124,026 matches
-
în care viața constituie deopotrivă puterea care cunoaște și ceea ce este cunoscut de ea, procurându-i într-o manieră explicită "conținutul". Ceea ce caracterizează o atare cunoaștere, am văzut-o, este faptul că, în lipsa oricărui extaz, nu există în ea nici o raportare la o "lume" posibilă, oricare ar fi aceasta. Dimpotrivă, numesc teorie cunoașterea care definește această raportare. Teoriei îi revine prin principiu a fi teoria unui obiect. Vorbim întotdeauna, referindu-ne la tot și la nimic, de un punct de vedere
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
într-o manieră explicită "conținutul". Ceea ce caracterizează o atare cunoaștere, am văzut-o, este faptul că, în lipsa oricărui extaz, nu există în ea nici o raportare la o "lume" posibilă, oricare ar fi aceasta. Dimpotrivă, numesc teorie cunoașterea care definește această raportare. Teoriei îi revine prin principiu a fi teoria unui obiect. Vorbim întotdeauna, referindu-ne la tot și la nimic, de un punct de vedere practic și de un punct de vedere teoretic și de diferența dintre ele ca despre ceva
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
umane ca una dintre formele fundamentale ale oricărei culturi, iată una dintre întrebările pe care ni le punem, și la care suntem chiar de pe acum în măsură să dăm un răspuns cert. Natura este prin esență o natură sensibilă, deoarece raportarea la obiect, adică în ultimă instanță ek-staza ființei în care se fondează orice natură și raportarea însăși, se auto-afectează în transcendența sa însăși, așa încât viziunea, de pildă, este o viziune sensibilă. Iată de ce Kant, căutând condițiile oricărei experiențe posibile, adică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
le punem, și la care suntem chiar de pe acum în măsură să dăm un răspuns cert. Natura este prin esență o natură sensibilă, deoarece raportarea la obiect, adică în ultimă instanță ek-staza ființei în care se fondează orice natură și raportarea însăși, se auto-afectează în transcendența sa însăși, așa încât viziunea, de pildă, este o viziune sensibilă. Iată de ce Kant, căutând condițiile oricărei experiențe posibile, adică, pentru el, ale oricărei lumi posibile, și-a început investigația printr-o Estetică transcendentală prin analiza
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pentru că este desăvârșită, ci pentru că nu mai există o altă cunoaștere în afară de aceasta, nici o știință deosebită de știință. Tot din acest motiv această cunoaștere este cea care trebuie să ne conducă acțiunea, de care nu se diferențiază în măsura în care singura noastră raportare la viață este o raportare intențională și astfel raportare la o obiectivitate, în care singurul nostru comportament față de ființă, prin urmare, constă în a o aduce în această condiție care este și care trebuie să fie a sa: de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu mai există o altă cunoaștere în afară de aceasta, nici o știință deosebită de știință. Tot din acest motiv această cunoaștere este cea care trebuie să ne conducă acțiunea, de care nu se diferențiază în măsura în care singura noastră raportare la viață este o raportare intențională și astfel raportare la o obiectivitate, în care singurul nostru comportament față de ființă, prin urmare, constă în a o aduce în această condiție care este și care trebuie să fie a sa: de a fi acolo în față și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
altă cunoaștere în afară de aceasta, nici o știință deosebită de știință. Tot din acest motiv această cunoaștere este cea care trebuie să ne conducă acțiunea, de care nu se diferențiază în măsura în care singura noastră raportare la viață este o raportare intențională și astfel raportare la o obiectivitate, în care singurul nostru comportament față de ființă, prin urmare, constă în a o aduce în această condiție care este și care trebuie să fie a sa: de a fi acolo în față și de a se exhiba
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de artă să aparțină lumii reale definite de sensibilitate și în același timp să se situeze dincolo de ea, dincolo de suportul său, într-un imaginar pur? Irealitatea operei de artă nu poate fi înțeleasă doar sau întâi de toate pornind de la raportarea sa la lumea percepției, în opoziția față de aceasta, opoziție încă imediată și naivă. Mai curând, ea trebuie înțeleasă în conexiunea sa originară cu esența vieții și ca efect de principiu al acesteia. Dacă opera de artă nu este niciodată în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fie că este vorba de cea a naturii sau de cea a omului, nu este în ultimă instanță separabilă de modul său de abordare, nefiind nimic altceva, în esența sa originară, decât acesta. Astfel intuiția conduce în mod necesar orice raportare la natură, chiar dacă în această intuiție se face abstracție de conținuturile sensibilității pentru a nu se reține decât formele sale pure. Astfel, raportarea omului ar trebui condusă în mod analog în ceea ce privește materia din care omul a apărut inițial în fenomenalitate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
