2,574 matches
-
Înăuntru. Picioarele Îmi erau Încolăcite sub tabloul de bord și ușa se trînti cu violență. Erau experți. Din nefericire, am fost incapabil să le văd fețele celor ce m-au tratat În halul acesta. Durerea m-a făcut să-mi recapăt, treptat, forțele. Am Încercat să-mi mișc umerii; din fericire, nu mă dureau. MÎinile Îmi erau pline de sînge. M-am uitat În oglinda retrovizoare și am văzut pete de sînge pe față, de parcă s-ar fi jucat cineva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
acolo... pe o masă, o farfurie cu karēraisu din care ieșeau Încă aburi. Am luat-o la goană. Am fugit Înapoi spre poalele dîmbului. M-am oprit și mi-am ridicat privirile spre vîrf. DÎndu-mi seama că nu-mi voi recăpăta memoria, că nu-mi voi putea aminti ce se află dincolo de curbă, am țipat. La Început mai anemic, apoi mai tare. Sunetele s-au topit În peisajul părăsit și lipsit de orice conținut, absorbindu-le cu totul. Nici urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am sărit În picioare. CÎnd mi-am rezemat coatele de masă, aceasta sedase niște sunete ciudate și m-am ridicat nedumerit. Am Început să-mi caut, grăbit,, buzunarele cu ambele mîini. De mi-aș putea găsi abonamentul... mi-aș mai recăpăta ceva din echilibru. Nu țineam deloc să-mi aflu numele și adresa Înainte de a ști cine sînt, dar deocamdată n-aveam de ales... trebuia să merg mai departe. Mi-am Împrăștiat, tot ce-aveam În buzunare pe masă, la intîmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a dat cineva. Mă intrigau teribil... ca o Întrebare la care nu se poate răspunde. Dar le-ar fi să Încerc să formez numărul acela? Poate că folosindu-l ca o portiță spre trecut, voi fi În stare să-mi recapăt memoria. Telefonul se afla În colțul de lîngă casa de marcat. Scaunul femeii, exact În spatele lui. Și cînd am trecut prin fața ei, abia a schițat un gest de a-și schimba poziția. Genunchiul care-i ieșea În afară era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și mai ales parlamentarii sunt oameni cu un dram de viitor, o plăcintă de prezent și un ocean de trecut. Adesea culpabil. Cu ce proiecte să empatizeze? Ei doar se chinuie să își legitimeze diferitele feluri de Trecuturi, să își recapete statusul pierdut, ba în interbelic, ba în anii ’60-’70. Cei din urmă își astupă vinile în numele „eficienței” lor ticăloșite. Din păcate, uneori viața noastră publică seamănă cu un fel de masturbare exhibiționistă generalizată. Așa însă nu gestăm nici un viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a redescoperirii trecutului îngropat sub cizma sovietică. În schimb, venea ca o vijelie vârsta contestatară și, o dată cu ea, un dispreț ucigător față de tot ce prețuiau părinții și profesorii mei, care se uitau la trecutul proxim, tinerețea lor. Ei simțeau că recapătă identitatea națională, independența față de ruși, nu știau încă gustul amar al sclaviei la alți români. Îi descopereau pe Goga, Blaga și Eliade. Nouă, toate acestea ne intrau firesc în metabolismul intelectual, erau istorie oficială și, tocmai de aceea, istorie banală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dezrădăcinată, o istorie de limbă română care îi e precum răsuflarea. Așa, fiindcă a trebuit să își taie răsuflarea trecând la engleză și la predatul latinei pentru americani (Jesus! Vorba lor. Cei mai mulți au un accent de te ucide!). Și-a recăpătat-o însă, fiindcă farmecul ei persuasiv i-a făcut pe tinerei să vrea să facă studii românești. Uneori ajung mai devreme și încă o prind la curs. Mă lasă mască ce greu se învață conjugările și declinările la banalitatea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
O primii și o poftii pe fotoliul de lângă fereastră. Se așeză, la început își ținu mâinile pe genunchi, amintind timidități, neîndemânări de elevă, nepotrivite anilor ei. Se vedea clar că vizita o stânjenea, dar după puțin timp intră în normal, recăpătându-și libertatea gesticulației și a vorbirii. Avea părul vopsit în negru, dar grija cosmetică era stridentă, încercare inabilă de a salva o vârstă intrată în neînșelare. Vocea însă își păstra voiciunea pe care i-o știam. - Domnule judecător, începu, anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
