2,564 matches
-
nu-i prea mult de zis în drum și eu pe lume ca la iarmaroc să iau ce-mi trebuie și să privesc puțin lumina de aici. Citește mai mult deocamdată pe caleori în luptăcu fel de fel de gheonoaiedeocamdată rezemați pe pământca picăturile de ploaiecăutăm să dezrobimpe dinlăuntru grâulsemănat cândvasă le vedem pe toate-așa cum trebuiear trebui să încercămsă creștem tot mai micidar toate-n vremea lorîși vor afla răspunsulcât despre mine nu-i prea mult de zisîn drum
ALEXANDRU MĂRCHIDAN [Corola-blog/BlogPost/376603_a_377932]
-
mama, care gâfâia sub greutatea sacoșelor. Abia când ajunseră în apropierea tomberonului ruginit și intrară pe strada îngustă, femeia își permise să încetinească. După ce intră pe ușa casei, se prăbuși în scaunul fără spătar de lângă cuier, cu capul pe spate, rezemat de peretele mucegăit. Cristian apăru în pragul bucătăriei cu babețica lui cu ursuleț, de care nu se despărțea niciodată, agățată strâmb la gât. Cristinuța se descălță frumos, își aranjă geaca și gentuța la cuier, după care, îl trase pe frățiorul
JUCĂRIA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376716_a_378045]
-
de mâncare? Ce e mai măreț ca zborul? Cu ce să compari fiorul De-a te-apropia de soare, Să ai totul la picioare, Să privești fără de frică Lumea-n jos, cât e de mică?” Se întreabă-n gând Culiță, Rezemat de o portiță ... Referință Bibliografică: CULIȚĂ ȘI GĂINA / Gheorghe Vicol : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1664, Anul V, 22 iulie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gheorghe Vicol : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
CULIŢĂ ŞI GĂINA de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372619_a_373948]
-
aniversar când îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor și de multe împliniri duhovnicești!... Totodată, un gând sincer și profund, de aleasă afecțiune, considerație și admirație față de Maica Preoteasă - Doamna Rodica Gabriela Bordașiu - stâlp, reazăm, prieten sincer, de neasemuită nădejde, al Părintelui Nicolae - pe parcursul întregii sale vieți, plină de încercări, obstacole, piedici, suferințe dar și cu momente de bucurie, înălțare spirituală și optimism creștinesc!... Cu aleasă prețuire și deosebită recunoștință, Stelian Gomboș - Consilier la Secretariatul
PARINTELE NICOALE BORDASIU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372665_a_373994]
-
cu pletele în vânt, se apropie și îi puse mâna pe frunte, privindu-l cu ochii lui albaștri, pătrunzători. Nu vorbea, dar el îi auzea vocea în mintea lui: - Când voi pleca, vei ieși de sub trunchiul copacului și te vei rezema de sacul acesta. Vei adormi, dar somnul tău va fi veghe și vis. Băiatul tău și oamenii din sat vor fi aici din clipă în clipă. A trecut mult timp, omule al lui Dumnezeu. Sătenii și flăcăul lui l-au
OBICEI ŞI SENS ÎN RITUALUL DE ÎMPODOBIRE A BRADULUI ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1441 din 11 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372750_a_374079]
-
atât pe Ilie, cât, mai ales, pe Casapu,căruia îi reveni glasul și urlă ca un turbat: --Acum, Iliee! Dă-i cu ghioaga-n țeastă! Însă, Ilie, în loc să execute asaltul programat, cu strigătul sălbatic aferent, se întoarse calm către Casapu, rezemându-se în ghioagă: --De ce, domnu inginer, dacă n-are nimic cu mine? Și, nervos, întinse mâna la spate, îl apucă pe Tache de cămașă, îl săltă ca pe un snop și-l aruncă direct în fața lui Mărășteanu: --Ieși, mă
SRL AMARU-17 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1665 din 23 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373187_a_374516]
-
