2,941 matches
-
pe care le au oamenii cu obiectele lor. Pe scurt, reluînd formula lui Saint Simon care rezumă această evoluție, vom trece de la guvernarea oamenilor la administrația lucrurilor. Viziunea clasică nu ne este străină. Punctele ei esențiale sînt comunitatea de interese, raționalitatea acțiunii politice și progresul paralel al acestuia cu progresul cunoașterii și al societății. Practica decurge firesc din acestea. Cu o răceală cît se poate de științifică, ea separă logica de credințe, judecarea faptelor de sentimente, toate cu scopul de a
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
efectiv o asimetrie profundă care împiedică veșnic găsirea unui punct de echilibru sau stabilitate. Cînd oamenii acționează asupra materiei pentru a produce și a supraviețui, acțiunea lor tehnică și economică urmează o lege rațională. De-a lungul vremurilor observăm o raționalitate crescătoare a metodelor și cunoștințelor care îi ghidează. Pentru a reuși, important este ca mijloacele să se subordoneze scopului, să se supună întotdeauna rezultatelor experienței. Mașinile fac în mod logic dovada acestei posibilități, de aceea utilizarea lor crește progresiv. Raporturile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cărțile cu zelul unor neofiți. Sau cel puțin au fost obligați să țină seama de ele și să adopte o poziție. * * * Mișcările socialiste și partidele muncitorești erau primele interesate de problema maselor. Politica lor se întemeia pe un postulat de raționalitate, la fel ca cea a mișcărilor liberale și partidelor burgheze. Capitalul lor filosofic comun îi incita, și pe unii, și pe ceilalți, să considere că acțiunea oamenilor depinde de o conștientizare a intereselor și scopurilor lor comune. Or, tezele lui
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pura echitate teoretică. Nu le pot seduce decît impresiile pe care le semănăm în sufletele lor"120. Aflăm aici afirmații foarte dure, expuse într-un limbaj peremptoriu. Autorul nu e deloc politicos cînd e vorba de-a refuza maselor orice raționalitate, de a le plasa la nivelul copiilor sau al sălbaticilor. În rest, ideea că masele își dobîndesc conștiința din exterior și că ele n-o pot dobîndi în mod spontan e cît se poate de răspîndită. O regăsim pînă și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
grupează în: − nevoi de bază sau inferioare; − nevoi complexe sau superioare. c) În raport cu dimensiunile ființei umane, nevoile sunt structurate în: − fiziologice (nevoia de hrană, nevoia de reproducere etc.); − sociale (nevoia de apartenență la un grup, nevoia de comunicare); − spiritual-psihologice (presupun raționalitate, gândire elevată, viață spirituală superioară). d) După subiecții purtători, trebuințele (nevoile) se clasifică în: − individuale; − de grup; − ale societății, în ansamblu. e) În funcție de ciclul activităților vitale, distingem: − nevoi zilnice; − nevoi săptămânale; − nevoi lunare; − nevoi trimestriale; − nevoi semestriale; − nevoi anuale. Observație
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_178]
-
un grup etc.). După cum precizam mai sus, motivațiile care stau la baza comportamentului de cumpărare și consum pot fi clasificate și în: − motivații raționale; − motivații emoționale. Observație: Cercetătorii behavioriști ai consumatorului<footnote Ioan Plăiaș, op. cit., p. 30. footnote> folosesc termenul „raționalitate” în sensul economic tradițional, care presupune că oamenii se comportă rațional atunci când analizează cu atenție toate alternativele și o aleg pe aceea de la care se așteaptă să obțină cea mai mare utilitate (satisfacție), desigur, alegerea având la bază un criteriu
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_178]
-
grupează în: − nevoi de bază sau inferioare; − nevoi complexe sau superioare. c) În raport cu dimensiunile ființei umane, nevoile sunt structurate în: − fiziologice (nevoia de hrană, nevoia de reproducere etc.); − sociale (nevoia de apartenență la un grup, nevoia de comunicare); − spiritual-psihologice (presupun raționalitate, gândire elevată, viață spirituală superioară). d) După subiecții purtători, trebuințele (nevoile) se clasifică în: − individuale; − de grup; − ale societății, în ansamblu. e) În funcție de ciclul activităților vitale, distingem: − nevoi zilnice; − nevoi săptămânale; − nevoi lunare; − nevoi trimestriale; − nevoi semestriale; − nevoi anuale. Observație
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_177]
-
un grup etc.). După cum precizam mai sus, motivațiile care stau la baza comportamentului de cumpărare și consum pot fi clasificate și în: − motivații raționale; − motivații emoționale. Observație: Cercetătorii behavioriști ai consumatorului<footnote Ioan Plăiaș, op. cit., p. 30. footnote> folosesc termenul „raționalitate” în sensul economic tradițional, care presupune că oamenii se comportă rațional atunci când analizează cu atenție toate alternativele și o aleg pe aceea de la care se așteaptă să obțină cea mai mare utilitate (satisfacție), desigur, alegerea având la bază un criteriu
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_177]
-
