4,274 matches
-
aluatu În țest țși mama aplecată deasupra vanei ochii ei verzi răcoroși de mentă săpunul cu care mă spală oval alunecos topindu-se ca șerbetul În apa cristalină Îl iubesc Îl ascund sub pernă mușc din el pe furiș e roz și parfumat cînd mi-l lipesc pe obraz o simt pe mama În fiecare seară Înainte de culcare Doamne Doamne cere-ți tată și duminica moțul de organdi gentuța roșie la cinematograf uite-o pe Gheta Gabo În Olanda la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
meu, așa spunea prăpăditul. Eu Îl tot Îndemnam: Încă un pahar, prietene Bea, bea, nu te lăsa, uită că viața ... și Wanda mai mult goală decît Îmbrăcată. Frumușelule, iubițelule, luculucu... rîgÎie porcu, se tîrăște de-a bușilea după călcîiele ei roze, se lovește de mobile, plînge, icnituri, convulsii, perișorul lui spicul grîului, chiloțeii lui spuma laptelui... se roagă: Miluiește-mă Doamne că neputincios sînt, vindecă-mă Doamne că s-au tulburat oasele mele. Și Wanda: Ce miroase aici a tîrtan? Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri, În coapsele prelungi „Bate-mă boierule, bate-mă că nu-ți semăn!“. Seara pe străzile Întunecate care se deschideau din piețe adormite ca degetele dintr-o palmă, acordurile Încete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca prăpădiții ăștia. Da ce s-a mai Întîmplat? — Păi, am vorbit și cu comitetul de bloc, că uite acuș vine 1 Mai, da io, să-ți spui drept, mă gîndii mai mult la Sfintele Paști, ca să cumpărăm niște perdele roz de nailon că ie tare frumoase și am văzut că așa se poartă acu și să punem și faianță roz pe peretele de la lift cu ghirlănzi de trandafiri, are aci la ferometalu de la poștă ța venit să-mi ceară bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vine 1 Mai, da io, să-ți spui drept, mă gîndii mai mult la Sfintele Paști, ca să cumpărăm niște perdele roz de nailon că ie tare frumoase și am văzut că așa se poartă acu și să punem și faianță roz pe peretele de la lift cu ghirlănzi de trandafiri, are aci la ferometalu de la poștă ța venit să-mi ceară bani ca să Împopoțoneze blocul după gustul ei și eu trebuie să plătesc cu zîmbetul pe buze și să spun: vai, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ore purta o scurtă din pînză de cort și o pereche de pantaloni noi. Acum două ore mîncam banane și băteam magazinele de pe Mariahilferstraße. Văd coșul cu capac În care stau cobaii mici. Gheruțele zgîriind Împletitura de nuiele, botișorul lor roz ieșind o clipă la marginea coșului și brusc, căderea capacului care-i Împinge din nou la fund, În Întuneric. Ce noroc! CÎnd te gîndești că putea să fie mai rău. Reînvățăm Împreună denumirile lucrurilor. Acesta este televizorul, aceasta e biblioteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Întîmplare ca o ecuație simplă cu două necunoscute după care se pune semnul egalității și apoi urmează misteriosul imprevizibil. Și deodată fără nici o explicație apare imaginea cu o fetiță Într-un șorțuleț negru, În curtea mînăstirii, mușcînd dintr-un săpun roz. Aș vrea să alung această halucinație, apa ei tulbure care tinde să mă acopere cu un somn ce nu-i al meu... veți sări desigur peste aceste elucubrații. Ele nu sînt Întâmplările nimănui, doar niște vești răzlețe pe care cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Un singur lucru mă Îngrijorează, cred că el are o elasticitate prea pronunțată a nervului optic care Îi anihilează spiritul critic. Unii numeau asta Înțelepciune. În fața acestui argument, bucuria mea de femeie rămîne la temperatura normală de 36,5°. Cămașa roz Îi place la fel de mult ca și cea bleu, pantalonii largi la fel ca pantalonii strîmți, lucrurile noi la fel ca lucrurile purtate. Dar din toate, cel mai mult Îi place bicicleta pe care a primit-o de la prietenul nostru cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
