1,391 matches
-
la agresivitate, autorul menționat nu include în mod necesar ideea de violență fizică ori verbală, ci "Dezvoltarea inteligenței, îndemânarea de a manipula limbajul favorizează deplasarea agresivității înspre zona spirituală și chiar spre forme de exprimare spirituale cum ar fi ironia, sarcasmul, zeflemeaua, preferate în special de fete"139. Până la urmă, este de părere Gesell, această formă de agresivitate este parte integrantă a procesului de căutare a propriei identități și nu numai, adolescentul adoptând stilul de înfruntare virila, respectiv de colaborare viguroasa
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
nu au jurat cu toții loialitate aceluiași steag tricolor. Îmi pare rău că am clădit o cultură politică care recompensează extremele, o cultură în care credința dogmatică este văzută ca o virtute, lipsa de prejudecăți, ca o slăbiciune, și în care sarcasmul și atacurile calomnioase de multe ori imperceptibile sunt considerate discuții inteligente. Nu ne-am săturat de toate acestea? Avem nevoie de o doză de unitate. Poate că ar trebui să începem prin a ne aminti de previziunea lui John Winthrop
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
bun și al celui rău, iar bagajele și laptopul său au fost examinate cu grijă. În timpul acestui calvar, a fost acuzat de pedofilie în urma descoperirii unei poze cu fiul său în vârstă de șase ani. Apoi a fost întrebat cu sarcasm dacă îl "interesează terorismul", pentru simplul fapt că avea la el un exemplar al a romanului de mare succes al lui Robert Kessler, Războiul CIA-ului împotriva terorii. La vederea agendei conferinței la care trebuia să participe, anchetatorii l-au
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
MARELUI JUDECĂTOR. ÎN TOATĂ ACEASTĂ JUMĂTATE DE AN, NU ÎL INTERESASERĂ DELOC FEMEILE. Îi spuse cu blândețe: \ Draga mea, poți să rămâi aici cât vrei, dar adevărul este că nu mă simt prea în formă. Adăugă, cu o notă de sarcasm în voce: Te voi considera o femeie de cinci sute de dolari. EA RÂSE, VENI UȘOR ÎNSPRE EL, ÎL SĂRUTĂ, ÎL ÎMBRĂȚIȘĂ SCURT, APOI, CU CAPUL SUS, INTRĂ ÎN DORMITOR. Marin se așeză într-un fotoliu cu fața la ușă și, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
din Berlin ? Pe smalțul înflorit al pajiștii, între amorași care duc coiful, scutul și celelalte arme ale lui Marte, în fața Cupidonului speriat de un iepure, Venus apare de asemeni goală, alături de Marte, și el gol. — Parodii ? Naiv miniaturist, ca nordicii ? Sarcasmul veninos, ca la Daumier ? Întrebări scoase parcă din cartea despre Cosimo ! Studenta scruta cerul mic și adânc al cafelei. Din când în când, bombănea. Sia nu auzea, își continua, răgușită, prelegerea. „Ați avut un fiu ? Un fiu, poate... Ați fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu răbdare. Pielea fumurie, trasă, peste pomeții ascuțiți. Fața uscată de vânt și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rigorii. Numai cultura ne - ar mai putea topi solzii de pe creier. Marea revanșă la deșertăciunea vieții este creația. Uneori în artă e ca în totalitarism. Ierarhiile antume nu mai pot fi modificate decât de Dumnezeu. Cultura a transformat ciomagul în sarcasm. Sporindu-i în mod substanțial, eficiența. Arta nu decodează misterele, le amplifică. În creație, nașterile nu vor putea fi niciodată anesteziate. Din arta contemporană lipsește acea macerare tragică a vieții. Marea artă dialoghează nestingherit cu timpul și cu spațiul. Poezia
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
disimulat, un soi de clovn trist, un suflet candriu în stare de gingășii și cruzimi deopotrivă de mari. Toată harababura de obiecte cotidiene, de citate din clasici (cu preferință pentru pașoptiști), de dialoguri nichi-tastănesciene și nu prea, de ironie și sarcasm - frați siamezi adoptați de generația '80 din spusele altora - nu ar fi fost decât hârtia de împachetat a unui suflet lilin. Gestul reflex al oricărui critic care se respectă, în această situație, este să dea la o parte învelișul acesta
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vînzarea cărnii copiilor irlandezi pînă la un an, Îngrășați În prealabil, oferind cumpărătorilor patru feluri de mîncare delicioase la un preț cît se poate de rezonabil. Realismul supralicitat devine unul al ororii. Ironia exemplificată mai sus a fost una a sarcasmului, a escaladării realimsului și raționalismului mimat pînă ce acestea se convertesc În contrariu. Un fel de ironie prin reducerea la absurd. Nu este cazul haiku-ului, el este mai degrabă surprins În remarca mai blîndă: "Condiția ironistului și tendențiozitatea discursului