abordare, nefiind nimic altceva, în esența sa originară, decât acesta. Astfel intuiția conduce în mod necesar orice raportare la natură, chiar dacă în această intuiție se face abstracție de conținuturile sensibilității pentru a nu se reține decât formele sale pure. Astfel, raportarea omului ar trebui condusă în mod analog în ceea ce privește materia din care omul a apărut inițial în fenomenalitate și ni se înfățișează nouă, adică lui însuși, prin esența subiectivității absolute ca viață. Însă când aceasta din urmă a fost scoasă din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de faptul că, aruncându-se în aceasta, ele s-au lipsit a priori de certitudinea în sine a vieții care singură putea să le confere un sens, o direcție, un "obiect" și, în acest fel, ineluctabilitatea unui fundament absolut. În raportarea la faptul uman considerat ca un fenomen transcendent se ridică o a doua contingență, cea, așa cum am văzut, a definirii caracterelor, a semnificației lor, a metodologiilor. Metoda matematică având proprietatea de a se aplica la un obiect oarecare, nu ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
către valori și primind de la acestea din urmă valoarea care este nimerit a i se recunoaște la rândul său, semnificația sa propriu-zis morală? Sunt necesare aici mai multe observații. Prima dintre ele este că, dacă etica este definită ca o raportare a acțiunii la scopuri, la norme sau la valori, a fost deja părăsit sălașul unde se află aceasta, adică viața însăși în care nu există nici scopuri, nici finalități, și aceasta deoarece raportarea la acestea ca relație intențională nu există
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
că, dacă etica este definită ca o raportare a acțiunii la scopuri, la norme sau la valori, a fost deja părăsit sălașul unde se află aceasta, adică viața însăși în care nu există nici scopuri, nici finalități, și aceasta deoarece raportarea la acestea ca relație intențională nu există, tocmai, în ceea ce ignoră în sine orice ek-stază. De altminteri, cum ar putea fi astfel de finalități capabile să se impună vieții, cum ar putea viața să le dorească și să se miște
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă realitate decât de a fi înfăptuirea și realitatea acestui patos însuși, istorialul său: în loc să expedieze raportarea noastră la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această raportare, cu atât se intensifică acțiunea însăși, în așa fel încât aceasta din urmă este pe potriva celei dintâi. Creațiile culturii în toate domeniile sunt forme de acțiune
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă realitate decât de a fi înfăptuirea și realitatea acestui patos însuși, istorialul său: în loc să expedieze raportarea noastră la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această raportare, cu atât se intensifică acțiunea însăși, în așa fel încât aceasta din urmă este pe potriva celei dintâi. Creațiile culturii în toate domeniile sunt forme de acțiune pe potriva raportării noastre patetice la ființă, capabile să o exprime, să sporească odată cu ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această raportare, cu atât se intensifică acțiunea însăși, în așa fel încât aceasta din urmă este pe potriva celei dintâi. Creațiile culturii în toate domeniile sunt forme de acțiune pe potriva raportării noastre patetice la ființă, capabile să o exprime, să sporească odată cu ea și astfel să o sporească la rândul său. Aceste creații nu desemnează în nici un fel operele, marile opere ale artei sau culturii în general, ori obiecte, numite culturale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Aceste creații nu desemnează în nici un fel operele, marile opere ale artei sau culturii în general, ori obiecte, numite culturale. Ele sunt căile deschise unei subiectivități în măsura în care aceasta înfăptuiește în ea prin operația sa proprie unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit a ceea ce sporește în sine și se încarcă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Ele sunt căile deschise unei subiectivități în măsura în care aceasta înfăptuiește în ea prin operația sa proprie unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit a ceea ce sporește în sine și se încarcă de sine până la exces, atunci vedem prea bine că orice cultură este eliberarea unei energii, iar formele acestei culturi sunt
