1,256 matches
-
pus la loc scândurile după ultima rostogolire de minereu, un maistru civil, ai cărui ochi se holbară de câteva ori spre noi auzind jos răcnete... Dar aceste jumătăți de priviri, prinse în fulgerări scurte de propria-i lampă, erau dinainte resemnate: Te pomenești că a căzut cineva... mai bine ar fi fost să se îngroape în ea Franz Iosif, decât să-l trimită pe el dracu să exploateze o asemenea porcărie... Bă, ce e acolo? Dar abia seara aflarăm: căzuse un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
un telefon și într-o jumătate de oră vi le aduce..." Îi dădu acel telefon chiar în fața mea, dar nu schimbă cu ea decât câteva cuvinte și închise. "Nu vrea să vi le dea", spuse el cu humorul jovial și resemnat al părintelui care numai are autoritate asupra fiicei sale, în general al bărbatului care trebuie să cedeze în fața capriciilor femeii. Avea aerul să spună că și eu trebuia să cedez. Ca să mă pufnească apoi un râs colosal a treia zi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
n-am băut nimic!" "Ce vrei să spui?" Păi acum mergem și noi undeva unde e deschis până la trei și unde sânt amici și bem și noi cu ei un pahar." Amici? Era curioasă, deși îi era somn. "Bine", zise resemnată. Da, amicii ăștia aveau un haz nebun, dar pe la orele trei pica de somn. "Fănică, mergem..." Nu, cum să meargă, protestară toți, acuma se vor deplasa la gară, acolo e deschis până la șapte. "Pînă la șapte? N-o să stăm până la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
suferință. Soțul ei se îngrijoră și începură să-și șoptească unul altuia ceva la ureche. "Da", zise ea și se mai însenină și începu să se uite la noi cu capul ușor plecat, cu un fel de interogație chinuită și resemnată: nu e așa că o să fiți de acord? parcă ni se adresa. El se ridică, se apropie de mine și îmi șopti: "Poate să se odihnească puțin soția mea în camera dumneavoastră?" "Bineînțeles!" "Avem o propunere, continuă el, să ne retragem
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ai fi zis că tot timpul îl stăpânea un râs molipsitor de ghinionist; inspira simpatie. "La Poiana Stânei e plin în permanență, darmite sâmbăta și duminica", i se răspunse. "Ce e de făcut?", zise altcineva. "Ce să facem, reflectă șeful resemnat. Ne întoarcem acasă!" "Eu nu sânt convins că nu găsim locuri la cabană, răspunse atunci micul domn cu o expresie rea, o să încerc singur, vă urez întoarcere sprîncenată." Și se rupse din grup și o luă la vale spre teleferic
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și aștepta cu un soi de ciudată melancolie să ni se aducă borșul. Era tăcută, se uita într-o parte și surâdea retrasă în sine, destinsă și vrăjită de ambianța cabanei... glasurile schiorilor, râsetele, agitația chelnerilor... Părea, ai fi zis, resemnată, dar de ce anume? Nu!", zise întru târziu. "A, da?", tresării. Se redresă și deschise ochii mari, care îmi făceau impresia că fără să miște capul vedeau enorm, în trei părți, panoramic. O întrebasem dacă nu se simte obosită. Se aplecă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cedă locul lui Gorman, care vorbi energic, ca un șef, chiar dacă nu prea arăta a șef. ― Mulțumesc, domnule Burke, doamnă Ripley. (Trecu cu privirea peste fețele nepăsătoare ale membrilor escadrei.) Întrebări? (O mână se ridică din spatele grupului, iar el oftă resemnat.) Da, Hudson? ― Cum dracu' fac să ies de colea? Gorman se întunecă și ținu în el primul gând cărei trecu prin cap. Îi mulțumi din nou lui Ripley, care era fericită că putea să se ducă la locul ei. ― Bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
uită la stânga, prilej cu care o văzu pe Ripley intrând cu o ceașcă aburindă. ― Unde sunt părinții tăi? Trebuie să încerci să... ― Gorman! Fă o pauză, ce zici? Locotenentul vru să-i răspundă, dar se răzgândi și dădu din cap resemnat. Se ridică. ― Blocaj mental complet. Am încercat totul, cu excepția metodei dure. Și nu e cazul. Riscăm să o facem să se cufunde în demență. Dacă n-o fi deja prea târziu. ― Nu, interveni Dietrich, oprind aparatele portative de diagnostic pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să conducă lucrările și eu merg la bordul navei străine - ceea ce cred că trebuie, într-adevăr, să fac, cu condiția ca mai întâi să mă descotorosesc de un potențial individ turbulent, aici pe Pământ." Răspunsul păru să fie o acceptare resemnată. "Ești un bărbat mai curajos decât mine. Dar ce faci cu băiatul?" Gosseyn fusese preocupat. Acum, privi în jurul lui. Și fu cam speriat să constate că Enin dispăruse... "Expresia aceea ciudată pe fața lui: pune precis ceva la cale..." Mental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
