997 matches
-
doua parte a operei sale, dramaturgul inventează, depășind repertoriul cavaleresc, o formă poetico-simbolică necunoscută până la el și care va configura un teatru esențialmente liric, ale cărui personaje tind către simbolic și spiritual. Este cazul unor drame filozofice și teologice, acte sacramentale și comedii mitologice sau palatine. Calderón este cunoscut pentru crearea acestor personaje de tip baroc, dezechilibrate în interiorul lor datorită unei pasiuni tragice, așa cum apar în „"El príncipe constante"”, „"El mágico prodigioso"” sau în „"La devoción de la cruz"”. Personajul său cel
Pedro Calderón de la Barca () [Corola-website/Science/307982_a_309311]
-
vise, se poate totuși realiza binele. Această operă are mai multe variante. Pe plan secund apare și tema educației, cultivată mai apoi de scriitorii secolului al XVIII-lea. Tot în acest al doilea registru duce la perfecțiune așa-numitul „"auto sacramental"”, piese alegorice de un singur act, reprezentând tema euharistiei. Pentru a da câteva exemple, se pot menționa „"El gran teatro del mundo"” („"Marele teatru al lumii"”) sau „"La cena del rey Baltasar"” („"Cina regelui Baltazar"”).
Pedro Calderón de la Barca () [Corola-website/Science/307982_a_309311]
-
sufletească în aceste locuri însuflețite de o viață mai dulce și mai tihnită. Studiind chipul călugărițelor, Hogaș observă o "„fățarnică smerenie”", fiind cuprins de milă și revoltă față de "„atâta tinerețe, atâta vigoare și atâta frumusețe chiar înmormântate sub mohorâta îmbrăcăminte sacramentală”". Hogaș a fost impresionat de frumusețile naturale din jurul mănăstirii și de liniștea de aici: "„munții Văraticului sunt așa de înalți, pădurile atât de umbroase, văile atât de tăinuite și de adânci, râurile atât de limpezi, fânețele atât de dese, de
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
care toate terenurile dăruite de coroană nobilimii din 1540, au fost revocate și pentru a avea dreptul de proprietate, trebuia plătită o chirie anuală. Carol a încercat să poarte Biserica Anglicană, în prevalență calvinistă, spre o viziune mai tradițională și sacramentală. Intenția sa, a fost percepută de Puritani ca o tendință nerelegioasă. În 1633, Carol îl numește pe William Laud, Arhiepiscop de Canterbury. Împreună, cu intenția de a purta bisericii ordine, autoritate și prestigiu, au făcut o serie de reforme, care
Carol I al Angliei () [Corola-website/Science/306452_a_307781]
-
sfinți. Indulgența este parțială sau plenară, după cum eliberează în parte sau în totalitate de pedeapsa vremelnică datorată păcatului. Indulgențele pot fi aplicate celor vii sau celor răposați. Indulgențele iartă pedeapsa vremelnică și nu vina (pentru care este nevoie de dezlegare sacramentală la spovedanie, care, de fapt, se cere și ca o condiție pentru dobândirea indulgenței înseși). În stare de "pasibilitate" de "pedeapsă" (veșnică sau vremelnică) se ajunge pentru că păcatul acționează împotriva ordinii morale instituite de Dumnezeu. "Vina" este starea îndepărtării de
Indulgență (creștinism) () [Corola-website/Science/306559_a_307888]
-
de Dumnezeu (sau chiar ura față de Dumnezeu), la care se ajunge prin jignirea lui Dumnezeu, inerentă oricărui păcat. După iertarea vinei, nu întotdeauna este iertată și întreaga pedeapsă vremelnică. Aceasta se iartă o dată cu vina la Botez sau la primirea dezlegării sacramentale cu căință deosebit de intensă, asemănătoare celei a tâlharului cel bun de pe cruce (cf. Lc 23, 43). Indulgența nu este o iertare a vinei (v. mai sus). De asemenea, nu poate ierta păcatele viitoare (și nici pedepsele lor). De asemenea, indulgența
Indulgență (creștinism) () [Corola-website/Science/306559_a_307888]
-
fel de scolastica, într-un joc sau un spectacol, iar creațiile ingenioase și moralizante ale lui Francisco de Quevedo sau Baltasar Gracián distorsionează limba, sporindu-i flexibilitatea expresiva și îmbogățindu-i vocabularul (prin intermediul cultismelor). Lucidul Calderón creează formulă actului dramatic sacramental (referitor la taină euharistiei), care presupune vulgarizarea antipopulistă și pretențioasa a teologiei, aflându-se în antiteza cu intermediul, care nu va dispărea în totalitate. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea are loc o înflorire a scrierilor de caracter mistic (Juan
Secolul de aur () [Corola-website/Science/307967_a_309296]
-
