1,168 matches
-
contemporană. Figura simbolică în jurul căreia se strânge discursul istoric devine Carol I, iar categoria politică în jurul căreia se reconfigurează memoria națională devine regalitatea, conceptualizată ca o întăritură cardinală a statalității, unității și independenței românești. Centralitatea figurii lui Carol și însemnătatea regalității încep să se contureze în literatura școlară cu un oarecare ecart. Manualul lui Melidon (1876), publicat la un deceniu de la întronarea lui Carol ca domn al României, nu dedică decât un paragraf de trei rânduri "M. S. Carol I, înrudit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de suflet românească va fi prezervată. Monarhia, ipostaziată în figura lui Carol, va asigura "Virtus Romana Redivivus" (Melidon, 1876, p. 84). Doar spre sfârșitul anilor '80, în manualele lui Tocilescu (1889, 1896), Carol devine punctul nodal al istoriei românești, iar regalitatea o componentă intrinsecă a națiunii. Proclamarea regatului în 1881 devine cheia de boltă care împlinește construcția statalității românești. Prin regalitate, statalitatea românească, "ce până aci sta clădită pe nisip", a fost cimentată durabil (Tocilescu, 1889, p. 277). Sintetizând evoluțiile istorice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
84). Doar spre sfârșitul anilor '80, în manualele lui Tocilescu (1889, 1896), Carol devine punctul nodal al istoriei românești, iar regalitatea o componentă intrinsecă a națiunii. Proclamarea regatului în 1881 devine cheia de boltă care împlinește construcția statalității românești. Prin regalitate, statalitatea românească, "ce până aci sta clădită pe nisip", a fost cimentată durabil (Tocilescu, 1889, p. 277). Sintetizând evoluțiile istorice recente, Xenopol arată cum, în special prin travaliul lui Carol, "ajunse România de la unire încoace în maĭ puțin de un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
48 de ani a lui Carol a creat premisele temporale pentru canonizarea sa istorică antumă, realizările din timpul său asigurându-i introducerea în panteonul marilor figurile ale neamului încă din timpul vieții. Prin Carol I, memoria națională devine contemporană, iar regalitatea, una din resursele identitare ale românității. Elogiind succesele recente ale politicii românești, Tocilescu enumeră pietrele unghiulare ale identității românești ca fiind "unirea, dinastia, constituțiunea, independența și regatul, într-un cuvênt națiunea" (Tocilescu, 1889, p. 293). Anticipativ, ideea dinastică este inserată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în epoca "întregirii neamului" al cărui arhitect politic a fost succesorul lui Carol, nepotul său Ferdinand I. Dacă până el, figura contemporană a Salvatorului era întrupată în persoana lui Alexandru Ioan Cuza (Laurian, 1862; Melidon, 1876), începând cu momentul instituirii regalității, Unirea din 1859 și reformele întreprinse de Cuza sunt revăzute ca un preludiu pentru epoca lui Carol. Conceptualizată anterior ca împlinire a istoriei naționale, unirea din 1859 este acum intepretată drept o unire personală, vremelnică și nesigură, definitivată prin monarhia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lui Carol. Conceptualizată anterior ca împlinire a istoriei naționale, unirea din 1859 este acum intepretată drept o unire personală, vremelnică și nesigură, definitivată prin monarhia lui Carol. Pe măsură ce personalitatea lui Carol acaparează scena istoriei românești, redefinită în ancadramentul politic al regalității, figura lui Cuza este relegată în culisele devenirii statului-națiune. Odată cu restructurarea memoriei și identității naționale în termeni monarhici, în care ideea de regalitate dobândește un statut director, procesul de construire a identității românești capătă un caracter deliberativ. Ajutați și de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin monarhia lui Carol. Pe măsură ce personalitatea lui Carol acaparează scena istoriei românești, redefinită în ancadramentul politic al regalității, figura lui Cuza este relegată în culisele devenirii statului-națiune. Odată cu restructurarea memoriei și identității naționale în termeni monarhici, în care ideea de regalitate dobândește un statut director, procesul de construire a identității românești capătă un caracter deliberativ. Ajutați și de concursul de împrejurări, agenții politici se angajează în primele acțiuni de manipulare simbolică a evenimentelor politice. Pe deplin conștienți de puterea coincidenței în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este produsul unui astfel de proces de concentrație simbolică. Tripla conjuncție evenimențială în data de 10 mai îi conferă acesteia calitatea unui moment axial în ordinea temporală a societății românești, pe baza căreia s-a instituit o liturghie politică a regalității, în condițiile în care ziua de 10 mai a fost celebrată anual ca zi națională a României între 1866 și 1947. Concluzii: forjarea memoriei naționale. Construirea statalității române prin Unirea principatelor (1859), cimentată prin eliberarea națională obținută în urma Războiului de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