-i ajute, străinii tot ar fi reușit să-i captureze pe cei mai mulți dintre ei; până acum acționase în ritmul de numai un transport dodecimal de o dată. Ceea ce-și propusese ajunsese până la alter-ego. Pentru că Gosseyn Doi spuse pe un ton resemnat, de la distanța aceea enormă: "Adevărul trebuie să fie că, de fapt, ei pe tine te vor. Dacă e cineva care-i poate ajuta să se întoarcă în galaxia lor - modalitatea se află probabil pe undeva prin încurcătura aceea de nervi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nu vorbise tare, celălalt spuse: - Da. Și eu mă opun impulsului și bănuiesc că, dacă dintr-un motiv sau altul va trebui să stăm împreună multă vreme, va trebui să inventăm ceva. Fusese o frază lungă și Gosseyn Trei remarcă resemnat că, deși nu scoase nici un sunet, buzele i se mișcau de parcă ar fi rostit aceleași cuvinte. Gândi: "A fost într-adevăr cazul de memorie dublă..." Același gând, aceeași părere despre gândul respectiv, aceeași experiență. Amintirea perfectă a faptului că mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și de pe lumea asta. Împreună cu nea Gicu, s-ar fi evaporat și gestiunea lunară a magazinului, topită pe două navete de rachiu de drojdie. Încă de mic, mi-am dat seama că lumea din jurul meu scârțâie, oamenii păreau obosiți și resemnați, uneori chiar murdari. Pluteam cu toții într-un ocean de ulei, vaselină și versuri omagiale. Țara se scufunda ca un „Titanic“ de proporții continentale, cu 23 de milioane de pasageri agățați silențios de punte, așteptând să vină „mașina de carne“ sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care se încăpățânau să nu-l abandoneze și care, înainte să dispară, le inventase un rost și-o funcție și-i amăgise că vor ieși cu-amândouă la pensie. S-ar fi revărsat prin aer mulțimi de zombie, mutanți tăcuți, resemnați, cu ochii gri și pielea de zebră: părinții noștri, colecționând dopuri, borcane și punguțe de bucătărie (alea de la grisine și pufuleți erau mai rezistente), păstrând chibriturile arse în cutia lor (pentru a le aprinde și-altădată), adunând șuruburi și sârme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pământ, să se facă liniște. Jinduiam după vremurile de-altădată, când intrai cu roșii, ouă și fluiere; până și Caragiale o pățise, cu D-ale carnavalului (sau era O scrisoare pierdută?). Piesele mă călcau pe nervi, actorii erau triști și resemnați, pe mulți îi știam de pe vremea lui Ceaușescu, recitau poezii patriotice la televizor, cu mapa roșie în mâini. Stăteau smirnă, împachetați în costumele lor de tablă, cu reverele cât cartea de telefon. Acum abia se mai țineau pe picioare, făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stări comune, cu mult înainte să deschid dulapul sau uneori chiar ochii. Replicile se repetau blând, nimeni nu le mai ținea socoteala. Când alunecam primăvara în câte-un magazin de pe Calea Victoriei și răscoleam împreună prin lăzile cu reduceri, îi spuneam resemnat Mariei: „Mai ai un pulover pe verde.“ Îmi răspundea competent și plauzibil: „E alt verde!“ Așa curgeau zilele, urmate de luni, urmate de ani. Viața noastră se consuma ticăit, bucuros și ponderat, fără sens și fără direcție, ca toate viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piața Matache sau în subsolurile lobului frontal, traseele memoriei se întorceau în blocul nostru din Dorobanți, etajul întâi, apartamentul trei. Urcam și coboram în permanență, spre dormitorul inaccesibil; Escher ar fi fost mândru de noi. Acolo ajungeam în fiecare seară, resemnați și frânți. Ne aștepta tavanul burtos, mut ca un sicriu alb. Ne-obișnuisem cu totul: cu Daciile care sunau ca niște hidrocentrale, cu ferestrele care se deschideau invers, spre aerul gazos și prăfuit, cu oamenii de pe străzi mereu pregătiți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca atunci când stai prea mult aproape de cineva. Bucureștiul părea slab și arogant, timpul trecuse peste el cu bâte și pietre, săbii și flinte, dar mai ales camioane și buldozere, pătându-l de jeg și rușine. Locuitorii lui erau vicleni și resemnați, cetățeni ascultători, veșnic căzuți în dizgrație, revoltați doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearșaf. Clădirile