10,353 matches
-
bine pentru noi... Îndepărtat Rece se simte de când ai plecat... Singurătatea cea mult prea greu de suportat! Cu sufletul strâns și capul plecat Am părăsit locul tăcut unde-ai înoptat. Și mă strigai prin lacrimi într-un aer greu de respirat! Durere fizică, chinuitoare neîncetat... Poate ai crezut că te-am abandonat. M-am întors peste câteva zile, traumatizat... Erai întinsă și respirai așteptându-mă pe pat... Drumul înspre tine deja m-a epuizat! Nu mai suport nedreptate într-un peisaj
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
plecat Am părăsit locul tăcut unde-ai înoptat. Și mă strigai prin lacrimi într-un aer greu de respirat! Durere fizică, chinuitoare neîncetat... Poate ai crezut că te-am abandonat. M-am întors peste câteva zile, traumatizat... Erai întinsă și respirai așteptându-mă pe pat... Drumul înspre tine deja m-a epuizat! Nu mai suport nedreptate într-un peisaj îndurerat! Acum sunt aici și iartă-mă că te-am lăsat... Rămas bun!" Am simțit cum vrei să te îndepărtezi Realizând că
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
cu răutate oamenii și divinitatea. Un om care a suferit atât de mult fizic are dreptul de a chestiona existența unei puteri divine căreia i-a cerut atât de mult ajutorul și nu la șsic!ț primit. Atunci când nu poți respira, când nu poți să dormi sau să te miști în voie te întrebi de rostul tău în viață și ajungi să răspunzi elementelor ș?!ț în funcție de felul în care ele se comportă cu trupul și spiritul tău. ș...ț Luni
Cărți proaste by Mihaela Nicoleta Grigore () [Corola-journal/Journalistic/8933_a_10258]
-
ș?!ț în funcție de felul în care ele se comportă cu trupul și spiritul tău. ș...ț Luni de zile nu este capabil să scrie nimic, preocupat fiind de beteșugurile sale. Apăsarea creierului îl face inutilizabil, răceala nu-l lasă să respire, somn nu are, oasele îi troznesc, carnea tremură... etc." (Mihaela Nicoleta Grigore).
Cărți proaste by Mihaela Nicoleta Grigore () [Corola-journal/Journalistic/8933_a_10258]
-
supusă și credincioasă", doi tineri cu sânge albastru au curajul de a nu mai gândi și simți "după cuviință", limba interiorității violentând-o pe cea publică. Consecințele nefaste nu întârzie să apară. Povestea de dragoste curge, fără investigații psihologice intense, respirând însă aerul specific acestei perioade. Ea, Catinca Bălăceanu, timidă, sensibilă, gingașă, isteață, visătoare, iubitoare de singurătate, romanțuri, poezie și pian, îndrăgostită de Paris, pierdută între oamenii peste care privește cu gândurile prinse într-o lume numai a ei, dar căsătorită
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
tragic și comic, "arta iubirii" evgheniților, melancolia, tandrețea, senzualitatea, romantismul fiind deliricizate mai ales prin replicile țiganilor, nelipsiți din preajma boierilor. Umorul sănătos, tonic, greu de redat altfel decât prin citate, este salvator: " - Priveala, Ioniță, priveala poate să te îmbogățească. Totul respiră în jur, natura, culorile toamnei, viile... Trase aer în piept, închise ochii, întinse cu delicatețe mâinile și rămase câteva minute bune în extaz. Mihai o admira și trăia alături de ea bucuria naturii. Ioniță privi pe sub sprâncene și-și zise că
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
și trăia alături de ea bucuria naturii. Ioniță privi pe sub sprâncene și-și zise că trebuie să se fi țăcănit de tot cucoana. - Coniță, nu vă fie cu supărare, da' io nu m-am scrântit încă... Treaba dumitale dacă vrei să respiri cu toamna... - Ioniță, n-ai nici un simțământ! sări Mihai. Catinca încearcă să-ți arate ce nu vrei să vezi: frumusețea unui colț de lume ce s-a deschis acum pentru noi.(...) - Da' ce-i, prăvălie, conașule, să să deșchiză? Natura
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
lamentările pe marginea stigmatului identitar nu mai sînt, din fericire, la ordinea zilei. Autoarea scrie cu o căldură controlată despre locurile unde e fericită; în general se simte bine în lumea aceasta, ce se transformă într-un ritm nemaiîntîlnit; totul respiră în Șocurile cotidianului o anume seninătate. În pas cu boomul tehnologic, Mariana Neț manifestă totodată o simpatie sănătoasă pentru un trecut neidealizat; în largul său în mai multe culturi, pare să aibă o predilecție pentru secolul al XIX-lea. Conștientă
Cultura și spectacolul vieții by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/9061_a_10386]
-
care iubirea durează mai mult decât o clipă, frumusețea și candoarea acoperă fața vulgarității și violenței, amintirile sunt învăluite într-o lumină blândă. O lume sublimă a celor vulnerabili, în care totul este smerenie, candoare, sensibilitate și delicatețe. Sensibilitatea autoarei respiră prin toți porii poemelor. De versurile ei trebuie să te apropii cu multe precauții, ținându-ți respirația. În preajma ei trăiești sub teroarea ideii că orice mișcare greșită ar putea duce la năruirea superbului, dar atât de fragilului castel ridicat din
