KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

îl doare tare. Poate e mai bine să mă duc eu. Balamber îi aruncă o privire înghețată. — Fă cum ți-am spus! întări sec. — Și călugărul? Ce facem cu el? Insistă să urce cu noi. Inisius, nebăgat în seamă de războinicii care se puseseră deja în mișcare, încerca mai departe, fără prea mult succes, să încalece pe catârul său. încruntându-se și mai tare. Balamber îl cercetă scurt, apoi scoase un suspin de nerăbdare: — Gândacul ăsta! Ajută-l. Poate o să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe spinare. Hunul apucă animalul de căpăstru și îl ținu pe loc, ajutându-l pe călugăr să încalece. Chemă un războinic și-i porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să poată trece pe-acolo doi oameni pe cal, unul lângă altul, dar era toată o șerpuire abruptă și pietroasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să poată trece pe-acolo doi oameni pe cal, unul lângă altul, dar era toată o șerpuire abruptă și pietroasă. Urcând împreună cu războinicii săi, Balamber vedea deschizându-se sub el valea îngustă, doar puțin mai largă decât o uliță, întortocheată, înghesuit între stânci și pâlcuri de conifere. Deasupra lor atârnau piscuri imense de ardezie, la baza cărora îngrămădiri de pietre mai mult sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
evident al caracterului friabil al terenului - împiedica mersul cailor. Urcând împreună cu coloana, putea vedea, de pe anumite porțiuni ale drumului, în capătul urcușului, zidurile întunecate ale sihăstriei, conturate pe fundalul norilor în mișcare. Ploaia măruntă ce salutase trezirea din somn a războinicilor încetase. De la răsărit, huruitul tunetului răsuna încă, dar de acum, cerul schimbător al Sapaudiei pornise să se lumineze, lăsând să se filtreze raze aurii ce cădeau ca o ploaie, împrospătând mantia verde a munților. Păsările începeau iar să zboare în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
iar să zboare în înălțimi, nerăbdătoare, desenând misterioasele lor traiectorii pe fundalul norilor. Cărarea se lărgea și devenea tot mai puțin abruptă, pe măsură ce se apropiau de capătul urcușului. Dintr-odată, totuși, coloana se opri. Atunci, Balamber veni în față pe lângă războinicii săi, care priveau cu nerăbdare către înălțime. Trecând de cel din urmă pinten stâncos, se găsi pe ultima porțiune de drum și dădu, pe neașteptate, peste un mic grup de oameni. Făcându-și loc, se duse până în față și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prăpăstiei, nu mai era vizibilă din acel punct. Balamber observă multe capete mișunând după buza zidului și prin ambrazurile turnului - bărbați și femei care cu siguranță se îngrămădeau să scruteze cu teamă capătul drumului dinspre bariera de altfel nesupravegheată. Câțiva războinici descălecaseră și începuseră deja să îndepărteze trunchiurile puse unul peste altul de-a valma, cu o grabă vădită. Inisius, ajuns și el acolo, sări de pe catârul său și alergă să se cațere prin încrengătură, privind atent spre sihăstrie. întinzând arătătorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fi trebuit să se întâmple, desigur - semnele unei extenuate curății interioare, ci găsi în ei o sclipire de hotărâre pe care și-ar fi închipuit că o va întâlni, mai degrabă decât la un călugăr, la un bătrân și încercat războinic. Chiar și călugărul mai robust care-l însoțea se arăta un om cu un caracter puternic, deși în ochii lui se vedea bine îngrijorarea; tovarășul lor mai tânăr, în schimb, îl fixa cu o teamă puternică, iar chipul său blând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe abate, vorbindu-i în galo-romană: — Cine ești? Ce vrei? Ușurat să vadă că puteau comunica în limba sa, călugărul răspunse pe un ton liniștit: — Numele meu e Canzianus. Sunt aici ca să vorbesc cu tine, dacă tu ești comandantul acestor războinici. — Da, sunt în subordinea mea. Deci?... Bătrânul încuviință: — Sunt abatele acestei sihăstrii. Ceea ce vezi tu, de fapt, nu mai e demult un post militar, ci un loc de rugăciune și de reculegere. Nu păstrăm aici bogății de nici un fel și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
