1,552 matches
-
nu era mai zurliu să fi venit să-și rupă proteza-n chiflele astea ? Da măcar o cratiță de mâncare, da măcar un borcan de zacuscă... E-hei, niște pâine cu zacuscă de-ar fi, și-un păhărel de țuică... Scârțâie ușa, da mai bine nu-ntorc capu ; nu l întorc, că molfăi un colț de brânză. O brânză cât o nucă, numa atâta am luat, cât să-mi mint foamea. Și p-ormă întorc capu, că și aud chiar lângă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
te vei trezi cu proprietăreasa, în baza înțelegerii dintre voi, să nu aduci femei în casă ; în orișice caz, nu la acest preț de chirie. Greu de închipuit din partea Sophiei o asemenea reacție de extaz pentru scara de lemn care scârțâie la fiece pas, pentru cele două portes cochères prin care se intră în gangul ce-i păruse atrăgător de tenebros, încât nu mai băgase în seamă mirosurile amestecate, totul găsindu-l numai o excitantă aventură. Totul deschizându-i perspective (îți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atunci când împingi poarta - deschisă ca totdeauna. Pentru că ce-ai să faci ? Ai să suni ? Ai să întrebi feciorul... de cine ? Ah, fir ar să fie, de ce n-a spus Sophie decât atât : vino mai devreme mâine ? împingi deci poarta, pietrișul scârțâie sub pași, familiar. În fața ochilor, medalionul de ipsos de pe fronton, iar în el - anul atât de îndepărtat, 1879. Nervii îți sunt atât de întinși, încât propriul zvâcnet de spaimă te sperie. Întorci capul într-acolo de unde ai auzit foșnetul și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de la intrare ! Peronul, acum... Pasărea țupăie prin iarbă, când colo, când colo, mecanic, ca o jucărie întoarsă cu cheia, și capul motanului se mișcă și el cu ea, în spatele tufișului de păducel. Fiecare pasăre deci pe limba ei piere, pietrișul scârțâindu-i sub tălpi, familiar, dar iată cât de puțin te mai interesează acum de ce să fi spus Sophiei vino mai devreme mâine... Nu mai ai decât câțiva pași până la poartă, deodată însă, un gând neplăcut îți fulgeră prin minte : ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rămăsesem stăpân, fusese să aduc lumina electrică, deci și sonerie la ușă, în locul vechiului clopot... Dar, iată, în fine, țârâitul timid ! Cu o nemulțumire geloasă, Maria se pierdea în adâncul prost luminat al dependin țelor cu tencuiala căzută și uși scârțâind neunse, în vreme ce eu mă grăbeam spre ușa de la intrare ca să o feresc de eventualele priviri indiscrete pe timida studentă de la Litere și Belle Arte. Știam că Sophie nu va mai îndrăzni să sune și a doua oară, ba chiar mă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
brațele scaunului, Profesorul Mironescu clatină din cap cu un surâs istovit. Dar pe el ce întârziate iluzii tinerești îl aduseseră, voluntar, în război ? Ce chin să suporte cizmele ce-l rodeau, marșurile istovitoare sub arșiță și apa coclită, praful ce scârțâia tot timpul în dinți când mânca, duhoarea privatei peste care se așezase popota și, în plus, prezența continuă a celorlalți ! Purtat de amintiri, scoate din buzunar nelipsitele Fructines-Vichy, bonbons laxatifs purgatifs dépuratifs, inoffensifs antiseptiques de l’intestin, A. Pointet, Pharmacien
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ajunge la noi tocmai aceasta arată : un înspăimântător, da, da, un înspăimântător dispreț de sine. Noi înșine găsim cuvenit să spunem despre un lucru prost făcut : treabă românească ! Cu acea inimitabilă intonație, cu acel inimitabil zâmbet batjocoritor... Făcând să-i scârțâie botinele de lac, Margot se ridică de pe canapeluță. Ce rost are să mai rămâie la această conversație, lungită ca o peltea ? Blague ennuyeuse ! Doar vorbe goale, printre care nu ai voie să plasezi niciun cuvânt ! Sophie se conduit toujours comme en
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Parcă nu știu ce-mi vine, c-abia mă țiu să nu mă pornesc, că nici nu știi cum trece vremea și toate se duce, și nu mai rămâne nimica... Și-acu s-o iau din loc, c-auzi cum scârțâie-n hol parchetu. Nu, nu era Niki, madam Delcă... Era poștașul, cu o scrisoare de la Tudor. Mai stai puțin, mă duc până sus după ochelari și-ți spun și dumitale ce scrie... Iote-l, că n-a apărut ! Da avu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-o sfoară. Fiecare își ține cheia. Stăm amândoi pe bancă și ne destindem. Încercăm să zărim bucata de cer, privim apoi în jos, spre curtea măturată. Curtea e cheală, nu crește iarbă. Mă ridic primul de pe bancă și pietrișul scârțâie sub pașii mei. O luăm înapoi, trecem pe lângă intrarea Neguleascăi, nu mai e nimeni afară, a rămas doar ușa larg deschisă. — ...așa o ține, să vază ea cine trece, cine intră, cine vine la mine... Să vază, să știe ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