anterior defalcate pe aliniamentele granițelor politice dintre principatele române sunt fuzionate într-un tot unitar. Istoriile separate ale Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei sunt sintetizate în istoria națională a poporului român, care își găsește încoronarea simbolică și politică în instituirea regalității. Această majoră reorganizare națională a memoriei istorice, în urma căreia a fost codificată prima formulă unitară a memoriei naționale românești, se califică pentru a fi etichetată drept o "revoluție mnemonică" (Rusu, 2011a). Este revoluția națională a memoriei colective, prin care noul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Giurescu, 1942, p. 112). Avem de-a face, astfel, cu Războiul de Independență din 1878 privit în oglinda istorică. Istoria modernă a României era deja prescrisă, putând fi citită în faptele lui Basarab cu jumătate de veac mai devreme. Independența, regalitatea, dinastia (mărcile politice ale României moderne) își au corespondența perfectă în timpul lui Basarab. La fel cum Carol I a întemeiat un regat, căruia îi câștigase independența, și îi dăduse o dinastie, în aceeași manieră, jumătate de mileniu mai devreme, Basarab
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
era post- constantiniană. Mitul mântuirii românești prin întemeierea statalității este de asemenea, zdruncinat. Este recunoscută "suzeranitatea ungurească în țările noastre" în secolul al XIII-lea (Floru, 1923, p. 38), iar întemeierea Moldovei este interpretată ca făcându-se prin decret al regalității maghiare: "Moldova s-a întemeiat nu contra voinței lui Ludovic, ci ca o măsură de apărare la granița Ungariei. S-a întemeiat însă de elementul românesc plecat din Ungaria" (Floru, 1923, p. 45). Bogdan, care după întemeierea statului "a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dintre naționalismul critic, orientat înspre demitizarea parțială a metanarativei istorice naționale, și fanatismul naționalistic, orientat către exaltarea virtuților românești arătate în gloriosul trecut național. Merită de asemenea subliniată legea actualizării politice a memoriei colective, așa cum o arată evoluția ideii de regalitate (elaborată în memoria națională în trena ridicării principatului România la regat în 1881) în principiul dinastic (ulterior momentului încoronării regelui Ferdinand I la Alba Iulia în 1922). 3.4. Antinaționalism comunist (1947-1964) 3.4.1. Cadrul politic Urmările teritoriale ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ortodoxia a încetat să definească spiritualitatea colectivă a poporului român, care era acum concepută pe liniile umanismului socialist. Corrigendum: epurarea componentei monarhice a memoriei naționale românești. În trena evenimentelor politice ale secolului naționalist românesc (1848-1947) am urmărit constituirea ideii de regalitate, evoluată apoi în cea de dinastie ca addendum al memoriei naționale românești. Legea actualizării politice a memoriei colective, care a acționat în sensul completării memoriei naționale cu ideile regalității și dinastiei, poate fi văzută din nou la lucru după momentul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politice ale secolului naționalist românesc (1848-1947) am urmărit constituirea ideii de regalitate, evoluată apoi în cea de dinastie ca addendum al memoriei naționale românești. Legea actualizării politice a memoriei colective, care a acționat în sensul completării memoriei naționale cu ideile regalității și dinastiei, poate fi văzută din nou la lucru după momentul 30 decembrie 1947 când Partidul reușește abolirea monarhiei, transformând statul din Regatul României în Republica Populară Română. Prin înlăturarea monarhiei, a fost dărâmată în țara noastră una din cele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1866, 1877, 1881) au fost evacute odată cu repilonarea ordinii temporale a memoriei naționale pe ziua de 8 mai (1921), data înființării Partidului Comunist Român. Avem așadar o înlocuire a principiului monarhic cu principiul partinic în privința rolului conducător al societății românești. Regalitatea, dinastia și figurile umane asociate lor nu sunt abordate doar pe planul simbolistic al ordinii temporale, ci sunt și țintele atacului frontal orchestrat de noile autorități ale republicii populare. Atunci când sunt, de altminteri, pomenite. Lectorul naiv al manualului lui Roller
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
țintele atacului frontal orchestrat de noile autorități ale republicii populare. Atunci când sunt, de altminteri, pomenite. Lectorul naiv al manualului lui Roller, neînzestrat cu cunoștințe istorice prealabile care să îi activeze spiritul critic, nici nu poate bănui trecutul monarhic al României. Regalitatea română, dinastia Hohenzollern-Sigmaringen sau încarnările lor umane nu sunt tratate, nici măcar fugitiv, în nicio secțiune a lucrării de Istoria RPR. Mențiuni disparate la Casa regală, la Carol I ori la Carol II apar cu totul răzleț, împrăștiate în cuprinderea lucrării
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin combaterea catolicismului. În versiunea național-comunistă a memoriei istorice românești, spiritualitatea creștină în general și Biserica Ortodoxă în special dispar cu desăvârșire din meta-povestirea istoriei românilor. Motivul monarhic este menținut în unghiul mort al oglinzii retrospective a memoriei național-comuniste. Tema regalității și ideea dinastică, extirpate din memoria românească de îndată ce aceasta a intrat sub gestiune socialistă, continuă să fie subiecte tabu ale istoriei naționale. Discursul literaturii didactice din manualele de istorie este înzestrat cu dispozitive de "hermeneutică subminativă" la adresa ideii de regalitate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