val m-a lovit în ureche și apoi îmi smulgeam masca de pe față, respirând cu lăcomie oxigen binecuvântat, uluită că nu murisem. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că eram întinsă pe punte, încă zbătându-mă să-mi recapăt suflul și Aidan era aplecat deasupra mea. Expresia de pe fața lui era un amestec de groază și ușurare. Am făcut un efort supraomenesc și am reușit să vorbesc. —OK, am spus gâfâind. Mă mărit cu tine. Capitolul 23tc " Capitolul 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am zis repede. —Bravo, foarte bine, n-o să fiu pe-aici în weekend, mă duc să meditez, dar hai să ne vedem joi seară. Bine? M-a făcut să confirm, da. —Pa-pa. M-am întins pe canapea, încercând să îmi recapăt dispoziția necesară pentru plâns. Sus, Ornesto continua să-și zbiere cântecele și asta mi-a trezit o amintire: uneori eu și Aidan obișnuiam să cântăm. Nimic serios - o, Doamne, nu - ci născocind chestii, prostindu-ne. Ca în seara în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
obloanele trase. — Dar e o după-amiază frumoasă și însorită. N-ar trebui să stai ascunsă în casă. A început să râdă. — Asta era replica mea. Hai să mergem în parc, am zis. — Nu. — Te rog. —OK. —Doamne, ești fantastică. Îți... recapeți așa repede buna dispoziție. —Nu chiar. Tocmai am fumat ultima țigară și trebuia să ies oricum. Ne vedem într-o jumătate de oră. Mi-am luat cheile și, chiar atunci, a sunat telefonul. M-am oprit lângă ușă să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Recunoștinței. E o zi pe care s-o petreci cu familia. Și n-aș putea suporta. A început să plângă încetișor. Să pierzi un copil e o suferință de neîndurat. O să întâlnești pe altcineva, Anna, dar eu n-o să-mi recapăt niciodată copilul. Mai trecusem prin asta în puținele ocazii când vorbiserăm. Inițiase o competiție a suferinței. Cine era mai îndreptățită să fie devastată? O mamă sau o soție? — N-o să întâlnesc pe nimeni, am zis. — Dar ai putea, Anna, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dorințele cele mai arzătoare. Dar ceea ce îi ocupa deocamdată gândurile era mai puțin soarta Granadei, cât aceea a propriului ei cămin. Dacă arăta atâta bucurie la revederea Sarei, era pentru că-și amintea cu cât succes o ajutase aceasta să-l recapete pe Mohamed când fusese cât pe ce să-l piardă înainte de nașterea mea. De data asta, un simplu elixir nu era de ajuns; Salma ținea să ceară sfat prezicătorilor și, cum mama ei, grav bolnavă, n-o putea însoți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mâinii lui Valerius. Războinicul râse, arătându-le celorlalți animalul acela care semăna cu un lup, dar care era mai supus decât oricare alt câine. — Tarosh? Valerius reuși să se ridice în picioare. Nu mai era așa de înspăimântat și își recăpătase puterile și glasul. Știa diferitele limbi ale celților, din Gallia apuseană până în Pannonia răsăriteană, așa cum le știa și pe cele ale germanilor și ale populațiilor întâlnite în lungile lui călătorii ca medic și vânzător de plante de leac. Își șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe urmăritorii lui. N-o să-mi risc pielea - și nici pe a lui, m-ai auzit? Se întoarse spre fată, fără să bage de seamă că bărbatul se ridicase și ieșise în grabă. — Și apoi - Valerius se străduia să-și recapete calmul -, încă nu poate să se miște. — Ești medic. Iar el trebuie să fugă, să se ascundă... Numai tu poți să-l ajuți, fiindcă, dacă se va simți rău, tu știi cum să-l îngrijești. Sunt medic, după cum ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se transforme - acum era un șarpe ieșit din letargie, gata să-și schimbe pielea. Lui Vitellius îi veni să o ia la fugă. I se păruse că vede un lup furișându-se și apoi dispărând între tufișuri. Prezicătoarea își recăpătase forma umană. Vitellius văzu că mantia ei albă era brodată cu purpură. În cele din urmă, îi zări chipul încadrat de razele aurii, mai fermecător decât acela al Venerei de pe Capitolium, mai frumos decât orice chip muritor pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tine sau pe maestrul tău. — Spune-i lui Valerius că a fost cumpărat de Vitellius. Oricum știe, fiindcă i-am zis eu, îl întrerupse Proculus. — Dar tu de unde știi? îl întrebă Manteus uimit. Acum vin de la întâlnirea cu împăratul... Își recăpătă repede calmul. — Da, așa e... tu le știi pe toate, zise plin de invidie. Pe toate. — Știu și că Vitellius ți-a dat mulți sesterți ca să-l aibă pe Valerius. Tu l-ai