1,131 matches
-
a fi. De fapt cred că Chanakya a fost cel care a spus-o. S-a petrecut cu atât de mult timp în urmă, mă-nțelegi, nu? Dar, de dragul discuției, hai să zicem că acesta e citatul original. Ochii îi scânteiară un moment la vederea unei adâncituri în vâlceaua din apropiere, apoi se îndepărtară iarăși de locul acela. — Hai să-și zic altfel, spuse Virgil. Când te uiți la mine, vezi că sunt solid. Pe de altă parte, când te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îngrijorată că voi încerca să-l conving pe Virgil să vină cu mine. Dar îți sugerez următorul lucru: n-ai vrea să vii și dumneata? Ce zici? Nu mă poți ispiti să urc pe munte, a spus Dolores, cu ochii scânteindu-i. Acolo sus e trecutul. Noi l-am lăsat în urmă. Nu mai putem păși a doua oară în trecut. Nimic nu se schimbă. Trecutul este definitiv. Pleacă. Stafia a oftat. — Atunci trebuie să-ți fiu dușman, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
grădina Cerkasovilor nu se afla vreun copac pe măsura frasinului și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața era azi rară, soarele cald și aerul vibra de bâzâitul albinelor, ce-și cedeau de treburile lor. Iată: un fluture scânteiază și fâlfâie din aripi printre săgețile de lumină ce străpung umbra. O zi elegiacă, grațioasă precum leagănul în plin balans, proaspătă și curată precum pâinea scoasă din cuptor, delicată ca dantela pe pielea unei femei palide, o zi pe măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
simpatie pentru Ignatius Gribb. în ochii ei Gribb era un om grijuliu și drăgăstos, iar ochii ei nu se înșelau. Dar treptat s-au adumbrit, ca și când siguranța ei s-ar fi clătinat... apoi umbra a fost izgonită și ochii au scânteiat din nou. Chiar și antipatia Elfridei față de Iocasta și casa acesteia n-a mai stârnit nici o obiecție. Vultur-în-Zbor avea amintiri neplăcute legate de propriul său trecut destrăbălat și i-a îmbrățișat antipatia cu zelul convertitului. S-a trezit gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu palma și evitând intenționat cuvântul „unchiule“, cum îl numise întreaga viață. Stai jos și povestește-mi totul. Mașa e tare frumoasă în seara asta? — Poate Mașa să fie vreodată frumoasă, mă-ntreb eu, i-a răspuns Patașin, cu ochii scânteind. — Bătrâne grizzly, i-a spus Irina, ești un maestru al tactului. Iar tu, Irina, a zis el, ținând-o ușor de bărbie, ești prea înțeleaptă și prea serioasă ca să-ți fie bine. Mă uit în ochii tăi și văd cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
repede printr-o altă ușă, aflată la celălalt capăt al încăperii. Au urmat-o și ei imediat, pătrunzând într-o sufragerie electrizant de frumoasă, cu tapiserii vechi pe pereți și covoare vechi întinse pe podea. Farfurii și candelabre de argint scânteiau peste tot. Aceasta era camera aflată în vârful triunghiului. Prepelicarul nu se opri. Acum către latura dreaptă, își zise Vultur-în-Zbor, concentrându-se asupra direcției. A patra încăpere era cufundată în întuneric, cu doar câteva forme albe întrezărindu-se printre umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oricum, și sa Îndepărtat ușor, nu Înainte de-a mă privi peste umărul ei, Întrun fel anume, care mi s-a părut diferit, și care crescu repede În mine o speranță Înaltă, ce flutură În sus ca un drapel victorios, scânteindu-mi puternic În privire. 17 Vestea cea neagră a venit a doua zi, Într-un noiembrie friguros, și m-a lovit tunător, până departe, În adâncul ființei mele, dărâmând ordinea cuminte a lucrurilor de-acolo și pustiind totul. Trilă-Pătrățilă a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
am uitat că sunt În uniformă. Văzându-mă În costum și cu laptop-ul, m-a luat desigur drept inamicul fără copii și-mi aruncă o privire de calibrul doisprezece. Trebuie să Încerc să dorm puțin, dar gândurile se aprind scânteindu-mi În creier ca o furtună electrică. Când mă gândesc la Jack, mă simt, cum mă simt? Mă simt cretină - cine e el, oricum, și ce vrea el de la mine sau eu de la el? Dar cel mai mult mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