regalității și ideea dinastică, extirpate din memoria românească de îndată ce aceasta a intrat sub gestiune socialistă, continuă să fie subiecte tabu ale istoriei naționale. Discursul literaturii didactice din manualele de istorie este înzestrat cu dispozitive de "hermeneutică subminativă" la adresa ideii de regalitate. După cum s-a văzut, data de 10 mai, cu tripla sa conotație regalistă (1866 - intrarea lui Carol în București, 1877 - proclamarea de către Carol a independenței, 1881 - ridicarea statului la rang de regat), a fost pilonul central al ordinii temporale construite
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de externe, a declarat "la 9 mai 1877 în fața Adunării Deputaților: "Sîntem independenți; sîntem națiunea de sine stătătoare"" (Hurezeanu et al., 1988, p. 114). Prin această manevră, independența națională a fost efasată de orice element monarhic. Înlăturând ultimele rămășite monarhice, regalitatea a fost complet eliminată din memoria națională. Data de 9 mai a fost consolidată în statutul său de pilon al ordinii temporale prin adăugarea încă a unui strat semantic: sărbătorirea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, 9 mai 1945
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Fotescu, 1979, p. 156; Petric și Ioniță, 1983, p. 119). Aceste condensări de semnificații într-o singură dată aruncă lumină asupra procesului de construcție politică a memoriei naționale. La fel cum ordinea politică monarhică a încercat să consolideze simbolic instituția regalității prin concentrarea a trei straturi semantice în data de 10 mai, tot așa a procedat și ordinea național-comunistă în sensul aglutinării a două semnificații în data de 9 mai. Merită subliniată în acest context legea halbwachsiană a concentrării temporale, de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
devine de asemenea subiectul devoțiunii cultice. Dacă cultul personalității constituie o specie a cultului eroilor (hero worship), cultul partinic poate fi înscris în clasa cultului instituțional din care fac parte cultul ecleziastic (a instituției bisericii) și cultul monarhic (a instituției regalității). Cultul personalității poate fi interpretat prin prisma puternicului concept weberian al "autorității charismatice" ca fiind programul cultural sponsorizat statal care mobilizează întregul aparat propagandistic în scopul îmbrăcării simbolice a liderului în aureola charismei în vederea consolidării legitimității politice a acestuia. M.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
poporului român. Aceste elemente structurale se regăsesc invariabil în toate formulele în care s-a prefăcut memoria românească. Alte categorii structurale care au organizat memoria istorică românească au fost adăugate sau înlăturate pe parcurs, în funcție de circumstanțele politice ale vremii. Tema regalității, evoluată în timp în ideea dinastică, ilustrează cu elocvență regulile de funcționare ale legii actualizării politice a memoriei colective. Totuși, dacă avem o invarianță structurală la nivelul categoriilor formale de bază în care este configurată memoria istorică românească, nu același
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
totalitare, În care libertatea cuvântului nu este asigurată. Ne amintim cât de subiectiv a fost prezentată istoria românilor de către istoriografia comunistă, care ridica În slăvi anumite perioade (Înființarea Partidului Comunist, venirea la putere a lui Ceaușescu) și oculta alte etape (regalitatea, ocuparea țării de către sovietici). Obiectivitatea Îl obligă pe autor să folosească un stil impersonal, care să excludă exclamațiile, interjecțiile, opiniile prea personale, epitetele etc. Pluralul politeții este specific mai ales stilului științific. În altă ordine de idei, obiectivitatea Înseamnă și
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ciocnire a celor două armate părea posibilă în părțile Bavariei de astăzi, dar cei doi conducători și-au îndreptat atenția spre alte zone. Nevoia de a dispune de o conducere permanentă întărește divizarea socială, crește puterea aristocrației și permite formarea regalității militare. Triburile, în principal francii, saxonii, alamanii și bavarezii, constituie și rămân punctul de pornire în formarea statului german. La rândul său acesta se poate afirma după constituirea statului franc. Între timp, în special în cursul secolelor III-V, unele
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
după o perioadă de anarhie, în Alemania cucerită și evanghelizată se constata un progres social evident. Începând cu anul 774, Carol cel Mare se numește "rege al francilor și longobarzilor și patriciu al romanilor", ceea ce însemna că el a unit regalitatea francă cu cea longobardă și cu patriciatul, într-un act de dominație protectoare asupra Romei 39. Anexarea statului longobard, războaiele saxone, anexarea Bavariei și intervenția în Spania ne oferă imaginea politicii sale europene. Carol cel Mare stăpânea un teritoriu ce
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]