indică șirul de cabine aflat la 20 de metri În spatele dormitoarelor. Neizolate, fără ferestre și cu uși batante care abia dacă Îți oferă intimitate, stînd ghemuit deasupra unei găuri În pămînt, sînt o perspectivă destul de neplăcută. — La iarnă o să ne scîrțîie crivățul pe la coaie, zice cineva. Ne adunăm la ferestre și ne uităm increduli la priveliștea neispititoare. — N-o să vă scîrțîie, pentru că pînă atunci n-o să le mai aveți, rîde un caporal de undeva din spate. Adunarea afară! Măcar spălătoarele sînt
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dacă Îți oferă intimitate, stînd ghemuit deasupra unei găuri În pămînt, sînt o perspectivă destul de neplăcută. — La iarnă o să ne scîrțîie crivățul pe la coaie, zice cineva. Ne adunăm la ferestre și ne uităm increduli la priveliștea neispititoare. — N-o să vă scîrțîie, pentru că pînă atunci n-o să le mai aveți, rîde un caporal de undeva din spate. Adunarea afară! Măcar spălătoarele sînt În incinta dormitoarelor și uneori au și apă caldă. Uneori e mai bine decît deloc - o teorie cu largi aplicații
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fel, Îți mișcă străfundurile, iar tu o să-l cauți toată viața ta de acum Înainte, tocmai pentru acest lucru. Găsești hotelul și intri tiptil În camera mică, În care somnul miroase greu și, ca să faci salteaua gonflabilă să nu mai scîrțîie, o dezumfli un pic. Un pic cam mult, pentru că ajungi să te sprijini direct În ciment ba cu coatele, ba cu șoldurile, ba cu genunchii. Melancolia nu-ți trece decît cînd trenul aproape gol străbate Băneasa În miezul zilei; ești
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spune, pentru că e aproape decembrie și În ultimele două nopți temperatura a scăzut sub cota de Îngheț. Cum rezerva de cărbuni s-a dus (pentru că n-am știu să avem grijă), frigul e nemilos În dormitor. Așa că inimile mai degrabă scîrțîie pierit. Și, cum nimeni nu-și imaginează că rezultatul tragerii are vreo importanță În criteriile de acordare a permisiei, scîrțîie o dată În plus și de ciudă. Și aici funcționează la fel de bine un principiu general de viață sub comunism: se descurcă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cărbuni s-a dus (pentru că n-am știu să avem grijă), frigul e nemilos În dormitor. Așa că inimile mai degrabă scîrțîie pierit. Și, cum nimeni nu-și imaginează că rezultatul tragerii are vreo importanță În criteriile de acordare a permisiei, scîrțîie o dată În plus și de ciudă. Și aici funcționează la fel de bine un principiu general de viață sub comunism: se descurcă fiecare cum poate, corupția e o vitejie la fel de comună ca frica, ca perspectiva Înfometării și ca minciuna oficială. Competiția, virtuțile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
epuizăm discuția pe teme impuse de nevoia mea maniacă de a mă asigura că totul e bine, se lungește pe bancheta din față, care e goală, și adoarme. Aproape că adorm și eu și, cînd aproape că mă trezesc, trenul scîrțîie, se oprește. Văd cu greu prin geam numele gării și socotesc că ar trebui să cobor la următoarea. Dar lucrurile nu sînt așa simple, nu se știe niciodată de ce. La următoarea oprire mă dau jos fără să verific unde am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
citești? Ridic mîna În care țin cartea și Îi arăt coperta. — AÎÎÎ..., declară el neconvins, privindu-mă cu un dispreț comic. Am stins lumina de mai bine de oră, dar aerul În salon e electric - patul metalic al lui Moise scîrțîie din cînd În cînd, nervos. Mă Întreb ce-o fi În Craiova, mă Întreb dacă maică-mea o să mai poată veni peste cîteva zile. Ce-o să urmeze? Ce se Întîmplă? Ce ar trebui să facem? E clar că nu avem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pragul nebuniei, această ușurare care ne umple ochii de lacrimi... Și totuși acolo mor oameni. De ce? Care e amenințarea? Ce se Întîmplă mai departe? Se Întoarce Ceaușescu? Nu reușesc să adorm, sînt convins că nu sînt singurul. Patul lui Moise scîrțîie, iar de pe hol se aud sunete, voci care discută, pași trecînd grăbiți. Dar nu toate Înseamnă același lucru. În această nouă realitate, se regăsesc piesele vechilor vieți. SÎntem Într-un spital și există oameni bolnavi care trebuie Îngrijiți. 23 decembrie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