printre secoli rătăcește - În pustiu se-nnalță-n soare desfrunziții palmieri... O, lăsați să moiu în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele multicoloane, Parcă munții-n braț de piatră le ridică și le-arat- Zeilor din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
domei scări negrite se-nsenin - ca neaua sara -; Intră-n domă. Ard columne sub lumina ei cea clară Și-și aruncă unu-ntr-altul umbra neagră dintre ei. Stelele în cârduri blonde pe regină o urmează, Aerul, în unde-albastre, pe-a lor cale scânteiază Și rămân întunecate nalte-a cerurilor bolți; Doma strălucește-n noapte ca din marmură zidită, Prin o mreajă argintoasă ca prin vis o vezi ivită, A ei scări ajung din ceriuri a stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
EminescuOpIV 364} VIAȚA Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii - Mă întreb: "Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie? " Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
râdă de bucurie Fără ca s-o văd și eu. Luna-n patul ei de nouri Albi, s-ascunde să se culce, - Păru-n cap eu i-l încaier Și-i sărut mânuța dulce. Stele curg încet la vale, Aurul moale scânteiază Și ea ochii plini de lacrimi Și-i închide și visează. De-umăr alb îmi razim fruntea, Zic puțin și mult privesc, Inima în mine crește [De un dor supra-ceresc. ] Tremură talia dulce Strâns de brațul meu cuprinsă, Ea se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
șură, vezi șura, ai Înțeles?! Îhî! Apoi continua: Acesta-i Z, de la zi, de la Zânița (aici mărul lui Adam a suit și a coborât imediat, În coșul pieptului urca o sferă plină cu aerul amintirilor speciale și pe scoarța cerebrală scânteia smocul de raze din coada unei comete aflate Într-un neîntrerupt zbor către autoanulare), de la Zavastița lui Bulinică, și mult mai simplu de la zgarda lui Vizanti cu care nu ești În stare să te Împrietenești (așa Îi spunea Victor curelei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Cred că sosiseră toți invitații. Să fi fost vreo... două sute. — Două sute de oameni? M-am Întors lîngă fațada dinspre sud a casei, cu balconul care domina piscina și terasa. Mi-am imaginat mesele pe postament ornate cu pînzeturi albe, frapierele scînteind În luminile vesperale și oaspeții flecărind pe marginea apei netulburate. — Erau atîția oameni aici, cel puțin două sute, și nimeni n-a intrat ca să Încerce să salveze familia Hollinger? — Băiete drag, ușile erau Încuiate. — La o petrecere? Nu pricep. Puteați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
el. Dar sub pleoapele lui Omar era zi, cu amiaza fierbinte, târâtă pe piatră, pe sub cerul ca un tavan răcoros și atât de limpede. Auzi un bărzăune trecând și deschise ochii: era o insectă de vară, cu reflexe verzui, care scânteiau în lumină. O conduse cu ochii, de la un perete la celălalt: era parcă însuflețirea ghinionului său mortal de a nu mai avea o vatră a inimii. Dintr-odată, adânc în el, înțelese că n-o să mai vadă pieptarul de stâncă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
trebăluia la bucătărie să îi vadă în mansarda fără perdele. Hotărî s-o aștepte în întuneric. „Dar nu va veni. Nu se poate ca totul să se petreacă atât de simplu.“ Îi aprinseseră soba și picoti în căldura surcelelor care scânteiau. Se-nnopta devreme, dar tot mai erau două ore până la șapte. Chiar în dreptul lui, lângă pat, se zărea un tablou cu cireșe într-un bol de pământ și pătrunse în el cu papilele limbii, apoi cu corpul întreg, ca într-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dar și mezii, și ahemenizii lui Cyrus își țineau bogățiile altfel. Dintr-un disc al Soarelui alb, Hamadanul devenise un ban care smintea gândul ayatollahilor. Cele trei inscripții în elamită rămâneau sub ochii căutătorilor precum trei ferestre neluminate. Peste ele, scânteiau blițuri ori se ridicau voci ale acelorași gură-cască ce stăteau la poalele muntelui. Ei erau timpanul tezaurului și Omar îi