1,560 matches
-
Nu o durere insuportabilă, mai degrabă un soi de lehamite, o sâcâială. Parcă n-a citit aceleași rapoarte din toate colțurile lumii! Ce mi-e Bulgaria, ce mi-s Filipinele! În orice întreprindere cât de îndrăzneață sosește un moment de scârbă, chiar de îndoială - Machedon sătul de lume, Don Juan de muieret, exemplele se pot înmulți, fapta distingându-se de altfel, bună, rea, tocmai prin reziduul ei de oboseală, prin epuizabili.......................................................................................................................................... Horrr-șșșș.....Horrr-șșșș... 4 februarie Ajutor de la Domnul care a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
făcut de Bernard B. O’Hare, omul care mă luase prizonier cu atâta timp în urmă. Era o mișcare făcută de cel ce devenise propria mea Furie personală, ființa care și-a descoperit cel mai nobil aspect al ei în scârba față de mine și în hăițuirea mea. Nu vreau să-l defăimez comparând zgomotul făcut de el cu zgomotul unui șobolan. Nu mă gândesc la O’Hare ca la un șobolan, deși acțiunile lui în privința mea au avut aceeași irelevanță sâcâitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
el mut lecturile chiar la el în biserică. Zi de zi, nu la două săptămâni odată. Și-l pun să plătească și lumânări pentru toată lumea care umple biserica. Lecturi la lumânare! Te-ai prins?“ Irineu se scutură abia mascându-și scârba. Își împreună mâinile pe burtă, ridică visător ochii spre tavan, îi țintui undeva în stânga imensului policandru și, de parcă citea ceva de pe acolo, șopti mai mult pentru împletitura de lanțuri aurite printre care, răsfirate, puzderii de becuri își răspândeau lumina orbitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lui Chu Mu. El căuta corelații mistice; pe chip i se citea dorința de a afla ce semnifică un iepure rozându-ți piciorul. Zâmbea în mod budist. Înțelegea, da, da, înțelegea legătura tuturor lucrurilor, consumul, renașterea. Mi s-a făcut scârbă și am aruncat ceaiul asupra sandalei. Era fierbinte. Sacul de călătorie îl aveam pregătit alături, așa că n-am mai stat să se dezmeticească John din durere și să-mi arate pe pielea mea cum a învățat el Su Qi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
deși odată cu vremea se vor înrăi. E nevoie de încărunțire în post ca să-ți dai seama de răutatea ce colcăie în ei. Cel puțin cu atâta înțelepciune să mă aleg de pe urma situației mele mizerabile, unde Bălăceanu m-a aruncat cu scârbă - sunt sigur -, pentru că l-am picat pe fi-su la algebră. Aveam o carieră frumoasă, dacă o pot numi așa, la cel mai bun liceu teoretic din Buzău, și acum uite că sunt în Mediaș la o școală de cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
stricate! - Poate că a fost o greșeală că te-am lăsat să relaționezi cu X. Acum pleacă. E mai bine să pleci. Eram în culmea furiei. - Voi nu existați! Sunteți mai rele ca roboții, sunteți niște scânduri însuflețite, mi-e scârbă de voi! Cum puteți să vă mișcați! Cum puteți vorbi! Sunteți hidoase! Sunteți gândaci! - Ieși afară. Ieși afară acum, a spus Z și s-a ridicat de pe canapea. Părul i se electrizase de la contactul cu perna, șuvițele îi semănau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
el bătându-se pe burtă, am băut și-am vomat în râpă... Dacă și anul ăsta o să fie la fel, ce mai șou o să iasă în creierii munților... - Uită-te la el, șopti Ioana în urechea Elenei. Mi-a fost scârbă de el încă de la început. Am senzația că toți băieții din facultatea asta nu-s decât niște imbecili. - Se poate, șopti și Elena fără să se întoarcă. - E îngrozitor. Minți înguste și creaturi inferioare. - Inferioare. - Jalnice. Mă întreb ce găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a doua mătură peretele rotunjit și a treia netezește tot, stârnind un val de spumă albă. Aici, nici vorbă de așa ceva. Closetul abia dacă îi înghițea dejecția; multe hârtii igienice pluteau fără speranță într-un vârtej. Își întoarse ochii cu scârbă. Și ce sunet dezgustător, larma unui rezervor uriaș însă complet neputincios. Deschise ușa și o închise precipitat în urma lui. Nu remarcase bine chiuveta când intrase și sufletul îi tresări abia acum. Culoarea carmin a acesteia îl binedispuse. Răsuci mânerul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bătrânii cu suplețea? Ești suplu când ești tânăr, la bătrânețe nu mai ai timp, ești casant, nu vrei să-ți amintești de propria slăbiciune. Pe urmă, nu e supusă, e alunecoasă, temătoare, parcă vine de undeva și numai cu mare scârbă stă pe aici, ea ar vrea să plece înapoi. Le amintește de moarte. Babele care au pisici preferă femelele, nu masculii. Masculii adevărați vin și pleacă, iar ele au nevoie de un simplu ghem de blană. La babe nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
