14,792 matches
-
Întors să-l privească și era destulă lumină În noaptea aceea fără lună ca să-i vadă deslușit ochii limpezi și larg deschiși. Mulțumesc, a zis ea. Mulțumesc că m-ai adus aici. El i-a simțit aroma vag sărată a respirației și mâna fierbinte și puțin umedă În mâna lui. S-a aplecat, iar când a sărutat-o buzele ei erau mai reci decât Își Închipuise vreodată. și mai ferme. Ea nu s a lipit de el, nici nu s-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acele câteva clipe. și că, dacă simte buzele ei cu buzele lui, dacă-i adulmecă mireasma și o ține În brațe, asta Înseamnă cumva că ar putea să fie fericit. Nu, a zis ea În cele din urmă. Îi simțea respirația pe gât. Nu e bine, Johan. De ce? știi de ce. Nu s-a Îndepărtat, și-a lăsat Însă capul pe umărul lui. Nu sunt fratele tău, a zis el. Nu spune asta, Johan. Un roi de licurici s a ridicat pe
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
răspuns. Noua noastră casă trebuie să fie foarte departe, a mai zis Adam, undeva dincolo de toate. — Da, a răspuns În cele din urmă Johan. Undeva pe-acolo. — Adevărat? Johan a simțit iarăși smucitura mânuței lui Adam și i-a auzit respirația gâfâită și Întretăiată pe care o avea de câte ori era agitat sau speriat. — N-o să putem vedea orfelinatul de-acolo, nu-i așa? — Nu cred să se poată. Marea e foarte Întinsă. — Nu cred că-mi place. Marea, vreau să zic
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pămîntie, cu ochii plecați, își urmărea durerea interioară, evoluînd gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, cînd i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi să constate cu ușurare cum scade, tot așa, puțin cîte puțin, coborînd treaptă cu treaptă, curba descendentă a răului"), dar, în primul rînd, protagoniștii care gravitează în jurul familiei profesorului Alexe, "campion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căldură năvăleau dintre sânii ei uriași. Dimineața se trezea oarecum refăcut, de obicei se abținea să pună alcool în gură, obsesia lui era să nu fie mutat disciplinar, i se mai întâmplase, se ducea la școală, avea o greutate în respirație, un tremur al mâinilor, dar psihic era pregătit pentru o nouă zi, îi revenea până și umorul. În timpul orelor, atunci când năvălea către poartă, cu vigoare, cu precizie, simțind cum duduie sub pașii lui dușumeaua, trântind și prinzând ritmic mingea, devenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de-o inventivitate delirantă, amețitoare! Vocea precisă, gravă a lui Alexe. Glăsciorul Ninei plin de modulații încântătoare Și bineînțeles că un așa mare artist nu se preta la meschinării de ordin pecuniar: artă de dragul artei, nu e așa? Uimită, cu respirația întreruptă, Carmina își dădu seama că asistă la o mituire spirituală a unui amărât de zugrav, care ridicat pe culmi mult prea amețitoare pentru puterile lui, se mulțumi să bolborosească, când se puse clar problema banilor, prețul lucrării lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stinse lumina și veni lângă ele. Era caldă, avea carnea pufoasă, mirosea a leșie. Era multă liniște. Elena o prinse de mână și o strânse. Carmina răspunse strânsorii. Era ca și cum și-ar fi vorbit. Nu dormi? Nu dorm. Își controlă respirația. Elena credea că în somn omul respiră mai greoi de aceea sufla des și șuiera pe nări. Părea foarte expertă. N-au așteptat mult. Bâjbâind, tatăl deschise ușa cu infinite precauții. Zăbovi mult până se strecură dincolo de prag. Fetelor le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Bâjbâind, tatăl deschise ușa cu infinite precauții. Zăbovi mult până se strecură dincolo de prag. Fetelor le băteau inimile, erau curioase și speriate în aceeași măsură de propria lor curiozitate. Elena îi strângea mâna până aproape de durere. Undeva scârțâi dușumeaua. Simțiră respirația tatălui aproape, aproape. Se aplecase asupra lor. Fetele mele dragi, spunea el cu mândrie de multe ori. Silvie, hai, șopti el încetișor. Femeia întoarse către el capul. Ai răbdare, să adoarmă fetele și viu. De afară se auzea lătratul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fâțâit enervant. Du-te, îi șopti femeia, că viu acu! El plecă târând picioarele. Exact în același loc scârțâi dușumeaua, se strecură pe ușă, se lovi de clanță. Din pat femeia țâțâi nemulțumită, ședea nemișcată, rigidă, nu i se auzea respirația. Se făcu liniște nu se mai auzea nimic, nimic. Ea săltă ușurel capul, privi către fete apoi își strecură picioarele în afară de plapumă, se ridică încet, oftând... Cele două fete avuseseră o discuție despre oftatul mamei. Se duce fără nici o plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