gest violent al brațului, îl împinse departe de el, iar acesta se prăvăli pe cărare. Un zâmbet ironic apăru pe chipul hunului. — Cum vezi, îi spuse abatelui, am cine să mă informeze despre toate. Așa că deschideți poarta aia, înainte ca războinicii mei să o deschidă cu forța. Cu un gest măsurat, dar sever, Canzianus întinse degetul către Inisius, care tocmai se ridica de jos. — Nu poți să-l crezi pe omul ăsta, nu e decât un sărman nebun, plin de ranchiună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Nu e adevărat! Nu sunt nebun! Tu, fariseu blestemat! Cauți doar să-ți salvezi viața mizerabilă, dar a venit ziua judecății! Dădu să se arunce din nou între ei, dar Khaba, ținându-l de tunică, îl trase energic înapoi. Alți războinici, între timp, veniseră mai aproape și urmăreau cu interes tratativele. Balamber își ținuse privirea ațintită asupra abatelui. — Nu-mi pasă câtuși de puțin de el. Nici de tine. Voi, romanii, sunteți buni de gură; sunteți buni să dați din gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vrei să faci vărsare inutilă de sânge? Ce onoare o să obții dintr-o asemenea acțiune? Dacă însă o să-i lași în viață pe oamenii aceia, faima îndurării tale se va răspândi pretutindeni și vei fi amintit nu doar ca un războinic de valoare, ci și ca un om drept și îndurător. Balamber făcu din mână un semn de plictiseală: — Oho! Toate astea sunt aiureli. Cu cine îți închipui că stai de vorbă? Oamenii mei au dus în dimineața asta o lungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
izbucni Inisius, zbătându-se în strânsoarea lui Khaba. Vrea să te ducă de nas, nu vezi? Caută numai să se salveze pe el. Canzianus replică prompt: Nu! Dacă vrei un ostatic, ia-mă pe mine și pe urmă trimiteți câțiva războinici înăuntru să controleze; confrații mei, Gomerius și Simplicius, o să le deschidă drumul. Dacă o să vezi că ai fost înșelat, poți să-mi iei viața. Inisius se smulse din încleștarea lui Khaba și se aruncă la picioarele lui Balamber. Nu face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe un copil, iar vederea unor asemenea schimbări teribile în comportamentul și starea suferindului smulse războinicilor ce îi înconjurau exclamații și comentarii de uimire. Odolgan, care-și făcuse loc prin grămadă, se apropie șchiopătând de Inisius și se aplecă să-l cerceteze de aproape. îi privi apoi pe Balamber și pe Khaba și, ridicându-se, deschise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
obosit și n-o să-și mai aducă aminte de nimic. încruntat, în culmea uimirii, Balamber reflecta acum la ce ar fi trebuit să facă; cu degetele mari înfipte în brâul verde ce-i încingea mijlocul, își trecu privirea peste chipurile războinicilor ce-i înconjurau și pe toate citi descumpănire, frică, nesiguranță. De undeva de jos, dinspre războinicii care nu-și putuseră da seama de ceea ce se întâmpla în fața sihăstriei, începeau, între timp, să vină primele proteste. Abatele era acum hotărât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acum la ce ar fi trebuit să facă; cu degetele mari înfipte în brâul verde ce-i încingea mijlocul, își trecu privirea peste chipurile războinicilor ce-i înconjurau și pe toate citi descumpănire, frică, nesiguranță. De undeva de jos, dinspre războinicii care nu-și putuseră da seama de ceea ce se întâmpla în fața sihăstriei, începeau, între timp, să vină primele proteste. Abatele era acum hotărât să tragă toate foloasele posibile din situația neprevăzută, dar favorabilă, ce se ivise. — Cum ai văzut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
singur, îi spuse prompt lui Balamber, Dumnezeul meu pedepsește, dar și iartă. Pentru că e un Dumnezeu al iubirii. încruntându-se, Shudian-gun observă: — Al iubirii, zici? El lucrează totuși și cu puterea trăsnetului. Chiar eu... tăcu imediat, strângându-și buzele pentru ca războinicii lui să nu-l audă vorbind de acest episod, despre care - știa foarte bine - umblau prin corturi cele mai felurite variante. Canzianus nu putu să înțeleagă la ce se referea, însă, cu toate acestea, profită de ocazia oferită de vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și hrană pentru caii noștri. — Desigur. O să facem tot ce se poate. Brusc, Shudian-gun îl strigă cu voce tare pe Khaba. — Sunt aici! răspunse acela, aflat doar la câțiva pași de el. Tu o să intri acolo. Ia cu tine patru războinici, dar să fie oameni cu capul pe umeri, să rămână calmi, ai înțeles? Khaba încuviință. — Și femeile? Balamber își mușcă buza. Era, într-adevăr, o problemă. Poate că îngrijorarea care se citea acum pe chipul abatelui se datora pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