să plec și că în mine n-a mai rămas nimic chiar nimic nici măcar o tristețe nu pot inventa lucruri timpul mi s-a lipit de tălpi și e greu ca o bucată de lut oasele chircite unul într-altul reazemă carnea puțină și ea doar jumătate de trup îmi ține umbra în fiecare zi îmi spun că trebuie să plec știu în mine există o gară cu peronul pe partea stângă biletul doar dus se cumpără în a șaptea zi
PERONUL DE PE PARTEA STÂNGĂ de TEODOR DUME în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373241_a_374570]
-
creștinism străluminat de puterea credinței de a schimba fața / aparența lucrurilor: „Suferința atârnă în mine ca un tablou”. Moartea nu mai este un schelet hâd cu coasa în spate, ci, într-o inedită reiterare a motivului eros-thanatos, este o femeie rezemată de spatele nopții, cu capotul dantelat cu fluturi. Fluturele apare cu obstinență printre versuri, devine vehicol al sufletului, simbol al inefabilității noului chip pe care ființa umană îl va împrumuta la trecerea Styxului. Fluturele este și simbol al transfigurării.Există
CĂLIN SĂMĂRGHITAN DESPRE CARTEA; MOARTEA, UN FLUTURE ALB, AUTOR TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1703 din 30 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372200_a_373529]
-
culoare și hanorace impermeabile, în care, simțeau că se sufocă. Pălăriile care urmau să îi protejeze de soare, erau fumos rulate și îndesate în buzunarul mare din față, iar cizmele de cauciuc cu care trebuiau înlocuiti papucii de sport, erau rezemate de scaunele din față, împerecheate pe covorasele de plastic de la picioarele lor. - Când ajungem? Sorin începu să se foiască neliniștit pe partea lui de banchetă. - Șșștt! Deja începi? Nici nu am plecat bine! Abținându-și cu greu lacrimile la șoapta
UNCHIUL VICTOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376111_a_377440]
-
străzi și noi inauguram în viața discretă zile și ore de trăire concretă, să presimțim că ochii noștrii sunt asemenea și cum aceleași idealuri izvorăsc din ei. Cu prima șoaptă, gingașă, în adierea ce ne-a apropiat, zările s-au rezemat pe umerii noștri obișnuiți cu astrale lumini prin care au crescut reverii din lut. Și prima voroavă prinsă în zbor am dezmierdat-o și-am tăinuit-o deplin, când privirile interferau și se-amăgeau în uimire, de fericire, iar ochii
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376038_a_377367]
-
LUNAR TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Fragmente > INCIZII PE MIJLOCUL DESTINULUI (FRAGMENT DE ROMAN) Autor: Mihaela Alexandra Rașcu Publicat în: Ediția nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Stătea rezemată de balustradă, privind în apele tulburi ale Someșului. Tramvaiele treceau la intervale regulate de timp, împingând vibrațiile șinelor până în măruntaiele de beton ale podului. Atentă la traiectoria unei crengi căzute în apă, nu părea să audă zarva străzii. Era fericită
INCIZII PE MIJLOCUL DESTINULUI (FRAGMENT DE ROMAN) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376204_a_377533]
-
cu chirie. Tânărul o ascultă atent, fără a-i întrerupe povestea. Fata se trezi că-i vorbește despre casa ei, despre familie, despre lucruri pe care nu le dezvăluise nici măcar părinților. Se oprise din plâns și se concentra asupra cuvintelor, rezemată de trupul înalt al binevoitorului bărbat. - Uite, spuse tânărul, poate că soarta mi te-a scos în cale! Îi zâmbi, ridicându-i mâna să i-o sărute. Eu am un apartament mare, părinții mei sunt plecați din țară și poți
INCIZII PE MIJLOCUL DESTINULUI (FRAGMENT DE ROMAN) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376204_a_377533]
-
vis vocea binevoitoare a arhitectului, te las câteva momente să te odihnești și vorbim mai târziu. Nu își dădea seama dacă el ieșise din încăpere sau nu și nici nu reușea să își stăpânească relaxarea din ce în ce mai profundă a mușchilor. Se rezemă de perna uriașă de la căpătâiul patului și privi în sus. Părea că tavanul se deschisese, dezvăluind pășuni verzi scăldate într-un soare limoniu, șiruri lungi de oi încă netunse, cu blana atârnându-le mițoasă printre picioare și câini alergându-le
