2,050 matches
-
și nu le șterse foarte bine, căci seara era caldă. Evaporarea alina usturimea. Din perspectiva timpului evolutiv nu eram bipezi de mult, iar carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea cearceafului peste pieptul plat, zvelt. Întoarse lampa să luminze pe perdelele trase. Luxul nonintimidării de către soarta necruțătoare - așa putea să i se descrie starea. Din moment ce pământul cu totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mergea Întotdeauna ștergea cu corpul obiecte. Niciodată nu mergea pur și simplu. Atingea lucruri și și le Însușea. Ca proprietatea ei. Apoi intră, mișcându-se rapid, purtând un halat de lână bărbătesc și un prosop pe cap, și părea să răsufle greu, șocată că fusese văzută În cadă de tatăl ei. — Ei bine, unde este? — Tată! — Nu. Eu sunt cel șocat, nu tu. Unde e acel document pe care l-ai furat de două ori? — N-a fost furt. — Alții or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
la ceva... Dacă sun ciudat, vă rog să mă scuzați. Sunt Îngrijorat. — Pe bună dreptate. Fiica mea v-a făcut un mare rău. — Încep să mă simt mai ușurat. Nu cred că Îi voi păstra pică. Prin lentila colorată și răsuflând vapori de coniac, Sammler Îl privi temporar cu ochi buni pe Govinda Lal, care Îi amintea din anumite puncte de vedere de Ussher Arkin. Adeseori, mai des decât Își dădea seama În mod conștient, și foarte viu, se gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Iar dacă războiul ar mai fi durat câteva luni, ar fi murit ca toți ceilalți. Nici un evreu nu ar fi scăpat din ghearele morții. Dar așa cum stăteau lucrurile, Își păstrase conștiința, deșertăciunea, realitatea ființei - se trezea, trăgea În piept și răsufla gazele pământului, Își bea cafeaua, Își consuma partea lui de bunuri, Își mânca chifla de la Zabar, Își dădea anumite aere - toți oamenii Își dau anumite aere - lua autobuzul până pe Strada 42 ca și cum avea o ocupație, dădea peste un hoț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
atletic, a câștigat. Danny și-a masat locul unde Charlie îi arsese ultimul cot. Pilotul a deschis ușa către o după-amiază însorită. Avionul a fost invadat de-o pală de aer cald și de mirosul de pini. Slavă Domnului, a răsuflat IRene. Mary stătea pe culoar în picioare, râzând amețită sau pentru că era deja beată - Irene nu era în stare să-și dea seama care era motivul. Cu ani în urmă, Irene o catalogase pe Mary ca fiind o creatură plicticoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
se va termina sufletul dar nu-mi era milă de el tu nu mâncai altceva îți plăcea să trăiești în apă sărată și eu ți-am umplut un acvariu schimbam des lacrimile în el pentru că doar așa dormeai liniștit și răsuflai mai ușor când din mine nu a mai rămas nimic te-am dus înapoi la mal nu mai aveam cu ce te hrăni și tu ai devenit greu ai plecat fără să întorci capul și umbra speriată în fața mea a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
primul pas ștergându-mi lacrimile de pe obraz apoi mă ciupi ușor într-un gest de tandrețe de care nu-l credeam în stare. Era un om bun, dar ceva îl cătrănise de mult și nu mai reușea să-și revină. Răsuflă adânc, apoi mă luă prietenește pe după gât. Făcusem o poznă că uitasem să spun unde plec. Era o regulă printre ciobani să se știe de fiecare unde e dus și ce face, dar eu eram încă necopt și nu mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și obrajii durdulii prinseră culoare imediat. Nu mai mișca deloc, părea că a Încetat și să respire. Așteptam nerăbdător răspunsul, savurînd clipa ca pe niște mirodenii frumos mirositoare. Îmi aruncă o privire de probă, parcă. Umerii i se relaxaseră și răsuflă ușurată. Mototoli hîrtia și-i dădu un bobîrnac cu vîrful unghiei. Ținti greșit și bilețelul căzu pe jos. Pe cînd mă aplecam să-l ridic, am privit-o atent. Aveam impresia că sub gleznele ei groase, pantofii cu talpă neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nu