2,662 matches
-
diverse rozătoare. Peșteră este foarte puțin cercetată din punct de vedere arheologic. Au fost identificate urme ale omului preistoric, resturi de unelte de piatră neșlefuite care ar putea aparține omului de Neanderthal (probabil 50 000 ani în urmă). Sunt necesare săpături de specialitate în Sala Minunilor. Cu ocazia unor lucrări de amenajare turistică a peșterii, a fost descoperit de membrii CETM Albă un celt din bronz (topor). Acesta se află depus într-o cavitate a peretelui, la aproximativ 20 m. deasupra
Peștera Huda lui Papară () [Corola-website/Science/309416_a_310745]
-
Sânmartin (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Harghita, Transilvania, România. Localitatea Sânmartin se află situată în sudul județului Harghita, în Depresiunea Ciucului, pe valea pârâului Vișag, pe DN12, Sâncrăieni - Sânsimion - Băile Tușnad. Săpăturile arheologice făcute pe teritoriul acestei localitîți de-a lungul timpului au adus dovezi materiale ale existenței omului aici încă din cele mai vechi timpuri, astfel la bifurcația dintre drumul comunal și cel județean, pe o terasă a pârâului Vișag s-
Sânmartin, Harghita () [Corola-website/Science/300485_a_301814]
-
descoperit fragmente ceramice modelate cu mâna și cu roata, aparținând perioadei dacice din secolele II î.d.Hr. și secolul I d.Hr. Pe teritoriul satului se află o așezare de tip "Coțofeni" și "Wietenberg". În vatra satului, cu prilejul unor săpături efectuate în anul 1989, s-a descoperit un mormânt aflat într-o cistă aparținând "culturii amforelor sferice", iar din alt loc provin mai multe tetradrahme thasiene. Satul Sânmartin, între anii 1762 și 1851 a făcut parte din Compania a IV
Sânmartin, Harghita () [Corola-website/Science/300485_a_301814]
-
etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt reformați (53,59%), dar există și minorități de romano-catolici (25,93%), ortodocși (13,02%) și unitarieni (4,27%). Pentru 1,57% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul comunei aduc dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel; în valea pârâului Agriș, la poalele Dealului Mare, s-au găsit lame de silex și fragmente ceramice neolitice
Comuna Ilieni, Covasna () [Corola-website/Science/310386_a_311715]
-
în formă de calapod specifice "culturii Ariușd-Cucuteni" și "Coțofeni". În același an, pe malul stâng al pârâului Ilieni, în locul numit "Dealul Izvorului" s-au descoperit urmele unor construcții cu ziduri de piatră și fragmente de țiglă și ceramică romană. La săpăturile din 1963 de la punctul numit "Kerekesvas" (Roata de Fier) s-au găsit fragmente ceramice de factură dacică din secolul I î.e.n. Al II-lea război mondial face multe victime în luptele dintre detașamentele române și sovietice pe de o parte
Comuna Ilieni, Covasna () [Corola-website/Science/310386_a_311715]
-
Văii Budureasca îi este rezervată o întreagă sală, care valorifică expozițional principalele descoperiri arheologice întreprinse în cei 50 de ani de cercetări sistematice. Cercetările arheologice întreprinse aici s-au axat pe cunoașterea civilizației geților și a perioadei mileniului I d. Chr. Săpăturile au scos la lumină locuințe de suprafață construite din bârne de lemn și pereți din împletituri de nuiele lipite cu lut. Pentru aceasta perioadă, caracteristice sunt ceramica lucrată cu mâna, la roată, dar și de import, în special amfore. Prezența
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova () [Corola-website/Science/331369_a_332698]
-
și podoabe. La Plopu a fost descoperit un depozit de piese de metal, având printre altele în inventar 11 monede bizantine din bronz emise pe parcursul secolului al XI-lea. În 1941 la Ploiești, în punctul Triaj s-a întreprins o săpătură de salvare într-unul din monumentele funerare de tip tumular, urmată apoi în perioada 1942-1944 de cercetare sistematică a unui al doilea tumul, dezvelindu-se complexe funerare eneolitice din prima epoca a fierului și sarmatice, precum și o așezare datată în
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova () [Corola-website/Science/331369_a_332698]
-
secolul al 2-lea d.Hr. sunt desenate forme mai târzii ale lirelor palestiniene. Cutia lor de rezonanță are forma unui cazan sub un corp oval pe care sunt fixate capetele inferioare ale coardelor, împreună cu cadrul prezentând decorațiuni. În cursul săpăturilor arheologice din 1929, în orașul Ur a fost descoperit un mormânt regal, vechi de peste 4500 ani, în care s-a găsit și o liră cu cutia de rezonanță din lemn de cedru acoperită cu 5000 de plăcuțe de calcar roz