INCIZII PE MIJLOCUL DESTINULUI (FRAGMENT DE ROMAN) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376204_a_377533]
-
UN TIMP Mă arde deseori un dor și însoțit mereu de-un junghi, pe umbra rece de picior, coboară până la genunchi. * Se împletesc în mușchi de pulpă; printre degete, în iarbă, se strecoară, dar se-ncurcă precum firele în barbă. * Rezemat de umbra lunii din iederă, în hățiș, venin dulce gărgăunii mi-au administrat furiș. * Dar tot simt durere-n corp; vârsta, chibzuit, adună boli - depozit - strop cu strop și... mă poartă strâns de mână. * Cu calm îmi fac socoteala: Viața
TOATE SE STRÂNG LA UN TIMP de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1689 din 16 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/374778_a_376107]
-
o dragoste profundă, care îi umplu ochii de lacrimi și sufletul, de o căldură binefăcătoare, ce-i alina orice durere, acolo, în pieptul plin de răni. Își ridică cu grijă capul și o privi pe mama, ce adormise cu capul rezemat de panoplia capitonată a patului. Ar fi vrut să-i sărute ochii închiși, dar se mulțumi cu locul de sub tâmpla ei, care pulsa de iubire pentru ea. ,, Mama mea! murmură ea cu mândrie, privind-o cu drag. Dacă ai ști
DILEME ( FRAGMENT 25) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2215 din 23 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375657_a_376986]
-
oare?- / e comoara cea mai mare! Un prieten, ia aminte,/ nu se cumpără, nici vinde! îngână s-atenueze efectul veștii asupra mea... Cu toate că abia puteam să-mi stăpânesc inima zbătându-se nebunește de ce aflasem, îi respectai pornirea de-a se rezema pe stihurile lui Grigore Vieru și-ncepui să-i fredonez încetunel din Adrian Păunescu pe-o melodie proprie găsită ad-hoc: -Nimeni nu e singur pe pământ,/ Cineva în grija lui îl are,/ Nici cei singuri - singuri nu mai sunt/ Dacă
GERALDINE. DESLUŞIRI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2039 din 31 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379191_a_380520]
-
Toate Articolele Autorului Scuzați, că mor! După vreo zece pași, moș Ion Bălănescu se simți foarte obosit și se așeză pe scara prispei, oftând din greu. În ultima vreme i se pare că timpul curge mai repede decât gândurile lui. Rezemându-și capul în baston, începu să mediteze: Cum mai trece timpul!... Nouășcinci?...sau nouășase?...Parcă mai contează... În fond, ce mai este un an? N-apucai să tremur bine iarna trecută, că veni primăvara. Când se-ncălzi, întrebai pe fi
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
se strânge în indivizibil), "de ce tăcem așa" (în limba pre-Babilonului), "golul dintre fluturi" (între "ieri" și "mâine", ca plin al veșnicului "azi"), "memoriile unui amnezic" (cununie intre Alethe si Lethe), "pasii nimănui" (calea, Tao), "frânghii de lumină" (reazem în ne-reazem), "cele opt Ceruri", "caligrafii din Cadora" (dănsuitori în Omega și Alfa), "emoția florii de prun" (ce în culoare își poartă moartea morții), "mări pustii" (ale refractarului).... Aflăm sensul vieții, sugerează Luminița Cristina Petcu, atunci când nu-l căutăm, lasând calea unde
A TREIA VOCE de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369168_a_370497]
-
mai 2016 Toate Articolele Autorului Mă urmărea, prin somn, ca o himeră. Nu avea chip. Ca duhul din povești Părea în vis, o umbră efemeră. M-adun și o privesc: Tu, cine ești ? Sau, altă dată o simțeam, șezând Și rezemând pervazul la ferești. Tot fără chip. Ca un ecou de gând, M-adun și o privesc: Tu, cine ești ? Târziu de tot, ne-am regăsit în viață, În casa mea, ca doi amici firești. Gătindu-mă-n oglindă, dimineață, M-
