1,007 matches
-
epocii. O mențiune specială merită Ucigașul și floarea (1970), un „antiroman aleatoriu și polițist în urmărirea ideii”, un fel de parabolă ambiguă, cu instrumentar radical modernist. E o narațiune de aparență absurdă, urmuziană, etalând, după cum semnala Mircea Iorgulescu, „o zeflemea sarcastică în marginea unor lucruri foarte grave: războiul, umilirea individului, tehnocrația și esența umană” ca expresie a „unei exasperări existențiale, transpuse cu mijloacele grotescului și ale absurdului”. Eseistica lui M., cultivată cu precădere în ultimul deceniu, nu e propriu-zis literatură, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
închipuit niciodată că după comunism o să urmeze raiul pe pământ, dar nici că lumea avea să devină o cloacă mai puturoasă decât prima. Consider viața care mi-a mai rămas de trăit o condamnare, însoțită de-o dezamăgire inimaginabilă.” Nota sarcastică își pierde vehemența când intră în scenă prietenii din America, români stabiliți acolo care vin să-și revadă patria. Prezentarea grafică barochizantă a cărților este realizată de Romulus Vulpescu. SCRIERI: ș.a.m.d., București, 1969; Rămas-bun, București, 1975; ed. (Rămas-bun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
ură Între oficialii Chinei. Studenții se așezau și dormeau oriunde voiau În piață, În formule de o varietate greu de imaginat. Ei cântau și dansau, vorbeau de pe podiumuri improvizate și dădeau interviuri reprezentanților presei din Întreaga lume. Ei desfășuraseră pancarte sarcastice, ireverențioase - inclusiv una care Îl reprezenta pe prim-ministrul Li Peng sub chipul unui ofițer nazist cu nas de porc (R. Schechner, 1993, p. 58). Rituri ale violențeitc "Rituri ale violenței" Riturile nu reușesc Întotdeauna să canalizeze tensiunile sociale, religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
axiologică", în direcția minimalizării, ori a supralicitării valorice a insignifiantului. Asociat cu reiterarea ridicolului, instinctul comic exprimă distanțare, răceală afectivă, atitudine critică, spirit justițiar. Râsul lui Caragiale este corectiv, exprimat diferențiat în funcție de dimensiunile intrinsec specifice, cu bonomă înțelegere, cu răbufniri sarcastice, cu malițiozitate sau cruzime. Coroborând opiniile formulate de Șerban Cioculescu, Șt. Cazimir ș.a., Loredana Ilie dezvoltă ipoteza unei disponibilități "socratice" în structura psihică a scriitorului. Prin "reducerea la absurd constata Al. Paleologu -, prin maieutică și dialectică, el tinde să aducă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diagramă mai mult sau mai puțin edificatoare în privința locului pe care îl ocupă fiecare aspect major, a subdiviziunilor derivate din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și cruzime. În conturarea portretului robot al comediografului tipic, abilitatea de a surprinde ridicolul ar fi informația de bază de la care ar deriva ramificații noționale multiple între care importante ar fi inteligența, insensibilitatea, răceala afectivă, spirit justițiar acuzator
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satiră și umor", cu sensul de "text combativ provocând un râs combativ"1. Comicul a fost astfel disociat de gratuitate, pretinzându-i-se eficiență în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic, pentru optima expresie de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tonalități diferite, de la cea aparent involuntară din comedii, decurgând din simpla selectare semnificativă a situațiilor care se incriminează parcă de la sine, până la diatriba din mult invocatul 1907. Din primavară până-n toamnă și din unele 8 texte publicistice în care descătușările sarcastice desființează prin numire și învinuire directă. Foarte apropiat de indignarea care genera causticitatea Scrisorilor eminesciene și construit pe aceeași antiteză subliniată în Epigonii, între trecutul glorios al jertfei dezinteresate și prezentul decadenței și al căpătuielii nemeritorii, textul Toxin și toxice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subordonează la Caragiale verva satirică, și nu invers, așa cum se va observa la mulți dintre scriitorii satirici postcaragialieni. 3.3. La vremuri noi, măști comice noi Dintre toate modurile comicului se poate constata că cel satiric, îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine reprezentat în literatura română, cel puțin din punct de vedere cantitativ. O anumită predispoziție națională 31, o reminiscență genetică de la străvechii latini care-și revendicau paternitatea asupra acestui genus comoediae prin formularea apodictică "satura tota nostra est
