4,965 matches
-
ultimele decenii în jurul numelui lui Alexandru Philippide o tăcere ambiguă: avem a face cu un mare poet, așa cum ne-a transmis canonul literar din a doua jumătate a secolului XX, ori cu o voce depășită, recitînd la nesfîrșit același text retoric plin de locuri comune? A doua ipoteză tinde să prevaleze la comentatorii din ultimul timp, fie că o fac explicit sau doar aluziv. Pentru mulți dintre ei situarea înaltă a poeziei lui Philippide ar fi rodul unei inerții critice. Mare
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
face o specialitate. Poemul romantic acționează cu forță asupra lui: trimiterile la Goethe, la Novalis ori traducerea din Nietzsche compun o atmosferă și indică o direcție. Încă din volumul de debut ne întîmpinau poeme dramatice cu semnificație filozofică - teatrale și retorice (Izgonirea lui Prometeu); dar înregistram și o capodoperă, Priveliște, model de poem fals romantic, unde întristarea din vocea personajelor devine subtilă plîngere universală pe tema fugii fără speranță a timpului. În al doilea volum însă, Stînci fulgerate, poemul epic amplu
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
asumă chiar în paginile de față. Prieten apropiat și martor al descompunerii poetului, Sorin Dumitrescu îi schițează două etape în evoluția lăuntrică. Prima etapă are drept vîrf valoric volumul 11 Elegii, o mostră pură a „poeziei de cap“, cînd strălucirea retorică îl consacră pe poet sub unghi public. Sînt anii cînd virtuosul Nichita cucerește laurii notorietății, primind premiile Herder și Struga, alături de nominalizarea pe lista scurtă a Nobelului. Apoi se petrece metanoia, răscolirea cu efect de metamorfoză: cu orgoliul satisfăcut de
Patimile după Nichita by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3033_a_4358]
-
greșit cu nimic, șantajându-ți rudele și prietenii ca să te toarne. Din păcate, asta e principala obiecție pe care o ridică Șimonca și Rogozanu cărții Dragul meu, turnător (Humanitas, 2013): la ce bun să mai dezgropăm morții, se întreabă ei retoric. Cum la ce bun? Dar crimele nazismului la ce bun sunt denunțate sau pedepsite la mai bine de jumătate de secol după comiterea lor? Cei care le neagă existența sunt numiți și condamnați moral ca negaționiști. De ce ar fi crimele
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3047_a_4372]
-
calc după Ginsberg, Supermagazinul realității. Salvarea lor vine din exersarea unui registru absurd care dă, din când în când, rezultate aproape armonice: „Ca și cum zici șepte/ în loc de șapte,/ ca să nu se înțeleagă șase,/ ca și cum ai căra grele valize,/ ca și cum ai face retorice vocalize,/ ca și cum te-ai antrena pentru/ a trece Styxul,/ ca și cum stiloul poate/ înlocui pixul,/ pentru a fixa sensul/ pentru a putea face/ papirusul/ s u l” (p. 10). Sau acest catren amintind de ritmurile și contorsiunile unui Christian Morgenstern: „Frâu
Saturnalii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3050_a_4375]
-
puțin entuziastă, motivată fie prin stranietatea arhaică a vehiculului verbal, ce generează paradoxal "expresivitate involuntară" (E. Negrici), fie printr-o abia disimulată nostalgie intelectuală. Este evident că susținerea unei predici impunea, din partea lui Antim, un efort creator, în pofida ilustrelor modele retorice care îi stăteau la dispoziție - este vorba, între alții, de Ioan Hrisostom și Ilie Miniat - și pe care le putea cita, atunci, fără vreun scrupul legat de proprietatea intelectuală. Chiar dacă, pe de o parte, stilul biblic ține de ceea ce, în
Antim Ivireanul - "Să vă fiu de mîngîiere..." by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/14930_a_16255]
-
duhovnicești, o motivație persuasivă expresă, dar accentul răspicat pus pe propria persoană - "de gîtul mieu spînzură sufletele voastre" -, ca inovație discursivă glisează oarecum semnificația într-o zonă ce se depărtează vizibil de finalitatea presupusă a demersului. Deși aparține structural problematicii retorice, relația creatorului cu auditoriul său, cuantificată verbal, reține în mod legitim atenția cercetătorului literar, fie măcar din rațiuni pragmatice. Dincolo de toposul "captatio benevolentiae", maniera variată în care Antim se raportează explicit la cei care-l ascultau implică strategii estetice. Iată
Antim Ivireanul - "Să vă fiu de mîngîiere..." by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/14930_a_16255]
-
tocmai datorită contrastului asumat, calitatea artistică a temperamentului său rămîne forța discursului moralizator, cu care sînt denunțate vituperant moravurile decăzute ale contemporanilor - de cele mai multe ori, referirile sînt chiar la cei prezenți, accentuîndu-se latura kairotică a enunțării -, iar anafora și interogația retorică marchează stilistic acest tip de expresie: "Dară ce voiu să zic de nesimțirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toți pătimesc, toți sînt în scîrbe, toți suspină supt jugul cel greu al nevoii". Merită evidențiate atît crescendo-ul tensional, rezultat