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
vegetale autohtone. Dar aluzia la precaritate, la criză, la condiția nefastă a salariatului care-și vinde (mascat sub formă de donație) sîngele este cît se poate de transparentă. Deși suficient de discretă pentru ca haiku-ul să nu fie viciat de sarcasm sau satiră. E suficientă această amărăciune vioaie. În fine, nu trebuie ignorat simbolismul urzicător al urzicilor. Lăsat la urmă, cuvîntul capătă și alte valențe: poate cumpărătorii cumpără urzicile și pentru efectul lor usturător și vezicant cu care, iată, Într-un
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
propriului punct de vedere. Pamfletarul (ca și satiristul) urmărește să dezvăluie, să descalifice, să flageleze sau să aseptizeze un teritoriu pe care senzorii săi îl percep ca fiind imund, uzând de mijloace caricaturale, de procedee specifice satirei (umor negru, ironie, sarcasm ș.a.). Arhetipurile homo polemicos și homo ludens (care-l asimilează pe homo aesteticus) sunt substituibile până la identificare, însă pregnanța ultimului, în cazul pamfletului, certifică absența unei finalități imediat pragmatice, în favoarea jocului gratuit și a inventivității artistice. Ambele forme iau ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
surprins în momente de maximă sensibilitate: "În ființa lui intimă, poetul era un mare emotiv, dar în același timp era posedat de un demon care-i denunța emotivitatea drept slăbiciune și-l făcea să se împotrivească propriei lui naturi. Ironia, sarcasmul, deriziunea, grotescul erau tot atâtea arme cu care el se apăra de sine însuși. Lacrimii interioare îi opunea virulența unui verb corosiv, menit s-o strivească"124. Un episod capital al biografiei argheziene, de care se leagă ombilical o importantă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
183. Explicitul polemic este detectabil în măsura în care pamfletarul recurge la pathosul agresiv, căruia îi corespund, în planul retoricii discursive, figurile vehemenței. Albert W. Halsall 184 identifică, în cercetarea sa, opt astfel de figuri retruvabile, de altfel, și în pamfletul publicistic arghezian: sarcasmul ("formă exacerbată a ironiei"), admonestarea ("prin care enunțiatorul se bazează pe un anume defect al adversarului pentru a-l critica"), epiplexis, sau acuzația interogativă, categoria sau acuzația afirmativă directă, proclesis (prin care polemistul "incită adversarul la violență verbală, în speranța
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
își scrie articolele de polemică, profesorul trebuie viu felicitat. E locul să i se mai creeze un institut în țară și încă unul în străinătate". Dacă ironia eminesciană traduce, de cele mai multe ori, un râs amar, un tragism nedisimulat, îmbrăcând forma sarcasmului sau a persiflării, adică ironia romantică prin excelență, la Arghezi ironia stârnește râsul, fiind sursa unui comic de esență ludică, învecinat celui caragialian. Realității obiective, supărătoare prin injustețea recurentă, îi este substituită o alta, virtuală, amuzantă, ilară sau absurdă. În
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
letargic, efectul (care presupune, obligatoriu, implicarea receptorului) este de delectare prin anularea constrângerii (în acest caz, biologicul tabuizat). Latura hedonică aparține aici, în exclusivitate, receptorului, care poate privi sancțiunea publică a terțului ca pe un spectacol al violării unui tabu. Sarcasmul, ca procedeu mai degrabă satiric decât pamfletar, împinge subiectivismul la limite extreme. El "funcționează prin exprimări aforistice sau în forme pletorice, prin aglomerări de calificări în jurul obiectului. [...] nu descrie, nu situează, nu fixează, ci numește"258. E important de subliniat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
limite extreme. El "funcționează prin exprimări aforistice sau în forme pletorice, prin aglomerări de calificări în jurul obiectului. [...] nu descrie, nu situează, nu fixează, ci numește"258. E important de subliniat această observație, dacă avem în vedere modalitățile de expresie ale sarcasmului arghezian, pentru că palierul este cât se poate de generos. Invectiva "căcănar universitar", "industriaș de fecale", "căcăcioșii de otrăvuri", înjurătura neaoșă, batjocura apar ca modalități predilecte de stilizare a obscenității în pamflet. Un model de text polemic, antologic pentru violența limbajului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai mici și sugestive detalii, portretul ridicol al adversarului, exhibându-i caraghios nuditatea: "Pântecul și corespondentele lui, acoperite cu două triunghiuri, vor lăsa vizibilă grațios carnea șoldului albă, iar ombilicul cu mimica lui, reproducând în miniatură expresia de inteligență și sarcasm a figurii dumitale cu frunte abdominală, nu este imoral să fie contemplată pe plajă. (Anacolutul întărește sensul descrierii, prelungind, de fapt, scena rizibilă). După ce vei fi lepădat mantaua ce-ți învăluie statuia și te vei înfățișa naturii flocos și creț
