2,680 matches
-
Strânse mai tare volanul și conduse în continuare, în noapte. În spate se vedea o luminare ușoară a cerului. Asta însemna că mergea spre vest. Și asta și voise. Mai mult sau mai puțin. Iar atunci, în tăcerea încordată, Gerard reîncepu. — Doamnelor și domnilor, mesdames et messieurs, damen und herren, din ceea ce a fost odată o masă nearticulată de țesuturi fără viață, vă prezint acum un om de lume cultivat și rafinat! Aplauze! — Te întreci cu gluma, spuse Stan. Iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Marchal, căreia Îi povestise interminabila și casta lui logodnă, evocîndu-și totodată masturbările de adolescent: − CÎnd mă masturbam, de Îndată ce simțeam că se apropie orgasmul, de Îndată ce ejacularea era iminentă, mă opream ca să nu comit un păcat de moarte. Așteptam sfîrșitul erecției și reîncepeam, oprindu-mă chiar Înainte să... − Dar bine-bine, te credeai fachir? II „De data asta, chiar ating fundul“, se gîndi el. În materie de fraze care să te Întîmpine cînd te trezești din somn, cunoscuse unele și mai bine aduse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o biserică, era vorba atunci de un cine-club parohial, ecranul era mai mic, nu se Întrezărea nici urmă de bomboane, stăteam mai prost, iar rolele erau de 16 mm, cu o Întrerupere chiar la jumătatea filmului pentru schimbarea bobinei. CÎnd reîncepea proiecția, era la fel de plăcut ca atunci cînd te bagi iarăși În pat pentru un ceas după ce ți-ai dat seama că te-ai trezit prea devreme. Într-un astfel de club parohial am plîns pentru prima oară la cinema, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Chantal ți-am mai vorbit?“. Zscharnack mîrÎia: „N-avem altceva mai bun de ronțăit?“. Logodna mea cu Tina! Era marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă eram Gilbert Bécaud anunțînd că o să cînte Pianistul din Varșovia! Încă un pic și Zscharnack Începea să aplaude. Îl auzeam În spatele meu Împăturindu-și ziarele și reaprinzîndu-și țigara de foi. Avea o adevărată slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
miezul nopții. Tocmai săvîrșisem primul meu adulter, care reprezenta fără doar și poate, pentru un agorafob, ceea ce psihanaliza numea beneficiul secundar al bolii: altfel spus, dacă n-aș fi fost bolnav, nu m-aș fi pomenit În brațele Isabellei. Am reînceput chestia asta de vreo zece ori. Mă aștepta cu mașina În fața casei. Îi dădeam Întîlnire cînd Tina Își urma cursurile la Sorbona. Trăgeam naiv nădejde că, făcînd amor cu Isabelle, mă voi vindeca. Îi povesteam Tinei că mă simțeam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
zi sau aproape, nu e vorba decît de temerile mele că o să mor sau că o să Înnebunesc. Deplîng pe toate paginile viața pe care o duc, o viață asupra căreia alții, cu excepția mea, avuseseră păreri bine stabilite, Începînd cu Tina (reîncepusem așadar s-o văd!), care, la 20 februarie, mă acuză că n-am nici o linie de conduită. Probabil că soarta mea i s-a părut deja reglementată cînd Îmi spune, cu efecte de gradație intensivă: „N-ai nici un viitor“. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de seamă că fiica lui îl privea din ușa olăriei, însă nici el nu avea de ce să spună unde merge, nici ea de ce să afle. Ce om încăpățânat, se gândi Marta, ar fi trebuit să ia furgoneta, poate oricând să reînceapă să plouă. E firesc, asta se așteaptă de la o fiică, să-și facă griji, căci, oricât ar fi exagerat istoria declarând contrariul, niciodată cerul n-a fost de încredere. Acum, totuși, chiar dacă ploaia se va porni iar să curgă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-l aprindă, simți acum că inima îi prinde puteri și sufletul i se îmblânzește, casa parcă îi spunea, Te aștept. Aproape impalpabile, purtate în voia valurilor invizibile care împing aerul, picături minuscule îi atinseră fața, curând moara din nori va reîncepe să-și cearnă făina ei de apă, cu atâta umezeală nu știu cum vom reuși să uscăm piesele. Fie din pricina blândeții crepusculare, sau a scurtei vizite evocatoare la cimitir, sau chiar, ceea ce ar însemna o compensație efectivă a