puțin, parcă se târa neauzit prin odăi, citea ziarul, se trântea de-a lungul patului, își turna picăturile în ochi și înainte de a ațipi lăsa să-i scape un oftat sonor, prelung, înveninat, ce se lățea în toată încăperea fulgerând respirația Carminei, a mamei. Se auzea cum jarul mușcă încetișor din bucata de lemn abia pusă în sobă. Pagina cărții întoarsă de Carmina foșnea asurzitor. Seara, la cină bărbatul mânca fără să scoată o vorbă, mama pregătea acum foarte des friptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adormi liniștită. Atunci când ștergea praful, ridica flaconul cu grijă ca pe un bibelou de porțelan și-l așeza apoi în același loc.Elena își ura grozav pistruii, avea impresia că ei reprezintă o piedică, se apropia mult, mult de oglindă, respirația aburea suprafața lucioasă, se cerceta în amănunt și, nemulțumită, scotea limba la figura pistruiată ce-i răspundea la fel. Venea în pat cu nasul și pomeții obrajilor îmbâcsiți de cremă, nu dispăruse nici un pistrui de când începuse tratamentul, dar ea spera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pământie, cu ochii plecați își urmărea durerea interioară, evoluând gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, când i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi să constate cu ușurare cum scade, tot așa, puțin câte puțin, coborând treaptă cu treaptă, curba descendentă a răului. Tatăl căpătă învoirea, se întâmpla așa de rar să solicite ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
obiect întâlnit cândva mai de mult nu se mai știe unde. Ceasul ticăia pe noptieră. De la un timp butucii parcă se încovoaie și trupurile la fel. Diminețile devin grele, se lasă umede peste pleoape. Ierburile se încolăcesc reci pe picioare. Respirația ustură, mâinile se învinețesc. Parcă și masa de prânz e tăcută și searbădă. Fetele se întorc la parcelele lor, fără gânduri. Apoi se ivește soarele și via începe să miroasă a viu, a proaspăt, a cuptor. Cântecele ascuțite se duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vină în gura lupului și era gata să-i suporte tirania și capriciile sau gata să se lase alungată de zidul masiv al tăcerii și se miră singură, înduioșată, până unde o va purta slăbiciunea? Aștepta reacția lui Alexe cu respirația întretăiată, cu ciudă, îl privea cu amărăciune. O să tacă? Mintea îi era stoarsă, vlăguită, nici o idee salvatoare nu țâșnea din marea masă de neuroni inhibați. Abia își înăbuși oftatul de ușurare când îl văzu deschizând gura și slobozind primele vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
simți un miros ascuțit de șoarece. Aiurea, își zise, nu pot fi șoareci în casă, probabil urină de pisică. Privi către animalul încolăcit la picioarele Sidoniei. Dormita acolo, negru, lucios, frumos, cu abdomenul ridicându-se ritmic, abia perceptibil după fiecare respirație, aproape îți era imposibil să ți-l imaginezi alergând pe la containere sau urinând în dosul canapelei. Și cum, Dumnezeule, să nu turbez, pur și simplu de grijă, când știu că ea a fost mereu o visătoare. Dacă ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am venit, altfel aș fi mâncat la fermă. Dar nu-i păcat dacă mai deschidem o sticlă. Chiar așa, se însufleți ea și plecă să aducă paharele. În timp ce se ciocneau paharele, Fana îi inspectă curioasă pe Carmina, pe Dimitrie, cu respirația tăiată, fără să-și mai poată controla vorbele, urările de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata de atac, ca și cum era vorba de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i incite din nou, se va ridica, va începe să-și caute din priviri hainele. Se va echipa în liniște, cu mișcări aproape furișe, cu toate că știa bine că ea este trează, îl observă cu ochii larg deschiși în întuneric, cu respirația ușoară, aproape reținută, și oboseala calmă, liniștită începe să-i toarcă prin celule, lent, lent...Iată-l cum își încheie cureaua, pipăind cu degetele locul unde va fixa catarama, apoi își va lua haina, va căuta în buzunar pieptenul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
