan Botezătorul. Pe lângă bucurii, sărbătorile aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fir-ai tu să fii! Suntem parteneri! Am omorât, în pizda mă-sii, patru oameni împreună, iar acum îmi faci chestia asta? Lee se întoarse. Îmi aruncă obișnuitul lui rânjet sfidător, dar îi ieși neliniștit, trist și istovit. Avea vocea răgușită și stinsă. — O păzeam pe Laurie când se juca. Eram un bătăuș și tuturor băieților le era frică de mine. Aveam o grămadă de iubite - știi cum e, aventuri de puștan. Fetele mă tachinau în legătură cu Laurie, ziceau întruna cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am răspuns: — LAPD. De la Omucideri. Nu prea suntem în jurisdicția ta, dar cine-a mierlit-o? M-am scotocit după fotografia lui Betty Short și legitimația Lornei / Lindei și le-am pus pe bar. Whisky-ul mi-a uns vocea răgușită: — Ai văzut-o pe vreuna din astea? Femeia se uită lung întâi la cele două fotografii, apoi la mine. — Vrei să zici că Dalia e una de-a noastră? — Te las să-mi spui tu mie. — O să-ți spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
era locul de aplatformizare, iar de tonetă stătea legat cu lanț, plutind în imponderabilitate, un câine ciobănesc mare, cu un glob transparent de plastic pe cap. Când se lăsară pe platformă, câinele începu să vâslească din labe și să latre răgușit, având probabil atașat la glob un amplificator stereo, de se auzea așa bine. Pe când atingeau platforma cu o mică zguduitură, apăru paznicul. Ținea o bâtă în mână și era om. — Silence, Ursu! strigă el. Who is it? — Oameni buni, nene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
din cap. Știam că o să am un fiu. - Băiat, am zis și eu, în limba casei. Herya mi-a pus mâinile în jurul statuetei, spunându-mi prin asta s-o păstrez și m-a pupat pe obraji. Pentru o clipă, sunetul răgușit și nerușinat al râsului Innei mi-a sunat atât de tare în urechi încât am crezut că bătrâna moașă e în cameră cu mine și chicotește amintindu-și profeția ei că Taweret mă va lua la ea. Săptămâna următoare, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu ți se pretinde pentru această operă. Ești lăsat să trăiești, cioplind pietre funerare pentru mormintele altora. Uneori, continuă el după o pauză, m-am întrebat dacă ești demn de o asemenea șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va fi nevoie, te voi sili să semeni cât de cât viermilor de mătase, să înveți ceva de la ei. (Tonul devenise amenințător.) Căci un artist trebuie silit să devină vierme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cum eu eram cea mai bună la matematici am fost rugată să exprim dorința clasei. Profesorul a făcut o criză de furie. A urlat, a bătut cu pumnul în catedră. Când a obosit să mai urle, a poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!» Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi auzeam vorbele și nu-mi venea să cred că ele erau rostite de bătrâna cu fața plină de riduri dinaintea mea: „Am o voce răgușită, cum observați, domnule sculptor. Deloc muzicală. N-am putut să cânt. La desen nu m-am priceput. În literatură, unde am făcut câteva încercări, am aflat la timp că, pe măsură ce încerci să fii mai inteligent, devii mai prost. Singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu era mult deosebit de cel atlant, totuși în cântec Iahuben nu-l înțelegea tot dintr-o dată. Într-o zi, spre luarea aminte și spre marea mirare a lui Auta, dând putere glasului său răgușit de plăcerile vinului și de strigătele de luptă, soldatul se pomeni cântând așa: Numai Hapi să aducă e-n stare Bunătate, adevăr, în aceste inimi de oameni, Căci se spune de mult că numai din sărăcie Se nasc pe pământ
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aștepte din partea acestui public restrâns. Părură să savureze primul act, zâmbind și chiar râzând tare pe alocuri, dar, pe măsură ce piesa se desfășura, rămaseră tăcuți. Textul, desigur, devenea din ce În ce mai sumbru, și fără Îndoială acesta era motivul tăcerii. Când Încheie, epuizat și răgușit de efort, se auziră aplauze răzlețe, Însoțite de zâmbete politicoase și mulțumiri murmurate din partea actorilor, care Însă săriră de pe scaune și dispărură cu o viteză deconcertantă. — Unde au plecat toți? se Întrebă el cu glas tare, În timp ce Compton Îl ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Îl petreceai cu mine, nu c-ar fi chiar atât de mult. Fenimore roși puțin și Întoarse capul să se uite pe fereastră, la căruța și calul unui telal, care trecea huruind pe stradă, În timp ce vizitiul scotea un strigăt răgușit, neinteligibil, pentru a atrage atenția. — Dar am Înțeles-o, dată fiind situația ei nefericită. Nu i-am purtat ranchiună. Cred Însă că, pe măsură ce se apropia sfârșitul, a simțit dorința... nu de Împăcare, pentru că nu ne-am certat niciodată... dar știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]