Viața din cuvânt by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9141_a_10466]
-
Marga și Gheorghiță Negotei, frații acestuia din urmă, Sara, evreica salvată de la moarte de Babis, și Mita, fata simplă care-l însoțește în marșul ispășirii comandat de frați: sunt, cu toții, oameni în carne și oase, în trei dimensiuni, părând că respiră și transpiră în paginile romanului. Un personaj episodic, precum vistavoiul nimerit la moșia Duduiei, devine memorabil prin "simpla" rememorare a lui Vasi, consemnată de Babis al doilea și scrisă - de fapt și de drept - de un romancier cum nu avem
Clopotul spart (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9228_a_10553]
-
felurile de mîncare ale mamei" D.P.: Toate drumurile tale, așadar, se învîrteau în București. M.V.: La aceste încăperi ar mai trebui să adaug și camera mea din casa părinților, de la Rădăuți, unde mă instalam în vacanțe. Era singurul loc unde respiram puțin, alintat de grădina cu flori și de felurile de mîncare ale mamei. Acasă, la Rădăuți, am scris Groapa din tavan. Desigur, piesele mele n-au fost inspirate de casele în care am stat, dar ceva din atmosfera acestor peregrinări
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
și își face personajele să se refere la el, Autorele care trage sforile. Autoreferențialitatea, intertextualitatea, lectura în doi timpi și în dublu sens, "inovațiile" postmodernismului autohton sunt folosite copios și, de la un punct încolo, redundant. Ele nu mai fac să respire ficțiunea, ci o substituie. Vechea convenție narativă, integratoare în minuția ei, este dezintegrată. Ce se pune în loc? Trei personaje masculine (Radu A. Grințu, Zare Popescu și Gelu Popescu) și unul feminin (Ana) rătăcesc și își intersectează drumurile aleatoriu. Zare Popescu
Inginerie textuală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9291_a_10616]
-
înveninată și amară. El aspiră, într-un mod vizibil sau, oricum, ușor detectabil la o anumită condiție de generalitate: istoria trăită e astfel scrisă încât să aibă o morală implicită. Lăsând deoparte, deocamdată, detaliile scabroase, să recunoaștem că paginile finale respiră o imensă tristețe, cu toată senzația de libertate recâștigată: "Atmosfera din casa noastră devenise de nerespirat, așa că, atunci când mi-a spus că dorește să ne despărțim, am avut un prim moment când m-am simțit ușurat. Gata cu certurile zilnice
Rufe murdare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9307_a_10632]
-
de intervenția lipsită de minte și compenteță a omului recent, conferă acestuia o demnitate în plus, aceea de a apăra valori care nu țin doar de artă, nu sunt parohiale, ci au devenit globale, valori precum aerul pe care-l respirăm. Filmul lui Guggenheim face un rezumat al erorilor, al pașilor greșiți care au condus către o dezechilibrare vizibilă a biosferei, într-o lume mică, - așa cum ea se vede din prima fotografie a Pămîntului din satelit -, alternînd imaginile șocante ale zonelor
Anonimul român între Dunăre și Mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9339_a_10664]
-
profesoară sau impetuos, într-o muzică "neagră" cu ceva din amestecul de registre al muzicii wagneriene pentru eleva sa. Fiecare scenă traduce o criză, fiecare scenă reprezintă o ruptură de nivel, un act de exorcism. Regizorul nu te lasă să respiri, nu slăbește nici o clipă tensiunea și personajul. Forța filmului rezidă în felul în care trăirea, violența se absorb în muzică și explodează acolo miraculos, incandescent. În Mio fratello e figlio unico (Fratele meu e singur la părinți, Italia, 2006), Daniele
Anonimul român între Dunăre și Mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9339_a_10664]
-
enorm, bătrîn probabil, dar rezistînd eroic, deșălat de zefiri, ștampilat de frunzele parfumate de nuc... Fereastra dinspre canton (și dinspre barieră) o înfundam pe timp de iarnă cu un dulap. Pe timp de vară și de toamnă o lăsam să respire, mutînd dulapul îndrăgostit de hainele virtualei Reparate (cea cu trei sîni mistici și două vagine laice), ca să fie mai mult soare... Ceea ce am trăit la Dolhasca, nu întotdeauna, dar măcar o dată la vreo trei luni (și nu din primii ani
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
și a altor personalități ale culturii noastre. La rândul ei, Manuela Cernat, în prefață, povestește ce se întâmpla în oraș imediat după cel de-al doilea război mondial: "Paradoxal, în plină sovietizare, departe de capitală, uitată la graniță, Mangalia încă respira și trăia în ritmul de dinainte de război. În prea scurtul răgaz de până la strângerea șurubului, aici se regrupase rapid și crema artistică alungată din Balcic. Frații Radu Tudoran și Geo Bogza, pictorițele Marcela și Florica Cordescu, romancierii Cezar Petrescu și
