1,115 matches
-
și vitele. Aici însă Puarem era stăpân, și socotea că femeile îi vor fi povară pe drum și vor micșora iuțeala mersului armatei. De l-ar ruga pe Tefnaht, n-ar fi greu să împlinească dorința arcașului, căci o singură roabă putea fi îngăduită. Însă Auta se gândi că nu va fi bine să rămână ceilalți fără femeile lor. Poate că nici Mai-Baka n-ar fi îndrăznit să dorească a fi singurul dintre toți ai lui, care... - Să mă duc la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ai lui, care... - Să mă duc la strălucitorul Tefnaht. Porni încet, urmărit de privirile celorlalți. Merse cu pași rari, ca să câștige timp. Încă nu știa ce-i va spune lui Tefnaht, dar simțea că trebuie să-l roage pentru toate roabele, nu numai pentru una. Preotul Tefnaht ședea pe un pat împletit din crengi și acoperit cu câteva piei de leopard, la umbra unui cort larg de țesătură groasă, prin care razele soarelui nu pătrundeau. Doi sclavi îi făceau vânt cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vânjoși ar munci mult mai bine dacă i s-ar lăsa și femeia pe care au găsit-o soldații la miazăzi de oază. Este femeia lui. Tefnaht se încruntă: - Tu știi bine că nu e în gândul nostru aducerea de roabe în Atlantida. Viteazul Puarem spune că femeile ar fi povară pe drumul lung și nici nu-și pot plăti hrana cu munca lor. Mușchii feței lui Auta se încordară ușor. - Știu, stăpâne. - Și cred că știi și ce e sclavul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Auta se încordară ușor. - Știu, stăpâne. - Și cred că știi și ce e sclavul? și Tefnaht îi aruncă o privire batjocoritoare. Unde ar ajunge puternica noastră țară dacă am sta să ne îngrijim și de dragostea dintre robii și roabele noastre? Hrană li se dă. Nimeni nu-i ucide. Ce le mai trebuie? Întrebi oare taurul dacă a fost la vacă înainte de a-l înjuga? - Știu, stăpâne. Dar bărbații lipsiți de femeile care le sunt potrivite nu mai pot fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lumii. Taurii cei mai puternici și nici chiar elefanții nu vor putea învăța meșteșugurile care se cer la clădirea palatelor din Atlantida. De aceea rog smerit pe stăpânul meu Tefnaht, a cărui înțelepciune mărinimoasă strălucește pretutindeni, să încuviințeze luarea de roabe nu pentru nenorociții robi, ci pentru înflorirea Atlantidei. Lui Tefnaht îi plăcea să fie lăudat. Totuși luase o hotărâre și nu voia s-o calce. Zise zîmbind: - Au să-și găsească femei și în Atlantida. Nu le purta de grijă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi plăcea să fie lăudat. Totuși luase o hotărâre și nu voia s-o calce. Zise zîmbind: - Au să-și găsească femei și în Atlantida. Nu le purta de grijă. - În Atlantida, stăpâne, nu vor putea să aibă decât tot roabe. Iar Atlantida are roabe puține, și de acea nu are robi destui. - Vrei să spui că nu-i prăsim de-ajuns?... Poate că ai dreptate.. Preotul Tefnaht surâse lăuntric, pricepând ușor tot jocul isteț al sclavului, care avea și dreptate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lăudat. Totuși luase o hotărâre și nu voia s-o calce. Zise zîmbind: - Au să-și găsească femei și în Atlantida. Nu le purta de grijă. - În Atlantida, stăpâne, nu vor putea să aibă decât tot roabe. Iar Atlantida are roabe puține, și de acea nu are robi destui. - Vrei să spui că nu-i prăsim de-ajuns?... Poate că ai dreptate.. Preotul Tefnaht surâse lăuntric, pricepând ușor tot jocul isteț al sclavului, care avea și dreptate, chiar dacă urmărea cu totul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un singur soldat. CAPITOLUL VIII De la plecarea atlanților din oaza pustiită trecuseră câteva luni. Fără a socoti femeile, Puarem sporise numărul robilor luați până la numărul soldaților aduși cu sine. Erau acum aproape patru mii de robi noi și tot atâtea roabe, astfel că înmulțirea lor în Atlantida nu mai părea greu de înfăptuit. Armata străbătuse deșertul fără pierderi însemnate și intrase apoi, venind dinspre miazăzi, în valea râului Hapi, iar după aceea se urcase pe cursul lui spre Marea dintre Pământuri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