generozității sale, pentru că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și definitiv răspuns, Nu mă interesează. Își auzi propria voce spunând, Mulțumesc, nu numai din bună creștere, ci și din spirit de dreptate, căci nu în fiecare zi ne liniștește cineva cu binevoitoarea informație că nu ne vrea răul. Neliniștea reîncepuse să-i strângă stomacul, dar acum chiar el va împiedica întrebarea să-i iasă pe gură, va pleca de aici ca și cum ar duce în buzunar o scrisoare care trebuie deschisă în largul mării, și în care destinul lui a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întâmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A fost prima oară când m-am gândit că moartea este un aliment. Că viața digeră moartea și o preface în viață. Așa cum florile care cresc în noroi prefac duhoarea noroiului în parfum. Și ce dacă parfumul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. „Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că eu sunt surd”. Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana putrezea făceam să se nască alta, verde, mlădioasă, care, înfășurată în jurul copacilor, mă apăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vorbim de Protocoalele astea, ce-ar fi să le și citim?“ „Nimic mai simplu“, ne spusese Diotallevi, „mereu există câte-un editor care le retipărește - mai mult, altădată o făceau arătându-se indignați, din Îndatorire documentară, apoi, Încet, Încet au reînceput s-o facă cu satisfacție“. „Ce creștinesc din partea lor.“ 93 Unica societate cunoscută de noi care ar fi capabilă să ne facă concurență În aceste arte ar putea fi aceea a iezuiților. Dar am reușit să-i discredităm pe iezuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
l-ar fi scris foarte devreme, pe la șaisprezece-șaptesprezece ani, apoi l-ar fi revăzut, s-ar fi Întors la el pe la douăzeci, și iarăși la treizeci, și poate și după aceea. Până În momentul când a renunțat probabil la scris - ca să reînceapă cu Abulafia, dar fără să Îndrăznească să recupereze rândurile astea și să le supună umilinței electronice. Citindu-le, ți se pare că urmărești o Întâmplare bine cunoscută, cele petrecute la *** Între 1943 și 1945, unchiul Carlo, partizanii, oratoriul, Cecilia, trompeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În puterea lui să vrea și să facă. Dacă ar fi Încetat, atacând o altă notă, s-ar fi auzit un fel de smulgere, cu mult mai răsunătoare decât rafalele care Îl asurzeau În acest timp, iar ceasurile ar fi reînceput să palpite, ca de tahicardie. Jacopo dorea din tot sufletul ca omul acela de lângă el să nu comande repaus - aș putea să refuz, Își zicea el, și ar rămâne așa pentru totdeauna, ține-ți suflul cât poți. Cred că intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
unui anarhism egotist. Comunismul e calificat, fără menajamente, drept „nouă burghezie” dogmatic-academizantă: „Comunismul este o nouă burghezie, plecată de la zero, revoluția comunistă este o formă burgheză de revoluție. Nu este o stare de spirit, ci o regretabilă necesitate. După ea reîncepe ordinea. Și ce ordine! Birocrație, ierarhie, Camera Deputaților, Academia franceză”. Mai mult chiar, avem de-a face cu „un act de trădare față de Revoluția permanentă, revoluția spiritului, singura pe care o preconizez, singura pentru care aș fi capabil să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai minunat lucru pe care mi l-a spus cineva vreodată? — Ce? Că mă consideri sora ta. — O, Doamne, să nu Începi din nou să plîngi, te rog. Filmulețul cu Baby Einstein e pe terminate. — Nu, nu am intenția să reîncep, rîd eu și-mi fac de lucru curățînd masa, În timp ce caut să-mi pun ordine În gînduri. Ceea ce mi-a comunicat Emma adineauri este după cum urmează: am vrut Întotdeauna să intru, prin căsătorie, Într-o familie mare și iubitoare, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se ițeau una lângă alta casele cu acoperișuri de paie locuite de waregangi și grajdurile, împrejmuite de cercuri concentrice de grădini, vii, livezi de măslini și ogoare de cereale, legume, in și cânepă. După pășuni, oriunde te-ai fi dus, reîncepea pădurea, la liziera căreia grohăiau turme de porci. De-a lungul străzii ce trecea la o săgeată de arc de curte se aflau casele arimanilor, la oarecare distanță una de alta și toate împrejmuite cu garduri din pari, crengi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