metalic să-și facă pe deplin efectul. Se numește Gigolo. Îmi vine de minune, nu? Merge cu pantalonii. Își ținea o palmă lipită de coapsa-i îmbrăcată în piele neagră, astfel încât să putem aprecia contrastul. —Popo! îi spuse Bill, în scârbă. —O, asta e noua culoare din gamă? Presupun că e un violet închis. Cât de minunat. —Pervers nenorocit ce ești, zise Bill. Ăștia ca tine și ca macaronarul ăla pitic nu merită numele de actor! — Ce idee extraordinară, răspunse Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ieri, îngrijorat peste poate - auzise că Philip murise, dar nu și cum murise. Deși se poate să-l fi îndopat pe Philip cu picior de porc umplut până când a făcut atac de cord. —Picior de porc umplut? pronunțai eu cu scârbă. —E ultima modă. —Bleah. —Zicea, mă informă el, că Philip clar nu era în apele lui. Bea ca o sugativă, chiar și după standardele extrem de laxe ale lui Ronnie, și, într-adevăr, părea foarte stresat. Începi să dai mai multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe masa din bucătărie, peste făina de prăjituri, cu urechea atentă la pașii posibili ai bătrânei, mușcându-și buzele ca să nu țipe. S-a trezit așa cum se trezea mereu din aceste vise: cu un ciudat amestec de fericire, dezamăgire și scârbă. Și când s-a trezit, ei plecaseră deja. Nu mai erau vietnamezi în junglă. Nu li se mai auzeau glasurile. Și când s-a trezit, ei plecaseră deja. Nu mai erau huanganas în selvă. Nu li se mai simțea mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui Clarence, și n-a încercat niciodată pofta altor bărbați de a-și dovedi masculinitatea în aventuri absurde. Simțea respect pentru trupul lui și prefera să suporte batjocuri pentru că a refuzat să doarmă cu o târfă, decât să-i fie scârbă că a făcut-o. Nimic nu-l interesa mai mult decât să trăiască în pace cu sine însuși și, acum, văzând-o în apă pe Piá, descoperindu-i trupul prin pânza udă și înțelegând pe neașteptate că era o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sunteți voi? Un nenorocit de Sindicat al Mamelor? — Eu nu fac decât să-ți atrag atenția, a spus Alice calmă, că tu scrii despre niște copii vulnerabili. Judecătorilor nu le va plăcea treaba asta. Ce-mi pasă mie de niște scârbe de copii de celebrități? a mârâit Amanda. Sau, de fapt, de orice fel de copii? Copii, puradei! Oricine are așa ceva, merită tot ce primește. Alice s-a uitat la ea la fel de calmă. Iată personificarea curvei carieriste, care urăște copiii, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ieftin, ușor de obținut, accesibil și, sincer, nu există nimic mai bun. Și, evident, e și ecologic. A urmat un zgomot ca de explozie. Tatăl lui Alice își scuipase varza de Bruxelles în șervet. Fața i s-a înverzit de scârbă. Apoi a așezat ghemotocul pe suprafața de plastic a perdelei de duș care, dacă tot nu fusese folosită la nașterea Rosei, ținea acum loc de față de masă festivă. Mama lui Alice și-a privit îngrozită fiica. —Scuzați-mă, a bolborosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
legionarilor, Într-o carte de metodică nu putea să-i treacă prin minte nici demonului Iulian Vlad, unul dintre succesorii demonului Pacepa la conducerea blestematei Securități. Mai cu seamă pentru acest ultim citat, care pe mine m-a umplut de scârbă, de mânie și de revoltă, meritați oprobriul oricărui legionar onest. Însă dumneavoastră nu Încetați nici acum să mințiți și să dezinformați, scriind, bunăoară, În Gazeta de Vest, la pagina 4 a numărului 102, din octombrie 1994, că Naționalsocialismul (Nazismul) „S-
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
erau cinci dascalăi: câte unul, cu câte o căldare În mână; unul, cu o sacoșă din rafie, cât jumătate de sac; ceilalți doi, cu două coșerci. Preotul sfințea, enoriașii Îi dădeau banii, pe care el Îi arunca, așa, ca În scârbă, În sacoșa din rafie, a dascălului celui tânăr; vinul alb, din sticle, Îl turna Într-o căldare, iar pe cel colorat, În alta; ouăle Înroșite, cozonacii, păștile și alte alea, le arunca, vraiște, În coșurile din nuiele, ale celorlalte slugi