altuia ca iadul și loteria și asigurările...“ Vei spune că sînt daruri din cale afară de timide cum aceste unghii zgîrie celofanul unui săpun, un uter mic În care se coc laolaltă citronul și moscul improvizînd un pămînt făgăduit. Un săpun roz parfumat ca toate organele auxiliare incestului, ca toate substituirile extincției și ale erecției: buze umede, delicate limbi, mameloane, clitorisuri sub lupele cosmice mărite În acest oval lucios din care au dispărut toate traseele, atît de neutru, Încît iată chipul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să nu-l tulbur. Nu eram În stare să-mi Înfrîng mila și frica. Am Început să mă caut prin buzunare, speram să găsesc niște bani sau o bucată de pîine să-i dau. N-am găsit decît un săpun roz, parfumat. Nu știam ce să fac, cum să-l chem. Unui cîine Îi spui cuțu, cuțu, dar unui copil? Cu ce cuvinte se cheamă un copil? M-a simțit și s-a Întors spre mine speriat. Întîi a vrut s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rău totuși, chiar dacă nu erau suficient de late sau de lungi pentru ferestrele acelea mari. Fiecare fereastră din sufragerie avea altfel de perdele. Cea mare care dădea spre verandă avea una făcută dintr-o rochie de seară cu trandafiri mari roz și dantelă. La una din ferestrele mai mici, tanti Mae a pus o perdea făcută dintr-un lințoliu pe care l-a purtat într-o piesă cu crime, iar la cealaltă a pus un costum din mătase roșie dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trunchiul unui pin, în timp ce lichenii de pe acoperiș aveau o nuanță verzuie. Singurele lucruri care trădau faptul că sunt oameni care locuiesc în ea erau perdelele albe care fluturau de la fereastra dormitorului lui tanti Mae și perechea de chiloți de damă roz agățată la uscat pe o sfoară de rufe. M-am dus la ușa din față și mi-am pus pe scări cărțile și copia pe care o aveam din piesa domnișoarei Moore. Mama stătea de obicei pe verandă în după-amiezele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de sub frunze, de acolo de unde nimeni altcineva nu ar fi putut să le găsească. Domnul Farney locuia într-o căsuță în oraș, cu un alt bărbat care dădea lecții de muzică. Era zugrăvită în albastru și alb și avea perdele roz la geamuri. Nici unul dintre ei nu fusese la război. Erau printre puținii bărbați care rămăseseră în oraș. Cei care luau lecții de muzică de la celălalt bărbat spuneau că era foarte frumos la ei în casă și că aveau numai lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
oră, dar nu știa încotro mergea. M-am așezat acolo pe o bancă și am așteptat. Capitolul zece Așa că iată-mă în tren. Se crapă de ziuă. Pot să văd asta prin geamurile de pe cealaltă parte a vagonului. Lumina e roz, cu puțin galben deasupra și cu roșu închis dedesubt. Vagonul e aproape gol. Sunt doar eu, o femeie în vârstă mai în față și un soldat vizavi de mine. Toată noaptea am oprit și oamenii au tot coborât. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
acum, domnișoară Jones, a spus el pe un ton sec, după starea în care se aflau azi-dimineață prietenii dumitale de la petrecere, nu aș fi fost surprins dacă unul dintre ei ar fi văzut-o în compania unui elefant mare și roz. Dansând step. D.I. Fincham mi-a plasat declarația în vârful unui teanc ordonat de hârtii. — Ce veți putea spune cu exactitate în urma autopsiei? am insistat. M-a privit cu puțin scepticism, dar a răspuns totuși la întrebare. Am fost impresionată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rozalie, care la parter era sculptată în coloane dând impresia unor gardieni aliniați în tăcere în fața clădirii. Ferestrele erau fumurii; la fel și ușa imensă. Era o adevărată pată neagră înrămată de un arc masiv, în stil gotic, din marmură roz. Nici un mâner, nici o sonerie. Per ansamblu efectul era cel al unui palat de zahăr creat de Charles Addams într-una din zilele lui proaste. Am traversat strada și m-am apropiat cu precauție de ușă. S-a despicat de la mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