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bilete de papagal". Pe linia inaugurată de "Moftul român" și uzând de aproximativ aceleași dimensiuni care subliniază o comună repulsie pentru "spanacografie", Arghezi trece de la simpla "înghimpare" a viciilor nației, la folosirea cu predilecție a registrului "putrefact-excremențial"46 în efuziuni sarcastice pentru sancționarea acelorași vicii. Constatăm, de pildă, aceeași atitudine critică necruțătoare față de parazitismul și impostura literară în De vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opera lui Caragiale, fapt explicabil, dacă avem în vedere predilecția pentru ironie, remarcată și comentată de majoritatea cercetătorilor. Plecând de la unele mărturii biografice caracterizatoare, suntem însă ispitiți să aplecăm balanța predispozițiilor temperamentale caragialiene nu înspre latura cinismului și a malițiozității sarcastice intransingente, ci înspre cea a bunăvoinței conciliante. Acea memorabilă exclamație "nu te mai saturi să-i vezi și să-ți faci haz de ei"202, atribuită de I. Slavici lui Caragiale, denotă mai degrabă tendința de ingenuă delectare umoristică pe seama
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atunci când nu se reiterează "scepticul", "satiricul", "necruțătorul" și "ironistul lucid", ori de-a dreptul "canalia"[...]; Cel mai comunicativ dintre marii noștri scriitori", cum nota Vlahuță, apare succesiv în amintirile contemporanilor într-o varietate de ipostaze contradictorii, pur și simplu amețitoare: sarcastic și sentimental; sensibil și poltron; generos și avar, lesne de înduioșat (cu "naturelul simțitor"), dar și violent; sociabil și mizantrop; melancolic și perfid; arghirofil, dar și ultracheltuitor, epicureu și anxios; ateu și superstițios; seducător și misogin; cu fobie la vegetal
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
faptul că-mi permite să citesc În voie noul număr al revistei Pregnancy. — Hei, Îți sună mobilul În geantă, zice Jasmine, care tocmai iese din zona recepției. A sunat Într-o veselie, toată ziua. — Mersi că mi-ai spus! zic sarcastică. Mă grăbesc la birou, Înșfac telefonul și-l deschid. — Becky! aud glasul surescitat al mamei. În fine! Spune-mi, scumpa mea, cum a fost la obstetriciana aia celebră? Abia așteptăm să aflăm. Janice a venit de o mie de ori
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
află cu altă femeie. Reușesc să prind un taxi chiar În fața blocului și, cînd acesta demarează În trombă, mă așez mai bine În scaun și Încep să-mi repet replicile confruntării. Trebuie să-mi țin capul sus și să fiu sarcastică, și totuși demnă. Și să nu izbucnesc În lacrimi și să-i dau una-n pifometru Venetiei. Mă rog, poate că n-ar fi rău să-i dau totuși una zdravană În pifometru. O palmă răsunătoare pe obraz, după ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
și ea Îi zîmbește larg, cu capul pe spate. Se sincronizează perfect. SÎnt cel mai atrăgător cuplu din sală. Îi privesc Încremenită În locul În care mă aflu, și poalele ude ale caftanului mi se lipesc de fluierul piciorului. Toate cuvintele sarcastice și mușcătoare pe care mi le-am pregătit mi-au amuțit pe buze. Abia sînt În stare să respir, așa că de vorbit nici nu se mai pune problema. — Vă simțiți bine? mi se adresează un chelner, Însă glasul lui pare
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
așa ceva. Nu-ți aduci aminte? Ochii lui Luke Îmi scrutează intens chipul, de parcă ar vrea să afle niște răspunsuri. Discuția noastră de la spital, zice brusc. Înainte să plec. Da! Te-au năpădit, În fine, amintirile? nu-mi pot reprima tonul sarcastic. Plănuiseși să-mi spui totul după naștere. Voiai să vezi cum „se aranjează lucrurile“. Practic, ai recunoscut deschis... — Nu vorbeam despre nici o aventură! explodează Luke. Vorbeam despre situația de criză legată de Arcodas! Rămîn fără grai. — P... poftim? Deodată, observ
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
în lucruri mai nou și mai departe”. Se fac evidente semnele textualizării moderne. Participant activ la renașterea basarabeană, a îmbrățișat și formula mesianică, a scris și poezii sociologizante pe temele zilei, dar în Ambasadorul Atlantidei (1996), unde domină umoarea neagră, sarcastică, lirica sa adoptă o turnură existențialistă, valorificând strategiile mitopoetice postmoderniste. SCRIERI: Zilele, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1977; Baciul mieilor chirilici, Chișinău, 1981; Lut ars, Chișinău, 1984; Darul vorbirii, Chișinău, 1985; Noițele, Chișinău, 1985; Ambasadorul Atlantidei, Iași, 1996; Două imperii, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287395_a_288724]