TU, CINE EŞTI ? de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369286_a_370615]
-
primită de la o mătușă, avocatul a prezentat actul de donație al acestei mătuși, act legal întocmit pe numele Dumitrache Eleonora... Aproape în permanență, cât se vorbea despre împărțeală și cote părți, doamna Eleonora își răsucea parcă și mai mult capul rezemat de umăr și exclama înfundat, atrăgând privirile celor din apropiere. Nu se înțelegea prea mult. Frânturi de cuvinte de genul „mda, să crezi tu” sau „aha, ce știți voi” și „Doamne, cum strică lăcomia sufletu' omului”! Președintele completului de judecată
PARTAJUL (3) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369263_a_370592]
-
peste frunte peste pânza de in sub picioare mustind roșu nămol să sature setea din duhul divin să cheme în carne pe cel neîntrupat. Când scapără focul sub pielea de taur prin sângele curs cel chemat a intrat și-și reazemă capul sub coarne de aur. Privind către lumea cea vie și ternă prin ochii inerți îndreptați către cer o clipă va fi cât o moarte eternă și moartea o clipă pentru cei care pier! Va plânge murirea și apoi va
SETEA DIVINĂ de ION MIHAIU în ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369282_a_370611]
-
culori solare la fiecare intrare, iar trianglul își picura sunetele superbe îmbogățind buchetul acustic. La un moment dat, percepu un sunet straniu. Își concentră atenția pentru a distinge clar tonalitatea și întoarse brusc capul. Așa deci! Mara ațipise cu capul rezemat de umărul lui, într-o poziție mai intimă decât s-ar fi așteptat la o primă întâlnire. Sforăitul se intensifică cu o lipsă de grație ieșită din comun, iar Alexandru se simți invadat de o rușine mistuitoare. O împinse cu
CONCERTUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1491 din 30 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374266_a_375595]
-
rezerve. Fiind trist datorită amintirilor din copilărie, nu realiză că îi suna telefonul mobil, ce-l avea într-un buzunar de la șortul gri peste care se revărsa tricoul alb și larg. Își dădu seama abia când acesta tăcu și se rezemă cu tot cu cârje de gardul albastru de fier ce despărțea panta pietroasă de faleză. După ce-l luă din buzunar, acesta începu din nou să sune. Era Sergiu, unul din prietenii sau cunoștințele lui. - Alo, salut Sergiule! - Salut Simonică, ce zici? Ieși
GHINIONUL de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1146 din 19 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362122_a_363451]
-
ei însuși, ca să-l observe pe el că plânge. Știa prea bine acest lucru, dar totuși se temea să nu-l vadă cineva. Ura să atragă atenția cuiva asupra lui, mai ales cu lacrimi, nu suporta mila oamenilor. În timp ce stătea rezemat de gard și se uita după cele două doamne, care trecuseră de Pensiunea Oliver, cineva îl cuprinse cu mâinile de umeri. Când se întoarse să vadă cine este, atunci îl văzu pe Sergiu, care ajunsese lângă el. - Salut prietene, hai
GHINIONUL de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1146 din 19 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362122_a_363451]
-
o făgăduință de nemurire și de mântuire: „Această femeie îmi ține spada în mână, inima ei e păzită de crini, am ajuns un copil de iarbă și sete a cărui Tăcere în somn o îngâni!”; „Mă vezi, nu-i așa, rezemat de un crin!”; „Prieteni, când voi muri, pe mine așezați-mă în lotca nevăzută a Cântecului! Nu mă îngropați nici în Isla Negra, nici în fața mării, nici între crinii amintirilor!” Desăvârșirea fără cusur, perfecțiunea, sufletul, inima, cupa vieții, iubirea sunt
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]