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
secvențe. Purtătoare ale unei forme infantile de agresivite, expresiile, deși traduc intenția vexatorie a enunțiatorului, sfârșesc prin a stârni râsul, prin imaginea anormală în care sunt "surprinși" împricinații. 4. Umorul negru. Se observă, la Arghezi, o predispoziție (înrudită, evident, cu sarcasmul și grotescul) pentru gluma funebră, care proiectează obiectul în spațiul rizibil al "morților vii". Morții, în sine, ca eveniment tragic, nu i s-ar putea atribui note comice, decât în împrejurări extrem de bizare, cum ar fi, de pildă, circumstanțele ilare
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
feri tinerii talentați de "aerul de miazme și putrefacție". Aici, prin limbajul figurat, bazat pe sugestie senzorială, pamfletarul transpune obiectul rizibilului într-un scenariu comic-funerar, însă procedeul depășește umorul negru (care e brut și respinge metaforizarea) și se apropie de sarcasmul bazat pe analogia morbidă. Ideea asasinatului simbolic (ca metodă de exterminare a pseudo-talentelor) e invocată de Arghezi sub forma unei solicitări principiale: "Înmormântați-l în tăcere [...] și să trecem la adevăratele probleme pe care vremea le pune culturii românești". Alexandru
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lapidaritatea discursului publicistic arghezian, în genere; apoi, de la titlu până la ultimul cuvânt, textul întrunește criteriile polemicității (referindu-se la acestea, chiar în mod explicit, printr-un metadiscurs inclus); de asemenea, structura argumentativă este artistic susținută de secvențe eterogene: analogie, diasirm, sarcasm, recursul la unele dintre figurile agresiunii 294 (M. Angenot). În ipostaza de actant privilegiat, polemistul este unul și același cu eul enunțării, angajat explicit în dimensiunea intersubiectivă (Benveniste) a unei comunicări, în mare parte performative. Privit global, textul se prezintă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
plăcere anuală, fuga din țară și fuga din străinătate"303. E evidentă intenția provocării polemice, dar suntem încă departe de apogeul disputei. Primele semne ale violenței polemice argheziene apar o dată cu cea de-a doua serie a Biletelor..., unde tonul caustic, sarcasmul, ofensiva directă, ca arme ale polemistului, sunt abandonate deseori în favoarea unei agresivități necenzurate, eliberate de rigorile cadrului polemic. Pamfletarul ia locul polemistului în tirade care l-au făcut celebru pentru violența limbajului. Propunem o mostră în care victima este proiectată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca obiect al unei satisfacții necesare"*. Frumosul este așadar întotdeauna ceea ce trebuie să fie, prin necesitate internă și naturală. Traducere: în artă, artiștii fac toată munca, opera se impune de la sine. Zâmbetul indulgent al lui Castelli se transformă aici în sarcasm. Ca și cum i s-ar fi adus opere gata făcute, ciocârlii deja fripte și bune de servit. De parcă el, inventator a patru sau cinci avangarde succesive, n-ar fi fost decât chelnerul acestor domni. Vasăzică era numai o umbră în acest
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
creaturi nobile ar fi un maniheism academic cel puțin imprudent, deoarece imitația și eleganța fac un continuu schimb de locuri pe termen scurt. Oricine știe că, în artele frumoase ca și în Ceruri, cei din urmă vor fi cei dintâi. Sarcasmele care au însoțit primele decenii ale cinematografiei reapar aproape identic la detractorii televiziunii. "Pantomimă pentru copii de trei ani" (Paul Souday). "Divertisment de iloți" (Georges Duhamel). "Cel mai rău ideal popular... sfârșitul unei civilizații" (Anatole France). Ca și în alte
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea Doru Lesovici care marca astfel de deosebiri între modalități convergente ale comicului: Dacă ironia este "aristocratică", sarcasmul "plebeian", umorul se vrea pe deplin "democratic""40. Un alt criteriu care poate ordona multitudinea ipostazierilor comicului este cel legat de identitatea rasială, etnică, națională, sexuală etc. În ultima perioadă se remarcă ascensiunea interesului pentru studiul comicului din perspectiva raporturilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]