taci, înainte să mă răzgândesc. Facem cum am stabilit, dar îți amintesc: între timp, tu rămâi aici, și vreau ca totul să fie scos pe poarta aceea înainte de apus, ai înțeles? Canzianus încuviință. — Da, am înțeles. Khaba și cei patru războinici hiung-nu erau deja gata să se îndrepte către poartă. Cei doi călugări așteptau un ordin limpede din partea abatelui. — Mergeți. Mergeți cu ei, spuse acesta și, vorbind celui mai tânăr, care șovăia, adăugă: du-te Simplicius, nu te teme pentru mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Inisius, care încă zăcea fără cunoștință la marginea cărării. — Și el?... întrebă. — Bineînțeles! Trebuie să-l ducem înăuntru. Canzianus se întoarse către Balamber să-l întrebe, însă acesta, care ascultase ce-și spuneau ei, îi făcu un semn lui Khaba. Războinicul cel corpolent îl ridică pe Inisius ca pe o surcea și-l puse cu ușurință, de parcă ar fi fost o legătură de cârpe, pe umărul celui mai robust dintre războinicii ce urmau să-l însoțească, apoi o porni către sihăstrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ce-și spuneau ei, îi făcu un semn lui Khaba. Războinicul cel corpolent îl ridică pe Inisius ca pe o surcea și-l puse cu ușurință, de parcă ar fi fost o legătură de cârpe, pe umărul celui mai robust dintre războinicii ce urmau să-l însoțească, apoi o porni către sihăstrie, în urma celor doi călugări. în vreme ce Balamber dădea porunci oamenilor săi să urce și să se așeze în luminișul acoperit de iarbă dinaintea mănăstirii, abatele privea grupul ce se îndepărta. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sleit de tensiunea acelor tratative ce-i păruseră interminabile, dar știa că asta era tot ce ar fi putut să obțină, nimic mai mult. Așadar, lucrase bine, reușise să o scoată cum nu se poate mai bine la capăt cu războinicii aceia. Și mai ales ideea de a trage foloase de pe urma crizei lui Inisius fusese magnifică. Se mustră: mândria lui din totdeauna! Când se va elibera de ea? Adevărul era că Dumnezeu însuși, în atotputernicia sa, se folosise de ea. închizând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sa, se folosise de ea. închizând ochii, scoase un suspin adânc de ușurare și mulțumi Providenței divine. 33 Adunați în jurul vetrei, în încăperea cea mai mare a singurei construcții din sat încă în picioare, Balamber și cei mai de încredere războinici ai săi erau aproape pe sfârșite cu cina. Bărbați cu chipuri dure, arse de soare și însemnate de cicatrici oribile, cu ochi enigmatici ce priveau fix și totuși, din când în când se luminau brusc, izbucnind pe neașteptate în râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îngrămădite haotic și rezemate de pereți. Două lăzi fără capac și două trepiede date cu bronz, răsturnate, erau tot ceea ce rămăsese din conținutul încăperii, căci zilele acelea o bună parte din mobile fusese făcută bucăți ca să alimenteze focurile aprinse de războinici. Din vatră, fumul urca leneș spre o gaură mare de tiraj, care, cu câteva lovituri de baros, fusese deschisă sus, între bârnele masive de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu deschisă și, cu izbitură zdravănă, un războinic robust îl împinse înăuntru pe prizonierul roman. Râsetele se stinseră puțin câte puțin, în timp ce Sebastianus înainta spre centru sălii, cu o atitudine demnă, care stârni hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
tânărul războinic se desprinse de copilă, se iți pe jumătate de după o grămadă de piei și perne mai mari și mai mici și își îndreptă toată atenția asupra lui. Pe când intra, Sebastianus căutase de îndată printre cei de acolo un războinic cu brâu verde. Negăsindu-l, trebui să se folosească de intuiție ca să-l descopere pe Shudian-gun, iar atenția lui se concentră aproape imediat asupra bărbatului ce ședea cu fața spre ușă și îl fixa cu o privire pătrunzătoare, continuând însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]