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
purtați de acest proces, noi îl înfăptuim noi înșine ne aruncă în această suferire ca și în fenomenalitatea sporirii. Energia este astfel în noi așa cum este în sine, această Suferire primitivă care este relația noastră patetică a ființei așa cum este raportarea ființei la ea însăși. A ne folosi energia, această Energie pe care o primim ca pe ceea ce ne poartă în sporirea ființei noastre, înseamnă în mod necesar a străbate această suferire, această străbatere este efortul nostru, ceea ce, aflat în opera
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a praxisului și a angoasei sale. Literatura nu are alt scop decât de a înfăptui în același fel dezvăluirea esenței vieții, și dacă o face prin mijlocirea procedeelor estetice, este pentru că arta, căreia îi aparține, este vehiculul privilegiat al acestei raportări esențiale la viață. Această raportare devine conștientă de sine în filozofia a cărei temă proprie o constituie. Dihotomia dintre științe și litere se întemeiază astfel pe diferența dintre obiectele lor, adică diferența ontologică radicală care separă ființarea golită în ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale. Literatura nu are alt scop decât de a înfăptui în același fel dezvăluirea esenței vieții, și dacă o face prin mijlocirea procedeelor estetice, este pentru că arta, căreia îi aparține, este vehiculul privilegiat al acestei raportări esențiale la viață. Această raportare devine conștientă de sine în filozofia a cărei temă proprie o constituie. Dihotomia dintre științe și litere se întemeiază astfel pe diferența dintre obiectele lor, adică diferența ontologică radicală care separă ființarea golită în ea însăși de capacitatea de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
obiectivismul galilean la care, în mod contradictoriu, psihanaliza revine fără încetare. De aceea ea nu a putut construi decât o psihologie bastardă, pe jumătate subiectivă și pe jumătate obiectivistă, o psihologie empirică în care ambiția de a determina concepte empirice (raportarea la Tată, sexualitatea anală etc.) să joace un rol transcendental nu poate sfârși decât într-o confuzie extremă. În calitate de aplicare a proiectului galilean la cunoașterea omului, psihologia se înfățișează ca prototip al noilor "științe umane", a căror teorie generală sub
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cazul părinților singuri, dominația se realizează de la distanță, prin absență: unul dintre părinți nu se implică, iar celălalt este constrâns să-și crească, fără sprijin, copiii. Absența trimite la un tip de situație mediată, care este mai puțin spectaculoasă decât raportările directe. După modelul știrilor din media, este frapant să afli despre o persoană că este violată sau traficată, dar este un fapt divers banal și neinteresant faptul că o persoană își crește singură copilul. Intră într-o zonă a cumințeniei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de viață era că dreptatea este dată de forța celui mai tare). Dacă mama este împreună cu copilul său, atunci ea mediază relația acestuia cu lumea și suportă încadrarea sub normă 12. Astfel, mama se află într-o dublă modalitate de raportare: pe de o parte, prin intermediul normelor, în sfera eticii drepturilor, față de instituția sub ocrotirea căreia se află și care o învață să-și merite drepturile, iar pe de altă parte, în perimetrul unei etici a grijii față de propriul copil. Se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
propriei practici... În acest cadru, există o unitate între judecată, reflecție și emoție (S. Ruddick, 1983, p. 56). Eu numesc această unitate lumea văzută cu ochi de mamă, în sensul în care însuși statutul existențial este restructurat profund printr-o raportare condiționată de relația primordială: aceea cu copilul. Lumea văzută cu ochi maturi este un spațiu mai degrabă comun decât unul individual, poate fi frecventat de toți cei care țin cont în practica lor de valorile materne. Nu au acces la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]