1,176 matches
-
apucat să mănânce. Mestecau uitați de ei. Privirea le rămânea fixată în jarul din fața lor... Oare pe unde le hălăduiau gândurile? Poate spre cei dragi rămași acasă sau cine știe ce șirag de amintiri le bântuiau sufletele... Ninsoarea a început să se rărească, până ce, în cele din urmă, s-a oprit de tot. Abia atunci s-a văzut cum unii purtau pe obraz picături de apă ce se rostogoleau domol despicându-se în firele de păr ale bărbilor nerase. Erau... lacrimile dorului greu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și apoi le-au trimis ajutoare. Printre ajutoarele care nu au lipsit, au fost păturile infectate cu variolă, în urma căreia populația de piei roșii a scăzut așa de drastic, încât nici în cinci sute de ani nu reușeau să-i rărească folosind armele. Ca să nu le piară sămânța de tot, au lăsat vreo câteva „rezervații” ca la animalele protejate, în care stau cei rămași, ca într-un țarc ce permite o oarecare libertate de mișcare. În zilele noastre nu se mai
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
vechi, aruncate între dâmburile ca niște cocoașe pline de vegetație. Se aflau pe fundul unei căldări între munți, așezarea fiind ridicată pe mai multe niveluri, ca într-un amfiteatru enorm. Era clădită concentric, ca o cetate fortificată, iar casele se răreau abia către vârfuri, pierzându-se acolo printre copaci. Treceau pe lângă garduri de piatră înalte care nu permiteau privirilor să pătrundă dincolo de ele. Porți mari din bârne de lemn masiv, cu acoperiș deasupra, se deschideau de-a lungul zidurilor lăsate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
însă era clar că nu va fi în stare. Apoi nu mai simți pământul sub tălpi, continua să meargă dar, pășea în gol. Aluneca din ce în ce mai repede deasupra ierbii, tras de mână de Calistrat. Luat prin surprindere, inspectorul privi în jos rărind pașii. Nu te opri! îi șuieră bătrânul printre dinți. Mergi mai departe și mai ales nu încerca să înțelegi ce se întâmplă! Nu-i timp acum. Ușor de spus dar extraordinar de greu de făcut. Senzația era cel puțin năstrușnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ud din creștet până în tălpi și aștepta cu nerăbdare să simtă cum ploaia se domolește. Din păcate nici drumul nu se mai vedea ca lumea. Panglica albicioasă dispăruse, apa îi schimbase culoarea, făcând-o aproape invizibilă în noapte. Fulgerele se răriseră, acum abia mai licărea câte unul în depărtare, lumina lor nemaiputând să alunge întunericul de lângă el. Parcă și zgomotul picăturilor era mai slab sau era numai o impresie? Nu, ploaia chiar se ostoise acum. Distingea din nou brotăceii din pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așteptase ca bastonul să treacă nestânjenit prin negura care acum devenise aproape opacă. Ei bine, nu era așa. I se părea că toiagul lovește un trup adevărat, destul de moale ce-i drept, dar totuși consistent. Încet, ceața prindea a se rări, mai ales acolo unde loviturile se abăteau mai des după care începu din nou să zărească trupul lui Calistrat. Zăcea nemișcat, întins cu fața în sus. I se strângea inima în piept, gândindu-se că a ajuns prea târziu. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că un camion putea urca pe acolo. O mașină de teren sau un tractor ar fi putut străbate dar un alt mijloc de transport probabil că ar fi întâmpinat greutăți, mai ales dacă ploua. De acum vegetația începea să se rărească, după care dispăru cu totul. Ajunsese într-o zonă unde copacii fuseseră tăiați și o platformă largă i se deschidea în față. Aici, ceața era și mai deasă, limitând drastic vizibilitatea. Drumul se termina acolo, într-o poartă solidă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dans, cântări... Ea zice că-i cu dumneavoastră... Domnu’ Tudor, nu? - Exact. - Îți dau bani frumoși pentru ea, să știi... O sută de dolari cred că merită. O să vadă lumea, Parisul, Viena... - Stai puțin (încep să-mi scarmăn nervos părul rărit din creștet). Cred că trebuie să stăm de vorbă cu ea de față. - Ea acuma doarme. După-amiază avem spectacol, dacă vii s-o vezi, stăm de vorbă după. Harașo? Harașo. Băiatul căruia am uitat să-i cer să se recomande
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