Liră (instrument) () [Corola-website/Science/313221_a_314550]
-
lupta îndârjită pentru existență, au trecut la orânduirea gentilica, au format triburi, apoi statul și, în sfârșit, s-a format ca popor si națiune de sine stătătoare. Azerbaidjanul este una din cele mai vechi regiuni ale așezării omenești. In urma săpăturilor din renumita peștera Azîh, nu departe de orașul Fizulu, arheologii azeri au descoperit una din cele mai vechi așezări preistorice ale omului pe teritoriul Euroasiei din epoca paleoliticului (epoca de piatra). Aici, în stratul așel, alături de uneltele de munca si
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
bazalt, obsidian si dolomitaă Oamenii din paleoliticul superior (de la 40 până la 12-10 mii ani in urmă) trăiau pe teritoriul Azerbaidjanului in peșteri. Aceștia își construiau locuințele in văi de-a lungul râurilor, in locuri unde se putea vâna. In timpul săpăturilor in straturile superioare din peșterile Taglar și Damdjîlî au fost descoperite oase de ren caucazian, capre de munte și alte animale sălbatice. La vânătoare participau grupuri mari de vânători, in special bărbați. Aceștia își confecționau singuri uneltele de munca si
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
considera, în general, că teritoriul acestei țări cuprindea în epoca elenistică o parte din teritoriul actualului Azerbaidjan și raioanele sudice ale Daghestanului. Condițiile naturale din Albania se caracterizează printr-o mare varietate. Conform datelor prezentate de autorii antici si de săpăturile arheologice, această țară ni se înfățișează ca o țară bogată și roditoare, un ținut cu populație densă. Despre triburile care au locuit aici aflăm încă de la autorii greco-romani. Autorii antici, vorbind despre albani, amintesc de frumusețea acestora, statura lor înaltă
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
statornicite aici în diferite timpuri. Printre acestea erau și grupuri iraniene, în deosebi în regiunile de nord-vest ale Albaniei, în Sacasena și Cambisena, precum și în fâșia de la Caspica, unde în primele secole e.n. deja exista statul Mascut. Datele obținute în urma săpăturilor arheologice arată în general că Albania din a doua jumătate a mileniului I î.e.n. și din primele secole e.n. era o regiune cu o economie statornică și dezvoltată de prelucrare a pământului, cu un comerț dezvoltat și producție meșteșugărească. Totuși
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
aur. Au fost puse începuturile extracției de minerale de jasp, agate, calcedon, ametist și alte pietre semiprețioase. Materialele arheologice permit să se vorbească despre un nivel ridicat al producției meșteșugărești practicată de triburile care au populat Albania antică. Cu ocazia săpăturilor, în așezările din Albania s-au descoperit multe cuptoare pentru arderea oalelor și a altor articole din lut de diferite forme, un număr însemnat de vase din lut cu forme tradiționale: ulcioare mari pentru uz casnic, urcioare mici, bidoane, vase
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
folosirii lui îndelungate. "Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova", din Ploiești, deține un inel sigilar descoperit la Târgșoru Vechi, Prahova. Inelul sigilar de aur, cu chaton oval, este decorat cu o floare de crin heraldică dublă, asimetrică. În cursul săpăturilor arheologice efectuate la Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești a fost decoperit, între altele, și inelul sigilar al lui Dragotă Tăutulovici. "Muzeul Literaturii Române", din Iași, deține în colecțiile sale și inelul sigilar, din aur, care i-a aparținut lui Mihai
Inel sigilar () [Corola-website/Science/326662_a_327991]
-
cercetări ale zonei. Prima excavație s-a efectuat însă abia în 1990, dar a fost limitată, restrăngându-se la presa de ulei găsită în una din peșterile din zonă. Între anii 1990-1992 s-au executat la fața locului 8 sesiuni de săpături arheologice din partea Serviciului antichităților al Israelului și a Universității Rochester din S.U.A, sub conducerea lui D.Edwards, Mordehay Aviam și D.Adan-Bayewitz. Arheologii au dezvelit urme mergând de la epoca elenistică și până în evul mediu.S-au găsit urmele
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
-se de pe stânca din capătul orașului. În schimb, în excavațiile și cercetările efectuate nu s-au găsit urmele unor astfel de sinucideri colective. Unii cred că s-ar fi produs. poate, victime, în timpul goanei în panică a unora dintre locuitori. Săpăturile au descoperit 1600 capete de săgeți romane, pietre lansate de baliste, fragmente de armuri ale soldaților romani. De asemenea s-au găsit oase omenești arse, aparținând unora din persoane ucise, probabil ale locuitorilor, ceea ce ar putea să reprezinte o dovadă