omul cel nou”, care, nefiind abandonat total de harul lui Dumnezeu, trăiește într-o credință rodnică și înfăptuitoare întru iubire. Comunitatea creștină - Biserica - este „trupul lui Hristos” (cf. 1Cor 12,12), identificată într-o anume formă cu Hristos însuși (natura sacramentală a întrupării realizată continuu prin Botez, Euharistie și primirea Duhului Sfânt), dobândește și ea (Biserica) înțeles deplin în lumina Paștilor. Această viziune a Bisericii are urmările ei firești: creștinii sunt astfel numiți mădulare ale lui Hristos; structural, deși este formată
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]
-
apa botezului), în timp ce porumbelul - reprezentarea plastică a Duhului Sfânt - îi vorbește la ureche. Merită o mențiune fresca Detchani din Serbia (1504): Pavel în picioare, nud în apa botezului, Anania, asistat de un acolit, cu lumânarea aprinsă în mână, citește formula sacramentală a Botezului. Pentru a celebra personalitatea Sfântului Apostol Pavel, papa Benedict al XVI-lea a proclamat „Anul Paulin”, la împlinirea a două milenii de la nașterea lui Pavel, chiar dacă această dată este simbolică și aproape sigur arbitrară. „Anul Paulin” s-a
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]
-
mișcarea Low Church consideră pocăința doar drept o ierurgie, și o practică destul de rar. În general, celelalte Biserici nu consideră pocăința drept taină. Unele dintre ele, făcând parte din diferite curente liturgice, folosesc spovedania, fără a-i da un statut sacramental, pe când altele nu o practică, afirmând că fiecare creștin are dreptul de a se mărturisi direct lui Dumnezeu, fără a avea nevoie de un intermediar. Bisericile ce practică pocăința invocă două categorii de temeiuri biblice. Primele se referă la căința
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
și cu spatele la credincioși) când poartă rugăciunea sau ofranda poporului credincioșilor în fața Tronului lui Dumnezeu, și, pe de altă parte, cu fața la credincioși, atunci când poartă cuvântul lui Dumnezeu către ei (de exemplu: citirea Evangheliei, predica). Ca semn că nu are deplinătatea puterii sacramentale, preotul binecuvântează cu o singură mână (dreapta). În mod normal, preoții au funcția de preoți de parohie, funcție care în Biserica Primară era deținută de episcopi. Ei sunt liderii comunității locale de creștini. Ei prezidează la Sfânta Liturghie și învață
Preot () [Corola-website/Science/302117_a_303446]
-
Harul. Această nuanță este importantă deoarece în Creștinism, spre deosebire de religiile orientale, desăvârșirea și mântuirea nu poate avea loc doar prin puterea (sau tehnica) omului, fiind necesar și Harul lui Dumnezeu. Practica isihastă este considerată o "parte" a vieții liturgice și sacramentale a bisericii ortodoxe și nu o tehnică pur individuală. Textele insistă asupra faptului că isihastul este un membru al Bisericii. Cu toate acestea, practica isihastă presupune o retragere a individului din societate. Se vizează dobândirea liniștii interioare și minimalizarea simțurilor
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
în afară de orașul Sidney, care e anglo-evanghelic. Unele parohii, în special în diaspora, au grupuri făcând parte din cele trei ramuri ; unul și același preot poate sluji trei tipuri diferite de slujbe. Anglo-catolicii se caracterizează prin folosirea ritului contemporan, o practică sacramentală intensă, preferință pentru celibatul preoților și monahism, liturghie zilnică și admiterea femeilor la preoție, iar în Canada, admiterea femeilor și la episcopat. În unele parohii, cu precădere în America, dar nu exclusiv, anglo-catolicii au și cultul Fecioarei Marie în stil
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
preoție, iar în Canada, admiterea femeilor și la episcopat. În unele parohii, cu precădere în America, dar nu exclusiv, anglo-catolicii au și cultul Fecioarei Marie în stil romano-catolic sau ortodox rus, după caz. Anglo-evanghelicii preferă ritul din 1662 ; practica lor sacramentală se reduce în general la participarea la liturghie. Sunt stricți cu privire la doctrina Bibliei, interpretată ca în Bisericile Reformei ; sunt opuși atât hirotonirii femeilor, cât și acceptării homosexualității. Anglo-liberalii iubesc ritul contemporan, dar nu au vreo practică sacramentală intensă. Sunt pentru
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
