3,990 matches
-
acum, după 803, sub dominația ("suzeranitatea") statului bulgar, în aceleași condiții în care mai înainte aparținuse avarilor. Un scriitor bizantin spune explicit că "avarii fiind învinși de franci, Krum și bulgarii i-au luat în robie pe cei rămași", adică rămășițele avare alungate peste Tisa de oștile lui Pipin, fiul lui Carol". Cronica francă spune că "după înfrângerea avarilor, Pipin s-a retras în fața bulgarilor, căci avarii fiind nimiciți, socotea că aceștia nu mai puteau face nici un rău regatului francilor" (apud
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al VIII-lea, statul bulgar a slăbit din cauza luptelor interne. În timpul lui Krum (803-814), țaratul ajunge la o mare întindere teritorială. În relații bune cu Imperiul, el și-a îndreptat atenția spre frontiera de nord-vest, unde după distrugerea ultimelor rămășițe ale avarilor, în 803, și-a întins stăpânirea până la Dunărea mijlocie, la hotarele francilor. Dar întărirea bulgarilor provoca neliniște la Bizanț deoarece ei stăpâneau acum o parte din vechea cale comercială de uscat, care lega apusul de răsăritul Europei, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta Dacie), în forma sa antică, cu schimbările cerute de legile limbii. Chiar dacă unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de limba bulgară, care se vorbește tot în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
elementului roman pe malul stâng dunărean-monedele romane încetează la 258, invoca și el lipsa elementelor gotice în limba română, de-aici concluzia că, la așezarea goților în Dacia, nu mai rămăseseră romani. Dar și el trebuie să recunoască persistența unor rămășițe de populație romană după evacuarea lui Aurelian. El încheie astfel: "Desigur, au rămas mulți care n-aveau nimic de salvat și nimic de pierdut, dar cea mai bună parte, purtătorii civilizației romane, fugise acum, înainte de tratatul lui Aurelian dincolo de Dunăre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Haemus, în Pind, Rodopi și Gramos, satele se află la munte, unde locuiesc și stăpânii turmelor. Această deosebire între cele două feluri de păstorit ne arată că daco-romanii (românii din nordul Dunării) sunt autohtoni, pe când aromânii (cei din sud) sunt rămășița unui popor, o ramură păstorească împinsă de la câmpie la munte, în urma colonizării slavilor. Izvoarele istorice bizantine ne arată că obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf. Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slaviști, conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele triburilor slave, au preluat înaintașii (strămoșii) populației românești teritoriile unde s-au răspândit temeinic. Sunt suficiente dovezi ale pătrunderii lor (românilor) în văile de la est de Carpați, mult mai devreme decât admit susținătorii teoriei imigrării-secolele XII-XIII. Într-o comunicare ținută
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
berendeii (vezi mai jos). Dealtfel, ei nu puteau rămâne oricum în sudul Rusiei, din cauza presiunii cumanilor, și au fost siliți să se refugieze la Bizanț. În 1143, pecenegii sunt menționați alături de cumani și franci între populațiile ce prădau apusul Imperiului. Rămășițele hoardelor turanice (pecenege) s-au refugiat în Ungaria, unde cronicile latine vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan II, după "măcelul împăratului"-victoria lui Ioan II asupra pecenegilor sau cumanilor.5 Sosiți în regiunile noastre, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
plecare nu spațiul nord-dunărean, ci teritoriile estice rusești. În această perioadă, a doua jumătate a secolului al XI-lea, în fâșia de câmpie din sudul Moldovei și estul Munteniei (Bugeac și Bărăgan), locuită de o populație autohtonă dar și de rămășițele pecenegilor și uzilor, nu se infiltraseră decât cete cumane neînsemnate. Ele nu inițiau acțiuni războinice ample, ci doar însoțeau expedițiile triburilor mai puternice ale cumanilor de pe Nipru. În timpul acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puterea turcilor selgiucizi, în bătălia de la Kose Dagh (1243), în urma căreia, sultanatul de Iconium și Armenia Mică s-au recunoscut vasale ale statului mongol, ce se întindea acum de la Pacific (Soare Răsare) până la Mediterana. În 1232, mongolii au început lichidarea rămășițelor statului Jin, capitala acestuia, Yenjing, a căzut în 1233.15 Marile cuceriri din Extremul Orient și Asia Centrală l-au determinat pe Ogodai să relanseze ofensiva mongolă la o scară uriașă. În acest scop, au fost întreprinse noi acțiuni militare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a vecinilor săi. De o parte și de alta a Carpaților, creațiunea politică