niște cozi de vacă înțepenite și întoarse cu smocul în sus, zise el. De ce le-or fi lăsând băștinașii să crească degeaba? Mai bine le-ar tăia. Ar rămâne râul curat. Dinspre pădure veneau câteva zeci de robi și de roabe, unii tineri, cu fața neagră și dinții albi, alții cu chipurile albe împrejmuite de bărbi negre. Erau mânați cu biciul. Poverile grele din spinările lor nu-i lăsau să meargă atât de repede cât voiau slujbașii rome, care mergeau călări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corăbii, mulțumit de aurul pe care-l răpise, mulțumit de antilopele din țarcuri, de lâna tunsă de pe miile de oi a căror carne fusese mâncată de soldații săi și mai cu seamă mulțumit de cele câteva mii de robi și roabe, printre care harnicii și repezii bărbați ai neamurilor daza și teda, și pricepuții meșteri sau frumoasele cântărețe rome. Acum, soldații atlanți își pregăteau armele și sacii, iar scribii făceau socoteala prăzii luată pentru rege și preoți, hotărând câte vite, câți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zeii din turnul de argint. - N-ai văzut-o niciodată pe Nefert? îl întrebă Auta tulburat. - Am văzut-o numai când a fost în casa robilor. Se spune că noaptea, când răsare luna, se plimbă prin grădină numai cu câteva roabe, dar eu n-am văzut-o. Neștiind alte vești, Mpunzi își luă rămas bun de la Auta și se strecură pe după stânci ca să ajungă undeva la țărmul mării. Așa se petrecură lucrurile atunci cu Mpunzi. Iar acum, aducîndu-și aminte de această
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privi rugător și zise și el: - Știi unde e casa negustorului de pește Sohmet? Este pe a doua uliță spre apus de piață, o casă de piatră albă, cu poartă roșie, spre colțul unde-i cârciuma corăbierilor. Acolo este o roabă, Ntombi. Spune-i să vină cu tine la Mai-Baka. - Știu unde-i casa negustorului Sohmet. Dar nu mă duc. Dacă mă prinde, mă bate. De ce să fiu bătut pentru o sclavă neagră!... Sohmet este prieten cu fratele meu. Atunci Nefert
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și spuse: - Nu e dibaci. Veneam pe uliță și am vrut să intru în curtea stăpânilor. Am fost în piață după lapte. Am pus ulciorul jos, ca să deschid portița, și atunci băiatul m-a întrebat dacă n-o cunosc pe roaba Ntombi. I-am spus că eu sunt roaba aceea, și el mi-a zis atunci așa: "Robul negru Mai-Baka este cu niște prinți străini. Ei mi-au poruncit să te aduc acolo numaidecît". M-am speriat și am alergat după
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și am vrut să intru în curtea stăpânilor. Am fost în piață după lapte. Am pus ulciorul jos, ca să deschid portița, și atunci băiatul m-a întrebat dacă n-o cunosc pe roaba Ntombi. I-am spus că eu sunt roaba aceea, și el mi-a zis atunci așa: "Robul negru Mai-Baka este cu niște prinți străini. Ei mi-au poruncit să te aduc acolo numaidecît". M-am speriat și am alergat după el. Bine că nu m-a văzut nimeni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai sperie... răspunse el, dar fu întrerupt de privirea supărată a tinerei rome, așa că începu să povestească: Ea a ieșit din orașul unde ați fost voi. Se plimba pe câmpia aceea, lângă pădure, cu alte două femei. Zicea că sunt roabe, și când a rămas la mine am rugat-o să le dea voie să se ducă unde vor. Ea culegea flori și am ajutat-o. M-ați lăsat singur, ce puteam să fac. S-a uitat la hainele mele și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că de o zi veneau mereu oameni să-i spună că în orașul Behdet umblaseră prin piață și pe uliți trei străini în haine de argint; alții au văzut alături de cei trei străini încă doi inși, un rob și o roabă, amândoi negri, cum era și unul dintre străinii cu haină de argint. Auzind aceste din urmă vești, Marele Preot, deși foarte bătrân, se mai putu stăpâni ca și odinioară, puterea minții și a ochilor rămînîndu-i netulburate. În jurul lui ședeau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Patrick!", "Patrick!", servim Patria. Îl dusesem în sânul naturii, într-un loc de care era tare mulțumit, lângă o mulțime de oameni foarte fini. Le stătea foarte bine împreună acolo. Se îmboldeau unul pe altul, întrecîndu-se la umplutul și căratul roabelor cu pământ... - I-am