revenind constant cu nasul în pernă de parcă aș fi vrut să plâng și nu-mi găseam locul. Respiram amplu și rar oprindu-mi răsuflarea atât după inspir cât și după expir. Aerul pătrundea greu în plămâni prin pernă. Inima își rărea cadența și auzeam valuri de sânge pulsând în timpane ca marea ce se sparge de stânci când refluxul e pe sfârșite. De după pleoape, lumini se rostogoleau ca într-un ghem de parcă gândurile se topeau în mici fire de lumină colorate
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de a-și lăsa partenera însărcinată fără voie și nici acesteia de a fi super vigilentă până la capăt. O imposibilitate care scotea și ea la iveală întreaga monstruozitate a „decretului“! Anii care au urmat au înmulțit decesele femeilor și au rărit numărul nașterilor. Despre aceasta se vorbea mai departe tot în șoaptă. Pe medicul meu ginecolog, care m-a asistat și la nașterea băiețelului meu, l-am întâlnit într-o zi la farmacia din centrul orașului. Era abătut. Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
că, în genere, doresc prea mult sau că nu sunt capabil să primesc ceea ce mi se oferă. Îmi ajunge acest nisip cald care-mi dezmorțește trupul. Poate că fericirea e vulgară, te coboară la o condiție animalică. Ei și? Se răresc zgomotele din jur. Cei care mănâncă în prima serie încep, probabil, să plece. Mă răsucesc cu fața la soare. Lumina violentă mă orbește acum. Stau cu ochii închiși, câteva clipe, după aceea deschid pleoapele cu precauție. Cerul e perfect senin. Mă uimește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
repede înainte, corbii huginn și munnin se așază pe umerii tăi, încep să îți povestească la ureche întâmplări din călătoriile lor prin aceste ținuturi, de fapt sunt vicleni, vor numai să se odih nească, tu îți simți umerii din ce în ce mai grei, rărești pasul, fetele morgana se îndepărtează din ce în ce, până dispar în zarea de praf a drumului tău plin de primejdii, micii hoți și micii cerșetori s-au pus deja pe urmele tale. gândurile lui huggin și amintirile lui munnin
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
pe amândouă, le-am strâns în palmă, și am pornit și eu după bunicul. Funeraliile Niciodată nu mai văzusem atâtea mașini la un loc, ca atunci, pe drumul care ducea la cimitir, de când benzina se dădea pe cartelă, circulația se rărise, mergeam pe jos, mama și cu mine, pe lângă noi tot treceau mașini, taxiuri și bicicliști în costume negre, iar când am ajuns pe Kálvária, se înmulțiseră și pietonii, toată lumea care trecea ne saluta, au fost chiar unii care ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
îmblânziseră. Ca și cum tăișul ferocei lupte de clasă se mai tocise întrucâtva și de acum înainte regimul avea să lase țara să mai răsufle, să-și mai vină în fire... Unii reveniseră pe neașteptate de prin pușcării, iar arestările se mai răriseră și ele; în ultima vreme, nimeni nu mai fusese ridicat în toiul nopții cu duba de acasă. Asta înseamnă că mai este puțin și o să vină americanii! conchise Virgil, cu optimismul acela fără margini al lui, din care cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Soția i-a dăruit-o pe Stela, o fiică atât de frumoasă încât stelele și luna surâdeau la vederea ei și soarele era invidios pe strălucirea fetei. Un zmeu de pe tărâmul Nicăieri auzind de minunata prințesă a hotărât să o rărească pentru a deveni regina sa. Într-o noapte întunecoasă, când luna și stelele erau acoperite de nori groși, acesta a intrat pe fereastră în camera ei, a luat-o încet în brațe și ajutat de-o zgripțuroaică au zburat spre
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
polițistă era gata să Încalce legea. Cu mîna În mîna tatălui ei care mormăia În bretonă rugăciunea pentru marinari, privi sicriele Îngreunate de lest care se afundau Încet În apele adînci. Bulele de aer plesniră la suprafața apei, apoi se răriră pînă dispărură cu totul. Marea Își reintrase În drepturi. La Întoarcerea la Lands’en, Marie află că logodnicul ei, Christian Bréhat, era În mod oficial dat dispărut În largul mării și văzu În asta semnul unui destin care-l ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu o pălărie de pai, braziliană. Apoi mașina porni din nou. - Spus numai patruzeci kilometri. - Unde eram? La