românească se razimă pe simbioza cu pecenegii, apoi, în secolele XII-XIII, cu ceilalți turci, cumanii. Chiar și după Lebunion (1091), bătălia ce a marcat "sfârșitul pecenegilor", rămășițe ale pecenegilor atacă Transilvania, în 1092, în frunte cu o căpetenie "Kopolchor" sau "Copulch, fiul lui Krul" (Iorga), dar sunt învinși de regele Ladislau. În ceea ce privește amintirea pe care ar fi lăsat-o la noi, românii, acești turci-pecenegii, Xenopol credea că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau crescătorii de animale mongoli, amestecați cu rămășițe ale cumanilor, și a unor centre urbane cu populația eterogenă etnică, teritoriul Moldovei era locuit preponderent de români. Concentrările demografice la est de Carpați (Moldova) se aflau la curbura Carpaților, în zona Vrancei, în regiunea Neamțului, valea Moldovei, cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avea, C. se înscrie în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu. Împlinind șaizeci de ani, refuză proiectul de sărbătorire și recompensa națională ce se plănuia în România, socotind desigur că toate acestea vin prea târziu. Moare fulgerător, de inimă, rămășițele lui pământești fiind aduse după un timp, nu fără tribulații, pentru a fi reînhumate la cimitirul Bellu. C. și-a început activitatea literară prin colaborarea la foile umoristice ale vremii. În 1873, la „Ghimpele”, el susține rubricile „Varietăți” și „Una
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Sonatine, București, 1987; Mătușile din Tel Aviv, București, 1993; O supraviețuire cu Oscar, București, 1997; ÎnSISIFicarea la noi, pe Boteanu, București, 1998; Autodenunțuri și precizări (plus câteva note informative, o addenda și spovedania unui convins), București, 2001; Supraviețuirile, vol. I: Rămășițele mic-burgheze, București, 2002, vol. II: Armata mea de cavalerie, București, 2003. Repere bibliografice: Ardeleanu, Însemnări, 225-230; Oprea, Mișcarea, 205-213; Ungheanu, Arhipelag, 171-175; Ardeleanu, Opinii, 52-56; Cristea, Domeniul, 310-313; Culcer, Citind, 171-173, 219-222; Raicu, Critica, 140-147; Ungureanu, Proză, 215-220; Georgescu, Volume
COSASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
hrănindu-și clipele de supraviețuire cu preparativele pentru moarte. Se vădește aici, în tristul ei spectacol, o viață ireală, vrând să compenseze ruinarea aspirațiilor fostului eterist. Beizadeaua râvnise tronul bizantin și îmbrăcase haina revoluționarului. Încă plin de vanități și de rămășițe idealiste, el trăiește cu obsesia marii iubiri și a datoriei de trimis, eșecul mișcării neanulându-i speranțele într-o Magna Hellas. Reîntors în București, Hrisant Hrisoscelu intră de fapt în intimitatea morții. El refuză trezia, viața și, după atâta risipă
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
Cezar în Egipt. Serapeionul a mai cunoscut o perioadă de înflorire, când Marc Antoniu a dăruit Cleopatrei o parte din biblioteca Pergamului, drept compensație pentru arderea Museionului. În 391 d.Hr., creștinii, luând cu asalt templul Serapis, ard și biblioteca. Rămășițele au slujit în anul 641 la încălzirea băilor lui Amru, aghiotantul lui Omar, după cucerirea Alexandriei, care, când califul l-a întrebat ce să facă cu b., i-a răspuns prin dilema rămasă celebră: dacă ea cuprinde scrieri conforme Coranului
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
europene, au aparținut acestor mănăstiri. Un Nicodim de la Tismana, un Gavriil Uric de la Neamț au creat b. de manuscrise pe care însă vicisitudinile le-au risipit în patru vânturi. Când, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Biblioteca Academiei Române a adunat rămășițele marilor b. monahale, a avut surpriza să găsească la Neamț câteva zeci de manuscrise din veacurile anterioare introducerii tiparului la români. Și multe altele au rămas în continuare în b. mănăstirii. Nu există date despre existența unor b. voievodale sau
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
bogată b., fondată în primele decenii ale secolului al XVIII-lea de către Nicolae Mavrocordat (1716-1730), a fost cea de la Văcărești, organizată sistematic, cu cataloage riguroase. Și aceasta s-a împrăștiat după moartea lui Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae, fiind vândută. Rămășițele, puține, au ajuns în b. de la „Sf. Sava”, unde s-au întâlnit cu altele rămase de la stolnic și de la Brâncoveanu și care cu vremea au fost vărsate în patrimoniul Academiei Române. După 1830, iau ființă trei b. publice subvenționate de stat
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