știu. N-am avut nici un motiv pînă acum să mă preocupe de asemenea detalii. — Oricum, Îți aminești să-l fi văzut pe acesta din fotografie? Am luat fotografia și am băgat-o În carnețel, și apoi În buzunar. Bătrînul răsuflă ușurat din nou, dar l-am luat imediat prin surprindere: — Ți-e chiar atît de frică de mandatarul Cameliei? Pleoapele zbîrcite ale bătrînului, ce eliminau un soi de substanță uleioasă, se Încrețiră și mai mult, iar marginile congestionate expuse aerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atent fotografia expusă În fața altarului. Aha, deci așa stau lucrurile... mi-am zis eu În sinea mea. Ca și cînd aștepta să plec, preotul Întrerupse psalmodierea și se retrase grăbit. După ce-a plecat el, cei trei prezenți acolo au răsuflat ușurați, aprinzîndu-și toți țigările În același timp. Cel mai În vîrstă, de la locul de onoare, căruia ei Îi ziceau șef, se trezi din moțăiala, Își trase nasul și-și Întinse mîinile deasupra reșoului, Întorcîndu-le pe o parte și pe alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sau poate era treaz și rîdea sau plingea... poate era supărat sau plictisit... disperat sau bine dispus... poate era beat criță, poate Îl durea măseaua, poate era Înspăimîntat sau clocotea ca o oală care fierbe, poate era prost dispus sau răsufla ușurat, poate se rătăcise sau căzuse și se. zdrelise, poate Își socotea, concentrat, toți bănuții de buzunar, sau devenise rob al amintirilor, poate Își aduna laolaltă toate Întîlnirile de a doua zi, poate era singur cu coșmarurile lui sau Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
clipa În care am intrat eu, pentru că sonorul nu era Încă reglat ca lumea. Am privit Înapoi peste umăr și am zărit prin perdeaua neagră cu găurele un du-te vino pe stradă... plin de lume și de mașini. Am răsuflat ușurat și pentru o clipă am uitat de orașul dispărut din vîrful colinei... bineînțeles, doar pentru o fracțiune de secundă. Nu-mi dădusem seama că se lăsa Întunericul. Cerul era totuși mai luminos decît coamele clădirilor, dar șoferii aprinseseră deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
personale. Marea problemă cu care nu ne putem împăca e moartea celor care ne sunt relațional vitali. Moartea mea îi privește pe alții: să mă spele, să mă orândească, să facă pomană, să se împace că am dispărut sau să răsufle ușurați. Un cititor metafizicoid ar zice că textul acesta e o probă în plus pentru inapetitul femeilor pentru metafizică (citez din Cioran, Noica, Paleologu, se pune la notă cultă!): Poate. Cabala ei am învățat-o, dar dacă o separ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ale Președintelui care pe mine, personal, mă satisfăceau pentru că, la tot ceea ce ținea de reglementările legale aveam explicații (pe parcursul discuției, mai fuseseră scăpate și cuvinte elogioase din partea lui și a unor membri cât privește modul în care mă prezentasem), am răsuflat ușurat, dar parcă îmi lipsea ceva; eram epuizat, nu atât din cauza efortului și a solicitării (eram obișnuit cu acest gen de exercițiu, de când negociasem în câteva rânduri până în zori), ci pentru că fusesem apăsat de teama de a nu crea o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
greu ceva care parcă-i sta în gât; părinte!... vină degrabă! — Ce-i, Petrache? ce-i, omule? întrebă părintele Ștefan, oprindu-se mirat și așezându-și cu grijă cârja dinainte. —Părinte! degrabă, părinte! că moare... — Cine moare, omule? strigă părintele, răsuflând ușurat; vină-ți în fire, Petrache! unde? cine? —Vină degrabă, iacătă-l-ăi!... Petrache își șterse năucit sudoarea de pe frunte, se întoarse și năvăli în crâșmă. Părintele Ștefan se luă după el. Străinul sta întins, nemișcat, pe podele. Horcăia cu greu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ce-l îngropăm, Petrache! La primărie trebuiesc hârtii, o mulțime de treabă... pe urmă... dă! îngrijirea... eu trebuie să cetesc, să