-
Alții pălăvrăgesc, gesticulează, se chinuie să producă o intrigă convențională, care apare total insuficientă unui amator de literatură tradițională, aceștia fiind histrionii (Fowles, Bradbury, Lodge, Barnes, Amis). Furia narativă a unora e îmblânzită de lirism. Sunt tot felul de Desperado: sarcastici, ironici, atașați. Ceea ce-i leagă este dependența de acțiune și tehnica jurnalului, care plasează intriga în indeterminarea dezordonată a memoriei. Dacă ficțiunea Desperado e un jurnal, o amânare de azi pe mâine, romanul e o nehotărâre narativă, interzicând orice speranță
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fi din cauza mulțimii. Habar n-am. New Yorkezii sunt aroganți, dar plini de viață, de energie... și de păreri. Știm totul despre viața străzii. Oamenii spun că americanii nu au simțul ironiei, dar New Yorkezii sunt vestiți pentru inteligența lor sarcastică și pătrunzătoare. Odată, când m-am dus acasă în vizită, m-a uimit un tip burtos, care umbla legănat, ca un Adonis pe Brighton Beach. Tipul era stăpân pe spațiul lui. Mi-e deseori dor de acea corporalitate ne-englezească
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural de viitorul evanghelist Ioan. „Anacronisme”, recunoscute ca atare și incluse cu rost, se ițesc și în L’Homme qui se dit Lénine (1998). O privire cu scăpărări sarcastice asupra mitului „revoluției”, care duce, în orice timp și în orice loc, la aberații monstruoase. La fel, în Confectionner un demi-dieu (1998), unde sunt depliate, cu eficiență dramatică, efectele nefaste („azi, ieri sau mîine”) ale dictaturii, într-un regim totalitar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
83. Legăturile lui cu alte reviste literare, ca "Revista nouă" sau "Lupta", s-au înrăutățit. Triumviratul literar CaragialeVlahuță-Delavrancea a fost supus mai multor atacuri. Atunci cînd Iorga i-a înmînat un roman lui Caragiale, a primit niște comentarii atît de sarcastice încît și-a aruncat manuscrisul în foc84. În perioada aceea, Iorga scrie în "Adevărul ilustrat": "... critica literară nu are nici o valoare dacă nu constituie o simbioză între critic și cel care creează respectiva bucată literară, mult mai importantă fiind dragostea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au stînjenit evoluția organică a României, fiind indiferenți față de țăranul român. El nu era de acord cu unele științe moderne, numid sociologia un "azil de nebuni". Personal, nu-l dușmănea deloc pe marele sociolog român Dimitrie Gusti, dar făcea remarci sarcastice la adresa acestuia. Respingea și psihiatria, considerînd-o drept absurditatea lui Freud"57, dar aceasta nu înseamnă că nu acorda importanță psihologiei individuale sau celei colective asemenea factori joacă un rol de seamă în scrierile lui Iorga; considera pur și simplu că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prea multe ori pe aceștia consacrîndu-i provocatorului său spațiu editorial în "Neamul românesc" pe care acesta nu-l merita. Erudiția sa îl făcea să facă remarci ironice, și, de dragul de a-și exercita spiritul biciuitor își rezerva spațiu pentru replici sarcastice, uitînd de înțelepciunea mai înaltă de a lăsa unele vorbe de duh nerostite. Ego-ul său formidabil dădea impresia că se simțea aproape infailibil și că era singurul care deținea adevărul în probleme istorice, politice și literare. Iorga părea să se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
distanța străbătută de Iorga din momentul intrării lui în lupta politică pînă unde se află astăzi". Nota era nesemnată, dar scrisul lui Cuza era inconfundabil. BARSR, Corespondența lui N. Iorga, vol. 284, doc. 162 102 Iorga își amintea cu ironie sarcastică cum: "Își frîngea profesorul Cuza disperat mîinile" în Adunare, în timp ce se discuta problema drepturilor egale ale evreilor. O viață de om..., vol. III, p. 36 103 Partidul Comunist aflat în ilegalitate nu prezenta nici o atracție pentru evrei și (într-o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de rude, își regizează singur un pompos ceremonial ș.a.m.d. În general, tehnica narativă mizează pe răsturnarea expectației (anticlimax comic sau, dimpotrivă, tragic), reușind să alieze dimensiunea gravă a vieții cu grotescul, privirea înduioșată cu observația tăioasă, la nevoie sarcastică, a mediilor și tipurilor. Profilurile au uneori linii argheziene, mai ales în prezentarea lumii monahale. Anunțat de unele proze din Nimic despre Japonia (1935), sondajul lumii literare și artistice se continuă la scara întregii cărți în Turnul Babel (1940), colecție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]