P. Panaitescu, Contribuții la opera geografică a lui Dimitrie Cantemir, București, 1928; N. Iorga, Dimitrie Cantemir, Cluj, 1929; Pușcariu, Ist. lit., 161-182; Sever Zotta, Despre neamul Cantemireștilor, Iași, 1931; N. Iorga, Despre Dimitrie Cantemir cu prilejul aducerii în țară a rămășițelor lui, Vălenii de Munte, 1935; N. Iorga, Originalitatea lui Dimitrie Cantemir, Vălenii de Munte, 1935; Călinescu, Ist. lit. (1941), 39-47, Ist. lit. (1982), 35-42; Perpessicius, Mențiuni ist., 286-304; Petre P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viața și opera, București, 1958; Dan Bădărău
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
loc în Shanghai în 1929, atunci când câțiva tineri studenți chinezi instruiți în Japonia în domeniul medicinei moderne occidentale s-au întors în China și au cerut ca toate formele de Medicină Tradițională Chineză să fie interzise prin lege ca fiind rămășițe superstițioase ale trecutului. Acest eveniment a provocat resentimente printre categoriile sociale mai în vârstă, care preferau în continuare terapiile holistice ale MTC în locul tehnicilor caustice, invazive ale medicinei moderne occidentale. O delegație de medici chinezi renumiți a fost desemnată să
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
a izvorului la care se întoarce. Spiritul devine una cu universul în loc să se dizolve în acesta și rămâne acolo pentru totdeauna, într-o stare de strălucitoare conștiență universală exaltată, în loc să se rostogolească orbește prin el, simțind frică, furie și alte rămășițe karmice ale vieții - doar pentru a se naște din nou, în același vechi carusel al reîncarnării. Foarte puțini practicieni reușesc să încheie acest stadiu de practică, dar cei care reușesc, devin „nemuritori” (shian), fiind eliberați pentru totdeauna de ciclurile nesfârșite
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
a plămânilor, apoi cea mediană și, în cele din urmă, partea inferioară. Continuați să expirați până când plămânii se golesc, lăsând peretele abdominal să se prăbușească și să se contracte spre interior și diafragma să urce spre piept, apoi expulzați ultimele rămășițe de aer din plămâni prin sugerea și mai tare a abdomenului înăuntru. Toată expirația ar trebui să fie realizată într-un flux lung, încet și constant, și nu cu o izbucnire explozivă bruscă. Dacă se întâmplă totuși acest lucru, scurtați
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
ideologizante au fost citite cam prea asiduu și la noi, i-au imputat lui Dostoievski polemica ascunsă cu Cernîșevski și Nekrasov și faptul că n-a descoperit la aceștia „sensul revoluționar-democratic, mai ales în condițiile luptei cu țarismul și cu rămășițele, încă viguroase, ale regimului iobăgesc“3. Ruptura între Însemnările din subterană și antropologia dostoievskiană anterioară nu este chiar atît de spectaculoasă. Fie și numai toposul cămăruțelor întunecoase și sordide în care locuiesc foștii săi visători ne indică o oarecare legătură
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu-ți mai rănea ochii. Se obișnuiseră deja cu mersul șovăitor și cu cerul plin de vuiete de avioane. Ba chiar și cu șuieratul strident de deasupra vagonului, urmat de șfichiuitul gloanțelor pe acoperiș. Părăsind orașul calcinat, au dat de rămășițele unui tren spintecat de bombe. Mai multe vagoane se răsturnaseră pe terasament, altele, culcate sau vârâte adânc unele în altele de o izbire monstruoasă, invadau șinele. Câteva infirmiere, amorțite de neputință în fața numărului mare de trupuri întinse, mergeau de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sârmă ghimpată, hățișurile ruginite ale barajelor antitanc... Locul acela era botezat „Stalinka”, după numele liniei de apărare construite aici în timpul războiului. De teamă să nu vină nemții până acolo. Dar Volga și mai ales Stalingradul îi opriseră... Linia fusese desființată, rămășițele din materialul de război fuseseră abandonate în păduricea aceea, care îi moștenise numele. „Stalinka”, spuneau locuitorii din Saranza și orașul lor părea să intre astfel în marile gesturi ale Istoriei. Se spunea că păduricea era minată. Asta îi descuraja chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zăpadă, pârtie; marea de oameni= mulțimea; Își dormea somnul = era Înmormântat. UN FLĂCĂU DE ISPRAVĂ În acele zile de la sfârșitul lui august 1944, pe plaiurile Bârsei, ca și În alte părți ale țării, se duceau lupte dârze pentru lichidarea ultimelor rămășițe ale armatelor hitleriste de pe teritoriul țării. Populația civilă sprijinea prin toate mijloacele armatele noastre. La primăria unei comune din această parte a țării, sosise știrea că prin pădurile din apropiere fuseseră semnalate câteva grupuri de militari hitleriști. În zorii zilei
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]