una din zilele lui proaste. Am traversat strada și m-am apropiat cu precauție de ușă. S-a despicat de la mijloc, deschizându-se. Impresionant. Recepția avea dimensiunile unui teren de fotbal, pavat cu și mai mulți metri pătrați de marmură roz. Un birou enorm în formă de semicerc lua curba în mijlocul camerei, ca un val roz imens care s-a spart de perete și s-a întărit acolo. în spatele lui stătea o femeie cu părul prins într-o perfectă coafură franțuzească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu mi-a oferit nimic de băut. Mi s-a părut destul de nepoliticos. Dar poate nu avea bar. Biroul părea atât de nou de parcă l-ar fi ținut de bun și ea de fapt lucra altundeva. Nici urmă de marmură roz la etajul trei. Aici pereții erau gri deschis și mobila neagră din module. Foarte liniștitor. Pe pereți atârnau tablouri înrămate ale lui Monet, fără îndoială aduse la grămadă de către decorator, în timp ce pe birou se afla numai o presă pentru hârtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ar fi putut întâmpla? 14tc "14" Bănuisem că Laura Archer va pleca dis-dedimineață de acasă și avusesem dreptate. La șapte și jumătate ieșise din căsuța ei curată, urcase în taxiul care o aștepta și fusese dusă la castelul de marmură roz unde lucra. Laurei Archer îi plăceau taxiurile. Din fericire mă oprisem înainte să-mi cumpăr un pateu cu brânză și un espresso, așa că eram bine înarmată ca să o aștept în fața castelului roz să iasă din nou. Mă hotărâsem să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nimeni în jur să mă felicite. Am pus telefonul jos și m-am uitat pe peretele din bucătărie. în fața mea era un tablou lung și îngust, pictat de o prietenă de la Colegiul de Arte. Era un șir de fructe: mere roz, banane albastre, căpșuni verzi, avocado mov. Erau agățate de un singur fir negru și păreau dulci și coapte, dar mai degrabă bizare. După un timp am băgat mâna pe sub bluză și am scos scrisorile. Am dat jos tabloul, am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Dar ce faci cu ele? N-a plecat deja Paul? Nu înțelegeam ce se întâmplă. Harriet îmi spusese că Paul a plecat la Manchester; cu siguranță ar fi luat tablourile cu el. Nasul ascuțit al lui Judy deja se făcuse roz, la fel și ochii. Părea un șoricel care plânsese mult. —De asta am făcut-o, a spus, uitându-se în jos la mâinile ei. Nu suportam gândul că va pleca cu ea, după tot ce s-a întâmplat... și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și se și certau tot timpul, lucrurile nu s-au îmbunătățit între ei... de ce nu a rămas? Putea să rămână. Și după tot ce mi-a spus... — Cât de departe ați ajuns? S-a înroșit. Acum întreaga față îi era roz. Măcar era uniform. —Atât de departe. Am înțeles. — M-a întrebat dacă pot să țin astea în camera mea o vreme. Nu mi-a spus ce sunt, vreau să spun, erau împachetate. A spus doar că sunt importante. Că dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Sucki dormea în colivia lui așezată în colțul cel mai întunecat al sufrageriei. Ușa de la balcon era deschisă, pentru că fumam țigări plăcute din Ticino cu miros și gust de Marsala. Nu știu cum au trecut orele, începuseră să mijească zorile. Vedeam culoarea roză cu dâre roșiatice a cerului în depărtare. Sufrageria era plină de fum. Un cintezoi începuse să cânte pe balconul nostru și un curent de aer proaspăt venise în apropierea mesei, atingând lumânările care începuseră să fluture. Mirosea a foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am rugat ca întotdeauna să vină pe brațul meu. Soțul meu mă privea de la masă fără să spună un cuvânt. Apoi a venit lângă mine, exact când Sucki și-a luat zborul atât de sus, încât a dispărut în culoarea roză a zorilor. Amuțisem, îmi simțeam obrajii arzând și un fel de umezeală îmi apăruse în găurile ochilor. Lacrimile se țineau acolo, căzând apoi ca picăturile de ploaie direct pe mâinile mele, fără să se prelingă pe pielea feței. - Fantastic! repeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în copilărie, rătăceam acum pe străzi în nopțile lungi moscovite. După ce bulevardele se goleau și pretențiile pe care le aveam față de aspectul exterior al femeilor scădeau, dădeam, în sfârșit, de vreo ștoarfă care accepta orice condiții. În zorii răcoroși și roz, împăcat, mă apropiam de ușa hotelului și nu mai doream nimic de la ea. Dacă totuși rămâneam și luam o cameră, o făceam mai mult dintr-un sentiment de obligație față de această femeie decât de dragul plăcerii. Dar poate că nu acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]