3,006 matches
-
dădeau zor cu cântări tânguitoare de iuboste și de inimă albastră. Bătrânul îi privi o clipă cu invidie pe acești bărbați știutori și umblați, care văzuseră de toate pe lumea asta, cu retina tocită și bătătorită ca o toacă de schit. Băiatul de prăvălie, cu un șorț murdar și lung până la glezne, nu mai prididea cărând vinul cu vedrele dintr-o subpământă noroită de poșirca vărsată. Cârciumarul îl punea să fluiere, ca semn că nu se cinstește din licoare. Când obosea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era clădită după datină și toți pereții erau zugrăviți cu chipuri de sfinți. Prin ochiurile de geam, lumina zgârcită mângâia scândurile, geluite și ferecate cu nisip, cu care era podită biserica
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant. Fiind foarte tânăr, Pimen avusese un vis în care îi apăruse imaginea unui schit departe de lume, într-o peșteră în vârful munților. "Dumnezeu îmi trimite un semn. Mă cheamă la el", își zisese și se călugărise spre stupoarea a lor săi. De viață monahală cu problemele, restricțiile și adesea cu ipocriziile ei, se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
unui bătrân legenda Sfântului Grigorie Decapolitul, care, prigonit fiind de păgâni, s-ar fi ascuns și ar fi sălășluit în munți, de nimeni știut, într-o peșteră. După moartea lui, cei din vechime ar fi construit, chiar în peșteră, un schit în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și găsi până la urmă schitul. Era aidoma celui din visul său, doar că cel aievea era părăginit și aproape dărâmat. Și-a suflecat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nimeni știut, într-o peșteră. După moartea lui, cei din vechime ar fi construit, chiar în peșteră, un schit în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și găsi până la urmă schitul. Era aidoma celui din visul său, doar că cel aievea era părăginit și aproape dărâmat. Și-a suflecat mânecile, a cărat chirpici din vale, a reclădit bisericuța, a zugrăvit chipuri de sfinți pe pereți, și-a ridicat alături o chilioară
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ia el însuși locul personajului misterios, Rebis, pe care-l întâlnise, prima oară, șezând neclintit în jilțul său. [...] în această însăilare de capitole diverse, rămâne impresionantă alăturarea de tablouri cu peisaje realiste (drumul spre iarmaroc și iarmarocul), tablouri stilizate mirific (schitul din peșteră) și fantastic gotic (castelul grafului Augenstein). Iată, în stil realist: "Gușterii cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
numele, ținuta sau înfățișarea sunt ridicol de fără rost". Călătorii făcute prin podurile caselor după lucruri abandonate, pe la iarmaroace pestrițe scrumuindu-se la puțin timp după ce le întorci spatele, la castele ascunzând genealogii auguste alimentate din "puterea și eternitatea soarelui", la schituri dosite în creierii munților s-ar putea încropi sau detașa multe enumerări în textul lui Andrei Oișteanu, există o adevărată poetică a acestor înșiruiri de locuri și mai ales de obiecte dintre cele mai variate, mai hazardate ca proveniență, oferind
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dădeau zor cu cântări tânguitoare de iuboste și de inimă albastră. Bătrânul îi privi o clipă cu invidie pe acești bărbați știutori și umblați, care văzuseră de toate pe lumea asta, cu retina tocită și bătătorită ca o toacă de schit. Băiatul de prăvălie, cu un șorț murdar și lung până la glezne, nu mai prididea cărând vinul cu vedrele dintr-o subpământă noroită de poșirca vărsată. Cârciumarul îl punea să fluiere, ca semn că nu se cinstește din licoare. Când obosea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era clădită după datină și toți pereții erau zugrăviți cu chipuri de sfinți. Prin ochiurile de geam, lumina zgârcită mângâia scândurile, geluite și ferecate cu nisip, cu care era podită biserica
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant. Fiind foarte tânăr, Pimen avusese un vis în care îi apăruse imaginea unui schit departe de lume, într-o peșteră în vârful munților. "Dumnezeu îmi trimite un semn. Mă cheamă la el", își zisese și se călugărise spre stupoarea a lor săi. De viață monahală cu problemele, restricțiile și adesea cu ipocriziile ei, se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unui bătrân legenda Sfântului Grigorie Decapolitul, care, prigonit fiind de păgâni, s-ar fi ascuns și ar fi sălășluit în munți, de nimeni știut, într-o peșteră. După moartea lui, cei din vechime ar fi construit, chiar în peșteră, un schit în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și găsi până la urmă schitul. Era aidoma celui din visul său, doar că cel aievea era părăginit și aproape dărâmat. Și-a suflecat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nimeni știut, într-o peșteră. După moartea lui, cei din vechime ar fi construit, chiar în peșteră, un schit în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și găsi până la urmă schitul. Era aidoma celui din visul său, doar că cel aievea era părăginit și aproape dărâmat. Și-a suflecat mânecile, a cărat chirpici din vale, a reclădit bisericuța, a zugrăvit chipuri de sfinți pe pereți, și-a ridicat alături o chilioară
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ia el însuși locul personajului misterios, Rebis, pe care-l întâlnise, prima oară, șezând neclintit în jilțul său. [...] în această însăilare de capitole diverse, rămâne impresionantă alăturarea de tablouri cu peisaje realiste (drumul spre iarmaroc și iarmarocul), tablouri stilizate mirific (schitul din peșteră) și fantastic gotic (castelul grafului Augenstein). Iată, în stil realist: "Gușterii cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