autorului era vorba de o femeie cu un defect la un picior care ațâțase un bărbat, pe urmă fugise din calea lui mimând disperarea, fugise, urcase un deal, cu agilitate, cu prețul unor eforturi nespuse, bărbatul o urmărea, îi auzea respirația din urmă. În momentul în care a ajuns-o și a întins-o pe iarbă lângă el, în acel moment omul uitase cu desăvârșire de defectul de la piciorul ei. Își mai aminti de o altă oră, de mare pace interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
foarte atent, se cabră în fotoliu, aveai impresia că va face explozie și va fi propulsat cu putere în tavan. La ce oficiu?, o întrebă și vocea deja îi era plină de ironie. La cel de lângă piață. O urmărea cu respirația tăiată, tremurând de nervi. Ți-ai făcut anume drum pe acolo. Sperai să-l întâlnești pe Adrian. Ea îl fixă indignată, zâmbind. Mojiciile tale nu mă mai supără. Intenționam de mult să trec prin piață ca să-mi cumpăr fructe. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cumpăr fructe. El își continuă interogatoriul strâns. Ai fost pe la el? Doar stă pe acolo. Nu. Nu l-ai văzut? Nu l-am văzut. Nici măcar întâmplător? Nici măcar întâmplător. Carmina îl privi răutăcioasă, zâmbind, biet sărman, de fapt îi urmărea cu respirația tăiată reacțiile. La un moment dat avu impresia că prinde un semn de slăbiciune. Atacă: Nu înțeleg, Ovidiu, cu ce drept toate întrebările astea? Nu-ți mai sunt soție. Nu ți-a intrat încă bine în cap asta? Am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că nu le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altceva. Carmina simți cum o mână fierbinte, lunecoasă i se răsucește prin abdomen, răscolind intestinele în căutarea unui organ anume, cum, în sfârșit îl găsește, prinde și strânge mica mandarină fibroasă, înlănțuită de ligamente, strânge, strânge aproape că-i taie respirația, o săgetează prin sâni și minutele trec anevoie, se târăsc chinuitor. Ușa bibliotecii se deschide și se închide, nu vede pe nimeni în fața ochilor, acționează ca un automat, discută, zâmbește, respiră, ochii lucesc, figura îi este transfigurată. Iese pe ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o să ne mai tocim unul altuia nervii? Cât? Toată viața, îi spuse și o apucă de mână brutal, o săltă spre el cu violență, o scutură. N-ai înțeles asta? Ea se crispă străbătută de o teroare ce-i paraliza respirația. Tu nu înțelegi că nimic nu este mai important decât momentul acesta? Te iubesc și altceva nu mă mai interesează. De câte ori să-ți mai explic? Am stat câțiva ani împreună, Ovidiu, acum ne-am despărțit, ce rost mai au între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-ți cauți masculul. Ești vulgară. Și ultima femeie din lumea asta, ultima, gândește la fel ca tine. Ea se împotrivește, încearcă să scape din brațele lui, se zbate. Nici nu are timp să-și cauterizeze rănile sufletului. El râde flegmatic, respirația lui fierbinte o înfioră. O poartă pe sus către dormitor. Amețește în timp ce simte că o ia în stăpânire, o plăcere împinsă până la paroxism. Acum îl știe lepădat de toate, curat, singur cu ea, aflat dincolo de puterea voinței, un ghem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chipul bătrânei de la etajul întâi, cu nasul turtit de geam, fremătând de curiozitate, dornică să vadă și să știe tot. Din spatele ei, fotografiile de pe pereți, imobile în ramele lor, țintuite sub sticle, îi strigau, deschide, deschide fereastra, ai aburit cu respirația geamul, nu mai vezi nimic, hai repede, repede, trage de mâner, cât încă nu e prea târziu. Abia așteptau, săracele, ca ea să-și isprăvească cercetarea și să le lămurească, gesticulând a lehamite: Nu v-am spus eu? Cu foanfele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]