otravă. Trebuie să așteptăm câteva zile și să vedem cum evoluează boala. Această îndoială a avut darul să oprească pe loc armata longobardă, gata să-l răzbune, precum și rugăciunile lui Adeodato. După ce șase zile a zăcut la pat, Aio a reînceput să vorbească și să judece, dar cu mintea unui copil de șapte ani. Ceea ce, oricum, a fost considerat de medic un semn bun. În schimb trupul, după zece zile, i s-a înzdrăvenit de tot, arătând ca la plecarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ar fi adus o scrisoare prin care regele mă rechema la Pavia. Mă ruga să mă opresc în drum și la Roma, ca să văd dacă Adeodato ajunsese cu bine și era teafăr, căci fusese rechemat acolo de către papa Teodor. A reînceput astfel pentru a nu știu câta oară pelerinajul meu, dar pentru prima oară mă simțeam obosit, sătul de sânge, război, intrigi, drumuri și ploi care te pătrundeau până la piele. Drumul cel mai scurt era de fapt impracticabil, așa că am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu o gingășie și cu o atenție pe care nu i-o mai arătase niciodată, iar Emma se gândi că totul trecuse. Dar la un moment dat, când ea desfăcea fermoarul sacului de dormit și se pregătea să doarmă, Antonio reîncepu. Numele, numele. Voia să știe numele acelui tip. Doar numele, nimic altceva, apoi avea s-o lase În pace. Crezând că va pune capăt astfel - Îi era somn, era trezită de la răsărit -, Emma i-l spuse. Se numea Manilo. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cineva. Putea să fie faimoasă. Eu am Împiedecat-o din teama de a nu mă părăsi. Și m-a părăsit până la urmă. Așa s-a Întâmplat. Antonio se grăbi spre ieșire. Sarah strigă În urma lui ne vedem În septembrie, când reîncep cursurile, mă voi Întoarce la Roma. Dar el nu se Întoarse. Coborî pe peron. Ușile automate se Închiseră și mecanicul de pe peron ridică mâna, făcând semn celui din locomotivă, pentru a da semnalul de plecare. În capătul peronului, semaforul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
foarte rece, dar am băut-o, totuși, apoi m-am ridicat și am ieșit. În timp ce urcam scara din trepte improvizate, improvizate din bare de mașină, mărunțișul din buzunar a început să-mi zornăie și am auzit că, acolo, jos păsările reîncepuseră să cânte. Atunci m-am gândit la mama și la faptul c-ar trebui să-i spun cumva că l-am văzut pe tata și că se va întoarce, dar chiar atunci înțepătura din deget a început să mă doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mîhnită a Annei, care nu Îndrăzni totuși să-i ia apărarea În mod public. Înainte ca ușa barului să se Închidă În urma lui, Ryan Îl văzu pe Loïc ridicîndu-și fratele de jos și Înălțîndu-și paharul gol. - Dați de băut! RÎsetele reîncepură. Indecente și răsunătoare. * * * De pe mare se răspîndea o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Încercat să tragă cu disperare un pic de aer În piept, Marie se trezi din somn tresărind, cu un aer rătăcit și leoarcă de sudoare. Se năpusti pe terasă și respiră adînc de mai multe ori pînă ce inima ei reîncepu să bată aproape normal. La naiba cu tradițiile! Se simți ispitită să se ducă după Christian, să i se arunce În brațe, să se facă mică la pieptul lui, ca să alunge neliniștea surdă care o chinuia. Preț de o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
semăna mult cu răposata lui soție, Gaïdick. - Eram cu Aude și cu Nicolas, minți ea fără rușine, expediindu-i un zîmbet pocăit bunicului ei. Îmi pare rău că am Întîrziat, bunicule. Arthus Îi zîmbi scurt În chip de răspuns și reîncepu să mănînce. Nepoata lui Îi strecură o privire piezișă și se amuză În sinea ei de ușurința cu care Îl Îmbrobodea. Dacă ar fi știut el că-și petrecuse o parte a nopții afară, și mai cu seamă dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]