Povestea unui oraș by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9416_a_10741]
-
mai mult în fabrica ei de țevi. un decor foto ce se pierde într-o umbră, ce generează alte vieți - bacteriile tâșnesc odată cu praful, cu apa, într-un ritm țicnit. Tot ceea ce apare în raza ei vizuală crește cu furie. Respiră adânc și încremenește în acel haos, deasupra ei, apa emană frig. Aksinya își face loc cu ajutorul coatelor și adoarme cu capul pe sicriu. Circuit Boris își acoperă ochii cu brațul stâng; fâșiile de lumină dispar și întunericul dens începe să
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
Dar dacă nu exiști? Ce am să fac, toată viața, dacă tu nu exiști? Am să aștept? Poate... Am să fac un compromis? Problema este, abia acum înțeleg, cât de repede suntem dispuși să facem compromisuri. Desigur voi continua să respir, să umblu, să-mi fac datoria... să te aștept. Da, asta voi face. În rest, vreme trece, vreme vine. 1983 Treapta a XIV-a Iartă-mă! Iartă-mi cuvintele grăbite, privirile reci, respirația obosită. Nu sunt ale mele! Sunt ale
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
ridând. și, totuși, zilele își păstrează prospețimea, se întind spre mine cu lentoarea pisicii ce-și reașează tihna și trupul. din când în când, din senin, mă zgârie, mă mușcă, se joacă cu mine febril, apoi, subit, mă lasă să respir. monoton rămâne doar gândul cu ghearele lui în delir. tăcerea din noi un strop de rouă se svântă în orice cuvânt. sunt guri osebite cele ce-l simt ca pe un bob și tac înghițindu-l avide. sunt goluri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
pământeni, cu vremea capricioasă și trecătoare viețuim Și sub vremurile, în veacuri schimbătoare, dăinuim. Singurătate Sănătate Boală Dependență Sănătatea fiecăruia dintre noi depinde de sănătatea Naturii, de calitatea alimentelor pe care le consumăm și de puritatea aerului pe care îl respirăm. Viitor Veghind la sănătatea planetei asigurăm un viitor sănătos copiilor, nepoților și strănepoților, adică tuturor generațiilor viitoare. Adevăr Pe o planetă bolnavă nu pot trăi oameni sănătoși. Timpul Fiecare om are timpul său propriu în funcție de modul în care îl percepe
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
în a performa în propriu-i zbor. Sunt evitate, în aceste cărți de aforisme, băltirile tautologice de felul: omul este om. Intenția, tendința, scopul, implicarea, munca, responsabilitatea, respectul se învață în „școala vieții”, cea proaspătă precum mereu nevoia de a respira, precum roua din adierea răcoroasă a dimineților de vară -, și unde insuficiența, golul, neputința se cultivă ca potențialitate, știut fiind că (împreună cu Sisif sau nu) pentru a fi fericit îți este suficientă lupta spre înălțimi. În societatea de consum marcată
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
ucrainean, rus, arab ori georgian, cu o figură marcată de neliniște, cu o privire goală: "pe români îi recunoști după comportamentul lor infinit mai destins: vorbesc tare (pe românește!), beau veseli bere pe băncile din parc, conversează la telefoane celulare, respiră adînc aerul libertății. Parcă s-ar afla în România - dar într-o Românie mai umană și mai fericită decît cea pe care tocmai au părăsit-o". Cînd își părăsesc țara, portughezii nu se desnaționalizează, ci își aduc laolaltă cu valizele
Epistolar portughez by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9448_a_10773]
-
mai devreme sau mai târziu, trebuia să ne punem problema să plecăm în altă parte. Cum și când era o chestiune neînsemnată. Dragostea mea pentru Wilson a crescut în noaptea asta. În încăpere domnește așa o tăcere că îl aud respirând din cealaltă parte a camerei. Lumina nopții îl face să pară și mai bătrân. De grinzi atârnă rucsacul meu vechi. Uneori îl confund cu un cuib de lilieci. Când oamenii se ceartă aiurea, zice, nici unul nu are dreptate. Dacă vrei
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
această prezență malignă, care se insinuează în roman și ajunge să i-l contamineze. Subtilitatea lui Radu Aldulescu constă nu doar în redirecționarea surprinzătoare a conflictului, ci și în conversiunea operată cu artă. Oamenii nu mai sunt aceiași, după ce au respirat aerul Demonului; iar lucrurile încep să iasă din rosturile lor, printr-o drăcească trepidație. Privirea naratorului e deodată obosită și tulbure, episoadele ce urmează fiind văzute ca printr-un geam murdar. Faptele se succed, de acum încolo, fără noimă - și
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]