Tokio? - Nu, Registro. La noi toți japonezii venit aici. - De ce? - Nimeni știut. Ei galbeni, domnu d'Arrast. Pădurea începuse să se mai rărească, iar drumul se făcuse mai bun dar era la fel de lunecos. Mașina patina pe nisip, prin geam pătrundea o adiere umedă, călduță, puțin acrișoară. - Tu simțit? spuse șoferul, trăgând aerul în piept cu lăcomie, ăsta miros de mare. Până la Iguape puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sarea cu Istorie cu tot. Gheretă se așeză mai bine pe scaun, strângând puțin din fese, cu: gândul la Gheorghe Doja, secuiul cu nume de stradă din Cluj. Știrile externe sunt, reluă doct Dionisie Precup, ca bătăile inimii. Când se răresc, care va să zică nu e bine, căci fără bătăi omul moare... De singurătate, de urât, de izolare. Vezi Cuba, Coreea de Nord... Irakul. Ceea ce noi nu putem să ne plângem. În nici un caz, se grăbi să adauge Precup. Dovada: În ultimii doi ani, știrile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
șampaniei În pahare din care Îi rămânea și lui de fiecare dată o cupă mare, prin grija doamnei Amalia, căci domnișoara Marta abia făcea față asalturilor curtezanilor Întocmai ca la balurile din casa Lendvay. Noroc cu războiul care i-a rărit atât de mult Încât ar fi putut jura că Marta va rămâne nemăritată. În amintirea acelor vremi, sticla de șampanie era nelipsita În casa lor la marile evenimente ale familiei și ale națiunii. Era șampanie Zarea: Minunata noastră șampanie Zarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nici o înfrângere la categoria semigrea, în urmă cu cinci ani. Știind că singura metodă de a lupta cu nepotismul era să mă încadrez în categoria mea de greutate, m-am apucat să dau cu pumnii în sacul de antrenament, să răresc mesele și să sar coarda, până când am ajuns din nou, ușurel, la categoria semigrea. Apoi am așteptat. CAPITOLUL DOI Ajunsesem de o săptămână la limita de optzeci de kilograme, eram sătul de atâtea antrenamente și visam în fiecare noapte numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Nu, Guy, au un uliu care vânează porumbei. Poți să-i Întrebi când este programat să vină? Nu multă lume știe că centrul financiar al Londrei angajează un șoimar care-și aduce uliul păsărar de câte ori este nevoie pentru a mai rări populația de porumbei. La ultima lui vizită, eu și Candy ne duceam să mâncăm de prânz, iar prietena mea newyorkeză, pe care nu o șochează nimic, a fost uimită să vadă un bărbat masiv de la țară cu o singură mănușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simțire frămîntat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranțe, câte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e-mpărăteasca-mi mână. Brad învechit prin stînce pe tronu-mi mă usuc, Curând va-ntinde moartea mantaua ei cea brună Pe mine... Și suflarea-mi aripile-i o duc. Cu rece-aghiazmă moartea fruntea mea o sfințește Și inima-mi bătrână bătăile-și rărește. "Și sufletu-mi pîn-n-a-ntins îmflatele-i aripe Spre-a stelelor imperiu întins ca și un cort, Nainte până corpu-mi să cadă în risipe, Nainte de-a se rupe a vieții mele tort, {EminescuOpIV 154} Rog cerul să-nmulțească hotarnicele clipe, S-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
încet... tot mai încet... Auzi! Vîntu-n ruine și undele se vaer, De mâne diafane nu vezi duse prin aer Colo făclii de smoală, lumini de roșii torții Ce noaptea o pătează în trist lăcașul morții? Adâncul întuneric îl taie, îl rărește, Și fulgeră-n columne și bolțile roșește, Acum, acum ea iarăși prin tremurânde facle Coboară scări de piatră a uriașei racle... CĂLUGĂRUL (în extas) E albă... -n întuneric văd chipul ei lucind Ca pe o tablă neagră o umbră de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
n-are, Iar noaptea sufletul în cale pleacă. {EminescuOpIV 333} ALBUMUL Albumul? Bal-mascat cu lume multă, În care toți pe sus își poartă nasul, Disimulîndu-și mutra, gândul, glasul... Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă. Și eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul. Un vers încerc cu pana mea incultă. Pe masa ta așez o foaie smultă, Ce de când e nici n-a visat Parnasul. Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă. De la oricine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]