1,812 matches
-
de râu. Măcar asta nu se schimbase. Jina era conștientă că nu putea să fie adevărat, că nu era decât influența poveștii spusă de Drew la focul din tabără, dar, în întuneric, i s-a părut că pielea lui Zach sclipea. A văzut o strălucire iridiscentă, iar degetele i-au alunecat peste coastele ca niște branhii. Zach i-a mângâiat brațele, iar solzii din palmele lui au gâdilat-o; Jina nu izbutea să vadă printre degetele bărbatului, ca și când fiecare era legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
maică-sa. Da, sunt destul de tare. Ar fi trebuit să mă vezi la Rainier. Da’ mi-ar mai prinde bine niște sfaturi. Ce să fac când se-ntoarce barca pe lateral. Ai putea să mă-nveți ? Dinții lui Zach au sclipit în lumină și-n clipa aia Jina și-a dat seama c-avea să fie nevoită să ducă adevărate bătălii pentru ca verile să-l mai țină pe Danny acasă chiar și-o singură zi. Avea să fie nevoită să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Nici n-am știut câte acuma știm, Dar încă nu-i târziu și... iarna vine... Insomniac E lungă noaptea, tristă fară tine, Iar eu insomniac printre condeie, Atâtea pagini cu poeme pline Și chipul tău, un ciob dintr-o idee, Sclipind când raza oarbă de iubire Îl află în povestea dispărută În care m-am visat o clipă mire, Dar tu erai mireasă nenăscută. E lungă noaptea, tristă fară tine Și eu mă-ntind de crezi c-ajung la lună Ori
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
oftat din rărunchii pămîntului, reverberînd prin conductele Îngroapte. Un lătrat slab rupse apoi liniștea din jur. Voiam să urinez și nu Îmi mai puteam stăpîni un tremur involuntar. Cred că ajunsesem la capătul puterilor. Aveam impresia că a Început să sclipească zăpada, dar mi-am dat imediat seama că era doar o iluzie optică. Îmi Încordasem prea mult privirile În Întuneric. Am Închis ochii, dar zăpada continua să cadă și dincolo de pleoape. Altceva era Însă mai greu de crezut... Taxiul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pastile mici. — Astea-s bune... medicamentul meu obișnuit. Iar am avut dureri de cap cumplite În ultima vreme. Fata intră cu spatele În salon, ridicînd mult draperia. Fusta ei strîmtă, cafenie, i se mula pe șolduri, iar ciorapii cu găurele sclipeau ca niște perle. Bluza avea guler croit ca la uniformele militare, iar la manșete aveau nasturi sidefii. În ochi i se citea un zîmbet răutăcios. Turnase cam multă cafea În ceșcuțe și era gata-gata se le verse. Se Întoarse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
toți porii și sîngele rece, ajuns la cord, se transformă Într-o pungă de gheață. Doar forma i-a mai rămas de inimă. Trotuarul distrus... și, normal, aceeași minge albă de cauciuc abandonată pe pajiște... și pantofii mei prăfuiți, ce sclipeau la lumina străzii de parcă erau auriți... și stîrvul străzii plin de fisuri.... și gura de canal de sub iarba veștejită, abandonată ca și mine. Mi-am prezentat demisia În aceeași zi. Dacă, din Întîmplare, Tashiro a lăsat pe undeva vreo mărturie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
îl citisem mai demult, într-o traducere franțuzească), l-am pus jos pe masa lungă din cancelarie și m-am așezat pe scaun, chiar în fața lui. „Dom’le, am și eu o variantă despre Iuda, eretică, da’ plauzibilă.” I-au sclipit ochii, copilărește. „S-auzim, s-auzim. Euu m-aam hotărât să nu mai produc idei, doar cumpăr și vând. Sunt uun negustor. E mai interesant și mai ușor, și e mai onest față de mine. Recunosc că nu produc, neguțez. Cine mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la suprafață, emoția îmi gâtuia mișcarea, și de la geamul compartimentului privirea îmi rămânea fixă de-a lungul nesfârșitei întinderi. Veneam pentru că mă rugase el, din condescendență pentru vârsta, profesia și omenia lui, și pentru încă ceva, ascuns, depărtat care-i sclipea în ochi, ocolind un adevăr anume, o nădejde înfundată în sufletul său și pe care avui senzația a o fi descoperit, când, pe jumătate emoționat pe jumătate înviorat, îmi rostise, cu timiditatea omului de la țară sau a celui prins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uimirea, îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca înainte plăsmuirile (cuvânt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de întâmplări trăite, auzite, născocite, căci totuna erau. Povestind, vocea ei întinerea și ochii săi sclipeau cum probabil îi străluciseră în tinerețe, dar ca să dea crezare spuselor ei, când păream prea uimit, invoca drept martor autoritatea domnului Pavel, care fusese - afirma - de față la multe din cele dezgropate și readuse prezentului și în adevăr niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