1662 ; practica lor sacramentală se reduce în general la participarea la liturghie. Sunt stricți cu privire la doctrina Bibliei, interpretată ca în Bisericile Reformei ; sunt opuși atât hirotonirii femeilor, cât și acceptării homosexualității. Anglo-liberalii iubesc ritul contemporan, dar nu au vreo practică sacramentală intensă. Sunt pentru hirotonirea femeilor, pentru mișcările gay, și interpretează Biblia metaforic. Unii dintre anglo-liberali sunt pentru o etică sexuală largă, alții ajung până a critica istoricitatea învierii lui Iisus. Biserica Anglicană trăiește o criză profundă, care mocnea de mult
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
În tradiția ortodoxă, omilia sau predica este o parte esențială a Liturghiei Euharistice și face parte din caracterul sacramental al Liturghiei. În urma citirii Cuvântului lui Dumnezeu prin pericopa Sfintei Evanghelii se spune o predică liturgică. Predica este ținută, de obicei, de cel care slujește, dar poate cădea și în sarcina unui preot co-slujitor sau a unui diacon, însă niciodată
Predică () [Corola-website/Science/303709_a_305038]
-
procesele ulterioare, au făcut Parlamentul să ia în considerare introducerea unei noi legislații anticatolice. În vara anului 1606, legile împotriva recuzanței au fost consolidate; Legea Recuzanților Papistași întorcând Anglia la sistemul elisabetan de amenzi și restricții, a introdus un test sacramental și un jurământ de credință, impunând catolicilor să se lepede ca de o „erezie” de doctrina că „este permisă detronarea sau asasinarea principilor excomunicați de către Papă”. Emanciparea Catolicilor a trebui să aștepte încă 200 de ani, dar mulți catolici importanți
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ținut într-o mână pulsul și pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”. Era vorba de
Ioan Suciu (episcop) () [Corola-website/Science/308832_a_310161]
-
iudaice) fără prezența clerului, în conformitate cu obiceiurile locale. În timp ce în Est preotul era privit drept sacerdotul sacramentului, în Vest cei care se căsătoreau erau sacerdoții, cu condiția să fie botezați, iar acordul lor reciproc era dovadă suficientă a existenței unei căsătorii sacramentale, a cărei validitate nu depindea nici de prezența martorilor, nici de respectarea legii celui de-al Patrulea Conciliu Lateran din 1215, care interzisese căsătoriile clandestine și cerea facerea unor anunțuri înainte de căsătorie. Validitatea acestor căsătorii bătea chiar validitatea unei căsătorii
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]
-
arhierești. La primirea cârjei se rostește o rugăciune: "„Toiagul puterii tale ți-l va trimite Domnul din Sion”". Din această rugăciune descoperim un simbol al autorității, cu care arhiereul trebuie să-și exercite slujirea în Biserică. Este vorba de autoritatea sacramentala, de conducător al turmei încredințate spre păstorire. De aceea, când un arhiereu este instalat într-o eparhie primește cârja de la mitropolitul sau, iar mitropolitul când este instalat într-un scaun mitropolitan primește de la patriarhul sau cârja arhiereasca. Toiagul este un
Pateriță () [Corola-website/Science/320969_a_322298]
-
păstrat sub configurația sa inițială, din secolul al XVIII-lea. Piața centrală a noului oraș este de două ori mai mare decât modelul ei din orașul vechi, corespunzând până la identitate picturilor ce-o înfățișau în secolul al XVIII-lea. Biserică Sacramentală fusese înființată în anul 1689, în cinstea victoriei polonezilor asupra turcilor; cupola elegantului său corp central se ridică din nou, mândră, dominând casele și piața reconstruită, din centrul orașului nou. Istoria Varșoviei reprezintă un lung șir de distrugeri și reconstrucții
Orașul vechi din Varșovia () [Corola-website/Science/333406_a_334735]
-
Books, conform publicației Church Times. La eveniment vor participa: Anca Manolescu, doctor în filozofie al Universității din București, specialist în antropologie religioasă, studiul comparat al religiilor, Monica Broșteanu, traducătorul cărții, conferențiar universitar la Universitatea București, specialist în ebraica biblică, teologie sacramentală și liturgică, științe biblice, și Abel Dragomir, istoric, excelent cunoscător al operei Părintelului Henri J.M. Nouwen. Părintele Henri J.M. Nouwen ne împărtășește călătoria spirituală pe care i-a prilejuit-o, într-un moment de cumpănă al vieții sale, întâlnirea cu
Cărți de la iepuraș pentru mari și mici by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105633_a_106925]