numele, ținuta sau înfățișarea sunt ridicol de fără rost". Călătorii făcute prin podurile caselor după lucruri abandonate, pe la iarmaroace pestrițe scrumuindu-se la puțin timp după ce le întorci spatele, la castele ascunzând genealogii auguste alimentate din "puterea și eternitatea soarelui", la schituri dosite în creierii munților s-ar putea încropi sau detașa multe enumerări în textul lui Andrei Oișteanu, există o adevărată poetică a acestor înșiruiri de locuri și mai ales de obiecte dintre cele mai variate, mai hazardate ca proveniență, oferind
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
albastră deasupra Durăului, în septembrie... Luna, izbutind în sfârșit să urce Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră între două stânci, apoi dispăru în dosul Panaghiei și pe urmă, după ce stătu o vreme nehotărâtă de-asupra prăpastiei, veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale tîrîndu-se spre
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ceilalți aveau coadă și mâncau alune. Ei nu mă iau în serios, nici eu nu mă iau, dar mai știi... poate ai mei erau verzi și vorbeau intergalactica. Sat de oamenii încăpățânați. Tot voiau „să-și facă o țâr’ de schit”, cum zice înscrisul de la biserica satului, da’ nu-i lăsau austriecii, care voiau să-i vadă uniți (greco-catolici). Schitul a ars de câteva ori, o dată a fost bombardat de trupele generalului Bem. La 1776 s-a ridicat Șofronie și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
câte una cu lama și apoi, adunându-le grămadă În clopotniță, să le dea foc. Făcând această operațiune, masterandul era ferm convins că adevărul ultim ascuns În Epistolele lui Pavel Își va arăta În flăcări adevărata sa față, iluminând tot schitul, Însă adevărul ultim se ascunse Înăuntrul focului, iar după ce vâlvătaia se stinse, se târî pe furiș, pitindu-se sub scrum. Zadarnic Oliver trase clopotele și bătu toaca, adevărul ultim rămase neclintit la locul lui, intrând În fiecare slovă veche, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
intrând În fiecare slovă veche, În fiecare literă, ca Într-o măsea afectată de carii, unde Își făcu sălaș, pregătindu-se să pătrundă până-n carnea și măduva Învățăturii lui Iisus; În schimb, starețul Pahomie și enoriașii ce se rugau În schit, simțind miros de lemn Încins, năvăliră cu mic, cu mare În clopotniță, și, smulgându-i lui Lawrence frânghiile din mâini, Îl legară fedeleș și-l duseră, Într-o căruță, la spital, unde masterandul fu supus unui tratament destul de drastic - sedări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
atunci își vândură pe-arginții lui Iuda Și țara și neamul stăpânii cei orbi. În noapte se stinse și doina și graiul Și datini străbune se spun c-au pierit Prin satele triste, pustiu plânge vântul Prin ziduri sfărâmate de schit năruit. Era acum țara, flămândă și goală Și holda furată și boii din jug. Flăcăii, sărmani, erau puși în lanțuri, Uciși, duși în temniți, de vii arși pe rug. Pornise furtuna, prigoane prin țară, Legenda nu spune câți morți au
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și clerul, au întâmpinat în 1402 alaiul care ducea moaștele Sfântului Ioan din Trapezunt către Suceava. După aceea, Vodă Alexandru cel Bun a dăruit poiana împreună cu satul alăturat Mitropoliei Moldovei. Cică în acea poiană se zidise mai târziu și un schit. Poate o fi fost unul și în vremea lui Alexandru cel Bun. Cel care a fost zidit mai târziu, însă, a fost spulberat de explozia unui depozit de muniții aflat în preajma lui. ― Cum s-a întâmplat ca un depozit de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
poți să-i spui că am terminat cu dragostea, că pentru mine n-o să mai existe în viață altă fată... și ce te mai pricepi tu, acolo, de exemplu că aș vrea să mor sau să mă călugăresc la un schit din creierii munților, sau așa ceva, mă-nțelegi, dacă se poate s-o faci să plângă și să regrete! ― Bine, dom'le, las-că ți-o fac în ora de Psihologie. Și alții cu altele, așa că ar fi trebuit să mă instalez
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ochilor noștri îngroziți apare... Tiranul, privindu-ne scrutător! Am rămas cu toții "pe loc repaus"; dar la o nouă privire a Tiranului, ca la o comandă invizibilă, am făcut "drepți", pocnind călcâiele militărește! Uitaserăm toți, ca pământul, că directorul locuiește pe Schitul Măgureanu, chiar vizavi de Cișmigiu... Omul se întorcea acasă și, fără să vrea, luase parte la producția noastră muzicală în aer liber! ― Veniți de la liceu? ― Da, domnule director! răspunserăm noi în cor. ― Bine dispuși, domnilor elevi! Nici un răspuns; simple moțăieli
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
pieptul tău, Am plâns cuminți, îmbrățișați o vreme. De dorul tău, măicuța mea cea bună, Nici anii ce trecură odios, Nu m-au lipsit de chipul tău frumos, Și nici de viața noastră împreună! Mă rog ades, de dragul tău prin schituri, Precum atunci mă învățai sub pom, Să-mpărtășesc iubirea ta de om, Să te mândrești cu fiul tău, în ceruri. De câte ori mi-e greu sau îmi e teamă, Și ca părinte te doresc 'napoi, Măicuța mea din viața de apoi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Ca un mănunchi de viermușori ținuți captivi. Din volumul Poeme și proză Ediție alcătuită de Mircea Coloșenco Editura Opera Magna, Iași, 2008 Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina ‐ d. 21 august 1991, București Ca poet amintim culegerile de versuri: Schituri cu soare (1929), volum de debut urmat de : „Inimi sub să bii” (1934), „Scutul păcii” (1949), „Poeme de pace și de luptă” (195 0), Surâsul Hiroșimei” (1958), „Cântece împotriva morții” (1963), „Hanibal (1973), Publicist recunoscut ( a scos revista „Pe drumuri
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]