Antim Ivireanul - "Să vă fiu de mîngîiere..." by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/14930_a_16255]
-
habar nu are de istorie, filozofie, literatură, logică etc.), dar care își dă cu părerea în toate". Un prost, asta este", a căzut abrupt, ca o ghilotină, concluzia domnului Paleologu, după care, inevitabil, a urmat o întrebare care se dorea retorică: Poți să-mi dai un singur exemplu de politolog inteligent?" �Vladimir Tismăneanu" - i-am răspuns pe nerăsuflate. �Tismăneanu e altceva", a rostit sentențios dl. Paleologu, după care discuția a deviat spre alte subiecte. Am înțeles mai tîrziu că definiția domnului
Spectacolul democrației by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/15003_a_16328]
-
certă a concordanței existente între crezul enunțat și acțiunea săvîrșită devine, în cazul lui Heliade, rolul capital jucat de el atît pe scena istoriei ce-și accelera ritmul, cît și în conștiința culturală a secolului al XIX-lea. Și nu retoric ne referim la întregul secol, căci spiritul critic maiorescian, dar și lirismul eminescian au aflat în contribuția predecesorului un fundamental termen de comparație. În descendența lui Platon din Ion ori a lui Pseudo-Longinus din Tratatul despre sublim, Franz von Baader
I. Heliade-Rădulescu - 200: Viziuni poetice by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/15245_a_16570]
-
ai cerut tot mai mult, în pofta de a întinde cititorului o carte perfectă, cu gândul că el are acest drept. Dar care carte încă nu a fost scrisă, de la Cervantes încoace. Crede-mă, până și Mallarmée, este, pe alocuri, retoric! Iar ceea ce aparține în artă ultimului ceas este și ceea ce dispare în ora următoare. Știu că migălești cel puțin la un roman, din care ai și publicat fragmente. Aș îndrăzni să-ți spun că ni-l datorezi. Nu aș fi
Pavele, Pavele! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/15325_a_16650]
-
ai alungat dincolo o viață! Poezia Poezia este poezie dacă se joacă de trei ori : cu sinele cu tinele cu minele. Ca și cum Ca și cum zici șepte în loc de șapte, ca să nu se înțeleagă șase, ca și cum ai căra grele valize, ca și cum ai face retorice vocalize, ca și cum te-ai antrena pentru a trece Styxul, ca și cum stiloul poate înlocui pixul, pentru a fixa sensul, pentru a putea face papirusul s u l ! Ar trebui Beau cafea după cafea, fumez țigară după țigară. O femeie rea, rea
Poezii by Daniel Pișcu () [Corola-journal/Imaginative/3073_a_4398]
-
care n-au nici o legătură cu trecutul eroinei, ci cu prezentul ei fierbinte. Mai departe. Prima dată când am intrat în mansarda de care cred că am mai pomenit...", își începe o frază ,alertă și ironică" naratoarea, care se întreabă retoric altundeva: ,Dar ce-i ăsta, jurnal?" Să admitem că romanul are structură și formă diaristică: de ce, atunci, totul este atât de fals, de strident, de inadecvat? Cum se justifică incultura unor personaje din lumea Literelor, care este secretul șuvoiului de
"Intimitățuri" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11070_a_12395]
-
ne-am îndreptat atenția. Pe scurt, a înțelege un lucru înseamnă a-ți face o imagine clară despre el. Odată înțeles acel lucru, orice retorică menită a înfățișa, în vorbe, ceea ce ochii minții au văzut în imagini, - orice astfel de retorică este apendicele ulterior și dispensabil al unui proces psihic căruia nu-i mai lipsește decît expresia. Expresia este criteriul după care se poate măsura gradul de onestitate al unui filozof. Ea arată în ce măsură un filozof, lepădîndu-se de falsul prestigiu al
Bietul Gutenberg by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11077_a_12402]
-
aceeași Kodansha a anunțat instituirea Premiului Oe Kenzaburo, al cărui unic selecționer va fi renumitul scriitor. Îngrijorat că scena literară japoneză se află în declin și că e nevoie ca scriitorii în vârstă să promoveze literatura de calitate, Oe întreba retoric (preluat de ,The Daily Yomiuri"), la conferința de presă care anunța instituirea noului premiu: ,... mai sunt, oare, alți scriitori care să fi făcut parte din atâtea comisii de selecție ca mine?".
Literatura tânără în Japonia - Între comerț și artă by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/11124_a_12449]
-
cele cu Eugen Ionescu, de pildă, aparțin, cu siguranță, unor fotografi francezi renumiți ale căror nume menționate firesc în colțul fotografiei nu ar fi făcut decît să onoreze paginile dicționarului. Concluzia după primele trei volume ar fi o întrebare (opțional) retorică: chiar merge și așa?