sub aspectul punctelor „slabe” și a punctelor „forte”, în scopul diminuării/eliminării primelor și potențării celor din urmă. În acest sens putem exemplifica unele puncte „slabe” (deficiențe) ale sistemului de management: distorsiunea și filtrajul informației (subsistemul informațional), nerespectarea principiilor de raționalitate a deciziilor (subsistemul decizional), liderul informal al societății exercită o influență negativă asupra conducerii formale (subsistemul organizatoric), instrumentar de tehnici și metode manageriale inadecvat și insuficient folosit (subsistemul metodologic). i) Activitatea proprie de cercetare-proiectare Se analizează activitatea pe care a
Sinergetica accesării proiectelor Pregătire. Elaborare. Evaluare. Optimizare by Conf. univ. dr. Claudiu CICEA, Lect. univ. dr. Cristian BUŞU () [Corola-publishinghouse/Science/207_a_476]
-
dacă nu singurul) al nivelului dezvoltării economice. Se pierdea însă din vedere, un aspect deosebit de important, anume distribuția sa după diverse criterii și consecințele acestei distribuții asupra majorității populației lumii. Nivelul produsului intern brut este, fără îndoială, o expresie a raționalității, a eficienței și eficacității, lucru care, după părerea noastră, nu este suficient. Raționalitatea trebuie armonizată foarte strâns cu speranța, în special cu speranța de viață, care include foarte multe aspecte de ordin social, ecologic, moral, chiar religios, pe care produsul
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
aspect deosebit de important, anume distribuția sa după diverse criterii și consecințele acestei distribuții asupra majorității populației lumii. Nivelul produsului intern brut este, fără îndoială, o expresie a raționalității, a eficienței și eficacității, lucru care, după părerea noastră, nu este suficient. Raționalitatea trebuie armonizată foarte strâns cu speranța, în special cu speranța de viață, care include foarte multe aspecte de ordin social, ecologic, moral, chiar religios, pe care produsul intern brut nu le pune nici în valoare, nici în evidență. footnote>. Concluzia
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
cu obiective proprii, cu instrumente și pârghii de acțiune, cu responsabilități, mecanisme de control și corectare, cu termene care se cer respectate; toate acestea trebuie să fie coerente, în virtutea unor principii care vizează urgența și importanța problemelor care trebuie rezolvate, raționalitatea cheltuirii resurselor economice limitate, costurile reale ale transformărilor. Obiectivele programelor sau proiectelor care se desfășoară în timp trebuie să fie corelate (să gliseze) în cadrul unei (unor) strategii pe termen lung, care să nu se suprapună ciclului electoral - obiectivele trebuie formulate
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
2.3. Societatea informațională Tendința majoră a contemporaneității este evoluția omenirii, prin informatizare, către societatea informațională. Societatea informațională este tipul de societate a cărei civilizație materială și spirituală consacră rolul decisiv informației și cunoașterii ca surse de performanță economică, de raționalitate, de coerență și sinergie a acțiunii sociale<footnote Conceptul „societate informațională” a fost folosit pentru prima dată în anul 1980 de cercetătorul japonez Yomeji Masuda pentru a exprima esența societății postindustriale, contrapusă societății industriale căreia îi succede. Devenită, în anii
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
al vieții economice, ca rezultat al deciziilor și acțiunilor proprii; d) relațiile predominante dintre subiecții economici sunt tranzacții bilaterale de piață, libere și directe, relații de tip orizontal (acest tip de relații sunt întemeiate pe interesul particular și pe criteriile raționalității și eficienței în atragerea și utilizarea factorilor productivi); e) existența unui sistem generalizat de piețe interdependente, în cadrul căruia toți subiecții economici și toate categoriile de piețe se află într-un sistem de concurență liberă, asigurând cooperarea și selecția lor prin
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
calvinistă 2. A doua observație importantă se referă la uzul confuz și derutant al conceptelor de natură/ființă respectiv subiect/persoană în opera târzie a Părintelui Stăniloae, dar mai cu seamă în sinteza TDO. De pildă, după ce afirmă că observarea raționalității cosmosului impune cu necesitate aristotelică concluzia că lumea „își are originea într-o Ființă care a urmărit prin crearea lumii - și urmărește prin conservarea ei - cunoașterea lumii și, prin ea, însăși cunoașterea Ei de către om”1. Apoi, acest limbaj substanțialist
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ci „în tot pământul” și până „la marginile lumii” (Ps. 18,4). Primii apologeți au privit cu atenție, simpatie și discernământ tezaurul cultural al altor popoare, au contemplat natura sau creația umană din aceeași dorință de a descoperi sensul și raționalitatea transfigurată a Cuvântului divin. Pentru că sunt ordonate pe axul proclamației pascale, trecute prin Cruce și purificate în lumina unificatoare a Învierii, aceste fărâme de sens subaltern nu-și pierd rostul cârmuitor. Pentru ochiul curățit al minții răstignite pe Crucea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică - în care logica, fenomenologia și istoria Spiritului coincid - modelul hermeneutic hegelian, în care conceptul de înălțare (Aufhebung) dozează dialectic o memorie a trecutului, a influențat tezele lui Gadamer despre tradiție. Școala hermeneutică germană