căpătâiul mormântului. A trecut o săptămână, două, mai multe; frunzele, în țintirim, se scuturau din copacii rari pe morminte; iarba era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul se odihnea sub glii. Târziu și-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca să aprindă luminile târgului, și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se suia să stângă flacăra, nasul lui mare sclipea roș în bătaia felinarului. Acasă, Dorobanțu se certa cu Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și gândurile-mi pribegeau aiurea... Peste zi se lăsau călduri copleșitoare. Stam undeva, la umbră; îmi era sete și n-aveam apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și câtă pădure și câtă câmpie am străbătut noi pe cai!... Noi în vremea noastră am avut meserie cu primejdie... adăogi mai încet vătaful zâmbind, cuprins parcă de-o mare plăcere. Mai băură vin: în lumina focului ochii lui Sandu sclipeau aprig. Cu ulcica în mână, se îndreptă din șele și începu a cânta răgușit: Hei, Iano și iar Iano... — Du-te, dragă, și-mi așterne La răscrucea uliții, La gârliciul pivniții — S-aud cepul scârțâind Și vin roșu zurăind... Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și ochii spre ea. Nu știu... da’ așa parcă-mi vine mie în gând... că are să se schimbe pe la noi. —De schimbat se schimbă dacă vine... zise Isailă. Unei duduci tinere ca aceea îi place o curte mândră, și grajduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
terminat în sfârșit gah-ajul și te așteaptă să-l vezi. Cât e de când l-ați demah-at voi doi...? Apoi bătrânul Maddox a chicotit. —Poate vrei să știi ce făcea la mahazinul de fehometale? l-a întrebat pe Aidan. Deodată îi sclipeau ochii și părea amuzat - trebuie să fi fost din cauza băuturii. Cumpăra vopsea, asta făcea. Vopsea albă, apropo. Pentru casa lor din Bah Hah-ba. I-a dat un strat de vopsea pastelată cum l-ați rugat voi, dar încă nu înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cineva, am dat ocol sălilor, apoi am ieșit. — Te-ai dezbrăcat? — Nu. — Ai văzut niște lucruri? — Da, din plin. — Povestește, face-te-ar Domnul pulbere! N-a spus nimic. Gura lui nu schița nici un zâmbet, nici o strâmbătură. Dar ochii îi sclipeau de satisfacție și de șiretenie. Mă sâcâia. Îmi venea să-l snopesc în bătaie. — Te pomenești că vrei să mă rog de tine, să-mi lipesc fruntea de papucii tăi! Iscoditorul nu era deloc impresionat de ironiile mele. Chiar dacă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu-l omorî, îi ceru un glas abia șoptit. Nu-l ucide. Valerius se trezi cu o tresărire de spaimă. Privi în jurul lui, în peștera în care se refugiase; era în inima codrilor, nu departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-i dezvăluie curând viitorul. Listarius țopăia în fața lui Vitellius, oprindu-se la fiecare pas să se uite în sus, printre crengi. O lumină aurie se revărsa asupra copacilor; razele pătrundeau ca niște lame strălucitoare în penumbră, făcând zăpada să sclipească. De o parte și de alta a drumului, asemenea unor însemne ce marcau granița unui tărâm vrăjit, Vitellius văzu urme de animale sălbatice. Unele puteau fi chiar de lup. — Stai! exclamă gâfâind. Se sprijini de un trunchi; era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vedeți că soarele e aproape de asfințit? 24 Antonius nu putu să doarmă. Când Titus se aplecă deasupra lui, chemându-l în șoaptă, întredeschise ochii. — Sunt treaz. Se ridică. — Pleci acum? Se așezară în grădină, la masa de sub copaci. Pe cer sclipeau ultimele stele. O briză ușoară adia dinspre mare, aducând miros de apă sărată și de flori. Lumea părea ieșită din mâinile unui zeu binevoitor. Ce facem acum? Titus tăie câteva felii din pâinea rotundă pe care un sclav o pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
față pentru a-și atinge degetele de la picioare, apoi în spate, formând un arc perfect, suficient de întins și încordat ca să se poată catapulta la cer. — Ommmmmmm. Își lăsă vocea să zboare triumfătoare peste acoperișuri. Ommmmm, urlă, iar dinții îi sclipiră în razele dimineții. Ommmmm. Informa lumea că el, domnul R. K. Chawla (B. A, Passă, funcționar-șef al Reserve Bank din Shahkot, era pregătit pentru o nouă zi. Aerul vibră de parcă ar fi fost străbătut de săgeți. Avea patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Când apărea în toată măreția eforturilor sale, arăta de parcă se pregătea să participe la o paradă de modă. Dupatta îi flutura în urmă în valuri diafane acoperind perisajul, iar cantitățile impresionate de bijuterii care făceau parte din costumație străluceau și sclipeau la ea pe față, pe care și-o pudrase cu roz și alb. De fapt, era îmbrăcată chiar nepotrivit pentru un drum la piață. Mai mult, își luase obiceiul ciudat de a insista că era urmărită. Era suficient ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
duci acasă o vreme? îi spuse, împungând-o cu un plici. Îi înrăutățești și mai mult starea de spirit. Kulfi îi făcu blândă cu ochiul fiulu său, dar gândurile ei erau departe. O maimuță, se gândi ea, iar ochii-i sclipiră ca niște mici lacuri în care se răsfrânge soarele. O maimuță. Oare cum va găti maimuța cea fascinantă? În ultima zi a lunii aprilie... Oare să o coacă în tandoor? Să o înăbușe și să o facă tocăniță? Să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
poliției era încă înfășurat confortabil în pătura sa. Visau banchete magnifice, polonice și linguri atât de mari că era nevoie de batalioane de bucătari ca să le care printre cețurile groase de aburi până la ceaune care fierbeau pe foc, bolboroseau și sclipeau... Un bușel, un dram, o pintă, mormăia Kulfi în somn. O baniță, un hău, o bute, un gram, o tonă. Santal, roibă, cassia, rădăcină de iris. Devenise neliniștită. Nucă galică, baton de scorțișoară, nucșoară. Siminichie, fenicul, ouă de prepeliță, ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]