tratat, în acea seară, cu tot ce-am avut mai de preț, pe vestitorii nefericirii noastre. Le-a plăcut, și-au pitit revolverele la loc și ne-au mărturisit că ei ar fi avut încă multă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amîndouă Lăsând pe spate capul... - "Copile! n-o să mîntui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvîntu-i... "Și cât de mult ridici tu, în gând pe-o biată roabă! "Comoara ta din suflet e singura-mi podoabă, Cu focul blând din glasu-ți, iubite, mă cutremuri, "De-mi pare o poveste de-amor din alte vremuri. "Și ochiul tău adânc e și-n adâncime tristu-i, Cu umeda-i privire tu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
basme și nimicuri, cuvinte cumpenind, În vorbe peritoare ca-n lanț să te cuprind, Și în senin de stele durerile să-mi ferec Pîn-nu s-o stinge umbra iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din ori și ce durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scîntee în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adînc trecut de gânduri e-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de rușine. A încercat să se întoarcă, dar Cristu o înșfăcase de mână și spunea: - Mi-ai mâncat inima! Ce zici? Te duc în Bolintin. Am să te țin ca pe-o prințesă! Nimic nu-i nevoie să faci! Decât roabă la olteanu ăsta! Ia te uită ce de bani am! Cumpăr Bucureștiul cu ei! O să te port numa-n mătase... Zvârlise pe tejghea un pumn de sute. Muierii nu-i venea bine. Lăptarul o ținea strâns de încheieturi și nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a întins pe furiș mâna si-a mînguat-o. Gagica i-a aruncat scârbită degetele. Era deselată de dureri și-i vâjâia capul. De-acum se dusese liniștea ei, trebuia să-l urmeze pe Paraschiv și la viață, și la moarte, roaba lui era... Vecinele au chemat poliția, au sosit comisarii, au cercetat cum -lau omorîț pe staroste și -lau dus la Morgă, cu Nicu-Piele alături, i-au despuiat, le-au făcut autopsia și i-au trimis înapoi după ce ținuseră școală pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gândindu-se la cei care le-au ridicat nu resimte decât milă; dacă arhitectul Îi mai poate apărea drept o minte luminată, lucrătorii acestuia nu mai sunt decât un fel de scripeți, aflați pe același plan cu lopețile, hârlețele și roabele. Este aceasta o nedreptate? Nu. Asemenea mașinilor cu aburi, oamenii Înregimentați prin muncă se manifestă toți În același mod, neavând nimic individual. Omul-instrument este un fel de zero social, iar numărul acestuia, oricât de mare ni-l putem Închipui, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
zânele, se auzi vocea prozaică a lui MM, rupând vraja. Arată bine, nu? întrebă ea întorcându-se către Sally și Sophie. —Peaseblossom, Cobweb, Moth și Mustardseed! zise Helen pe un ton cam obosit. Ranjit, în chip de Peaseblossom, intră făcând roaba, și strigă: „Gata!“ când ajunse cu capul mai aproape de podea decât cu picioarele; Cobweb, băiatul cel blond, sprijinindu-se de un perete, cu capul dat pe spate, scoase câteva rotocoale de fum înainte să spună: „Și eu!“, după care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mână și de un picior, fapt pentru care urmă un moment groaznic de entuziasm căruia i se tăiară aripile. Am observat cum i se citește pe față faptul că va trebui să inventeze altceva. În cele din urmă, ieși făcând roaba din nou, dar de data aceasta mișcările lui erau mult prea pământești, pentru că le lipsea acea ușurință aproape supraomenească pe care o aveau înainte să-și piardă încrederea în el. Helen și Bill erau singurii care nu păreau a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lor, încă din al doilea an de căsătorie, zumzetul unui zvon dezonorant. Astfel că, într-o bună zi, Mohamed se întorsese acasă cu o frumoasă creștină cu cosițe negre împletite, pe care o cumpărase de la un soldat ce o luase roabă într-o incursiune în împrejurimile Murciei. O numise Warda, o instalase într-o încăpere micuță care dădea spre patio, curtea interioară, spunând chiar că o va trimite la Ismail egipteanul pentru a o învăța să cânte la lăută, să danseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]