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
obelisc, mai mic, adus petru aceeași spina de Augustus. Acela se găsește astăzi în Piazza del Popolo. Marele obelisc a fost regăsit după 1250 de ani pe același loc, la o profunzime de 7 metri și rupt în trei bucăți. Săpăturile s-au întreprins, în 1587, din dispoziția papei Sixtus Quitus (Papa Sixt al V-lea), care a avut grijă să restaureze monumentul și să-l așeze în Piața Sfântul Ioan de Latran, în anul următor, 1588. Lucrările au revenit inginerului
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
după mai bine de trei secole și jumătate. Ulterior, în lunga perioadă a devastărilor Romei, celor două monumente li s-a pierdut urma, fiind, probabil, răsturnate la o dată necunoscută. Ambele au fost regăsite de papa Sixtus al V-lea pe timpul săpăturilor din 1587 și transportate, ca și altele, pentru a ornamenta piețe ale fostei capitale. Acesta a fost ridicat de Domenico Fontana, în 1589, în fața bisericii Santa Maria del Popolo. Mai târziu a devenit monumentul central în Piazza del Popolo, amenajată
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
Psammetic al II-lea. Augustus l-a destinat a deveni acul indicator al unui imens cadran solar orizontal în formă de sector cu o lungime de 160 de metri, realizat din travertin. Cadranul solar (horologiul lui Augustus) este bine cunoscut. Săpăturile recente au permis regăsirea unor fragmente ale lui, purtând litere de bronz ce datează de la o reamenajare de pe timpul lui Hadrianus (117-138 e.N). obeliscul s-a prăbușit în sec.al 10-lea sau al 11-lea și a fost
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
prăbușit în sec.al 10-lea sau al 11-lea și a fost redescoperit la începutul sec.al 16-lea. După zeci de ani, în 1587, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a decis să-l restaureze și a ordonat săpăturile necesare. Dar a renunțat când s-a constatat starea foarte proastă a monumentului, rupt în mai multe fragmente. Resturile obeliscului au fost reacoperite. A rămas ascuns mai bine de un secol și jumătate, până în 1748. Atunci, sub papa Benedict al
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
cu lungimea de 104. După acel transport nava a servit la o acțiune inedită. Puțin mai târziu, ea a fost încărcată cu lest și scufundată pentru a constitui fundație submarină a unui mare dig în portul lui Claudius la Ostia. Săpăturile arheologice au scos la lumină resturile zidului și ale navei pe un teren situat în incinta aeroportului Fiumicino. Amplasamentul Circului lui Caligula este foarte bine cunoscut. El a fost demolat încă din antichitate pentru a se ridica bazilica dedicată Sfântului
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
de astăzi. Obeliscul a rămas cu mândrie pe locul său originar, loc care, după o tradiție imemorială, ar marca locul aproximativ al martiriului Sfântului Petru, la câțiva metri de absida bazilicii lui Constantin și, apoi, a celei actuale. Pe timpul unor săpături s-au găsit urmele bazei sale originare lângă actuala sacristie. Uitate pe timp îndelungat în evului mediu, obeliscurile antice au revenit în atenția papei Sixtus al V-lea (Quintus). El a hotărât să le restaureze pe unele și să le
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
a început în neolitic, de când datează primele urme de locuire umană, și se întinde până în prezent. Săpăturile efectuate de arheologul István Kovács au confirmat faptul că teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 î.Hr. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și din epoca a fierului; s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură neolitică din România. Siturile arheoloice din Dâmbul Pietros
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
Un astfel de sat era și Târgu Mureșul, care se numea "Székelyvásárhely", adică Târgul Secuilor. În ceea ce privește așezarea secuilor în Scaunul Mureș, majoritatea datelor sunt furnizate de arhitectura bisericească din secolele XII-XV la care se adaugă rezultatele obținute din periegheze și săpături arheologice. Având în vedere numărul destul de mare a lăcașurilor de cult în stil romanic din perioada arpadiană putem presupune că zona Mureșului era printre primele zone ocupate din Ținutul Secuiesc. Majoritatea bisericilor romanice pe pacursul secolelor erau lărgite sau transformate
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]