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
lungit, nici nu mai plouă atâta. Când vii aici? - Poate după examen. Tu ce mai faci, Rățoiule? - Mi-e urât. Mor de urât! Mi-e greață să vin acasă, de aceea umblu prin oraș. Și nici acolo nu scap de scârba... - De ce? - Nu știu. Nu mă simt bine... - Te-ai dus la doctor? Da. Iau pastile, sunt în control. Doar crizele astea... - Ce crize? Nu mi-ai spus. - Îți tot spun. De angoasa. Nu mă simt bine. Mai ales când nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
oferte de lucru pentru accountants. - Nu vin. - Trebuie să dau un răspuns firmei. Nu îi mai pot ține încurcați. Vor să îmi dea green card... - Faci cum vrei. Eu nu vin. După șapte ani de școală, îmi ajunge. Mă apucă scârba numai când mă gândesc să mă apuc de altă! - Asa nu mai putem trăi, Țușca. A venit vara, vine toamnă. Se face anul imediat de când suntem despărțiți. Crezi că eu nu știu? Vara trecută te-ai apucat de mirc... Dacă
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
care se vestesc catastrofele: - Mamă, ai știut asta? Otilia e la Paris. Aglae suferi și ea o scurtă convulsiune a mușchilor feței, dar nu-și schimbă poziția pe scaun. După puțin timp, rezumă numai într-un cuvânt toată firea ei: - Scîrbă! - Deșteaptă fată! comentă Stănică știrea, când o află. Știucă se descurcă-n viață! - Dumneata numești deșteptăciune, zise Aurica, să plecifără rușine cu un bărbat în străinătate? - Da! decretă Stănică. Numesc deșteaptă o femeie caresucește capul bărbaților. Ăsta e rostul femeii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chip florentin pe umeri, își arunca unele fire pe obrazul lui Stănică, gâdilat în mod plăcut. La început, Stănică strânse talia fetei automatic, indiferent, acum începu s-o palpeze mai atent cu vârfurile degetelor, simulând jocul barabanei. " O fetiță, o scârbă, gândi el, și ce șolduri, ce talie! Domnișoară de măritat în regulă. Serie nouă. Așa e când huzurești. Hrănite bine, plimbate, cum să nu crească?" - Câți ani ai tu, Lili? întrebă el tare, strîngînd-o acum cu brațul, oficial. - Șaisprezece! - Ia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
al lui un fir de apă care se prelingea apoi, făcând la rădăcina perilor stufoși de pe piept un smârc. Dopul pocni și vinul începu să gâlgâie roșu, ca un sânge închegat, în paharul lui Stănică. G. Călinescu - Ce umblați cu scârbe de-astea mici, strigă acesta, dațipahare de-ale mari de cristal, să simt gustul vinului! Iiih, ce aromă, ăsta e Bordeaux veritabil, Bordeaux din cel mai fin. De unde-l aveți, Otilio? Fără să mai aștepte răspunsul, Stănică turnă în pahare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai târziu, autoritățile române înscenează, pentru a-i mai potoli pe ruși, moartea accidentală a năpraznicului poet șaptezecist. - Pe când Optzeciștii - scârț, te plesnesc! -, prin ce vax de talent se evidențiaseră ei? Prin ce sângeroase fapte de scris au pătruns tinerele scârbe în Istoria literară? Că de scris, nu au scris încă nimic. Și nici de pătruns, ca să fim principiali, nu prea pătrunseseră... Șed numai pe șanțul acestei Istorii și îi înjură pe alții mai în vârstă. Doar pentru că-s de zeci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ațipească vigilența. Adică se prefăcu că participă și el, cu însuflețire, la discuție, vorbind iute și mișcîndu-și amețitor colacii buzelor, parcă ar fi melițat. - Psît, bre piele! Bă, Bruță! Mă tot întreb, cataroiule... De ce i-o fărâmița ciohordoaica pe scârbele de cărăbuși?! Și, dacă îi mărunțește la ea printre crăticioarele cu rântașuri, cărnuri, oțeturi de la conserve, din făbricuța de care spui tu?!... Nu i-o fi ei tîrșă 55 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Psît... Slobozi-ne-am în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mână liberă de la mine să se îndrăgostească de Raicopol. "E un om sincer" i-am șoptit unui tip din apropiere, cu o scară, cu o pompă și-o salopetă de zugrav, iar ăla s-a uitat la mine cu o scârbă inimaginabilă... - Lasă gargara, măi, idiotule. Rade, mai bine, ce s-a-ntîmplat! - Cum ce? Omul tavanelor a prins să mă fixeze cu o scârbă indescriptibilă, n-auzi?... Iar între timp, măi, copii, Raicopol depăna, prin microfon, niște amintiri care adormeau populația. Celelalte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]