1,191 matches
-
tradițională atribuie naturalului un statut de necontestat, în timp ce artificialul este depreciat ca aparență a unei imitări a naturii „adevărate”, filosofia virtualității tehnologice desfide orice privilegiere. De pildă, acest recent tip de mintal respinge vechea preferință pentru natural (original, autentic, real, referențial etc.Ă în dauna artificialului (copie, fals, ireal, autoreferențial etc.Ă, în timp ce nu cade în capcana favorizării celui de-al doilea termen. De asemenea, această filosofie îi propune distincției obișnuite dintre artificial și natural perspectiva unei coexistențe dinamice, conflictuale și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
modifică situația inițială (modificată), sau dacă descrie activități ce cauzează ori decurg din activitățile modificatoare, sau sînt pertinente pentru ele, sau dacă descrie o situație modificată ori elemente integrale ale ei. ¶Barthes 1974 [1987], 1981a; Culler 1975; Prince 1982. cod referențial [referential code]. CODUL sau "vocea" în funcție de care o narațiune sau o parte a ei se referă la un plan cultural dat, la diverse entități de cunoaștere stereotipe (fizice, psihologice, literare, artistice, filosofice, istorice, medicale etc.) și obiecte culturale. ¶O funcție
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
În istoria, cultura și civilizația Franței ea întruchipează o epocă care este cea a Parisului și a modernității. Femeia pariziana este o entitate socioculturala particulară, mitizata și poetizata în mentalul colectiv și cel individual. Pariziana face parte din categoria personajelor referențiale, care trimit la o realitate a lumii exterioare (istorică, socială, mitologica, alegorica) și la un concept imobilizat de o cultură. Titlul lucrării invită la identificarea unui proiect estetic (cel al reprezentării), a unei perioade istorice (jumătatea a doua a secolului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
onomastice, corectate de mine tacit. Andrei Corbea-Hoișie, cu care am avut pe această temă o substanțială corespondență, a observat judicios că folosesc sintagma „industria Holocaustului”, la care trimit în secțiunea „«Radu Grielescu» și Mircea Eliade: ficțiune și istorie”, în câmpuri referențiale în care nu mă refer strict la cartea lui Norman Finkelstein cu acel titlu, ceea ce dă impresia unei empatizări discursive cu sintagma (și „teoria” din spatele ei); admit că am putut produce acest echivoc și menționez aici că nu am avut
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
exploziile sumbre. G. cultivă un anumit patos auster, implicit, aproape criptat: cel al cotidianului prozaic, observat cu autenticitate, într-o viziune predominant „rece”, ușor înflorită de o undă de romantism și sentimentalism. Textualismul practicat rezidă în deconspirarea intermitentă a iluziei referențiale, în autocomentariu, în desfacerea la vedere a mașinăriei textuale, operată cu grație și precizie, ingeniozitate, iscusință. Textul nu e însă ludic-autodistructiv și ar putea fi afiliat mai degrabă extremului modernism decât postmodernismului. Narațiunea și scriitura amintesc de Noul Roman francez
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
odată așternute pe hârtie și înregistrate, încetează, și ele, să mai fie doar înscrisuri. La fel, o amintire a cuiva despre cineva: odată devenită publică și comentată, ea nu mai este doar literatură, are și o altă viață atât ca referențial cât și ca document în sine. Consultându-le în litera lor și, paralel, la cei care le reiau astăzi, observ că acestea sunt adesea depersonalizate, se folosesc ca simple știri de consum, se extrage din ele ce convine, etc. Prin
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în propria semnificație, ci este deschidere inter-relațională și procesuală a poeticității ca strategie discursivă, întemeietoare de semn: Caracterul dual și intermitent al semnului poetic deslușește codul poetic din dublă perspectivă, ca instanță discursivă, dar și ca entitate a existențialului semantic referențial. a. Starea existențială originară, a imaginilor, este recuperată, la nivelul textului, ca nucleu constant antinomic, ca un continuum spațial, dar și ca discontinuitate temporală: b. Metafora subordonează unui cod semantic semnificațiile originare și circumstanțele textuale, făcând posibilă, în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o importanță aparte. Așa cum am precizat deja, pentru a numi acest tip de context se folosește atât termenul de context cât și cel de cotext. Abordările pe această direcție sunt interesante În măsura În care ele explică/descriu procesul de identificare a lumii referențiale la care trimite enunțul (prin atribuirea referenților, prin dezambiguizarea cuvintelor polisemantice ș.a.) și, implicit, la configurarea semnificației literale a acestuia, pe care o vom folosi ca bază de ancorare a unor conexiuni ce ne vor duce dincolo de ea, spre/la
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
și explicitarea sunt unul și același lucru? Există o singură formă propozițională completă / explicitare a unei propoziții, sau mai multe? Răspunsul la aceste Întrebări este dependent de ambiguitățile semantice existente la nivelul formei logice, ambiguități care se referă la: nedeterminări referențiale (un concept poate trimite la mai mulți referenți), ambiguități semantice (cazul cuvintelor polisemantice), nederminări semantice (cazul adjectivelor care au grade de comparație) ș.a. Aceste ambiguități sunt aproape nelipsite În orice act de comunicare; fiecare opțiune semantică (pentru un anumit referent