arătau la fel ca oamenii. Tremurau în somn, suportând fără să crâcnească biciul tătăresc și iataganele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca-n Chagall și De Chirico. Maria ar fi fost mândră de mine, însă ea lipsea momentan și din scenă, și din gândurile mele: de fapt, nimic nu se mai putea interpune între corpul meu și-asfaltul bolborosind de ape. Resemnat, m-am pregătit să aterizez cu hanoracul roșu de munte peste bălțile sulfuroase. Nici refugiile rapide ale memoriei, nici stratul dublu de polartec n-ar fi amortizat căzătura; așa se fac praf toate hainele bune. În clipa aia, cineva m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din umeri - nu găsisem nimic. Nici certificatul meu de naștere, nici vreo urmă din Manoilescu ăla. Sau Manolescu, în fine. Parcă intraseră în pământ sau, mai rău, nici nu existaseră vreodată. „O tăiem?“, s-a interesat Mihnea. „OK.“, am zis, resemnat. Se făcuse unsprezece, iar Maria nu mă aștepta cu flori. În clipa în care ne-am pregătit să coborâm scările, mi s-a părut că aud din nou un zgomot. L-am apucat pe Mihnea de mână, frățește (nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mod izolat; ea se împletește cu istoria popoarelor vecine țării noastre" (p. 3). Consecința nefastă pe planul psihologiei colective a integrării istoriei naționale în istoria universală și a comparării cu popoarelor vecine a constat în dezvoltarea unei conștiințe acute și resemnate a inferiorității, cel mai intens prezentă în Prefața scrisă de D.D. Patrașcanu (1937) la Istoria Românilor pentru clasa a IV-a secundară din care vom reproduce un paragraf relevant: Desigur istoria popoarelor apusene, în desfășurarea ei, ne prezintă figuri gigantice
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
-s. Drept compensație am cerut și am obținut dreptul de a nu spune decât adevărul, întrucât se știe că adevărul îl spun doar cei care nu sunt spirituali. Pe deasupra, sunt un om foarte răzbunător, tot din cauză că nu sunt spiritual. Suport resemnat orice jignire, însă numai până la primul ghinion al celui care mă jignește; chiar la primul ghinion, îi aduc imediat aminte și mă răzbun pe loc cu ceva, dau cu copita, cum s-a exprimat despre mine Ivan Petrovici Ptițân care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nu arăta deloc scund, era slăbănog, să tot fi avut vreo douăzeci și doi de ani. Nici cea mai mică ironie, nici cea mai ușoară umbră de reflecție nu se puteau citi pe fața lui; dimpotrivă, chipul îi exprima încântarea resemnată a dreptului pe care îl are și, în același timp, ceva care ajungea până la bizara și neîntrerupta necesitate de a fi și de a se simți tot timpul jignit. Vorbea emoționat, grăbindu-se și bâlbâindu-se, ca și cum n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar cel mai adesea cădea pe gânduri, de altfel neștiind nici el pe unde-i umblă mintea; subit, începea să povestească ceva, despre Epancini, despre prinț sau Lebedev, întrerupându-și brusc discursul și răspunzând la întrebări doar cu un zâmbet resemnat, fără să observe că i se pun întrebări și că el nu face decât să surâdă. Ultima noapte și-o petrecuse oftând și gemând, încât o chinuise pe Nina Alexandrovna, care, cine știe de ce, îi încălzise toată noaptea comprese; spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Filippovna îl privea țintă, iar buzele ei învinețite fremătau, întrebându-l: — După ea fugi? După ea? Căzu leșinată în brațele lui. El o ridică, o duse în cameră, o așeză în fotoliu și rămase aplecat deasupra ei într-o așteptare resemnată. Pe masă era un pahar cu apă; Rogojin, care se întorsese, îl înșfăcă și o stropi pe față; ea deschise ochii și, preț de aproape un minut, nu înțelese nimic; deodată însă se uită împrejur, tresări, scoase un strigăt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
primitivele Mândrie sau Omul de lângă tine. Romache (Ion Caramitru), tânărul moale, incapabil de decizii aspre, e un fel de bibliotecar. Neputința, ratarea sunt simbolizate de convingerea lui că viața („Tone de viață, bătrâne !”) e în rafturile cu cărți. Ratatul bătrân, resemnat, Cioba (Ștefan Ciubotărașu), cu care se împrietenește Vive, mai citește „din când în când câte o carte”, să-i mai treacă vremea. Trezit de o discuție nocturnă în dormitorul căminului de nefamiliști, sudorul Fane, personajul simplu și hiperpozitiv, țipă : „Mi-
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]