Merge și așa? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11156_a_12481]
-
suferă de singurătate, gelozie, angoasă, teamă de moarte, și caută în scriitorul pe care tocmai l-a întâlnit ,omul care să-l înțeleagă și să-l ierte, să-l primească așa cum este". Personajul lansează în fața autorului o întrebare disperată și retorică: , Unde este omul de care să mă pot sprijini prin panorama searbădă a existenței, cu același spectacol mereu repetat" (p. 174). În fond, Sinidis este dedublarea autobiografică a autorului însuși. Grotescul expresionist al vieții se reflectă la toate nivelele, este
Atentat la canonul interbelic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11162_a_12487]
-
unei culturi civice democrate și moderne. La limită, cănd statutul de condamnat pentru crime de război este anulat în justiția postcomunistă, așa cum s-a întâmplat cu ofițerii Gh. Dinulescu și Petrescu, un supraviețuitor al Holocaustului ajunge astăzi să se întrebe retoric: Dacă ei sunt nevinovați înseamnă că eu nici nu am trecut prin ce am trecut sau rude și vecini nu au murit în vara anului 1941..."2. La sfârșitul anilor '90, mai multe persoane condamnate pentru crime de război au
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
l-a cerut, și pe care nu mi l-aș fi luat, dealtminteri - ci sentimentul unei situații externe și interne prea serioasă, ca să îngăduie discuții pătimașe și polemici cu caracter agresiv". Sunt valabile pentru noi nu numai lecția de eleganță retorică a exordiului plin de conținut, dar și încheierea discursului întreg despre integrarea noastră în ritmul european. Restul rămâne în rama timpului. Cineva ar putea să spună că e un joc excesiv, dar mai bine mai mult decât nimic. Pe masa
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
țâțâni, trebuie reabilitată puterea cuvântului. Oamenii să comunice prin acest mijloc ce le-a fost dat numai lor. A vorbi coerent divulgă și o disciplină a gândirii, valoarea primejduită, dacă nu chiar pierdută. Deși specializarea strictă a dus la despărțirea retoricii politice de cea judiciară, de cea a științelor și de oratoria sacră, nevoia de a se studia organizat valorile generale ale elocinței, măcar în facultăți, dacă nu și în licee, se resimte din ce în ce mai acut. Ruinarea comunicării verbale la care asistăm
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
de necurățenii), precum și o mișcare spirituală de ultimă oră, inițiată de un fiu al Arhanghelului Mihail... Densitatea de credință pe metru pătrat devine insuportabilă pentru divizia de supraveghere a sectelor din cadrul Serviciului Român de Informații, al cărei laitmotiv devine întrebarea retorică: ,Noi de ce nu am știut nimic?". Prozatorul răstoarnă raportul curent și obține astfel bune efecte comice. Într-o lume de nebuni, de apucați, de fanatici cu excese manifestate simultan, bravii noștri sereiști par aproape normali. Dar patologia socială îi dezechilibrează
Daciada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11207_a_12532]
-
toate limbile moderne în care există, pe cale cultă, urmașul unui cuvînt grecesc (transmis prin latina tîrzie) - pathetikos, din familia lexicală a lui pathos ("suferință"). Sensurile negative din română și din engleză sînt însă divergente: românescul patetic se referă la excesul retoric, de apel la sentimentele publicului; sensul informal al englezescului pathetic a făcut trecerea de la milă la dispreț. Preluarea acestui uz în variantele orale ale limbii române este un tipic calc semantic: vechiului patetic i se adaugă un sens nou, prin
"...un penibil jalnic și patetic" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11211_a_12536]
-
asemenea versuri au făcut senzație, impunându-l de îndată pe cel ce le scrisese. Parcurgându-le cu atenție, vom descoperi liniile distinctive ale noii poezii: puternică imaginație creatoare și bună priză la real, un aliaj de inocență juvenilă și viclenie retorică, o remarcabilă capacitate de versificare și, în general, o dexteritate combinatorie uimitoare la un tânăr de numai douăzeci și unu de ani. Succedate cu o deplină naturalețe, prin exercitarea, parcă, a unui reflex involuntar al poeticității, cele mai șocante asocieri imagistice și
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]
-
pluralul sumi, în loc de sume). În celebra sa carte din 1968, Tendințele actuale ale limbii române, Graur discuta pe larg problema ("foarte adesea cele două forme coexistă, de exemplu cireșe și cireși ", p. 106), dar își punea și o întrebare aproape retorică: "Nu cumva în momentul de față, după o perioadă de dezvoltare a tipului cu -i, se dezvoltă din nou cel cu -e?" (p. 118). Mai tîrziu, în Dicționar al greșelilor de limbă (1982), același Graur recomandă tocmai formele cireșe și
Cireșe și cireși by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10665_a_11990]
-
toate compartimentele, specie care alcătuiește un tot arcuit pe un număr fix, pe o anume relație ori pe o anume ordine ca, bunăoară, principiul simetriei. După concert nu mă pot abține și îi arunc amicului Horia Surianu o întrebare, desigur, retorică: dacă Orchestra din Lille sună așa, atunci cum ar fi să sune Orchestra din Lyon, darămite cea din Paris? O altă orchestră, de data aceasta din Strasbourg, mi s-a părut a fi jumătate nemțească (disciplinată, conformistă), cu viorile, corzile
Maison de Radio France by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10688_a_12013]