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
orizontul judecăților; conceptul de orizont este preluat de la Husserl și adaptat de către Gadamer. Există două orizonturi: unul al prezentului, În care ființează cel ce Înțelege, și celălalt al trecutului, al tradiției. Ambele există pentru sinele care Înțelege, dar au centre referențiale diferite: orizontul prezentului este al sinelui, pe cînd cel al trecutului este al alterității. Situarea În imaginar a sinelui, În dinamica orizontului trecutului, este fundamentală pentru actul Înțelegerii; interpretarea / Înțelegerea, În această viziune, nu Înseamnă decât conștientizarea alterității, adică Însușirea
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
În sensul introducerii unor elemente lingvistice pentru definirea unor componente din codul limbii Întrebuințate În text” (p. 7); e) funcția fatică, ce are În vedere potențarea legăturii dintre emițător și receptor; f) funcția poetică, ce se află la antipodul funcției referențiale și se referă la organizarea intrinsecă a unui text, care vizează cunoașterea poetică a lumii. Aceste șase funcții ale limbajului se Întrepătrund În actul de comunicare și cunoaștere a lumii. În funcție de predominanța uneia sau alteia, se cristalizează cele patru stiluri
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
În fondul pasiv al limbii, odată cu unele cuvinte vechi care Îl conțineau (ftorilogofăt), reapare În neologisme precum: ftalat, ftaleină, ftalic, ftiriază, ftizic, ftizie, ftiziolog, ftiziologie etc. 2.2. Nivelul morfematic - frecvența substantivelor și pronumelor nepersonale, ca urmare a predominării funcției referențiale; - frecvența substantivelor proprii, a substantivelor abstracte (mai ales În filosofie); - lipsa interjecțiilor, care pot apărea doar În varianta didactică a stilului științific; - predominarea persoanei a III-a. Persoana I se folosește doar ca marcă a pluralului autorității și modestiei: Încercând
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
se referă un mesaj Lohisse, 2002, p. 106), contextul idiomatic (Coșeriu, 1985, pp. 222-223), contextul verbal propriu-zis, alături de cel paraverbal și de cel nonverbal "sprachlich-kommunikativer Kontext" și "andere kommunikative Kontexte (parasprachlich Kommunikativer Kontext/nicht-sprachlich-kommunikativer Kontext)" (Koch-Oesterreicher, 1990, p. 11); * contextul "referențial" ("realitatea vizată sau lumile posibile în cazul construcțiilor ficționale" Rovența-Frumușani, 2000, p. 31); în cazul comunicării didactice, acesta se va particulariza, de exemplu, în conținuturile prevăzute în Curriculum, dar și în cele care pot fi abordate implicit, nu doar explicit
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
versus Step-by-Step etc. -, regulamente de ordine interioară etc.; * coordonate circumstanțiale sală având condiții optime de încălzire, mobilier adecvat, activități asociate unei anumite zile din săptămână, unui anumit moment al zilei, durata activităților, durata fiecărei secvențe din cadrul unei lecții etc.; * coordonate referențiale în principiu, conținuturile prevăzute în Curriculum, dar și conținuturi abordate în completarea/extinderea primelor; * coordonate acționale prin comunicarea didactică vizându-se producerea de modificări în sens evolutiv în comportamentul actanților. Dincolo de teoria comunicării în sfera educațională, practica este cea care
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
la nivelul de înțelegere al elevului, dar și de observator, conducător și reglator al orizontului discursiv în cazul apariției unor disfuncțiuni în "negocierea" sensurilor" (Cucoș, 1991, p. 23). 40 Exemple de tipuri de context implicate (Rovența-Frumușani, 2000, p. 31): verbal; referențial (realitatea vizată sau lumile posibile); situațional (situația de discurs, ierarhia interlocutorilor, canalul utilizat etc.); acțional (al fragmentelor discursive ca acte de limbaj: sfat, rugăminte, promisiune, ofertă, solicitare, amenințare etc.); psihologic (al intenției, credințelor, dorințelor interlocutorilor), respectiv, într-o altă accepțiune
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
preferăm să utilizăm termenul de activități motrice umane, considerând că acesta face, clar, trimitere la mișcarea corpului omenesc, fără niciun fel de dubiu de natură lingvistică. Domeniul activităților corporale (motrice) este definit de MIHAI EPURAN (2005) ca având trei dimensiuni referențiale: biologică, psihologică și sociologică și a fost structurat tipologic în cinci categorii: • Activități corporale ludice; • Activități corporale gimnice; • Activități corporale agonistice; • Activități corporale recreative; • Activități corporale compensatorii. Dacă am lărgi contextul discuției, legată de adresabilitatea, formele principale și funcțiile activităților
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