cumpărat cu bani puțini, iar acum i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valhalla, aproape de izvorul cunoașterii, de unde a băut Odin, la umbra Marelui Frasin Yggdrasil, Copacul-Lumii. Când frasinul va cădea, atunci și Valhalla va cădea odată cu el. Cu un plescăit ușor amuzat din limbă, Virgil arătă căte orașul K. Odată ce Virgil își recăpătase puterile îdeși nu și vigoarea), ascensiunea muntelui nu le mai puse probleme iar acum Vultur-în-Zbor stătea lângă călăuza sa, chiar la marginea coastei împădurite, și își plimba privirea peste o câmpie surprinzător de întinsă. Era ca și cum în versantul Muntelui Calf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spera Virgil, s-ar dovedi că e pregătir pentru sarcina pe care Virgil dorea ca el s-o îndeplinească. Dacă nu, atunci nu se mai putea face nimic. Virgil nu mai avea puterea să se apropie de Grimus. Și-o recăpătase în pădure, dar o pierduse din nou în lupta cu gorful. Acum totul depindea de Vultur-în-Zbor. Virgil găsea un motiv de amuzament sumbru în faptul că el plănuia exact ceea ce și-ar fi dorit Deggle. Era ceva ce l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spuse Peckenpaw. Jones și un necunoscut. Apăsă zdravăn pe ultimul cuvânt. — Măi să fie, măi să fie! zise de două ori, De-Două-Ori. Jones și un necunoscut. Și au mai fost și alte exclamații asemănătoare în încăpere. Treptat, seara și-a recăpătat veselia. Flann O’Toole apăru din spatele tejghelei, revenindu-și rapid, cu entuziasmul deja restabilit. Pe fața lui, ce părea prietenoasă, îi răsărise un zâmbet. Părea prietenoasă. A părea nu e totuna cu a fi. — Amicul lui, tună sonor Cale-Bătută Peckenpaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-l târâră către ușă. Vultur-în-Zbor îi urmări cu privirea. Unu. Doi. Trei. Și, cu o bufnitură, Virgil ajunse pe pavaj. Elfrida Gribb, alarmată, s-a repezit la el și i-a așezat capul în poala ei. Dar atunci când și-a recăpătat cunoștința, Virgil s-a ridicat nesigur, și-a pus pălăria la loc pe cap și, fără să-i mulțumească, a pornit spre capătul îndepărtat al Drumului Pietruit și la un moment dat a căzut peste Piatră, care stătea ghemuit acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
își aminti Vultur-în-Zbor, cum stătea în fața lor, pe un scaun de răchită cam prea drept. Un abur ușor plutea prinn încăpere. Timpul trece mai încet acum, cugetă Vultur-în-Zbor și se simți aproape fericit. Să te afli în K însemna să recapeți conștiința istoriei, a vremurilor bune, ba chiar a națiunii: O’Toole, Cerkasov... Fie că-ți plac, fie că nu, numele readuceau la viață o lume trecută. Aici, în pântecul salonului familiei Gribb, el simți - și găsi - liniștea. Aici capcanele trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de sub control, zise încet Iocasta. — A fost ca o... începu Virgil, apoi se opri. — Ca o fulgerare a morții, încheie Iocasta. Nici unul din ei nu a mai dormit în noaptea aceea. — Pe drumul de întoarcere, a povestit Virgil, mi-am recăpătat harul. Știi? Și apoi l-am pierdut iar. Am mai călătorit. O singură dată. — N-ar fi trebuit să încerci, i-a spus Iocasta. Noi, ceilalți, suntem norocoși - vreau să zic că suntem imuni. — Precum regele care lua otravă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
deloc! strigă ea. Este o viață. O ființă vie. Inocentă. Sacră. Eu am băut elixirul tocmai din cauză că am crezut că viața e sacră. Nu poți să omori o viațăă Poate că nu ești omul care pari a fi, adăugă ea, recăpătându-și suflul. Acela ar fi... își înghiți încă o dată vorbele și schimbă tonul: — Trebuie să intrăm. Apoi dispăru. Vultur-în-Zbor mai zăbovi un moment înainte de a se întoarce la ferestra de pe partea laterală a casei. Frazele neterminate ale Irinei îl îngrijorau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acord cu gândurile ascunse în spatele lor, așa cum ochii cei gri ai Irinei Cerkasova îl puteau hipnotiza după bunul lor plac. Vorbind cu Elfrida, descoperise că era dornic să dea deoparte toate neliniștile și toate îndoielile nopții trecute și să-și recapete curajul de a crede cu tărie că orașul K era locul potrivit pentru el. Existau destine mai rele decât cel de a petrece o eternitate în compania acelor ochi. Și, cum o asculta pe Elfrida, simțea chiar o anumită simpatie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]