slujesc, châm-châm și... de bună-samă... cine-mi plătește mie?... - dacă-i vorba pe aceea! strigă popa la urmă, răsuflând greu și împroșcând pe Petrache... — Da’ n-am, părinte, vai de capul meu! prinse a se căina Petrache, cu spaimă, apucându-se cu mânile de păr; n-am! iaca și domnul primar știe, nu merge negustoria, și trebuie să plătesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de păr; n-am! iaca și domnul primar știe, nu merge negustoria, și trebuie să plătesc o mulțime de parale la perceptor... —Stăi, Petrache, zise popa; nu-i vorba de asta! Nu! întări primarele, nu-i vorba de asta. Nu! răsuflă Petrache, atunci de ce? —Stăi, omule, ascultă... înțelegi că... lucrurile nu trebuie să le știe fiecare... Châm-châm! vezi, dacă omul a venit călare... înțelegi... châm! vindem calul... dacă cumperi calul... Da! zise primarele, atunci e semplu de tot... —Châm! atunci fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-o neclintită singurătate. Pădurarul îndreptă capul. Boierul tresări. Un chefnit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
singur băiat a rămas, cu Ștefan, și pe acesta l-a bătut, l-a horopsit, ca un tiran; l-a purtat desculț și flămând, și el umbla din crâșmă în crâșmă... Și după aceea a murit. Iar băiatul a mai răsuflat, s-a dezghețat și, pentru că n-avea mai mult de patru clase primare, a intrat practicant la judecătorie. Da-i un băiat frumos... șoptea Tudorița; și deștept, și nu se teme de nimeni... Totdeauna are parale în buzunar... Și umblă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ca prinsă de friguri Cristina apucă scara ș-o rezemă iar în gura podului. Costandin pădurarul se lăsă alunecuș pe ea, apoi se mistui în umbra porții, își deslegă de undeva calul și îndată se auzi tropot. Atunci nevasta vătafului răsuflă adânc, se liniști și privi în juru-i. Haidăii ogrăzii veneau în fugă. Când ajunseră la grajd, își buluciră la un loc capetele mițoase și-și plecară nasurile cătră stăpânul lor căzut. Alexa se mișcă, își ridică de la pământ barba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
macar să-mi mai fac o dată cheful... Moșneagul rămase cu ochii ațintiți în umbra pădurii. Flăcăul zise încet: — Hai să mergem, uncheșule. Să mergem, răspunse bătrânul. Mă gândeam că zi ca asta încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai mare dorul decât puterea. Hai să mergem. Suiră pe Deleleu. Bătrânul însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în baltă, s-o mânânce racii. Însă rudăreasa se dusese la fund fără să fie moartă. C-o mână și-a ținut strâns rana. Cu cealaltă mână a înotat pe subt undă și a scos gura lângă un cocioc, ca să răsufle. A stat acolo neclintită. Îi venea amețeală. S-a rezemat cu fruntea de un cuibar de gâscă sălbatică. Poate ar fi slăbit acolo în leșin, dacă n-o ciugulea cloșca de obraz. A luat din cuib un ou care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
noroadelor de aici pâne din Asia. Împărăția noastră e întinsă și se va mai întinde. Poate m-a urât domnul meu pe mine. Nu, floare a sufletului meu; nu-i asta. La tine găsesc numai bucurii. Vin la tine ca să răsuflu de intrigile fără sfârșit ale împărăției. Sunt intrigi în jurul măriei tale? a întrebat cu nevinovăție Roxelana. Sunt, suflete; sunt scumpo; dar le uit când pășesc pragul tău. N-aș crede că am un dușman într-un copil al meu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-o furtună. Am fost așa de copleșită că a trebuit să mă așez. Cerul s-a întunecat din ce în ce mai mult și mi-am concentrat voința asupra sa și, când primul ropot de tunet s-a făcut auzit deasupra Manhattan-ului, am răsuflat ușurată. În câteva clipe, cerul era brăzdat de fulgere și norii s-au revărsat. Ascultând șuierul ploii torențiale care scălda orașul, tremuram de agitație; îmi tremurau și buzele. Când a sunat telefonul, de-abia puteam să vorbesc. Departamentul de PR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]