lucruri, alți oameni etc. Intensificatori de negație Se folosesc negații ce favorizează evitarea unei abordări mai riguroase nu întotdeauna, nu chiar, nu e în mod necesar, de loc, nu mulți, nu foarte etc. Aproximare Folosirea acestei strategii reflectă neclaritatea reală, referențiale îndoielnice sau cunoștințe imprecise aproape, un fel de, destul, destul de mult, aproximativ cât, aproape etc. Cacealma Strategie utilizată când un scriitor sau vorbitor se îndoiește de ceva dar lasă să se înțeleagă că este un cunoscător mai bun decât este
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
la Roman Jakobson: "Ambiguitatea este o proprietate intrinsecă, inalienabilă, a oricărui mesaj centrat asupra lui însuși, pe scurt, este un corolar obligatoriu al poeziei. Nu numai mesajul însuși, dar și destinatorul și destinatarul devin ambigui. Supremația funcției poetice asupra funcției referențiale nu obliterează referința, dar o face ambiguă". Și la Umberto Eco: "Ambiguitate este un artificiu foarte important, pentru că ea funcționează ca anticameră a experienței estetice cînd, în loc să producă o simplă dezordine, trezește atenția destinatarului și îl pune în situația de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
traducerea pulsiunilor conștiinței. El poate Înceta chiar: să fie ceea ce fusese - un cuvânt -, asumându-și până și riscul paragramaticalizării 90. Acceptând, ca autobiografia, autoportretul, ca amintirile, biografiile, memoriile sau corespondența, un „pact autobiografic”91, jurnalul intim intră În categoria textelor referențiale. Ele nu vizează „efectul de real”, ci imaginea realului. Adică o formă de transcriere, de interpretare - o formă literară. Oameni de interior După cum se observă, practicarea jurnalului ține, În mod fatal, de intermitență. E imposibil de stabilit frecvența minimală sau
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
polivalență logică, inversarea relației de cauzalitate, viziune antitetică asupra lumii [Stănciulescu, 1995:72-82]. Astfel: • Predominanța intuitivității decurge din participarea intuitivă a lui Adam la elaborarea lexicului, prin generarea unor cuvintelor-nume pe cale "naturală", motivată, respectiv prin definirea lor în consens cu referențialul, așa cum pare să sugereze fragmentul: "Și Domnul Dumnezeu, care făcuse din pămînt toate fiarele cîmpului și toate păsările cerului, le aduse la Adam, ca să vadă cum le va numi; așa că toate ființele vii să se numească precum le va numi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
altă parte prin indistincția dintre limbajul în care se vorbește și cel despre care se vorbește apariția paradoxurilor logice de tipul mincinosului (CUM?); • funcția denotativă (cognitivă, referențială) vizează dimensiunea informațională a semnului lingvistic, corelarea lui prin intermediul semnificatului cu un anumit referențial (ÎN CE CONTEXT?); or, așa cum am văzut, "distanța" dintre semn și realitatea denominată este întotdeauna încărcată cu o doză de "minciună", semnul stînd în locul unui lucru anume prin altceva decît lucrul este; semantic vorbind, situația devine mai "mincinoasă" în cazul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
CONTEXT?); or, așa cum am văzut, "distanța" dintre semn și realitatea denominată este întotdeauna încărcată cu o doză de "minciună", semnul stînd în locul unui lucru anume prin altceva decît lucrul este; semantic vorbind, situația devine mai "mincinoasă" în cazul conceptelor fără de referențial real, cum ar fi, de pildă, conceptele de "inorog", "munte de aur", "pasăre Phoenix" etc.; • funcția poetică pune accent pe modul în care limbajul utilizează virtuțile licențelor literare pentru a fi mai expresiv (ÎN CE SCOP?); într-un anume sens
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de "inorog", "munte de aur", "pasăre Phoenix" etc.; • funcția poetică pune accent pe modul în care limbajul utilizează virtuțile licențelor literare pentru a fi mai expresiv (ÎN CE SCOP?); într-un anume sens, toate aceste formulări speciale se îndepărtează de referențial (prin conotativitate), dar fac în același timp servicii actului mincinos, fiind mult mai plastic să spui "Y minte de îngheață apele", decît pur și simplu "Y este un mare mincinos"; • funcția fatică descrie punerea în relație de comunicare (mincinoasă) a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a spune adevărul; căci, dacă toate semnele sînt prin natura lor "mincinoase", pastișînd mai mult sau mai puțin referențialul, cum poate fi adevărat mesajul formulat cu ajutorul lor? Pe seama acestei dificil de rezolvat probleme se întemeiază principalele acțiuni de "minciună socială", care pot să mențină în obscuritate ample grupuri umane, pentru perioade nedefinite de timp. 3.3.2. Ipostaze ale
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sculpturi moderne în raport cu titlul pe care îl poartă) sau cîntate (să ne amintim cazul trubadurilor plătiți pentru a media sentimentele unui "pătimaș îndrăgostit") etc.; minciuni "artificiale", care îmbracă forma limbajului formalizat ("mincinos" prin faptul că nu ne spune nimic despre referențial, așa cum relația p q este goală de conținut, dar nu și de sens), a bruiajelor și a zgomotelor prin care receptarea postului de radio Europa Liberă era blocată sau a virusării programului unui computer care deformează informația solicitată etc.; minciuni
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]