iubi pe loc. Când ajunseră lângă stânci, un bărbat îi și spuse maică- sii: — Pot să îl ridic eu pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dus pe malul mării și acolo am văzut un înotător care pescuia scoici. Se afunda în valuri și când ieșea la suprafață deschidea pumnul să vadă ce a izbutit să culeagă. Uneori, nu era decât nisip. Alteori, în acest nisip scânteiau scoici umede. Dar de fiecare dată numai la suprafață, în lumina zilei, putea să aprecieze ceea ce strângea în pumn. ― E clar că, umilindu-te, Inchiziția a stârnit în tine un orgoliu diferit de al nostru. ― Altfel mă uit acum la
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am întîlnit-o pe Ana. Era în același loc unde o lăsasem, numai că soarele asfințise. I-am zis, aproape brutal: "N-ai înțeles că eu mă refer la rug cum te referi tu la Alexandru?" Mâinile i-au tremurat ușor, scânteind albe. Și, fără să mai spună o vorbă, a dispărut când tocmai voiam să-i cer iertare. XXXVIII ― Uneori, mi se întîmplă, închizînd ochii, să cred că timpul se naște din comparații. Vântul foșnește prin chiparoși, undeva cade un fruct
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o mână un oraș, iar în cealaltă o fântână. ― Cu atâta apă câtă să-i sature pe toți însetații. ― Exact. Orașul n-a fost construit niciodată. Fântâna, însă, am văzut-o când am fost în deșert, pe urmele Anei. Apa scânteia în soare. Am vrut să mă aplec să beau, dar am auzit un râs răutăcios. Mi s-a făcut frică, atunci, că apa era otrăvită și m-am tras înapoi, hotărât să rabd, oricât m-ar chinui setea. Am luat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă și pantaloni strânși pe pulpe. Mijlocul și-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută în ținte. Ședea și privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Orașul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mișuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. Se descălțară. Aveau tălpile negre, tăiate și pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât niște
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
despărțiturile de ciment înalte cât omul. Aici erau ucise animalele. Duhoarea de sânge apăsa. Un miros de murdărie deșertată, de sânge încleiat pe lucruri și de sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile și al scripeților ce scânteiau în viteză creștea. Toată această larmă de fier frecat și de voci groase și sparte se amesteca cu guitatul porcilor.Un parlagiu deșirat, cu fălcile căzute, îi împingea printr-o poartă de gratii, câte douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsă capul în jos, părând extrem de jenată de situație, și mormăi un salut către Violet. Altfel, Tabitha era foarte sigură pe ea. Făcuse chiar câțiva pași în față și se străduia s-o privească pe Violet de sus. Ochii îi scânteiau și stătea cu mâinile în șolduri; părea una din dansatoarele de flamenco ale lui Joaquin Cortez, provocându-și o colegă la duel pentru un solo cu însuși dl. Super Picioare. —Ei bine, eu sunt Tabitha, zise ea, și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și de droguri s-a petrecut atât de discret încât, dacă n-aș fi avut idee despre ce se întâmpla acolo, n-aș fi băgat nimic de seamă. Sally se desprinse și o luă cu hotărâre înspre Fisher, cu ochii scânteind, iar Hugo, cuprinzând camera dintr-o privire cu nobila demnitate a unuia care are cel puțin doi metri și un nas lung din vârful căruia să se uite la ceilalți, m-a zărit, în cele din urmă, lângă scară. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din Geneva. —O, nu asculta porcăriile astea. Nici un cuvânt din ele nu are sens. — Ce vrei să zici? —Vreau să zic că sunt prostii, de la cap la coadă. Cum poți fi așa de sigur? Se uită în sus cu ochii scânteind. —Păi, hai să începem chiar cu primul lucru pe care l-a spus. Știi, „am pus-o la păstrare într-un loc, unde doar tu și fratele meu ați putea-o găsi“. E un nonsens. —Nonsens? Cum? —E foarte simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]