moment dat verdele crud al frunzelor emite și el sclipiri vegetale, mai ales atunci cînd vîntul cald clatină coroanele. Și mai sînt În acest peisaj zgomote domestice, se adună Într-un zumzet calm din care uneori se ridică țipete vesele, scîrțîit de uși străvechi sau zornăit de farfurii - o mașină frînează violent În stradă. Și ce mai avem? Încrederea că o să fie bine... MÎine, există mîine, mîine e o zi bună de trăit. — Gata, bă, ho, terminați odată, vin acum! strigă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
voia să discute despre el. — O, da, da. John Robert se lăsă cu toată greutatea în celălalt fotoliu, dar constatând că ajunsese aproape pe podea, se ridică, cu oarecare dificultate, bombănind, și se așeză pe un scaun de lemn care scârțâia și se zgâlțâia alarmant. Îți pare bine că te-ai întors? întrebă Alex. John Robert păru să mediteze cu gravitate asupra întrebării. Da, îmi pare bine, răspunse în cele din urmă. Recunosc o mulțime de oameni din vecinătate, de prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să discut mergând. Părintele Bernard detesta mersul pe jos, dar acum era el cel capturat și întemnițat în cușcă. — Da, perfect. — Îți mulțumesc, îți sunt foarte îndatorat. Rozanov se ridică să plece și părintele Bernard îl urmă. Ușa bisericii hârșâi, scârțâi și bufni din nou. Părintele Bernard se așeză. Era uluit, măgulit, îngrozit, alarmat, mișcat. Ochii luminoși îi scânteiau mai puternic ca de obicei. Și începu, ca și Alex, să râdă încet, pe înfundate. Hattie Meynell ședea pe patul ei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pofti Hattie. Niciodată până atunci nu se simțise „stăpâna casei“ care primește un musafir, și încă ce musafir special. În Denver lucrurile nu se petrecuseră niciodată în felul ăsta. John Robert se așeză pe unul din scaunele de bambus care scârțâi sub greutatea lui. Se ridică și se așeză pe bancheta de sub fereastră. Hattie își luă pentru ea un scaun cu speteaza dreaptă și se așeză. Ce mai faci? Foarte bine, vă mulțumesc. Niciodată, când se adresau unul celuilalt, nu foloseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie era gata să i se arunce în brațe, cuibărindu-se, ca o pisicuță, pe genunchii lui. Dar se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cadă peste stradă vălul ei albăstrui de seară, iar în sticla ferestrei Dragoș își văzu oglindit conturul întunecat al capului și conturul brațului rezemat. Frică? Străbătea parcarea luminată, acoperită de un strat subțire de zăpadă încă nu prea tare bătătorită, scârțâind sub tălpi. Se urca în mașină și arunca servieta pe scaunul de alături. Și acum, unde să plece, prin iarnă? Pe parbriz căzuse promoroacă și el punea în funcțiune ștergătoarele în timp ce înăuntru începea să vină aer cald. Nu pot să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aproape de obiectiv... Un pitpalac a spintecat noaptea... În scurtă vreme, a sosit și grupul locotenentului Făgurel. Care-i situația? Din față s-a auzit pufăit de locomotivă. Alte mișcări ai mai sesizat? Mi s-a părut că am auzit și scârțâit de saboți de frână. Înseamnă că îi mare activitate în gară. Trebuie să ne apropiem cât putem de mult. Pornește înainte cu mare băgare de seamă! La apariția oricărei situații deosebite, dai semnalul și ne aștepți să judecăm ce-i
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se iscase, se apropia călugărul. Ce l-aș mai fi întrebat dacă... Da’ cine-i acela care s-o facă, fiindcă eu... Mai va! ― Sărut dreapta, sfințite. Încotro ai pornit? ― Am ieșit să-mi dezmorțesc încheieturile, fiindcă au început să scârțâie rău de tot. După ce îi sta la masă, te-aș ruga să vii și tu, că mâine-poimâine ai să pleci și mi-or țiui urechile de atâta pustiu. Te aștept. Știi unde... ― Da, părinte. Știu. Când am ajuns aproape de chilie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]