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a lumii rămâne un reflex al finitudinii, dinăuntrul căreia doar putem desluși adevărul. „Ființa care poate fi înțeleasă este limbă” (Sein, das verstanden kann, ist Sprache); acesta rămâne corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens, câtă vreme raționalitatea practică a conștiinței hermeneutice prevalează. Limba ne păstorește 1, iar sintaxa invizibilă a comprehensiunii include bornele tradiției, dincolo de care putem descoperi tăcerea ultimelor noastre mărginiri. Dacă înțelegerii cugetului omenesc nu-i este potrivită o cale unică, cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acestor demersuri separate, vom etala interjecțiile cognitive proprii „geniului modernității târzii” (H.-R. Patapievici). Scena matematicii a găzduit între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX evenimente de mare importanță în procesul abandonării raționalității iluministe, cu toate tendințele sale coercitive și aspirațiile sale unilaterale. Descoperirea geometriilor euclidiene (cea hiperbolică a lui Lobacevski, în 1829, cea a lui Bolyai, în 1832, cea a lui Riemann, în 1854) contestă, ab initio, criteriile carteziene de validare a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al formalismului hilbertian). Pe de altă parte, exigențele intuiționismului (născut din dorința de depășire a paradoxelor și dezvoltat de către L.J. Brouwer) au condus la suspendarea condiționată a unor principii logice fundamentale, cum este terțul exclus, destabilizând, o dată în plus, paradigma raționalității clasice, în care regulile de inferență reprezentau nodul oricărei demonstrații științifice. Idealul clasic al Iluminismului, care învestea matematica cu demnitatea sacră a infailibilității, conferindu-i un statut normativ și didactic printre celelalte științe exacte, a fost subminat în anul 1931
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
termenii obiectivității și ai exhaustivității nobila creativitate a matematicii. Matematica nu pare să scape condiției istoricității: continua proliferare a unor sisteme axiomatice paralele a susținut, pe de o parte, relativismul epistemologic, iar, pe de altă parte, „respingerea ideii că standardele raționalității științei ar fi neschimbătoare, anistorice, și că ele ar putea fi cunoscute și determinate printr-o reflecție a priori”2. Conflictul aporetic pe care îl regăsim în această secvență fierbinte a istoriei moderne a matematicii, asociat cu radicala atomizare suferită
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să mai discriminăm între periferie și centru, între normativ și dispensabil. Când este sustrasă presiunilor tehnoștiinței, matematicii îi rămâne, ca argument în favoarea creativității, injoncțiunea pasiunii ludice, jocul. Perspectivismul epistemologictc "Perspectivismul epistemologic" Confirmat de Galilei, Newton și Laplace, modelul iluminist de raționalitate este mecanicist, linear și progresist, fapt care a alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este mecanicist, linear și progresist, fapt care a alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de raționalitate a fost atât de radicală, încât un monah cultivat precum Nicolae Steinhardt (†1989) putea afirma - cu pitorească extravaganță - că „în secolul XX, Duhul Sfânt s-a sălășluit în științe”. Pentru un istoric al științei, lucrurile sunt departe de a arăta
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a realităților fizice. La începutul secolului XX, fizicienii trec printr-o adevărată criză iconoclastă, care le interzice vehicularea lipsită de nuanțe a unor concepte mecanice precum determinismul, separabilitatea între observator și sistemul observat etc. Izbutind să zdruncine modelul newtonian de raționalitate, fizica cuantică delegitima, în fapt, proiectul epistemologic general al Iluminismului. Succesul empiric (în sensul testabilității și al puterii de predicție) al mecanicii cuantice i-a obligat pe fizicieni, pe lângă contestarea principiului cartezian al evidenței intuitive a adevărului, la asumarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
științifice subiecte de reflecție. Prezența elementului de iraționalitate și contradicție va fi remarcat cu vehemență de Paul Feyerabend 1, autorul unei viziuni epistemologice „anarhiste”. Feyerabend se ceartă mai ales cu metodologia iluministă anistorică, ce a produs o întreagă mitologie în legătură cu raționalitatea diafană a științelor. El susține că diversele mutații epistemice înregistrate în istoria modernă a științelor nu au avut criterii obiective de justificare. Adesea, paradigme științifice cu totul revoluționare s-au născut în niște împrejurări iraționale, fiind atașate unor decizii perfect
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]